Poeta Ica Gaftone, invitată la RomâniaVipPress, vorbim despre poezie, suflet și locul ei natal!

La un ceai cu Ica Gaftone, o poetă sensibilă, o mare iubitoare a acestui neam,  își descrie locul în care trăiește cu o iubire infinită, mi-a cucerit inima, pentru că am înțeles câtă dragoste poartă cu ea în acest Univers…,

Locuiesc la confluența Sălăuței cu Someșul, două râuri care ne scaldă atât pământurile, cât și trupurile, în verile călduroase, celor care locuim în minunatul sat de munte Salva, situat la răscrucea a trei județe și regiuni ale țării, Clujul, Maramureșul și Bucovina, minunat aranjat și ocrotit de câteva dealuri, vara dăruind  răcoare, oferită de pădurile de foioase și conifere, încântare auzului iubitor de triluri magnifice de păsărele și susur de izvoare, flori de toate felurile și ciupercile hrănitoare… Iarna ocrotindu-ne de viscol și zapezi troienite…

Natura e o minune oferită de Dumnezeu pentru a contrabalansa unele întâmplări nu prea fericite întâmpinate în viață… E cea care mă fascinează mereu…!

 

 

 

Ana Magdin: Draga mea, Ica Gaftone, cam pe la ce vârstă ai început să iubești poezia?

Ica Gaftone: Încă din liceu, cochetam cu poezia, la început din plictiseală, în unele ore de tehnologie chimică, eu frecventând cursurile colegiului Național George Coșbuc Năsăud, secțiunea chimie, în tandem cu o colega de clasă, după care, văzând că mă pricep la îmbinarea frumoasă a cuvintelor, am continuat…

 

Ana Magdin: Îți amintești care este prima ta poezie?

Ica Gaftone: Prima poezie, nu mai știu, dacă nu mă înșel se voia a fi un fel de epigramă, o ironie subtilă adresată unor așa ziși prieteni care se dădeau mai deștepți pentru că aveau pile și bani… După care, am încercat mai multe genuri… și eu fiind mai timidă, a fost felul meu de a replica unor exprimări nu prea ortodoxe ale unora…

 

Ana Magdin: Ce te inspiră, în ce momente sufletești compui?

Ica Gaftone: Ce mă inspiră…?

Realitatea din jurul meu, lucruri și fapte care mi se întâmplă, bune sau mai puțin bune… Depinde și de dispoziția pe care o am în acele momente…

 

Ana Magdin: Cum sunt locurile în care te-ai născut și în care trăiești?

 

Ica Gaftone: Locurile în care m-am născut și trăiesc, sunt cele mai frumoase din lume. Ele sunt cele care nu mă lasă a pleca prin altele necunoscute…

Locuiesc la confluența Sălăuței cu Someșul, două râuri care ne scaldă atât pământurile, cât și trupurile, în verile călduroase, celor care locuim în minunatul sat de munte Salva, situat la răscrucea a trei județe și regiuni ale țării, Clujul, Maramureșul și Bucovina, minunat aranjat și ocrotit de câteva dealuri, vara dăruind  răcoare, oferită de pădurile de foioase și conifere, încântare auzului iubitor de triluri magnifice de păsărele și susur de izvoare, flori de toate felurile și ciupercile hrănitoare… Iarna ocrotindu-ne de viscol și zapezi troienite…

Natura e o minune oferită de Dumnezeu pentru a contrabalansa unele întâmplări nu prea fericite întâmpinate în viață… E cea care mă fascinează mereu…

 

Ana Magdin: Ce îți bucură sufletul, ce te face fericită?

Ica Gaftone: Al doilea volum, care e încă în lucru… Nici nu sunt sigură dacă va fi tot poezie sau întâmplări din viață… Ca un roman autobiografic..

 

Ana Magdin: Cum vrei să fie oamenii din viața ta?

 

Ica Gaftone: Cum vreau sa fie oamenii din viata mea…?

În primul rând, să fie…

Adică prezenți când am o nevoie de a împărtăși cu cineva, bucurii sau necazuri… Pozitivi, sinceri și Onești… Să mă susțină în întreprinderile mele, să-mi dea un sfat la nevoie…

 

Ana Magdin: Mi-ai trimis un volum de versuri, trebuie să îți mărturisesc, ai poezii frumoase, bucură sufletul! Care este povestea primei tale cărți?

Ica Gaftone: Povestea cărții începe în urmă cu douăzeci de ani, când căutam aprobare sau pe cineva să îmi îndrume pașii spre finalizarea ei, am întâmpinat multe piedici, drept urmare nu am gasit situații favorabile înfăptuirii visului meu, decât acum, de unde și titlul volumului…

Fiind o luptătoare nu am renunțat de tot și uite că minunile se întamplă…

 

Ana Magdin: Cu siguranță mai ai în lucru un nou volum de versuri, cam când ai vrea să îl duci la tipar?  

Ica Gaftone: Nu știu data fixă, sper doar să nu mai dureze la fel de mult ca și apariția primului volum… Sper să dea Dumnezeu pace în lume și să fim cu toții sănătoși… Restul vine de la sine…

 

 

Ana Magdin: Cum este pentru tine viața în pandemie?

Ica Gaftone: Viața în pandemie, nu prea diferă de cea de dinainte, eu fiind mai retrasă, tot cam aceleași lucruri făceam. Pierderea mamei a fost un moment greu în viata mea, în urmă cu 2 ani, urmare a păcătosului de virus ucigaș…

Sper să scăpăm de el și să ne reluăm viața de unde am lăsat-o, nu va fi la fel, dar vom încerca să trăim frumos. Fiecare în arealul său…

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Ica Gaftone: Gânduri bune tuturor românilor de pretutindeni, îndeplinirea viselor, să nu uite de unde au plecat și să și iubească țara care i-a format și crescut, până au plecat fiecare unde i-a purtat soarta…!

Ana Magdin: Încheiem cu o poezie scrisă de tine…

 

Templul iubirii

Ica Gaftone

Omul e un templu al iubirii
Icoană a chipului divin sculptat
Ca să iubești, e o lege a firii
Dar nu ești obligat să faci păcat

De poți să te păstrezi curat
La trup, la suflet si la minte
Vei dobândi comori cum n-ai sperat
Si toate-n juru-ți vor fi sfinte

Păstrează-ți mintea întreagă
Si gândul tau curat
Când lumea te apasă sub vorbe care dor
De poti, tu uită, taci si iartă
Orice indoiala a lor
Si nu lăsa furia, ca sa te stăpânească

Să crezi oricând in tine
In tot ce ai visat
Să ai oricând voința,
Chiar de tinerețile te lasă
Să lupti, nicicând să nu cedezi
Ispitei care-ti spune: lasă, lasă

Încearcă să fi OM, să meriți
Tot ce ai primit când ai venit în viață
Tu ești un templu al iubirii
Icoană, a  chipului divin, e a ta față!

 

Ana Moroșanu Magdin

Distribuie