La o cafea, cu Marius Luca-Bubu, mare profesionist dar și mare calitate umană,
„În primul rând, Ana, vreau să-ți mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la acest interviu, precum și celor care îl vor citi și (eventual) “propovădui” (ha, ha, ha!).
Aș dori ca să ne putem păstra valorile și identitatea națională, indiferent unde ne aflăm, fără ca să uităm că facem parte din “umanitate”, pe o planetă minunată, cu nenumărate forme de viață, pe care unele “specimene umane” nu o respectă.
Nu există “popor ales”. Ce putem alege este cum reacționăm și ne integrăm în această “umanitate”, fără a uita că trebuie să fim responsabili atât pentru noi cât și pentru cei ce vor veni după noi, și atenți la “moștenirea” pe care le-o lăsăm.
Să încercăm, cel puțin, să avem un comportament civilizat și responsabil, chiar cu riscul de a fi ridiculizați, care să ne facă mândri că suntem români!”
Ana Magdin: Dragă Marius, ai revenit în România pentru o serie de concerte, la solicitarea fanilor tăi!
Te rog, spune-mi povestea acestor cântări de suflet, cum a fost, cum te-ai simțit la reîntâlnirea cu toți cei dragi ție?
Marius Luca: După o pauză de patru ani (o perioadă extrem de dificilă pentru partenerul meu de trupă, percuționistul-vocalist Louis Doré și implicit pentru “Organic Noise Experiment – O.N.E.”) am decis în urma unor imbolduri/cereri din partea publicului și a unor prestații solo acustice, să zicem improvizate cu succes, să „încerc marea cu degetul”.
Circumstanțele nu mi se păreau 100% în favoarea mea. Louis, pe lângă momentele super-dificile prin care am trecut cu toții din cauza “blestematei pandemii” a mai avut și o serie de tragedii în viața personală (pe care nu le voi mai menționa aici) una dintre ele fiind faptul că, din cauza obligațiilor de serviciu, nu mai poate practic părăsi Montrealul, deci adio turnee!
Aveam albumul “E Pluribus Unum” (apărut după multe piedici surmontate, în decembrie 2021) înregistrat live, în duo, de promovat.
O lungă istorie, pe scurt! Singura opțiune rămânea să mă organizez pentru un recital solo acustic, ceea ce implica reîntoarcerea la ghitară acustică (un instrument la care nu am mai apelat decât sporadic și superficial în ultimii 45 de ani!).
Am decis pe la mijlocul lunii iulie ’22 să mă apuc de treabă.
Timpul extrem de scurt pentru această provocare dificilă atât din punct de vedere al selectării și adaptării materialului cât și tehnic i-a făcut pe mulți din jur să clatine din cap cu neîncredere.
Spre norocul meu am avut și din cei care m-au sprijinit și încurajat (pe lângă Louis, pe Alice Horak, Mihaela și Johnny Chaltos-Deak, Claudiu Oancea, ca să numesc doar pe câțiva), și fără sprijinul cărora probabil că nu aș fi reușit.
Dar, ca să-ți răspund la întrebare (în sfârșit!), acest turneu, oarecum de încercare, a fost o reușită peste așteptări.
Peste tot am avut un public, dacă nu foarte numeros (explicabil din cauza absenței și a schimbărilor) în schimb extrem de educat și călduros, de o diversitate remarcabilă (am “convertit” și suflete din tânăra generație, spre surprinderea mea!).
Cuvântul “Experiment” este cuvânt cheie în numele trupei. A fost un “experiment” memorabil pentru toți cei care am participat, sfârșit cu două, uneori chiar trei “biss/ encore”-uri. Un concert care s-a adresat primordial sufletului, și recepționat ca atare.
Am revăzut prieteni dragi și am legat noi prietenii. Mulțumesc încă o dată celor care au participat și trăit împreună cu mine “experimentul”! După cum spuneam undeva, am „zgâriat doar suprafața” potențialului.
Reușita aceasta înseamnă multă, foarte multă muncă, în continuare, și o revedere pe curând cu publicul din România.
Ana Magdin: Când mai revii în locurile natale, Marius?
Marius Luca: Cu pandemiile astea, am constatat că au un fel de “patern”. Apar în jurul Crăciunului, și se cam estompează pe la Paște. Așa că, preconizez să revin cu un nou recital la primăvară, după Paște.
Poate voi reuși (fără mari promisiuni) să aduc albumul live al trupei METROCK (imprimat în februarie ’82 la CCS din Oradea, și redescoperit accidental) spre promovare.
La acest album lucrez de ceva vreme cu Claudiu Oancea.
Ana Magdin: Cu destui ani în urmă, ai părăsit România pentru Canada, acum, te gândești să părăsești vreodată Canada pentru România?
Marius Luca: Nu se știe niciodată! Deocamdată, este un “NU” categoric.
Am rude de ambele părți și în ambele locații (o mamă de 93 de ani în Canada și o mătușă de 94 de ani – sora ei – în România, de care mă ocup). Și prieteni și fani la fel.
Deocamdată, cât mi se va permite, fac naveta, „nu” rămâne… Ha, ha, ha!
Ana Magdin: Ce noutăți mai ai pentru cititorii mei, care, știi că te iubesc, dar, desigur, și pentru toți fanii tăi?
Marius Luca: După cum am menționat mai sus, albumul live, (adică în concert) al trupei METROCK.
Este deja considerat “istoric” de unele persoane cu care am discutat, pentru faptul că a fost singurul concert al unei trupe rock imprimat direct, integral, cu discursul obligatoriu la acea vreme al tov.ului director al Casei De Cultură A Sindicatelor, și reacția publicului, etc.
O “felie” de istorie, dacă vreți… Este în stare destul de avansată, în colaborare cu dr. în istorie Claudiu Oancea.
Va apărea sub formă de vinyl (mai concentrată, din cauza restricțiilor de timp) și CD (integral, sau aproape, depinde din nou de restricțiile de timp).
Mai este în lucru o carte cu caracter auto-biografic (foarte la modă acum pentru cei de “teapa” mea, ha, ha, ha!). Un proiect de care am oscilat multă vreme dacă să mă apuc ‘au ba!
Din nou, Claudiu Oancea, și câțiva fani m-au ajutat să decid în favoare. Este în faza incipientă, și mereu întrerupt de alte “priorități ale zilei” (precum acest turneu pe care l-am întreprins). De asemenea, trebuie să categorizez amintiri uneori cețoase.
Încerc să fiu “obiectiv din punct de vedere subiectiv” pentru eventualul cititor care va fi “subiectiv din punct de vedere obiectiv”, ha, ha, ha!
Cu eventualele turnee am agenda plină până în 2025. Apoi mai am în plan un nou album “O.N.E.” acustic (probabil solo, pentru că Louis – explicabil, luând în considerare talentul lui de “showman”- nu este mare fan de performanță acustică). Și eventual unul de trupă, tot în duo, cu Louis. Dumnezeu, sau Inteligența Supremă, are planurile Lui, iar eu, pe ale mele. Dacă coincid, de bine, dacă nu…
De-om trăi, ‘om vedea!
Ana Magdin: Cum este viața ta în Canada, ce te gândești să mai faci când ajungi acolo?
Marius Luca: Fac parte din cei care spun adesea: “trăiește-ți viața, nu mi-o povesti!”, când ne-ntindem la vorbă inutil…
Dar, sunt și cazuri de excepție! Sau ca și acum, când lăsăm pe cei interesați, prin interviul condus de tine, să arunce o privire-n “bucătăria” activităților mele, ha, ha, ha!
Pe lângă cele povestite mai sus mai am atelierul de “lutherie” (adică reparații de instrumente muzicale), care îmi ia o bună parte din timp. Pe data de 26 noiembrie am ultimul recital din acest an, la Domeniul Roman (lângă Montréal), pentru prietenii de acolo care m-au urmărit pe FB, și așteaptă să ne revedem față-n față.
Apoi proiectele de mai sus și pregătirea noului concert, pe care sper să-l pot prezenta și în România la anul care vine. Voi încerca să includ în itinerar zone în care nu am fost (sau nu am “mai” fost demult).
Aviz celor interesați, mă puteți contacta în particular prin mesageria FB, pentru aranjamente.
Am toată producția proprie (sunet și lumini; am nevoie doar de o priză cu pământare de 220V, și o suprafață netedă de 1,80m lățime și 1,60m profunzime). Poftim! Mi-am făcut și reclamă, cu ocazia asta, ha, ha, ha!
Ana Magdin: Știu că ai un program foarte încărcat, ești un artist complet, muncești enorm, ai o istorie frumoasă în domeniul artistic, dar, Marius, ai vreodată sufletul obosit, cum te regăsești în acest Univers?
Marius Luca: Draga mea, nu am pur și simplu timp să fiu obosit!
Fac ceea ce-mi place și îmi place ceea ce fac, deci nu este nimic obositor, doar diferite grade de satisfacție.
Îmi “încarc bateriile” când simt nevoia, și atât. Ceea ce fac eu, nu consider “muncă” (am “muncit” destul în viață ca să cunosc diferența!), deși, uneori poate fi extrem de dificil. Dar, în modesta mea opinie, dificultățile sunt făcute pentru a fi surmontate, și pentru a evolua.
Așa se câștigă experiența, care nu poate fi cumpărată (nu te poți duce la o prăvălie să ceri „un kilogram de experiență”, sau “100 de grame de bun simț”, ha, ha, ha!).
Fiecare șut în târtiță înseamnă un pas înainte, și, cum zicea înaintașul nostru, John Lennon: “nu sunt probleme, doar soluții”! (O variantă chinezească – dacă tot importăm totul, inclusiv proverbele, de la ei – zice că “soluția se găsește în problemă”).
Deci, de ce m-ar obosi “lecțiile” pe care mi le oferă Universul? Când Inteligența Supremă mă ajută-ntotdeauna să le învăț, dacă nu reușesc singur?
De aceea sunt aici, acum. De ce aș fi obosit? (Na! Precum evreii, ți-am răspuns la întrebare cu o altă întrebare, ha, ha, ha!)
Sunt un etern “student al vieții” în acest Univers. Un umil menestrel, printre milioanele de artiști…
Ana Magdin: Ce înseamnă viața pentru tine, acest dar de la Dumnezeu?
Marius Luca: Pentru mine, înseamnă a trăi “acum”, bazat pe un trecut studiat, analizat, dacă vrei, mergând spre un viitor plin de surprize.
Nu există “bun” sau “rău”. Lucrurile se întâmplă! Cum le interpretăm sau reacționăm în funcție de experiența noastră, este singurul lucru care depinde de noi.
Deci sper să pot face surprizele viitorului “plăcute” (pentru mine cel puțin). În rugă cer Inteligenței Supreme să-mi dea ceea ce am nevoie, nu neapărat ceea ce cer. Pare să funcționeze. „So far, so good!”
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Marius Luca: În primul rând, Ana, vreau să-ți mulțumesc pentru oportunitatea de a participa la acest interviu, precum și celor care îl vor citi și (eventual) “propovădui” (ha, ha, ha!).
Aș dori ca să ne putem păstra valorile și identitatea națională, indiferent unde ne aflăm, fără ca să uităm că facem parte din “umanitate”, pe o planetă minunată, cu nenumărate forme de viață, pe care unele “specimene umane” nu o respectă.
Nu există “popor ales”. Ce putem alege este cum reacționăm și ne integrăm în această “umanitate”, fără a uita că trebuie să fim responsabili atât pentru noi cât și pentru cei ce vor veni după noi, și atenți la “moștenirea” pe care le-o lăsăm.
Să încercăm, cel puțin, să avem un comportament civilizat și responsabil, chiar cu riscul de a fi ridiculizați, care să ne facă mândri că suntem români.
Ana Moroșanu Magdin
