Ultima cafea, pe anul acesta, cu o parte dintre colaboratorii RomâniaVipPress!
Ovidiu Zereș – stabilit în Germania – tobar la trupa Black Hawk
În anul 2022, am avut multe satisfacții în plan sufletesc și profesional. O lună de zile am fost acasă în România, am călătorit în aproape toată țara, m-am întâlnit cu oameni dragi sufletului meu, cu familia mea dragă. Venind în România, te-am cunoscut personal, pe tine, Ana, dar și pe Petre Magdin, un om pe care așteptam să îl cunosc de multă vreme, pentru că, am crescut mulți ani cu emisiunea lui celebră „Întâlnirea de la miezul nopții”, pe care, el, o făcea pentru promovarea rock-ului românesc. Eu pe Petre, îl consider un mare compozitor, un mare om de televiziune, și un maestru-ministru al rock-ului românesc. Țin minte că așteptam cu sufletul la gură, această emisiune, pentru că doar acolo vedeam trupele rock pe care le analizam, ca eu, iată, după o vreme, am moștenit dragostea muzicii rock și am devenit aici în Germania, membru al unei trupe rock, prin enorm de multă muncă, eforturi și sudoare, cu drumuri lungi străbătute la sfârșit de săptămână, ca să pot să activez în muzica rock, în trupa germană, Black Hawk, din Hamburg. Am avut câteva întâlniri pentru stabilirea unor concerte în România, pentru anul viitor și nu numai, în diferite zone ale țării. Am simțit nevoia unor călătorii spirituale, am fost la câteva mânăstiri, dar, am fost și pe Litoralul românesc, apoi, la Cheile Bicazului, Lacul Roșu, și prin moldova noastră. Avem o țară foarte frumoasă, pe care eu o iubesc mult!
Înainte cu 3 zile să vin în vacanță în România, am tras tobele pentru noul album, într-un studio muzical la Hamburg, foarte profi, unde, în acel loc, au înregistrat multe trupe celebre. Albumul conține 10 piese, și va fi lansat anul viitor, prin luna februarie-martie.
Tot anul viitor, pe la începutul lunii februarie, vom filma un super videoclip la una dintre piesele care dă titlul albumului! Mesajul acestui album, este unul de pace și iubire, având în vedere vremurile pe care le trăim, între pandemie și război. Fiecare piesă, are câte un mesaj special, pentru toate sufletele de pe această planetă. Eu consider că acesta va fi un mega album, și îl consider buletinul meu de identitate, în muzica rock din Germania. Albumul are o amprentă specială a fiecărui instrument în parte, atât ale secțiilor ritmice cât și ale celor instrumentale, plus vocea, care dă o notă aparte pieselor!
Sunt foarte încântat și surprins plăcut, că Petre Magdin, ascultând albumul, pe care eu i l-am prezentat, a rămas surprins foarte plăcut de calitatea muzicală, și a apreciat enorm amprenta mea ca tobar și mândru că sunt român într-o trupă germană iar eu fericit, că un mare profesionist ca el, care a promovat sute de trupe rock, este foarte mândru de mine și de calitățile mele ca tobar, iar el, este cel care va prezenta toate concertele trupei mele atât în România cât și în diaspora!
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă, doresc în primul rând familiei mele dragi, prietenilor de suflet, rudelor mele, multă sănătate, multă fericire și numai bucurii!
Ție, Ana și lui Petre, multă sănătate, și nu uitați că vă iubesc mult!
De fiecare dată te felicit pentru acest ziar minunat, în care, aduni românii valoroși de pretutindeni, pentru a ne spune gândurile și bucuriile sufletești, în această Ediție Specială de Crăciun! Sunt tare mândru de tine pentru că duci cu demnitate acest minunat ziar, RomâniaVipPress!
Le doresc multă sănătate cititorilor tăi și fanilor mei, cu gânduri bune, de departe și le spun tuturor, La mulți ani, cu multă fericire și prosperitate în noul an!
Să fim mai buni…!
Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici și Gigel Lazar – Președinte al Federației Neguvernamentale Antidrog – CIADO
Federația Neguvernamentală Antidrog, CIADO România, prin Academician Constantin Bălăceanu Stolnici și Gigel Lazăr, transmit redacției RomâniaVipPress, toate aprecierile și mulțumesc pentru toată susținerea din acești ani a programelor antidrog. La mulți ani, sărbători fericite și cu certitudine vom fi alături în anul 2023.
Adrian Gozi – antreprenor Pro Volt & Media New Studio
Anul 2022, a fost un an plin cu de toate! Bune, rele, mai puțin bune, oameni deosebiți, prieteni fideli dar și reacții neașteptate ale oamenilor puși în fața adevărului. Una peste alta, a fost un an bun, sper că anul care stă să vină, să fie mai bun, pentru că este loc întotdeauna de mai bine!
Un gând pentru Ana și RVP ? Desigur, doar gânduri bune, mult pozitivism în evoluție și mult succes în tot ceea ce ți-ai propus. Dacă anul acesta a fost mai greu…sigur anul viitor va fi mai bine.
Succes în tot ce ți-ai propus, sănătate și mult optimism!
Dragoș Popa – artist, profesor, jurnalist
Am simțit că și acest an a trecut mult prea repede! A fost un an cu urcușuri și coborâșuri așa cum este viața omului. De cele mai multe ori ne este dat să găsim luminița de la capătul tunelului pentru a deveni mai buni, iar atunci când o găsim, să ne bucurăm din plin de ceea ce ne oferă. Când te lupți sau pur și simplu muncești pentru ceva, iar într-un final reușești ce ți-ai propus, te bucuri din plin. Cam așa a fost acest an pentru mine. Muncă multă și împlinire personală, iar pasiunea și creativitatea au fost ca un liant între fiecare zi din viața mea. Au fost zile cu soare și momente cu ploaie, așadar, am zâmbit, dar au fost și clipe în care am fost mai puțin fericit. Acum zâmbesc. Așadar, totul e bine!
Ana Moroșanu Magdin este un bine necesar societății românești! Sunteți omul care face posibil ca poveștile multor români să fie promovate în lumea mare, prin intermediul publicației pe care o coordonați cu atâta dăruire și prin muncă continuă. Pasiunea pentru jurnalism, artă și pentru tot ceea ce este frumos, dar și iubirea față de oameni și bunătatea, sunt doar câteva dintre elemente cheie care, cred eu că vă definesc și totodată care ne aseamănă.
La mulți ani cu împliniri, Ana …. La mulți ani, RomâniaVipPress!
Angela Ioana Gheorghiu – artistă
Anul 2022, a fost, pentru mine, un an foarte bun, cu rezultate bune la învățătură. Am realizat noi proiecte artistice, din care aș menționa:
- primul meu concert ca solistă la flaut, la Sulina, 27 august, concert în memoria marelui dirijor român, George Georgescu, născut în acest oraș deosebit;
- MasterClass canto clasic, cu doamna profesor Bianca Manoleanu;
- MasterClass flaut, cu doamnele profesor Ana-Ioana Oltean și Mihaela Anica;
- Primul meu turneu artistic, ca solistă, în Germania, ”Jungendbegegnung fūr den Frieden”, împreună cu violonista Andreea Nistor, colegă la Colegiul Național de Muzică “George Enescu” din București, acompaniate de doamna Lector universitar Clementina Ciucu-Ristea. Turneul s-a desfășurat în sălile de concerte din Frankfurt pe Main, Stuttgart și Heidelberg. În cadrul acestor concerte am interpretat vocal două cântece populare din culegerea lui Tiberiu Brediceanu.
- Turneul artistic “Week-end Junction”, cu același program din Germania, în orașele Brașov și Sibiu.
- Prima mea audiție, ca solistă la flaut, pe scena Colegiului Național de Muzică “George Enescu” din București.
Totuși, acest an ne-a adus și un eveniment tragic, războiul din Ucraina, aproape de granițele României.
Nu aflasem ce înseamnă războiul decât din cartea de istorie. Acum, văd la televizor dramele și distrugerile din țara vecină, Ucraina. Noi, românii suntem solidari și încercăm să-i ajutăm pe refugiații ucrainieni. Sper ca acest război să se termine cât mai repede.
Anul 2023, care se apropie cu pași repezi, să ne aducă pace, sănătate și bucurii. Personal, îmi doresc noi proiecte care să-mi permită dezvoltarea carierei muzicale, iar la concertele mele, să întâlnesc cât mai mulți români, așa cum s-a întâmplat la Consulatul General al României de la Stuttgart.
Fie ca noul an să vă aducă sănătate, noroc și cât mai multe clipe fericite. Îmi doresc să ne vedem cât mai des.
Ziarul dumneavoastră este o fereastră spre sufletul românilor din străinătate și el trebuie să continuie să fie prezent în casele și inimile lor. Noi, românii de acasă și din alte țări trebuie să vă dăm de știre, atunci când ne putem mândri cu realizările noastre.
LA MULȚI ANI, cu dragoste și prețuire!
Elena Soare – artistă de muzică populară
2022, un an greuț, având în vedere încercările, dezamăgirile, umilința. Dar, să dezvolt, încercările, au venit pe toate planurile, chiar și în familie, dar cu încredere și rugăciuni le rezolvăm, și mai învățăm ceva…, dezamăgiri…! Aici, da, sunt dezamăgită de cum merg lucrurile în Cultură. Suntem sat fără câini…, debandadă totală. Pentru mine personal, îmi doresc un 2023, cu mari realizări și proiecte ,,unice,,! Nu mor caii când vor câinii!
Mulțumesc, Bunului Dumnezeu pentru tot ce mi-a dat în 2022, și vreau să fiu, în primul rând, sănătoasă, ca în 2023, să împlinesc tot ce mi-am propus..Amin!
ROMÂNIAVIPPRESS, este pentru mine, acel loc unde mă pot exprima liber, unde pot fi un exemplu de urmat! Nu întotdeauna banii contează. Eu, artist Elena Soare, sunt în primul rând, OM, și apoi ARTIST.
Mulțumesc, publicului, fanilor și tuturor celor care prin muzică, se vindecă sufletește. Eu, asta fac, vindec sufletele greu încercate.
La Mulți, Mulți Ani, RomâniaVipPress și minunatei ANA MOROȘANU-MAGDIN, care pune atâta suflet în proiectul propriu!
Felicitări, OM frumos!
Un 2023, cu Mari Realizări și sănătate tuturor.
Cu mare drag, ARTIST ELENA SOARE, care vă iubește enorm, pe toți!
Evandro Rossetti – artist româno-italian și medic stomatolog, stabilit în Italia
Este întotdeauna o bucurie și o mare onoare să fii invitat ca să îți scrii gândurile tale pe acest extraordinar mijloc de comunicare, pe care, Doamna Ana Moroșanu Magdin, a reușit să-l țină viu în toți acești ani!
Anul care e pe terminate, a fost un an al renașterii, din toate punctele de vedere, mai ales, că frica și tensiunea, create de pandemie, au mai trecut, și, tot cu ceva mici atenții, ne-am putut vedea și îmbrățișa! Ăsta a fost cadoul cel mai important, deci, un an mai bun, care, sperăm să continuie așa, și chiar să fie mai bun. Acuma, la sfârșit de an și începutul de An Nou, ne mai lipsește numai sfârșitul războiului, cu voia lui Dumnezeu!
Dragă Ana, despre tine, pot să spun că este o imensă plăcere să primesc vești de la tine, uneori, mai bune, alteori, mai puțin bune, dar asta e viața, nu depinde numai de noi.
În dificila noastră trăire, ne bucurăm măcar cu vești din toată lumea, a românilor de pretutindeni, care duc mai departe și cu mândrie numele României peste hotare, și mă bucur să mă pot număra între ei, chiar fiind numai un italo-român de adopție.
La mulți ani, cu sănătate și fericire, tuturor, și ție, dragă Ana, pace, liniște și bine cât cuprinde.
Mulțumesc că exiști. O îmbrățișare mare pentru Petre, și.., Buon Natale e Buon Anno Nuovo!
George Rotaru – artist român stabilit la New York
Mulțumesc, Bunului Dumnezeu, că am trecut cu bine și anul acesta, 2022, greu, dar cu realizări.
Un nou album, cu melodii pe muzica și versurile lui Raoul, un duet împreună, cu melodia, “Dau viața mea”.
Anul 2023, cu ajutorul lui Dumnezeu, schimb prefixul, îl pun pe 70 în față, și, 50 de ani de carieră artistică. Mă voi strădui să aduc într-un spectacol, artiști, prieteni, pentru a sărbători împreună. Evenimentul va avea loc la Sala Luceafărul, pe 19 Aprilie, 2023.
Prietenei noastre, Ana Moroșanu Magdin, o invitație specială, și, tuturor celor care-i sunt aproape.
Dragă Ana, să ai un an plin de tot binele din lume, maestrul Petre Magdin, alături de tine, așa cum îl știm din totdeauna!
La mulți ani, Fericiți!
Ioan Vasiu – scriitor și jurnalist
Pentru mine, anul care se încheie, 2022, a fost un an al poeziei. Spun asta pentru că starea de sănătate mi-a permis să scriu și să public peste 250 de catrene, care s-au adăugat celor de până acum, numărul total al acestora apropiindu-se de 3000. Majoritatea au fost publicate în reviste literare sau pe pagina mea de Facebook.
În același timp, am realizat și publicat peste 40 de interviuri cu personalități marcante din diferite domenii de activitate: actori, oameni de televiziune, artiști, medici, scriitori și jurnaliști. Toate interviurile au fost publicate pe site-ul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a cărui membru sunt.
Pentru că sunt un om optimist, sper ca noul an care se apropie cu pași repezi, 2023, să-mi permită să continui activitatea literară și jurnalistică. Sper, de asemenea, ca anul viitor să pot tipări un nou volum de catrene și un nou volum de interviuri, care se vor alătura celor 15 volume tipărite în decursul anilor, începând din 1984 și până în prezent.
Profit de această ocazie și transmit felicitări distinsei doamne Ana Moroșanu Magdin, pentru minunatul ziar RomâniaVipPress pe care-l editează cu dăruire și mult har !!!
Succes deplin pe mai departe !!!
Liviu Marin – artist
Bun găsit, dragi prieteni!
Ne aflăm la cumpăna dintre ani, cum a fost pentru mine anul 2022? Un an cu provocări, cu noutăți și multă muncă. Pe plan muzical, a fost un an bun, am fost în turneu, la Chișinău, unde, am petrecut momente absolut minunate. Prin studioul de înregistrări, am pășit unde am înregistrat melodii de dragoste, muzică de petrecere (deocamdată le am în sertar și nu le-am făcut publice).
Gândul meu pentru Dv și prietenii dv și cititorii RomâniaVipPress, este următorul: Îmi doresc ca anul acesta și anul care vine, Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, oamenilor pe care eu îi iubesc, vindecare celor bolnavi, zâmbet celor întristați, mângâiere celor singuri și alinare celor care au sufletul rănit.
Sărbători binecuvântate și un sincer, La mulți ani! An Nou Fericit !
Mihai Predescu – violonist – Șef Partidă la Teatrul de Operetă, Ion Dacian
Vă mulțumesc pentru invitația pe care mi-ați făcut-o, dvs., doamnă Ana Moroșanu-Magdin și mă simt onorat să acord acest interviu pentru cititorii ROMÂNIAVIPPRESS, ocazie cu care doresc să îi salut și să îi felicit pentru fidelitate!
Mă întrebați despre activitatea mea artistică din ultima perioadă. Vă pot spune că am participat la premiera mondială a musicalului “Jack, între nebunie și dragoste” (producție româno-italiană), jucată la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” din București (1 octombrie 2022). În actuala stagiune muzicală am prezentat publicului și alte lucrări foarte apreciate: operetele “Voievodul Țiganilor”, “Liliacul”, “Țara Surâsului”, “Victoria și-al ei husar”, musicalurile “My Fair Lady”, “Kiss me, Kate!”, “Bonjour, bonne nuit, Paris!” (jucate cu casa de bilete închisă) și multe alte evenimente și gale de muzică cu specific românesc, italian, spaniol sau american. Apoi, aș adăuga un concert simfonic alături de maestrul Eugen Doga, care își serbează în acest an prodigioasa sa carieră artistică dar și împlinirea vârstei de 85 de ani de viață. Pot spune că a fost un concert memorabil pe scena Teatrului Municipal Focșani (22 noiembrie), la care au mai participat solista Iana Novac – cea mai bună solistă de pop-opera din România (recent nominalizată), Paul Surugiu (“Fuego”) – rapsodul și patriotul nostru cântăreț, valoroasa violonistă Diana Jipa și talentatul pianist Ștefan Doniga – cu acești doi artiști am mai avut colaborări în alte proiecte, precum “Dacika Symphonic”, alături de DJ-ul Mihai Toma și câteva turnee prin țară în anii anteriori. În vara acestui an am participat la festivaluri precum Bucharest Opera Festival, “SEAS – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului”, “ArtFest 2022” (ambele la Constanța) și la Festivalul “Ion Dacian” – Ed. a 5-a (București).
Am considerat oportun să mă alătur, de asemenea, unui nou proiect cu un concept interesant, o orchestră de 15 muzicieni fără dirijor, dar cu pian și percuție adăugate, cu program muzical inedit, orchestra de salon, în forma în care era ea prezentată în marile saloane artistocratice din secolul al XIX-lea. Acest proiect e intitulat MH Salon Orchestra (cunoscut publicului și ca Maestrul Hiram Orchestra) și a fost înființat de colegul meu, contrabasistul Radu Petrovici, la inițiativa și cu sprijinul generalului (r) Bartolomeu Constantin Săvoiu, premiera concertului “Café-concert și operetă, muzica iubirii” a avut loc pe 16 iulie a.c. Tot cu MH Salon Orchestra am avut o serie de concerte în aer liber (serie intitulată “Salon Sessions”, desfășurată în septembrie în Parcul Drumul Taberei din București) – cu scopul de a aduce mai aproape muzica în inima publicului amator și de a bucura sufletele micuților artiști în devenire. O întâmplare haioasă este aceea că, la una din piesele interpretate de orchestră, în spatele dirijorului s-a afișat un copil de 8 ani, căruia îi plăcea să dirijeze și care sorbea din ochi, cu nesaț, fiecare mișcare a instrumentiștilor, iar Costin (n.r. dirijorul Constantin Grigore) l-a observat și l-a invitat să dirijeze, iar la final i-a urat “Mult success în carieră!”. Publicul a gustat momentul și s-a distrat copios, asemenea nouă, iar pe parcursul programului, copiii au dansat în ritm de vals, polcă și foxtrot și au fredonat arii de operă și operetă, pe muzicile compozitorilor celebri, totul sub supravegherea părinților, iar atmosfera a fost foarte degajată; atunci când lucrezi degajat intervine și creativitatea și legătura dintre membrii formației și public devine și mai strânsă. Probabil că dacă publicului i s-ar prezenta mai multe astfel de momente în aer liber, în locuri ușor accesibile, ar aprecia și mai mult muzica clasică. Ne dorim un aflux sporit al tineretului către artă, arta ca mod de manifestare liberă a spiritului.
Cu puțin timp în urmă am dat bucuros curs invitației lui Bobby Stoica (ex. Voltaj) de a participa la concertul susținut de Alexandra Ușurelu alături de band și orchestră, în deschiderea Târgului de Crăciun din Buzău (3 decembrie), cu un program foarte frumos, cu muzică selectă, de o mare sensibilitate artistică și foarte potrivită pentru această perioadă a anului). Alexandra Ușurelu, artistă nominalizată de Societatea Română de Radiodifuziune solista independentă cu cel mai bun debut artistic și cel mai bun album al anului 2014 (“La capătul lumii”) are un timbru vocal aparte, înzestrat cu o puternică forță de redare, acuratețe și ajutat de inflexiunea caldă a vocii sale. Acest concert l-am dedicat tatălui meu, care mă veghează din Cer și este mândru de mine, deci a fost un concert cu atât mai emoționant pentru mine cu cât i-am simțit cu bucurie prezența lui în sufletul meu. Acea emoție m-a făcut să uit și de frigul care se instalase la ceas de seară și de corzile înghețate ale viorii (se anunțau ninsori în Buzău).
Pe 16 decembrie a.c. îi așteptăm pe toți fanii noștri și pe amatorii de muzică de calitate la Târgul de Crăciun din Piața Constituției alături de MH Salon Orchestra care va susține în aer liber un recital care nu trebuie ratat; vor fi multe surprize și multă energie! Iar pe 18 decembrie la ora 18:30, voi încheia seria de evenimente muzicale ale anului 2022 cum nu se putea mai frumos, cu o premieră la Teatrul Național de Operetă și Musical, “Secretul lui Marco Polo” (Francis Lopez), vă aștept, așadar, să redescoperim lumea de altă dată, să retrăim povești de dragoste, marcate de pasiuni și sinceritate (ce amintesc de Romeo și Julieta), să navigăm de la un capăt la altul al lumii, să ne alintăm simțurile și să ne dăm voie să visăm și să luptăm pentru aspirațiile noastre!
Anul 2022, a fost pentru mine, un an plin de activități artistice, chiar nesperat de multe, având în vedere că am trecut printr-o Pandemie (n.r. COVID-19) și ne aflăm acum în timpul unui conflict armat (Rusia-Ucraina) care lovește nu doar în populații și în economiile multor state, dar mai ales în moralul și psihologia lor. În acest context nu prea favorabil, am simțit acum, mai mult ca niciodată, o nevoie acută de comunicare și prezență socială, de legătură interumană, de exteriorizare artistică, de compensare a neajunsurilor noastre cotidiene, de încercarea de a hrăni sufletul cu artă mai mult ca niciodată. Aceste manifestări pur umane demonstrează că, în cele mai grele clipe, omul se întoarce cu gândul la primordialitate, la simplitate, la rădăcinile sale etnice, culturale, la moralitatea, valorile și tradițiile care-l definesc. Muzica, arta în sine, este și ea necesară pentru suflet, așa cum necesară este hrana pentru corp. Nu pot decât să mă bucur și, în același timp, să mă minunez de puterea nebănuită de regenerare a firii umane. Pandemia ne-a învățat și lucruri bune. Mi-aș dori ca acest trend ascendent și setea de cultură să continuie și în următorii ani (sperăm să fie ani pașnici). Pentru anul 2023, mi-aș dori să am cel puțin același volum de muncă, colaborări și activitate artistică intensă și diversificată, dar îmi doresc și multă sănătate și putere mie și familiei mele. Mi-aș mai dori ca atunci când întorc capul să văd oameni mai fericiți, familii educate în spiritul respectului de sine și iubirii de aproape, mi-aș dori o valorizare concentrată pe apartenența la originile noastre, ca neam românesc și să prețuim tot ceea ce avem în viețile noastre!
Transmit toate gândurile mele bune pentru cititorii revistei ROMANIAVIPPRESS și doresc să vă felicit pentru inițiativa dumneavoastră, doamnă Ana Moroșanu-Magdin, întotdeauna generoasă, pentru eforturile susținute, pentru persuasiunea și pasiunea dumneavoastră admirabilă de a veni în întâmpinarea tuturor oamenilor valoroși ai României, pentru promovarea talentelor și ambițiilor creative ale celor care își doresc ca această țară să progreseze în toate domeniile! Cu Dumnezeu în suflet, tot înainte!
Onu Pavelescu – Artist și Căpitan de vas, Stabilit în Elveția
Ca printr-un făcut, tocmai când mi-ai trimis, dragă Ana, întrebările pentru ediția de Crăciun, ascultam piesa asta în ideea de a face cover după ea: John Denver-Leaving on a Jet Plane
“I’m leavin’ on a jet plane
Don’t know when I’ll be back again…”
Anul 2022, a fost pentru mine un an al schimbării. O schimbare în bine, zic eu. La începutul lunii martie am plecat pentru o scurtă vacanță la sora mea, Ina, în Elveția, și… nu m-am mai întors. Am cunoscut aici oameni normali, oameni care zâmbesc, care îți văd și calitățile, nu numai defectele. Le-a plăcut cum cânt și m-au angajat pe loc. N-am crezut vreodată că voi trăi din muzică. Pentru mine, muzica a fost mereu doar un hobby, chiar dacă am încercat să o fac la nivel profesional. Sper, totuși, ca în scurt timp, să îmi găsesc de lucru pe vaporașele de pe lacul Zurich, ca inginer mecanic naval – meseria mea de bază, iar muzica să redevină doar o pasiune, care, uneori, mai aduce și bani, de ce nu?
Voi petrece sărbătorile de iarnă aici. Voi retrăi, probabil, sentimentul pe care îl aveam ca marinar, când îmi petreceam sărbătorile departe de casă, prin diverse porturi sau în mijlocul oceanului Atlantic. Mi-aș dori ca anul ce vine să fie cel puțin la fel de bun ca 2022 iar bucuriile și realizările să îmi aline dorul de “acasă”.
Dragă Ana, ca de fiecare dată, îți transmit gândurile mele cele mai bune și aprecierile mele sincere pentru consecvența, dăruirea și priceperea cu care promovezi imaginea românilor de pretutindeni. Nu în ultimul rând, îți doresc multă sănătate, sărbători fericite alături de minunatul Petre, de prieteni, de toți cei dragi și un An Nou cât mai bun! … iar ziarul tău, RomâniaVipPress, să ne ofere mereu informații și povești de succes, interesante, din care să ne inspirăm cu toții.
Radu Antonenco – Chief Executive Officer (CEO) & Founder la România Actuală Tv – stabilit în Italia
Suntem la încheierea unui an, tragem linie și vedem cum a fost!
Pentru mine, anul 2022, a fost unul plin de satisfacții, atât în plan profesional, dar și în cel familial.
Deschiderea unei noi televiziuni online, a fost o provocare, iar în final, o reușită!
Am putut cunoaște, astfel, oameni noi, cu care am legat prietenii sincere, sper și durabile, dar cel mai frumos lucru s-a întâmplat în plan familial, atunci când am devenit tânăr BUNIC! Un sentiment unic, greu de descris în cuvinte!
Ce îmi doresc pentru 2023 ?
Îmi doresc să meargă totul așa cum am programat și să devină anul în care mă voi întoarce definitiv ACASĂ, după 22 de ani de experiență acumulată în străinătate !
În primele luni ale anului, de la care ne vom lua rămas bun în scurt timp, am avut onoarea să mă aflu printre românii care au fost invitați de doamna ANA MOROȘANU MAGDIN, să acord un interviu pentru ziarul RomâniaVipPress, o experiență unică, nici nu puteai refuza o astfel de persoană! ANA, este un înger în presa din România, un model de urmat de cei mai mulți dintre jurnaliști!
Despre cine, cum și ce face ANA, se poate scrie un roman, dar mă voi opri a spune doar atât, RESPECT, CONSIDERAȚIE ȘI MULȚUMIRI că EXISTAȚI împreună, ANA și RomâniaVipPress!
Fără voi, presa de bună calitate din România, ar dispărea!
La mulți ani, ANA MOROȘANU MAGDIN!
La mulți ani, RomâniaVipPress!
Cu respect, de aici, de departe de România !
Rareș Dragomir- artist și actor – în România
Iată-ne dragi prieteni din nou la ceas de sărbătoare!
Crăciunul, cea mai frumoasă sărbătoare. E timpul din nou să fim alături de toți cei dragi sufletului nostru, de familie, de prieteni, de colegi și de oameni în general.
În mod normal ar trebui să simțim, să facem și să fim așa cum suntem de Crăciun, în fiecare zi a vieții.
2022 a fost un an cu destule frământări pe toate planurile și cred că sunt în asentimentul tuturor când spun că cea mai mare tristețe a adus-o situația tensionată la nivel global, situație care a dus la alterarea calității vieții a multora.
Personal, nici pentru mine nu a fost un an foarte bun din multe puncte de vedere!
Sper ca măcar acum, la sfârșitul acestui an, să fie din nou armonie, sănătate și bucurie atât pentru mine, cât și pentru voi toți!
Am și lucruri care mi-au adus bucurie și satisfacție în 2022, mai exact realizările din planul artistic.
Am reușit să lansez trei piese muzicale împreună cu Domnul G, prietenul meu și partener de lucru la studio. Împreună am realizat și câteva piese pentru artiștii colaboratori ai studioului.
În altă ordine de idei sunt foarte mulțumit de colaborarea mea cu serialele TV în care primesc roluri.
Sper ca noul an să aducă multă bucurie, sănătate și inspirație!
Astfel, îmi doresc ca și în anul care se apropie cu pași grăbiți, să realizez multe proiecte muzicale, piese noi, colaborări noi, sper să continui cu succes atât activitatea muzicală cât și cea actoricească.
Nu voi lăsa în plan secund nici activitatea didactică, dorindu-mi să continui cursurile de canto, artă scenică și pian cu toți cei cu care lucrez, ba chiar aștept noi cursanți!
În final, vreau să îți mulțumesc, Ana Moroșanu Magdin, pentru că faci lucruri minunate prin intermediul RomâniaVipPress, pentru artiști, pentru cititori, pentru românii din țară și din diaspora.
Îți mulțumesc că ești un suflet frumos și o prietenă specială!
Mult succes și în noul an, am să te rog să rămâi la fel, un exemplu!
Îți mulțumesc că mi-ai dat ocazia și de acest Crăciun să fiu alături de oameni valoroși, alături de români!
Atât ție, cât și tuturor cititorilor, vă doresc din suflet, Crăciun fericit și un an nou plin de sănătate, prosperitate, bucurii, împliniri și iubire!
La mulți ani!
Maria Ghiorghiu – vizionară
Anul 2022 a fost un an greu incercat pentru noi toti, dar acest lucru nu ne-a facut ca sa deznadajduim si nici sa stam tristi tot anul.
Au fost perioade si bune si mai putin bune in viata noastra a tuturor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului am reusit sa le facem fata ,si sa vedem ca viata este foarte frumoasa si merita sa fie traita frumos si cu multe impliniri sufletesti.
Pentru mine, anul 2022 a fost un an cu multe bucurii sufletești și cu multe realizări.
Am reușit să termin de scris cel două Cărți ale Adevărului Duhului Sfânt, mai precis, volumul 5 și 6, și sunt tare fericită. Îmi doresc ca până să se încheie anul 2022, aceste cărți să fie scoase de sub lumina tiparului.
De la anul 2023, îmi doresc cel mai mult ca să fiu sănătoasă și să pot scrie zi de zi și noapte de noapte, pe Blogul meu DUMNEZEU EXISTĂ -MĂRTURII, pentru toți cei care au îndrăgit și urmăresc acest Blog divin. Și nu în ultimul rând, îmi doresc ca să fie pace și înțelegere între țări și popoare.
Draga mea Ana, prietena sufletului meu, mai întâi de toate aș dori ca să-ți mulțumesc pentru marea bucurie de a mă număra și eu printre românii valoroși de pretutindeni, în minunatul tău ziar – RomâniaVipPress, la marile Sfinte Sărbători și evenimente.
Îți urez ca să te bucuri de frumoasele tale realizări profesionale și sufletești, să fii sănătoasă și fericită alături de iubitul tău soț, Compozitorul Petre Magdin.
La mulți anim ție, scumpa mea, La mulți Ani, ziarului tău, foarte prețios, RomâniaVipPress!
Aș dori ca să mai spun, LA MULȚI ANI, tuturor cititorilor RomâniaVipPress, dar și cititorilor Blogului meu – Dumnezeu Există-Mărturii.
Să aveți parte numai de sănătate, de bucurii și împliniri sufletești, și să nu-i uitați, pe cei dragi de-acasă, și mai ales, de faptul că, oriunde vă aflați pe acest pământ, să fiți mândri că sunteți români.
Cu dragoste și cu recunoștință, Maria Ghiorghiu.
Robert Gozi – campion mondial la Karate – trăiește în România
Anul 2022 pentru mine a fost foarte bun dar și foarte dificil. Am participat la Campionatul Mondial de karate WUKF din SUA-Florida, câștigând locul 1 și locul 3. Am reprezentat România în Italia la Campionatul European de karate WKUF câștigând locul 2.
Pentru anul viitor îmi doresc să am sănătate în primul rând, să reprezint clubul meu și România în concursurile care vor veni, cel mai important fiind Campionatul Mondial din Scoția.
Dumneavoastră, vă doresc sănătate multă și mult succes în tot ceea ce faceți atât de frumos.
Ștefan Străjeri – scriitor – stabilit în SUA
După cei doi ani marcaţi de pandemie, acest an a fost destul de normal. Am continuat cercetarea pentru a treia monografie; începută imediat după ce în 2020 am terminat „Istoria românilor canadieni 1890-2020”. În această nouă monografie abordez prezenţa românilor în America Latină; de la Rio Grande (graniţa dintre Mexic şi SUA pe o distanţă de 2000 km) în Ţara de Foc (Argentina). Nu dezvălui detalii, doar pot să menţionez câteva repere, și anume, că am găsit multe surse bibliografice, atât în arhiva personală, cât şi în alte cărţi şi materiale publicistice procurate, din care am extras date importante despre prezenţa câtorva români de valoare (în universităţi, instituţii, firme etc) în Buenos Aires, Montevideo, Caracas, etc., biserici româneşti, organizaţii… Cele mai multe dintre aceste date sunt din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial; perioadă în care s-au stabilit mulţi români în câteva ţări americano-latine; printre care, Argentina, Brazilia, Uruguay, Venezuela. Nu vor lipsi numele a doi români: exploratorul Iuliu Popper, care, ajuns în 1886 în Argentina, a dat câteva denumiri româneşti unor puncte geografice din Ţara de Foc, şi doctorul Ilarie Mitrea, prezent, în 1866, ca medic militar în corpul expediţionar „austro-mexican”, care avea menirea să-l sprijine pe arhiducele Maximilian de Habsburg spre a se statornici ca „împărat” al Mexicului, cu ajutorul a 40.000 de soldaţi francezi trimişi acolo de Napoleon al III-lea. Va fi şi o scurtă istorie a Americii Latine, din perioada precolonialistă până în prezent, incluzând o prezentare a celor trei mari civilizaţii precolumbiene: aztecă, incaşă şi mayaşă. Sper să finalizez monografia până la sfârşitul anului 2023.
Ţie, Ana, îţi doresc să ai aceeaşi energie fantastică de a sta pe baricada publicaţiei tale RomaniaVipPress, descoperind şi publicând în continuare despre români de valoare, atât din spaţiul carpatic, cât şi de pe Mapamond!
La mulţi ani, ţie şi tuturor românilor!”
Veronica Balaj – scriitoare – cu publicații în multe țări – trăiește în România
SĂRBĂTORILE DE IARNĂ,
REPETABIL MIRACOL
Numai când avem răgaz și ne retragem o clipă din vâltoarea preocupărilor inerente, observăm că viața este o permanentă mișcare, legătură între visare și realitate, între cotidian și miracol. Adeseori acestea se intersectează și ne mirăm că avem îngăduința cerească să înțelegem măcar o scânteie din infinita derulare a zilelor, anotimpurilor, a zăpezilor, frunzelor uscate, apoi verzi, a norilor, ploilor…! În preajma sărbătorilor de iarnă, însă, percepem intuitiv repetabilități care ne alcătuiesc viața. Este de fapt o subtilă interferență între tot ce ne înconjoară și propria noastră înțelegere. Se apropie, ca de fiecare dată, se apropie cu grabă împânzind vrajă și anul acesta, sfintele, emoționantele sărbători de iarnă. Mă opresc în mod special, din temeiul cunoscut, mă gândesc la sărbătoarea Crăciunului, simbol al nașterii și speranței prin Isus, simbol nemăsurat cu mintea noastră, al nesfârșitului lanț, început-sfârșit, început-sfârșit. Se va mai sfârși calendaristic un an, dar, consolator e că, de îndată, va începe un altul. Vom face planuri noi, și nu ezităm, încă de pe acum, să ne tocmim cu timpul, rugându-ne Atotcreatorului a le împlini, sub pavăza și îndrumarea sa, pe parcursul noului început. Și al altor finale de an și începuturi de vremi scrise în calendare lumești.
De aceea, mă grăbesc, să vă mulțumesc, dragă, minunat dăruită, Doamnă, Ana Moroșanu-Magdin, pentru prilejul de-a face un scurt popas interior, în sinele meu, cu scopul de-a comunica. De-a mărturisi ceva din miile de trăiri, diverse cât nici nu le bănuiam. (Precum experimentează fiecare dintre noi). Adunate, constituie biografia personală. Ar fi drept să le uităm? Nu, categoric, nu! Orice simțământ încercat cu voie sau fără de voie, este crâmpei din sinusioida noastră existențială. Îmi fac așadar un mic sumar, acum la fine de Anno Domini, 2022.
Anul a început cu temeri. Era încă pandemie. Precauții la fiece pas. Pericolul se putea ivi oricând. Mă obișnuisem oarecum. Nu doar eu. Lumea întreagă era în stare de alertă. Chiar înainte de-a se instala Noul An în ceasornice și calendare, aflu de plecarea în veșnicii a unei vechi, bune prietene din București. Am pășit peste pragul dintre ani cu lacrimi în ochi. Familia mea aflată peste ocean, eu singură în casă. Legam fire de așteptare a vremii fără restricții, a vremilor normale.
Profesional însă, lucrurile mergeau de la sine. Parcă le rotea cineva în direcția dorită de mine. Cred că, chiar le rotea mâna îngerului meu bun. Uneori, eram luată prin surprindere, și…mă miram cum de au depășit planurile făcute anterior. Sigur există o ”ruota della fortuna.” Așadar, mai pe scurt, aș spune că s-au adunat destule bucurii : O carte de poeme, tradusă în limba spaniolă, OCHIUL FANTAST/OHIO FANTASEO. Propunerea a venit brusc, iar volumul s-a finalizat absolut inimaginabil. Adică, a fost redactat în Santiago de Chile, tipărit la Indepenedetly Poetry din New York, ajuns la ușa mea trimis de Amazon. Buun, asta e o etapă a surprizelor. A urmat volumul LA PORTE DU SOLEI, ediție în limba franceză, care aștepta de aproape un an, în fine, editat în Franța de oameni pe care nu-i cunosc personal, cărora aș vrea să le pot spune direct, Grand merci!….Altă notație. Se cuvine să o subliniez: în luna aprilie, a apărut la Editura Academiei Române, București, în colecția, O SUTĂ ȘI UNA DE POEZII, volumul, Roșu edenic. Spre toamnă, a văzut lumina tiparului, o antologie de poeme, traduse în limba albaneză. După ce vreo doi ani am tot amânat-o. Este o carte frumoasă. Mă onorează între ceilalți 3 participanți, prezența D-lui Varujan Vosganian.
De scris am scris un roman cu titlu provizoriu, Partea mea de eden. Este predat la tipar, leg apariția sa de anul care vine. Doamne ajută! Ar mai fi de adunat la capitolul scrieri, articole, interviuri, prezentări de carte. Fără detalii, anul cam așa s-a structurat. Mulțumesc lui Dumnezeu!
Revin la oportunitatea oferită de Distinsa, sensibila, plină de generozitate, Doamna Ana Moroșanu Magdin, Președinte fondator al acestei prestigioase reviste cu traseu global, RomâniaVipPress, drept pentru care îi doresc putere să învingă orice neprevăzut, să aibă aceeași nemăsurată bogăție afectivă, dăruind-o celor din jur, așa cum ne-a obișnuit! Este persoana care nu știe să se certe, să spună un cuvânt greu, să fie îngâmfată, disprețuitoare. Doamne ferește! Cred că nu pot găsi un alt om așa de fin, de sensibil și bun.
Talent, frumusețe fizică și sufletească, hărăzită a aduce pace, speranță, bucurie celor care o cunosc.
LA MULȚI ANI, LÂNGĂ ADMIRABILUL OM DE SCENĂ, OMUL DRAG d-stră CARE ȘTIE SĂ FACĂ DIN FIECARE SUNET UN CÂNTEC.
Attila Kárpáthy – Tarot creator and reader, occultist, mixed esoteric artist, author, musician, painter, photographer
Sărbătorile mereu aduc cu ele o vibrație aparte, în special Paștele și Crăciunul. Primul se asociază cu Echinocțiul de primăvară, cel de-al doilea cu Solstițiul de Iarnă. În emisfera nordică, Solstițiul de Iarnă reprezintă ziua cu cea mai puțină lumină solară, cunoscută popular și ca cea mai scurtă zi din an. Aprinderea de lumânări este un ritual important menit să ne amintească pe de o parte că există lumină dincolo de întuneric și viață dincolo de moarte. Însă, lucrul pe care adesea îl uităm este că nu există lumină în exterior fără lumina din interior. Iar lumina din interior trebuie păstrată vie nu doar duminică, nu doar în zilele de sărbătoare, ci în fiecare zi, fiecare clipă a vieții noastre. Nu poți fi bun doar ocazional și cu o faptă bună nu îți vei răscumpăra greșelile. Bunătatea – lumina – este o constantă, sau nu este.
Vă doresc tuturor lumină în suflet, multă sănătate și să vă bucurați de fiecare clipă de viața ca și cum ar fi prima!
Mult succes și viață lungă dumneavoastră și publicației RomâniaVipPress!
Ana Moroșanu Magdin