Artistul Dumitru Ovidiu Făurică, vine de la Mediaș, la RomâniaVipPress, povestim despre viață și despre experiențele sale, trăite pe acest pământ sfânt!

La un ceai, cu Dumitru Ovidiu Făurică, artistul cu un dar divin, care îți mângâie sufletul cu vocea sa caldă,

„Aș schimba mentalitatea și teama, aș amplifica valorile democrației participative, aș alina suferințele poporului meu, aș îngenunchia la Coloana Infinitului a lui Brâncuși, aș săruta Limba Română și mi-aș acoperi trupul cu sacrul drapel al țării mele! Urăsc politica, detest actualii politicieni, sunt apolitic, pentru că am fost, sunt și voi rămâne Român și Monarhist!”

 

 

Ana Magdin: Dragă Dumitru Ovidiu Făurică, pe la ce vârstă ai început să cânți, cine ți-a descoperit acest talent atât de frumos?

Dumitru Făurică: Mulțumesc, Ana Moroșanu Magdin, înger cu suflet de copil, genială slujitoare a slovei, pentru acest interviu.

Chiar dacă trăim într-o lume relativă, universul artistic este infinit, iar muzica, nemuritoare. Analizând denumirea notelor muzicale, unde Do-Dominus-înseamnă Dumnezeu; Re-Rerum-Materie; Mi-Miraculum-Miracol; Fa-Familia Planetarium-Familia Planetelor sau Sistemul Solar; Sol-Solis-Soare; La-Lactea Via-Calea Lactee; Si-Siderare-Stele-Bolta Cerească, avem garanția că muzica este vibrație, energie, informație și perfecțiune. Este comuniunea omului cu Cosmosul și cu Dumnezeu. Marele Creator folosește artistul, compozitorul, ca pe o unealtă pentru a fascina urechea și pentru a mângâia sufletul omului, în orice stare.

La vârsta de 6 ani, am primit cadou o chitară de la mama și de la cele două surori ale mele și tot familia mi-a descoperit, mai târziu, acest talent.

Am studiat canto operetă și chitară clasică. Compun muzică Folk, Rock, Pop, Jazz.

Ana Magdin: Ce amintiri ai din perioada Cenaclului Flacăra, și, cum au fost acele vremuri pentru tine, ca artist?

Dumitru Făurică: Cenaclul Flacăra a reprezentat marea trezire cultural-artistică românească, în plină dictatură comunistă, când libera exprimare și libertatea cetățeanului erau inexistente. Eram un copil, aveam 12 ani, iar amintirile acelor vremuri nu le voi uita niciodată. Le-am așezat în sertarul sufletului, iar atunci când mă retrag în turnul meu de fildeș, cert clipa că a trecut atât de repede, vărs o lacrimă pentru cei care astăzi nu mai sunt printre noi și îmi plec capul, cu respect, în amintirea marelui poet, Adrian Păunescu, geniul poeziei noastre contemporane, care mi-a marcat pozitiv începuturile carierei mele artistice.

Ana Magdin: Cum este viața artistică în România, cum ai vrea să fie aceste vremuri?

Dumitru Făurică: Viața artistică, în prezent, este greu de înțeles și dificil de explicat.

Prefer să vorbesc, mai bine, despre trecut.

Am obținut importante premii muzicale Folk, Pop, Rock, până în 1990. Menționez doar numele a câtorva festivaluri importante din țară, cum ar fi: Mediaș Cetate Seculară, Ritmurile Tinereții-Arad, Baladele Dunării-Galați, Din inimi tinere-Tg.Mureș, Andrei Mureșanu-Bistrița, Ancora de Aur-Mangalia, unde președintele juriului a fost unicul și inegalabilul profesionist, Petre Magdin, pe care vreau să-l salut pe această cale și să-i transmit respectul, stima și aprecierile mele sincere!

În 1990, am participat la preselecția pentru concursul „Mamaia”.

Până în 1990, am dispus de importante interviuri și difuzări radio, realizate de profesioniștii radioului național de atunci și precizez doar câteva nume precum: Ion Barta,Titus Vîjeu, Florin Silviu Ursulescu, Ion Vulcan, Viorel Popescu, Titus Andrei etc.

Interviuri care au apărut în presa de atunci.

Apoi, sunt mândru de cele patru albume muzicale, pe care le-am lansat: în 1995, Albumul Pop „Ce mult te-am iubit”, în 1996, Albumul de Colinde „Bună Sara lui Crăciun”, în 2000, Albumul intitulat „Bicher de Bicher”, în 2005, Albumul pop „Veselie în Ardeal”.

Tot până în 1990, am format și am condus două cunoscute grupuri muzicale, din acea vreme, grupul Rock „Sing“ (Marius Barany-tobe, Viorel Mărculescu-chitară bass, Dan Moldovan-chitară armonie, Dumitru Făurică-chitară solo și voce) și grupul Folk „Apollo”(Nadia Făurică-Dăbău-voce, Dan Moldovan-chitară și voce, Dumitru Faurica-chitară și voce).

Dacă ne raportam la vremurile actuale, statutul artistului este greu de definit.

Din anul 1997, sunt membru UCMR-ADA. În prezent, viața artistică în România este instabilă și nesigură. Tot mai puține concerte, tot mai puțină susținere pentru noi, artiștii din vechea gardă, în lupta pentru promovare media. Mi-aș dori să fie egalitate de promovare, să existe mai mult sprijin din partea radiourilor și a canalelor tv.

Ana Magdin: Ce este cel mai importat pentru tine pe acest pământ?

Dumitru Făurică: Dumnezeu, familia, patria, respectul, conservarea a tot ceea ce înseamnă valori naționale.

Ana Magdin: Când vrei să te deconectezi de la tot ceea ce înseamnă stres, cum îți bucuri sufletul și viața?

Dumitru Făurică: Citesc Biblia, compun muzică, scriu poezie, mă bucur alături de familie… Uneori, mă purific sufletește la mormântul părinților mei și al surorii mele.

Ana Magdin: Cum este viața ta, ce faci în afară de muzică?

Dumitru Făurică: Muncesc, trudesc ca oricare român, mă întristez, dar mă și bucur. Puținul timp liber îl petrec cu minunata mea soție, Elena, care are prea multă răbdare cu mine. Pot spune că sunt dependent de Elena.

Ana Magdin: Dacă ai avea o putere, ce ai schimba la români și la România?

Dumitru Făurică: Aș schimba mentalitatea și teama, aș amplifica valorile democrației participative, aș alina suferințele poporului meu, aș îngenunchia la Coloana Infinitului a lui Brâncuși, aș săruta Limba Română și mi-aș acoperi trupul cu sacrul drapel al țării mele! Urăsc politica, detest actualii politicieni, sunt apolitic, pentru că am fost, sunt și voi rămâne Român și Monarhist.

Ana Magdin: Cum îți place să îți trăiești viața, ce faci într-o zi, spre exemplu, Duminica?

Dumitru Făurică: Mă străduiesc să-mi trăiesc viața într-o bună comuniune cu Dumnezeu, chiar dacă nu în fiecare Duminică pot ajunge la Biserică. Trăiesc simplu, frumos și mă bucur ca un copil. De obicei, Duminica o petrec alături de soția mea, ne plimbăm prin frumosul meu Mediaș, mergem la un local, vizionăm un film și cam atât.

Ana Magdin: Unde te pot găsi cei care doresc să te invite să cânți?

Dumitru Făurică: Pot fi găsit pe Facebook sau pot fi sunat la următorul număr de mobil: 0750779525.

Ana Magdin: Un gând pentru romanii de pretutindeni!

Dumitru Făurică: Îi iubesc, îi respect și îi port în sufletul meu!

Dumnezeu să binecuvânteze România și Românii de pretutindeni!

Aleasă prețuire!

 

Ana Moroșanu Magdin

 

Distribuie