Eliza Nirlu, concurenta de la XFactor, a câștigat locul I, la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru”!

Eliza Nirlu, concurenta de la XFactor, a câștigat locul I, la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru”!

Ana Magdin: Cine este și ce face Eliza Nirlu, în acest Univers?:)

Eliza Nirlu: Eliza Nirlu este o constănțeancă ambițioasă, care a decis să urmeze calea muzicii după ce a realizat că scena este singurul loc unde își dorește să-și petreacă întreaga viață. Ce face ea în acest Univers? Încearcă să-și ducă la bun sfârșit fiecare scop artistic și să lase lucruri importante în urmă.

E puțin ciudat să vorbesc despre mine la persoana a III-a… nu pot spune decât că, luându-mi toate speranțele și dorințele cu mine, plecând din orașul natal după ce am încheiat studiile de actorie și jurnalism pentru a-mi găsi un drum luminos în muzică, am decis că este momentul să aplic tot ceea ce am învățat și să fructific tot ce am construit și șlefuit încă de la vârsta de 8 ani, când am făcut primul pas în lumea muzicii. Deși sunt o entitate microscopică în comparație cu dimensiunile infinite ale Universului…aș vrea să cred că trecerea mea prin viață nu va fi una meteorică, ci una comparabilă cu prima călătorie pe Lună.

Ana Magdin: Ce înseamnă pentru sufletul tău, Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru”?

Eliza Nirlu: Când vine vorba de Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „Dan Spătaru”, simt întotdeauna atât fericire, mulțumire, cât și nostalgie. Primul festival de muzică la care am participat, la vârsta de 12 ani, a fost „Remember Dan Spătaru”, un fel de frățior mai mic al celui de la Medgidia, la care am și reușit să câștig primul meu premiu, cel de popularitate. Participarea la Medgidia mi-a adus multă fericire, datorită pieselor interpretate, dar și datorită orchestrei conduse de maestrul Ionel Tudor, cu care a fost de-a dreptul înălțător să cânt. Este un festival de suflet, de care îmi voi aminti mereu cu drag.

Ana Magdin: Care sunt compozitorii tăi preferați și ce gen muzical alegi pentru cariera ta muzicală?

Eliza Nirlu: Sunt mulți compozitori care îmi plac, atât români, cât și străini. Mi-a plăcut ce au scris Alexandru Willmany, Ion Cristinoiu, Titel Popovici, dar și Louis Armstrong, Duke Ellington, BB King sau Ray Charles. Nu pot avea un singur compozitor preferat, pentru că am la dispoziție o mulțime de cântece frumoase, iar eu prefer să aleg melodia, nu compozitorul sau interpretul. Genul pe care îl iubesc cel mai mult este jazz-ul, însă sunt aproape de sufletul meu și R’n’B-ul, reggae-ul sau pop-ul. Îmi place să fiu versatilă și să abordez multe genuri de muzică, cu care să simt că rezonez din punct de vedere emoțional.

Ana Magdin: La ce concursuri ai mai participat și care este urmatoarea ta țintă?

Eliza Nirlu: Am participat la multe concursuri de-a lungul timpului, fiecare punându-și amprenta asupra mea și a experienței scenice. Participarea la X Factor de acum aproape trei ani, de pildă, a fost una dintre cele mai solicitante și provocatoare, datorită concurenței strânse care se simțea din ce în ce mai pregnant cu fiecare etapă ce trecea.

Am mai multe ținte pe care îmi doresc să le ating în viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, însă aș vrea ca, pe lângă melodiile deja consacrate pe care le interpretez întotdeauna cu drag, să ajung să interpretez și compoziții proprii sau, de ce nu, opere ale unor mari compozitori, scrise doar pentru mine. Acesta ar fi un privilegiu și o bucurie.

Ana Magdin: Ce îți bucură sufletul și viața?

Eliza Nirlu: Tot ce este frumos. Firește că „frumos” este un termen relativ, care variază de la om la om, însă, pentru mine, tot ce înseamnă artă, de la muzică la teatru, pictură, sculptură, orice poate lăsa un mesaj și poate stârni o emoție în sufletul publicului face, mai mult ca sigur, parte din categoria frumosului și nu poate decât să mă bucure, pentru că astfel de manifestări trebuiesc perpetuate permanent, îmbunătățite și promovate cât mai mult. Sufletul meu se bucură mereu de lucrurile mărunte, îmi place să rămân copil în adâncul sufletului și să văd frumusețea dintr-un apus de soare, dintr-un nor cu o formă aparte, dintr-o frunză brăzdată de picături de rouă dimineața. Iubesc natura, iubesc animalele, marea și soarele, iar toate aceste lucruri pe care mulți le ignoră poate din cauza agitației cotidiene îmi aduc o bucurie de neînlocuit. Deci…nu e greu să fii fericit dacă știi să fii atent la ceea ce te înconjoară.

Ana Magdin: Ce îti dorești cel mai mult, pentru viața ta?

Eliza Nirlu: Îl voi parafraza pe John Lennon și voi spune că-mi doresc să fiu fericită. Pentru mine, cea mai simplă cale către fericire este muzica. Deci, nu pot decât să-mi doresc să am posibilitatea de a cânta ceea ce-mi place mult timp de acum încolo, și să pot transmite muzica mea și celor din jur.

Ana Magdin: Ce carte ai citit de curând și cu ce lecție ai rămas?

Eliza Nirlu: „Cartea judecății de apoi”, a lui Connie Willis. Deși titlul ar putea sugera un roman cu conotații religioase, este vorba, de fapt, despre o călătorie în timp, dintr-o epocă în care tehnologia este la îndemâna oricui, într-una în care boala, foametea, frigul și pericolele fac parte din viața de zi cu zi a omului. Acest roman m-a învățat o lecție cu adevărat importantă: trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem, pentru că suntem privilegiați să trăim într-o epocă în care totul este accesibil. Iar orice pe această lume are o soluție, mai puțin moartea. De aceea, trebuie să trăim în pace, fericire și iubire pentru cei din jur, deoarece alții nu au și nu au avut niciodată parte de acest lux din care noi ne înfruptăm zilnic fără să ne dăm seama.

Ana Magdin: Cum crezi că sunt vremurile pentru tânara generație?

Eliza Nirlu: Tânăra generație are de trecut o serie de hopuri pentru a putea ajunge la un anumit nivel de recunoaștere și împlinire. Întotdeauna este greu la început, iar faptul că suntem tineri este un avantaj, fiindcă avem multă putere de muncă și dorință de a merge mai departe. Până la urmă, fiecare generație a avut greutățile ei. Iar dacă fiecare generație a apucat să și povestească despre ele, este clar că le-a trecut cu brio și că la fel va face și tânăra generație de acum.

Ana Magdin: Un sfat pentru artiști, organizatori și pentru compozitori!

Eliza Nirlu: Să lucreze întotdeauna cu plăcere, cu răbdare și cu entuziasm. Să-și respecte publicul. Să fie mereu deschiși la propuneri și idei noi, chiar și de la cei mai tineri ca ei. Bucuria de a-ți vedea munca apreciată și dusă la bun sfârșit valorează mai mult decât orice recompensă financiară și, de aceea, consider că latura materială a muncii noastre trebuie să pice pe planul al doilea, după împlinirea sufletească de care ai parte atunci când auzi ropote de aplauze.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Eliza Nirlu: Să fie uniți, să fie patrioți, oriunde s-ar afla, și să nu uite niciodată de unde au plecat.

Ana Moroșanu Magdin

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.