Valentina Spânu, femeia care a învins moartea, invitată acum, la RomâniaVipPress, povestim despre luptele grele prin care a trecut!

La un ceai, cu Valentina Spînu, femeia care s-a luptat cu moartea, și, a învins, a devenit mai puternică, după ce, toți prietenii au părăsit-o la greu!

În această călătorie, familia și medicii m-au susținut foarte mult. Prietenii pe care-i aveam, m-au abandonat, probabil de teamă!

 

 

Valentina Spînu, un bulgăraș de om, care m-a impresionat prin mesajul privat pe care mi l-a lăsat, scriindu-mi, știți, Doamna Magdin, și eu am o poveste de spus, și eu aș vrea să apar în publicația dvs. Am întrebat-o, ce poveste ai, draga mea? Iar ea, mi-a spus, știți, eu am avut cancer. Cum puteam eu să o refuz, cum puteam să îi spun, nu…? Așa ceva nu se face în această viață, eu nu refuz oamenii care mă roagă să îi ajut, nu aș putea să îi spun vreodată cuiva, nu…, sigur, există niște limite și mai ține și de problema pe care o are fiecare, dar, măcar o vorbă bună, putem să avem pentru oricine are nevoie să nu se simtă singur.

Ce pot să spun…, mă doare sufletul când aflu despre poveștile triste ale oamenilor, ale tuturor celor care, sub o formă sau alta, s-au luptat ca să trăiască!

Așadar, iată…, povestea Valentinei…!

 

Ana Magdin: Dragă Valentina Spînu, faci parte din categoria pământenilor care au învins moartea!  Te rog, spune-ți povestea, în premieră, ca invitată la RomâniaVipPress!

Valentina Spînu: Am trecut și eu prin spaima morții. În urmă cu 14 ani și jumătate am simțit la nivelul axilei stângi un nodul. Am mers imediat la medici, la Fundația Renașterea, pentru investigații, mamografie, ecografie…

Diagnosticul a fost înfiorător: Ai CANCER!

Am primit această boală ca pe un DAR de la Dumnezeu și m-am hotărât imediat să plec în călătoria vindecării, însoțită de îngerul meu păzitor, dna Victoria Asanache, directorul Fundației, atunci. Spun asta pentru că dânsa mi-a spus primii pași în ceea ce constă boala, cu ce mă confrunt, ceea ce trebuie să fac… un drum lung și anevoios, cu tratamente și chimio, dar, cu speranța, că, TOTUL VA FI BINE!

Tăria de a merge mai departe, a venit, paradoxal, din teamă. Uneori, frica te învață să învingi.

Ana Magdin: Valentina, cum este viața ta acum, pentru că, sigur ți-ai reevaluat prioritățile și vezi diferit modul de a trăi în acest Univers!

Valentina Spînu: Simt nevoia să mărturisesc,  că această experiență, m-a adus mai aproape de mine, de cei dragi mie, să trăiesc în prezent, să mă iubesc mai mult, să mă bucur de lucrurile mărunte, să mă bucur de fiecare zi ca și cum mâine, n-ar exista.

Încercările m-au învățat adevărata valoare a Vieții.

Boala m-a transformat mult prin această luptă, și am ÎNVĂȚAT să îmi  restructurez  și să îmi reorganizez prioritățile.

Am învățat să spun, Nu, și să mă pun pe mine pe prim plan fără să dau dovadă de egoism.

Avem o singură viață de trăit și trebuie să o trăim cât mai frumos, să fim mai buni, mai generoși atât cu noi cât și cu semenii noștri.

Ana Magdin: Vreau să îmi spui cu toată sinceritatea care te caracterizează,  câți prieteni ți-au fost aproape și ce înseamnă pentru spiritul tău nou, prietenia pe acest pământ?

Valentina Spînu:  În această călătorie, familia și medicii m-au susținut foarte mult. Prietenii pe care-i aveam, m-au abandonat, probabil de teamă.

Îmi amintesc cuvintele copilului meu atunci când m-a marcat căderea părului…, mami, ești cea mai frumoasă din lume și te iubesc mult indiferent cum arăți…, motiv pentru care am decis să lupt pentru a mă bucura de viață alături de el și de întreaga familie.

Mi-am făcut prieteni noi, și ne-am încurajat reciproc. Mi-au spus că în acest tren nu sunt singură, ci suntem toți, și o să ajungem VICTORIOȘI la capăt, ceea ce s-a și întâmplat!

Ana Magdin: Valentina, trăiești…, mulțumim Cerului…, care a fost primul lucru pe care l-ai făcut când ai primit vestea că ești vindecată?

Valentina Spînu: Primul cuvânt îl spun și acum, sunt chiar emoționată, cu ochii în lacrimi, mulțumesc, Doamne, mulțumesc, familiei mele pentru susținere și încurajare, mulțumesc, medicilor mei.

Întotdeauna este cert că Dumnezeu vindecă, iar medicul tratează!

Și cum să nu mă bucur și să zâmbesc că am RENĂSCUT !

Ana Magdin: Când te uiți la Cer, acum, ce vrei să îi spui lui Dumnezeu, ce vrei să îi spui Divinității, sau oricărei forme de energie care ne echilibrează viața în Univers?

Valentina Spînu: Când mă uit la Cer – mă simt CA ÎN CER!

În acele momente, în călătoria Vindecării, l-am căutat pe Dumnezeu…, oamenii au nevoie de Dumnezeu ca de oxigen.

Călătoriile mele s-au îndreptat atunci pe plan spiritual. Simțeam de câte ori mergeam la biserică sau mănăstiri, că în locurile acelea se respiră liniște, pace, relaxare, determinare…, îl simțeam pe Dumnezeu…, îl iubeam. Din acel moment, deveneam mai puternică și am ajuns la o credință profundă și pentru asta,  mulțumesc Divinității.

Ana Magdin: Ce înseamnă pentru tine prietenia,  ce înseamnă oamenii pe lângă care treci, ce înseamnă oamenii cu care, sub o formă sau alta, intri în contact?

Valentina Spînu: Acum, iubesc mai mult oamenii. Pentru mine, fiecare om are povestea lui. Importantă este încheierea poveștii. Acum, am foarte mulți prieteni pe care îi încurajez, îi susțin, îi sfătuiesc. Este foarte important să nu te consideri singur.

Ana Magdin: Când ai primit acel crud diagnostic…, Cancer… , care sperie pe orice om neinformat, ce ai simțit, la ce te-ai gândit cel mai mult, ce ai fi vrut să mai faci pe acest pământ și te gândeai că nu mai ai timp?

Valentina Spînu:  Primind diagnosticul, ,, ai cancer”…,  am simțit că mă prăbușesc, că ceva se rupe din mine. Dar totodată, ceva m-a împins ca un curent, să lupt. În acel moment m-am gândit la copilul meu, că era mic și are mare nevoie de ambii părinți.

Sunt unul dintre oamenii care au o istorie de lupte, dar de fiecare dată am câștigat bătălia.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

 Valentina Spînu: Va iubesc, dragi români, indiferent în ce colț de țară vă aflați.

Să prețuiți viața, să vă bucurați de clipă și nu uitați că sănătatea are prioritate.

Prevenția este importantă.

Un control periodic ne poate salva viața!

Eu sunt învingătoare, am fost o luptătoare.

Există VIAȚĂ, după Cancer.

Doamna Ana Magdin, vă mulțumesc mult pentru ocazia pe care am avut-o, să scriu și eu câteva rânduri în această revistă de mare clasă, unde publicați poveștile oamenilor valoroși, din toate categoriile sociale. Vă doresc și eu sănătate și multe realizări frumoase! Mulțumesc mult. Vă iubesc!

 

Ana Moroșanu Magdin

 

 

Distribuie