Dl Emilian Ionescu, unul dintre cei mai buni profesori de Geografie din Județul Vâlcea, plin de emoții, cu lacrimi în ochi, și-a premiat elevii de la Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu din Drăgășani!

Sfârșit de an cu emoții, pentru elevi, dar, și pentru Dl Profesor de Geografie, Emilian Ionescu,

 

 

 

L-am întrebat azi, pe dragul nostru prieten, Prof. Emilian Ionescu, după ce, ieri, și-a premiat elevii, la clasa cărora a fost diriginte, ce simte acum, la sfârșit de an, când se desparte de acești copii, pentru care a pus mult suflet, și, pe care i-a învățat să devină oameni de nădejde pentru această țară… ” simt emoție, îmi iubesc toți elevii, când i-am cunoscut erau micuți, iar acum, îi văd mari și puternici, pleacă deja pe un nou drum, plini de speranță și încredere. Le doresc numai bine, să fie sănătoși, să învețe, să devină oameni responsabili în viață…”, cam acestea au fost o parte dintre gândurile Dlui Prof. Emilian Ionescu, pentru elevii săi!

 

 

Și eu am fost foarte emoționată când am văzut filmările, pozele, discursul Dlui Profesor, dar, și bucuria acestor copii frumoși, care, intră pe un drum plin de speranță, de unde, vor deveni oamenii prăgătiți pentru meseriile pe care și le vor alege pentru viața lor!

Mult noroc, copile, urmează-ți visul…!

Ana Moroșanu Magdin

 

Distribuie