Valentin Petrea, fostul fotbalist care a activat mult în liga profesionistă germană, este cel care a înființat „Academia de fotbal” la noi în țară, invitat la RomâniaVipPress!

Valentin Petrea, un antrenor admirat, apreciat, respectat de toată lumea, 

„Vreau ca numele clubului meu să fie cunoscut peste tot! Sunt un om serios și un antrenor cu multă pasiune pentru acest sport! Visez fotbalul și noaptea! Vreau să formez jucători cu multă personalitate, caractere puternice și jucători înzestrați cu multe calități în ceea ce privește atât omul cât și fotbalul, cu toate părțile lui! Cei care practică fotbal la clubul meu vor avea întotdeauna o perspectivă bună în ceea ce privește fotbalul profesionist! Îi voi ajuta să profeseze această meserie la un nivel foarte bun! Caut să aduc lângă mine oameni cu bani pentru ca tinerilor fotbaliști să nu le lipsească nimic! Știu că sunt oameni cu suflet în România și mă vor sprijini! Am cele mai frumoase intenții cu fotbaliștii din viitor! Consider că putem fi și noi printre cei mai buni!”

 

 

 

 

Ana Magdin: Valentin Petrea, la ce vârstă ai început să iubești fotbalul?

Valentin Petrea:  Am început sa iubesc fotbalul de mic copil! Mama mea este pasionată de fotbal și o Stelistă înfocată! Juca adesea cu mine fotbal și îi spunea tatălui meu că o să mă facă fotbalist într-o zi! Pe la nici 5 ani, un vecin de-al nostru, mi-a remarcat talentul fotbalistic! Era antrenor de copii și juniori la Sportul Studențesc! Așa am ajuns în Regie pentru vreo 6 luni, timp în care, am primit inițierea în cel mai frumos sport din lume! După 6 luni, am avut primul amical cu Steaua! Am marcat multe goluri cu ei, iar antrenorul lor m-a adus la Steaua! Aveam aproape 6 ani când am ajuns la echipa pe care o iubesc cu inima – (Steaua București)!

Ana Magdin: Cine era idolul tău când erai mic și cine este acum…?

Valentin Petrea: Nu am avut niciodată idoli! M-am născut cu talent nativ către fotbal! Maradona a fost pentru mine un geniu fotbalistic! Alături de el mai sunt Gheorghe Hagi și Ronaldo Nazario de Lima! Aceștia sunt fotbaliștii mei preferați! Diego era fantezist, rapid și extrem de tehnic! Poate cea mai mare personalitate sportivă a lumii! Un monstru al fotbalului Mondial! Atât de iubit de toți și în inimile tuturor! Ronaldo Nazario, fotbalistul modern cu talie ridicată, foarte puternic pe picioare, care, în câteva secunde prin calități tehnice, fizice și de viteză penetra și se juca cu toate apărările adverse! Hagi, de asemenea, un magician, un creier, un lider și aproape sigur cel mai bun stâng din lume din toate vremurile!

 

Ana Magdin: Cum a fost drumul tău către prima  echipă de fotbal la care ai jucat și ce amintiri ai de atunci?

Valentin Petrea: Antrenorul care m-a descoperit mă lua de acasă cu mașina și mergeam la Sportul Studențesc! Mi-a plăcut acest antrenor pasionat de fotbal! Se purta frumos cu cei mici și cunoștea bine meseria de antrenor! În trecut jucase profesionist pentru Sportul Studențesc! Noi, cei mici, legam prietenii și totodată creșteam frumos împreună! Lucram mult cu mingea la Sportul…, mai târziu, mulți fotbaliști din acea vreme au debutat și au jucat mult timp în liga 1!

Ana Magdin: Povestește, te rog, tot traseul tău în fotbal, de la începuturi și până la retragere

Valentin Petrea: Prima legitimare la Steaua București! Am stat zi de zi, 12 ani, la clubul din Ghencea! Acolo este și acum casa mea! Va fi întotdeauna! Am trecut prin toate etapele vârstei – copii, juniori, tineret și prima echipă! Prin 1997 am fost remarcat în urma unui meci amical de domnul Mircea Lucescu! Am avut în Giulesti o prestație excelentă și pentru jumătate de an domnul Lucescu m-a adus la prima echipă a Rapidului! Apoi, am ajuns la Gloria Bistrița…, domnul Jean Pădureanu, în acea perioadă era președintele Rapidului și m-a adorat ca fotbalist! A ținut mult să merg în Ardeal! Am acceptat…, mi-a fost ca un tată…, unul dintre cei mai influenți oameni din fotbalul românesc în acea perioadă! După un an și ceva la Bistrița, m-a căutat domnul Dudu Georgescu, fosta gheată de aur…

Ana Magdin: Din tot ceea ce ai învățat, ți-ai dorit să ai propriul club de fotbal, FC Mario, pentru ca din toată experiența ta, să învețe cei mici, astfel, tu, îi pregătești să devină buni fotbaliști pentru echipele din România, și, de ce nu, din lume…!

Valentin Petrea: Mi-am făcut clubul meu din mai multe motive! În România este foarte dificil să ai un patron! Acesta poate să renunțe la tine peste noapte cu motiv sau fără motiv. În Germania, patronii nu se bagă peste antrenori! Jucătorii și toată lumea dintr-un staff sunt respectați și plătiți la zi! Ei te plătesc indiferent dacă joci sau nu conform înțelegerii! După, îți mulțumesc și nu uită că ai jucat pentru gruparea lor! Au mare respect pentru oameni! Din experienta mea de fost fotbalist, astăzi predau cu dragoste și răbdare fotbalul complet din perioada de demult! Îi învăț de mici să joace cu ambele picioare! Să dribleze cu ambele picioare, îi fac rapizi în joc și mai ales în gândire! Fotbalistul trebuie în permanență să se maturizeze și să își folosească foarte mult mintea…!

 

Ana Magdin: Ce criterii de acceptare ai pentru cei mici care visează să se înscrie la clubul tău, ca tu, să le devii antrenor?

Valentin Petrea: Să vină la fotbal! Asta e prima cerință pentru mine! Astăzi, copiii și tinerii au apucături foarte nesănătoase pentru viața lor! Jocurile pe calculator, tabletele și telefoanele le-au acaparat din plin viața!  Aș completa și cu alimentația complet nesănătoasă pe care din neștiință au introdus o în organism!  Eu îi învăț educația atât din viață cât și din fotbal! Seriozitate, alimentație corectă, odihnă, școală, multă muncă pe terenul de fotbal, să stea departe de lucrurile nepotrivite! Nu lucrez pe selecție la clubul meu! Orice copil vine eu îl pregătesc exemplar! Într-un an, arată grozav fizic și mental și știe și ceva meserie! De la an la an îi voi dezvolta pas cu pas și îi voi face de temut pe terenul de fotbal! Spiritul Stelei de demult este bine implementat!

 

Ana Magdin: Colaborezi în vreun fel cu marile cluburi din țară și din străinătate?

Valentin Petrea: DA! Am legături cu cluburile de afară! Este cel mai sigur pentru ceea ce vreau eu să fac! Sunt un tip extrem de corect! Vreau fotbal adevărat în țara mea! Cu fotbaliști care se reprezintă corect și au și valoare! La mine, nu va fi niciodată pe pile sau interese! Voi da întotdeauna Cezarului ce îi aparține! Iubesc fotbaliștii de valoare! Avem în România! De multe ori aceștia nu sunt băgați în seamă de nimeni! Unul ca mine îi va ajuta întotdeauna și îi va promova pentru ceea ce reprezintă ei, uman și fotbalistic!

Ana Magdin: Ce înseamnă pentru tine lumea, oamenii, viața?

Valentin Petrea: Lumea! Lumea este tot ce a lăsat Dumnezeu sub cer! Lumea este omul de lângă noi! Omul, care unul ca mine, vrea să îi zâmbească, să se împrietenească, să avem legături de prietenie pentru totdeauna! Lumea, sunt oamenii pe care îi iubim, prietenii, rudele, frații, surorile…! Oamenii, mi-ar plăcea să nu uite să fie oameni! Să își amintească să fie buni, să ajute, să sprijine, să aibă inimă pentru semenii lui! Viața este printre oameni și nici un moment omul nu ar trebui să uite să fie uman! Pe mine asta mă face fericit! Să fii domn, e o întâmplare…, să fii om, e lucru mare! După asta mă ghidez în viață…, să fiu de treabă și să ajut pe oricine cu tot ce pot!!!

 

 

Ana Magdin: Valentin Petrea, este un român fericit, iubești, ești iubit?

Valentin Petrea: Îmi place să zâmbesc și să vorbesc cu toți oamenii indiferent de statutul social al acestora! Sunt un om educat și manierat!!! De iubit…, iubesc eu și pentru alții! Copiii mă iubesc, și cei de acasă și cei cu care lucrez! Cred că oamenii astăzi iubesc în grabă! Nu mai au timp să se gândească și la iubire, pentru că mulți muncesc foarte multe ore pentru a-și întreține familiile! Eu recomand iubirea în toată splendoarea ei! Cu siguranță este un sentiment unic pentru cine îl simte la momentul respectiv! Știu că sunt respectat de toată lumea, iar pentru mine, acest aspect este foarte, foarte important!

 

 

Ana Magdin: Sigur te gândești la proiecte mai mari, care sunt acelea?

Valentin Petrea: Vreau ca numele clubului meu să fie cunoscut peste tot! Sunt un om serios și un antrenor cu multă pasiune pentru acest sport! Visez fotbalul și noaptea! Vreau să formez jucători cu multă personalitate, caractere puternice și jucători înzestrați cu multe calități în ceea ce privește atât omul cât și fotbalul, cu toate părțile lui! Cei care practică fotbal la clubul meu vor avea întotdeauna o perspectivă bună în ceea ce privește fotbalul profesionist! Îi voi ajuta să profeseze această meserie la un nivel foarte bun! Caut să aduc lângă mine oameni cu bani pentru ca tinerilor fotbaliști să nu le lipsească nimic! Știu că sunt oameni cu suflet în România și mă vor sprijini! Am cele mai frumoase intenții cu fotbaliștii din viitor! Consider că putem fi și noi printre cei mai buni.

Ana Magdin: Unde te pot găsi părinții care doresc să își înscrie copiii la clubul tău?

Valentin Petrea: Mă pot găsi ușor pe toate rețelele de socializare! După numele Valentin Petrea sau  MARIO Steaua pe Google, Facebook, instagram – Școala de fotbal Mario Steaua! Așa mă găsesc toți oamenii care doresc să vină să mă cunoască ca om și ca antrenor! Cei care lucrează cu mine nu vor regreta niciodată! Sunt un om care își asumă când face ceva! Îmi asum că știu să îmi fac bine meseria și am cele mai bune intenții cu elevii și cu fotbaliștii noștri din viitor! Unul ca mine, vrea și poate să schimbe fața fotbalului românesc! Cred mult în fotbaliștii români!

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Valentin Petrea: Sunt un om de-al lui Dumnezeu! Îmi iubesc mult țara și semenii! Voi da totul pentru ca fotbalul și țara mea să fie altfel decât sunt în acest moment!

Vă îmbrățișez pe toți, și, în mine, mereu veți găsi un prieten și un sprijin!!!

Sănătate și bucurii! Stimă și respect, tuturor!!!

Ana Moroșanu Magdin

 

 

 

 

 

 

Distribuie