„În ciuda disputelor de acasă, Bruxelles-ul așteaptă ca România să preia președinția Consiliului European!”

 

La o cafea cu europarlamentarul Maria Grapini,

„Ceea ce mă sperie cel mai mult la oamenii politici din aceste vremuri, este lipsa de caracter, la unii dintre ei, și lipsa de viziune! Fără viziune și caracter nu poți construi viitorul bun al unei națiuni!”

 

Ana Magdin: Doamna Maria Grapini, ce noutăți mai avem de la Bruxelles, pentru România?

 

Maria Grapini: În ciuda disputelor de-acasă, Bruxelles-ul așteaptă ca România să preia președinția Consiliului European. Nu există vreo ezitare, așa cum s-a încercat să se acrediteze de către unii politicieni. Cred că România este pregătită și poate să facă un mandat bun pe perioada Președinției.

Sunt bucuroasă să închei acest an istoric pentru România -100 de ani de la Marea Unire, cu acțiuni în domeniul legislativ, importante pentru noi. Câteva Rapoarte pe care le-am primit, le-am negociat și am reușit să le votăm în comisiile de specialitate, pot aduce beneficii pentru români. De exemplu: Punerea în aplicare a Directivei privind serviciile medicale transfrontaliere, Uniunea Vamală, Regulamentul privind Deșeurile maritime sau Aplicarea Directivei privind plățile întârziate. Probabil, în ianuarie voi negocia, în calitate de Raportor al Parlamentului European cu Consiliul European reprezentat de România, Regulamentul privind Uniunea Vamală. Va fi o onoare și istoric va rămâne acest Regulament cu numele Grapini și negociat de România ca și Președinte al Consiliului European.

 

Ana Magdin: Ați avut foarte multe acțiuni, întâlniri cu românii prin țară și prin străinătate, care este nemulțumirea lor, ce considerați că îi supără cel mai tare?

 

Maria Grapini: Obișnuiesc ca la fiecare sfârșit de săptămână să merg în țară sau în alte țări, să mă întâlnesc cu români. Am fost recent în Italia, la Roma, unde m-am întâlnit cu Federația Asociațiilor românilor din Italia.

Românii, cu foarte mici excepții, au cerințe pertinente. Cei care sunt deciși să rămână în țara în care au plecat, doresc să fie sprijiniți în respectarea drepturilor lor în acea comunitate dar și să desfășoare acțiuni sociale, culturale, educaționale pentru românii din acea țară. Ei doresc să nu fie uitați de România și să fie tratați mai departe ca români.

Cei care doresc să se întoarcă-și sunt mulți, doresc siguranța locului de muncă și pentru cei care doresc să investească în România, o stabilitate și predictibilitate a cadrului legislativ. După cum putem vedea , dorințele românilor de pretutindeni coincid cu cele ale românilor de-acasă!

Cel mai tare îi supără imaginea falsă despre ei, care îi plasează ca fiind cetățenii care nu respectă legile, înșeală, fură, tâlhăresc etc.

Și îi mai supără atunci când sunt uitați sau se încearcă manipularea lor.

 

Ana Magdin: Care sunt cele mai importante evenimente la care ați participat în ultimele luni?

 

Maria Grapini: În ultimele luni, pe lângă activitatea legislativă intensă la care am lucrat, am organizat câteva acțiuni de promovare a României la Bruxelles.

Am organizat în Parlamentul European cu Agenția de dezvoltare București-Ilfov și am fost gazda unei Conferințe pe tema ”Infrastructura  și dezvoltarea regională”, la care au participat eurodeputați din mai multe țări, Comisia Europeană, Consiliul European, oameni de afaceri, asociații profesionale europene.

Pe data de 6 Noiembrie, am organizat împreună cu doamna Ambasador Luminița Odobescu și Guvernul României, o Conferință pe tema “Importanța brandurilor europene și naționale”, urmată de o prezentare de modă intitulată “Albastru de Voroneț”, a Lizei Panait, pe muzica interpretată de Petre Naidin. Sala a fost neîncăpătoare, au fost prezenți eurodeputați, reprezentanți ai Comisiei Europene, Președinta Asociației Europene de Branduri, reprezentanți ai Ambasadelor, oameni de afaceri.

Și pe data de 28 Noiembrie, în Parlamentul European, se lansează cartea România Unită, a scriitorului Charles Upsan Clark, membru de onoare al Academiei Române.

 

Ana Magdin: Cum evaluați politica din România?

 

Maria Grapini: Din păcate, în anul Centenarului, politica românească nu a fost deloc la înălțimea evenimentului. Nu a fost constructivă și cu dorință de unitate.

Nu s-a reușit să se depășească orgoliile de partid și să se distingă între interesul național și cel de partid.

Sunt tristă pentru că s-a ajuns la un limbaj violent, trivial câte o dată, care induce violență și agresivitate în societate. Nu s-a ajuns la disputa pe idei și acceptarea variantei cele mai bune!

 

Ana Magdin: Ce vă sperie cel mai mult la oamenii politici din aceste vremuri?

 

Maria Grapini: Ceea ce mă sperie cel mai mult la oamenii politici din aceste vremuri, este lipsa de caracter, la unii dintre ei, și lipsa de viziune!

Fără viziune și caracter nu poți construi viitorul bun al unei națiuni.

 

Ana Magdin: Anul viitor, avem alegeri pentru Parlamentul European, mai doriți să candidați?

 

Maria Grapini: Este cea mai grea întrebare, dar, răspund!

Tristețea si de multe ori dezamăgirile legate de calitatea actului politic mă motivează să nu mai candidez. Pe de altă parte, abandonul nu este o soluție. Am sentimentul confirmat și de mulți români ( anul trecut am fost votată on-line, la Gala Bursa, ca fiind europarlamentarul care îi reprezintă cel mai bine), că am făcut ce trebuie pentru țara noastră! Și cred că trebuie să plece din politică cei care nu fac ce trebuie, sau, mai grav, trădează interesele naționale!

Cu mult curaj, demnitate și onoare, am onorat interesele naționale în cele cca 600 de luări de cuvânt și peste 2300 de amendamente.

Umaniștii ( Partidul Umanist), mi-au propus să candidez și am acceptat. Va depinde de români dacă voi mai continua activitatea în Parlamentul European.

 

Ana Magdin:  Așadar…, veți candida, ce doriți să le spuneți celor care vor merge la vot, anul viitor?

 

Maria Grapini: Da, voi candida și doresc să le spun românilor că este foarte important să se intereseze,  să se informeze ce au făcut acei candidați, indiferent de la ce partid sunt. Ca să avem o mai bună reprezentare trebuie să alegem “omul potrivit la locul potrivit”. Îmi asum să spun că la alegeri trebuie să ținem cont de calitatea oamenilor de pe listă și mai apoi de sigla de partid. În acest fel, societatea va determina partidele să folosească mult mai mult criteriul calității și competenței oamenilor în întocmirea listelor de vot.

 

 

Ana Magdin: Din calitatea Dvs de europarlamentar, care sunt cele mai de suflet lucruri pe care le-ați făcut pentru oameni?

 

Maria Grapini: Ca europarlamentar, atribuțiile mele principale sunt de legiferare. Am lucrat multe Rapoarte și am depus cele mai multe amendamente dintre cei 32 de eurodeputați români.

Pe de altă parte, am încercat să ajut cetățenii din țară și străinătate cu informațiile de care aveau nevoie sau să rezolve anumite probleme blocate instituțional. Am preluat mii de petiții pe care le-am rezolvat. Au fost și multe care nu s-au putut rezolva dar oamenii au nevoie să-i asculte cei aleși și să le răspundă.

Am continuat acțiunile caritabile pe care le fac mult înainte de a fi în politică: să ajut punctual copiii și tinerii inteligenți, oamenii în vârstă, familii care au probleme.

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

 

Maria Grapini: Pentru românii de pretutindeni dar și pentru cei de acasă, am aceleași urări: iubiți România, luptați pentru a fi mai frumoasă și mai bună! Uniți, putem fi puternici în lume.

La mulți ani, tuturor și multă sănătate!

 

Ana Moroșanu Magdin

 

Distribuie