Mihai Trăistariu, un nou drum către Eurovision!
„Trebuie făcut mai mult lobby pentru frumusețile patriei noastre”!
Ana Magdin: Ce mai face Mihai Trăistariu, cum este noul drum către Eurovision?
Mihai Trăistariu: Drumul e greu. O grămadă de săgeți din toate părțile. Ești, practic, încolțit. Norocul meu e că am trecut odată prin asta, în 2006 și sunt … tăbăcit.
Ana Magdin: Ce așteptări ai de această dată, având în vedere că la ultima ta prezentare la
Eurovision ai făcut o treabă foarte bună?
Mihai Trăistariu: Cred enorm de mult în piesa PARADISIO. Refrenul se reține extrem de repede, ceea ce reprezintă avantajul principal. Eurovision-ul e un concurs de CREAȚIE și … contează enorm piesa. Voi încerca să fac tot ce-mi stă în putință să fiu la înălțime. Țelul meu este locul I pentru România. Nu 2, 3 sau 4. Locul I. Știu că e greu, dar nu e imposibil !
Ana Magdin: Cine te ajută în acest demers atât de greu? Ai echipă, ai prieteni care te încurajează, care te susțin…?”:)
Mihai Trăistariu: Sigur. O echipă întreagă. Iar oamenii de pretutindeni îmi trimit încontinuu mesaje de susținere și încurajare. 🙂
Ana Magdin: Care sunt compozitorii tăi preferați și cu cine colaborezi cel mai mult?
Mihai Trăistariu: Nu am un compozitor preferat. Când primesc o piesă pe e-mail, o ascult de 3 ori iar dacă piesa are ceva aparte … o cânt, indiferent dacă autorul e celebru sau anonim.
Ana Magdin: Ce noutăți ne aduci anul acesta?
Mihai Trăistariu: Un album nou numit CHANGE ( Schimbare ). 11 piese noi. Una singură în limba româna … Concerte, turnee …
Ana Magdin: Ce îți dorești să faci pentru viața ta și încă nu ai reușit?:)
Mihai Trăistariu: E-he … Muuuuulte … O să le fac pe toate. Când le vine rândul … :)O familie, carieră internațională, un Paradis al animalelor, un institut de cercetare … Și multe alte mărunțișuri …:)
Ana Magdin: Ce-ți bucură sufletul și viața?
Mihai Trăistariu: Linistea, excursiile în natură, prietenii adevărați, muzica bună …
Ana Magdin: Ce faci când vrei să fii fericit?
Mihai Trăistariu: Ma înconjor de oameni dragi …
Ana Magdin: Care sunt cele mai frumoase locuri din lume pe care le-ai văzut și care te-au impresionat? În care dintre aceste locuri ți-ai mai dori să mergi?
Mihai Trăistariu: Japonia e super. Rusia, Malta, Cipru, Grecia, Canada, USA. Aș vrea să văd Egiptul, Arabia, India … Dacă ar fi să mă mut aș alege … America.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Mihai Trăistariu: Din 2006 încoace alerg încontinuu prin concerte, peste tot în lume … România e superbă. Trebuie făcut mai mult lobby pentru frumusețile patriei noastre. Poate de asta mă tot zbat să câștig Eurovision-ul. Gândul meu e că, odată câștigat locul I, toate vorbele urâte despre țara noastră s-ar șterge cu buretele.
Ana Moroșanu Magdin