La o cafea, cu românul nostru valoros din Germania, tobarul Daniel Sâpcu,

„La vârsta de 10 ani, l-am vizitat pe tobarul de rock Adrian Olaru în Iași la casa lui închiriată. El e născut la New York, cu părinți români și a fost câțiva ani în România unde a studiat percuția clasică la Universitatea din Iași. Avea o formație de rock și avea sala de repetiție acasă. Momentul în care i-am văzut setul de tobe, un Tama roșu, imens, cu două tobe mari și l-am auzit cântând, am fost absolut fascinat. L-am rugat să mă învețe ceva și m-a învățat câteva ritmuri de început și mi-a dat și ceva exerciții pentru mâini din cartea „Stick Control”. Din acel moment a fost pentru mine clar ce vreau și am știut că nimic nu mă va putea opri. După multe discuții aprinse acasă abia din clasa a șaptea părinții mei m-au transferat la liceul de muzică „Ion Băncilă” din Iași la secția de percuție clasică unde am luat ore de la prof.univ. Florian Simion. Nu era exact ce vroiam eu, pentru că, vroiam set de tobe, dar a fost bine până la urmă, pentru că am primit baze profesioniste. În continuare l-am vizitat des pe Adrian, chiar și după ce m-am transferat în Timișoara. El m-a ajutat, m-a motivat și m-a învățat foarte mult!”

 

 

 

Ana Magdin: Dragă Daniel, când ai plecat în Germania, și, de ce?

Daniel Sâpcu: În Octombrie 2001, m-am mutat definitiv în Germania unde locuiesc și trăiesc până astăzi. În vara anului 2000 mi-am luat bacalaureatul la Liceul De Arte „Ion Vidu” din Timișoara (astăzi Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”), după care am trecut prin mai multe faze de experiențe muzicale atât în muzica clasică cât și Rock, Jazz și Funk/Fusion. În scurt timp am realizat că dacă nu îmi folosesc potențialul mai mult, voi deveni un om trist și poate chiar frustrat. Întotdeauna m-am gândit că talentul și potențialul pe care l-am primit de sus nu este meritul meu și că am datoria să mă folosesc cât se poate de mult de ele. De aceea am ales drumul foarte greu de a pleca singur în străinătate, lăsându-mi în urmă familia, prietenii și toate contactele și relațiile muzicale pe care le aveam. O decizie foarte grea. Am început să caut profesori de percuție clasică și tobe, potriviți în toată lumea. După mai multe încercări în Europa și în USA, am dat de Profesorul Massimo Drechsler, Solo Percuționist la Filarmonica de stat din Hamburg, care, printre altele, a fost și tobar și co-Fondator al formației Halloween, din Hamburg, Germania. Pe atunci era Profesor la două universități de muzică, MHS Lübeck și HfMT Hamburg. Massimo a fost singurul profesor care efectiv m-a șocat și m-a și fascinat în același timp. A fost pentru prima dată când am simțit că am găsit ce căutam. În februarie 2001 am fost în Hamburg și am luat două ore private de la el, iar în iulie 2001 am dat admitere la MHS Lübeck și din fericire am luat. Părinții mei s-au bucurat foarte mult, dar din păcate, cu toate că tata, Prof. Univ. La Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași, Clarinet, Dumitru Sâpcu și mama Enikö Sâpcu, profesoară de muzică la mai multe școli, aveau servicii bune și pentru România aveau salarii destul de mari, nu m-au putut finanța pentru studiul meu din Germania. Frații mei, Marcel Sâpcu și Cristian Sâpcu, erau în acel moment studenți în Timișoara și părinții mei abia reușeau să îi finanțeze pe ei în România. Așa că, în octombrie 2001, mi-am vândut setul de tobe și am plecat singur în cea mai mare aventură muzicală din viața mea, cu ideea că îmi voi găsi sigur ceva Job-uri prin care să îmi finanțez singur studiile universitare. Ceea ce am și făcut de altfel.

 

Ana Magdin: Îți amintești de la ce vârstă ai îndrăgit tobele?

Daniel Sâpcu: Da, sigur. A fost o altă perioadă dificilă în viața mea. De la patru ani, luam deja ore de blöckflöte și mai târziu de clarinet, de la tata, acasă, în privat. În acea perioadă eram nativ foarte bun la matematică, luasem diferite premii la olimpiade și familia mea se gândea că poate ar fi bine ca măcar un membru din familie să facă altceva decât muzică. O idee care pe mine mă înspăimânta, pentru că eram bun la matematică dar nu îmi plăcea, nu era pasiune. Văzându-i pe tata și pe frații mei foarte des live pe scene diferite în țară și în străinătate, știam înnăuntrul meu că viitorul meu este pe scenă. La vârsta de 10 ani, l-am vizitat pe tobarul de rock Adrian Olaru în Iași la casa lui închiriată. El e născut la New York, cu părinți români și a fost câțiva ani în România unde a studiat percuția clasică la Universitatea din Iași. Avea o formație de rock și avea sala de repetiție acasă. Momentul în care i-am văzut setul de tobe, un Tama roșu, imens, cu două tobe mari și l-am auzit cântând, am fost absolut fascinat. L-am rugat să mă învețe ceva și m-a învățat câteva ritmuri de început și mi-a dat și ceva exerciții pentru mâini din cartea „Stick Control”. Din acel moment a fost pentru mine clar ce vreau și am știut că nimic nu mă va putea opri. După multe discuții aprinse acasă abia din clasa a șaptea părinții mei m-au transferat la liceul de muzică „Ion Băncilă” din Iași la secția de percuție clasică unde am luat ore de la prof.univ. Florian Simion. Nu era exact ce vroiam eu, pentru că, vroiam set de tobe, dar a fost bine până la urmă, pentru că am primit baze profesioniste. În continuare l-am vizitat des pe Adrian, chiar și după ce m-am transferat în Timișoara. El m-a ajutat, m-a motivat și m-a învățat foarte mult.

 

Ana Magdin: Când și cum a fost prima ta urcare pe scenă, ca tobar, și, ce amintiri ai de atunci?

Daniel Sâpcu: Prima mea ieșire pe scenă ca Tobar a fost abia la 17 ani în Timișoara într-un club de Jazz, împreună cu vreo patru colegi din liceul de muzică, printre care și Sascha Bota și Sebastian Spanache. Fiind de mai mulți ani în liceul de muzică, scena nu îmi era nouă. Totuși, ca tobar, a fost altfel. Eu cântasem până atunci numai rock și a trebuit dintr-o dată să cânt mult Bossa Nova și Swing. Îmi aduc aminte cum colegul și prietenul meu Robert Magheti (Sistem, Cobzality și diferite Musical-uri), mi-a scris pe o hârtie ritmul de Bossa cu o zi înainte de cântare, ritm pe care l-am studiat până noaptea târziu. A fost totul puțin haotic, dar am dus-o cumva până la capăt. Când am ajus acasă după cântare mi-am spus: ok, trebuie să studiez mai mult la setul de tobe, trebuie să abordez mai multe stiluri de muzică și trebuie să ies pe scenă cât se poate de mult. După acel Gig, bassistul de jazz Johnny Bota, ne-a luat sub aripa lui și ne-a ajutat să intrăm mai mult în lumea jazzului. Au fost începuturile primei mele formații de Jazz/Funk/Fusion/Rock

„Limerick”.

Ana Magdin: Daniel, te rog să le povestești cititorilor mei din toate colțurile lumii, despre activitatea ta și despre reușitele tale la cel mai înalt nivel muzical în Germania.

Daniel Sâpcu: După ce am luat admiterea la Universitatea de muzică din Lübeck în 2001, am încercat să mă țin și de setul de tobe pe lângă studiul clasic, ceea ce a fost foarte greu pentru că nivelul, concurențele, cerințele și așteptările în Germania sunt foarte înalte. În 2002 am început să cânt cu formația Funk’roll din Lübeck, împreună cu mai mulți colegi de facultate. În 2003 am început să cânt cu formația „Diazpora” din Hamburg, formația care m-a ajutat să cunosc foarte bine cluburile și festivalurile din Hamburg și împrejurimi. În 2004 am câștigat concursul pentru post la „Hamburger Symphoniker” în Hamburg, unde am cântat ca percuționist în sezoanele 2004/2005 sub bagheta dirijorului Adrei Boreyko. În 2006 am primit post la școala de stat de muzică din Kiel/Germania și școala Musischule Hummel Kiel, unde am fost angajat pentru pregătirea celor care vor să dea admitere la facultate, pentru set de tobe și percuție clasică. În acest timp, numeroși elevi de-ai mei au luat admiteri la diferite Universități de muzică în Hamburg, Berlin și Lübeck plus nenumărate premii la Olimpiada națională de muzică din Germania. Printre ei sunt Ovidiu Andriș (actual director la Filarmonica de stat din Timișoara), Laslo Vierk (Actual student la masterat la Universitatea din vestul Berlinului „Heinz Eisler” la Prof. Franz Schindelbeck (Berliner Philharmoniker), Oliver Ploschewski (solo percuționist la Schweriner Philharmoniker Schwerin) etc. În acea perioadă am cântat cu diferite formații și Musical-uri ca „Musical Gală & Co”, „Goya Connection” (Rock/Soul), „Rumba Santa” (Rock/Ska/Latin), „Delicious Date” (Soul/Jazz/Fusion) și am pornit că fondator, tobar și compozitor formația „Afro-Cuban Jazz Band”, formație care, împreună cu soția mea Loredana Todor-Sâpcu (pian/compoziție) am transformat-o după mulți ani, în formația de renume mondial „FanQbello”. În 2007 am fost angajat un sezon cu „Flensburger Philarmoniker” în  Flensburg/Germania pentru varianta Musical a operetei „Drei groschen Oper” unde am cântat la set de tobe, timpani și percuție clasică. Practic, singur, ceea ce trebuiau să cânte trei oameni. Cu banii de pe acest sezon mi-am cumpărat primul meu set de tobe profesionist, construit la comandă pentru mine direct de firma „Sonor”. În 2008 mi-am încheiat cu succes studiul universitar prin concertul de diploma la MHS Lübeck. În 2009 formația afro-cuban jazz band, am transformat-o în „FunCuBello”. Sub noul nume am cântat la mai multe festivaluri de jazz și diferite cluburi în nordul Germaniei, plus diferite înregistrări în studio. În 2010 am început colaborarea cu formația de rock medieval și muzica veche românească a fraților mei Marcel Sâpcu și Cristian Sâpcu „Lupus Dacus”. Au urmat multe turnee foarte frumoase prin România. În 2012, tatăl meu, Prof. Dumitru Sâpcu, ne-a scris/compus o variantă fantastică pentru „Lupus Dacus”, cu orchestră simfonică. Fratele meu Marcel Sâpcu s-a luptat foarte mult pentru a organiza concerte extraordinar de complicate cu „Lupus Dacus”, acompaniată de orchestra simfonică. Cu ajutorul multor oameni și muzicieni fantastici din toată țara, Marcel a reușit să organizeze un turneu întreg în România cu acest proiect imens. Din păcate…, în timpul pregătirilor pentru turneu, tatăl nostru, Prof. Dumitru Sâpcu, a decedat, în Martie 2013…!

 

Până astăzi, un moment despre care îmi este foarte greu să vorbesc… În vara anului 2013, am venit din Hamburg în România și am cântat primul concert din turneu împreună cu frații mei în Ardud. Moment foarte emoționant… Poza pe care o adaug va spune totul despre acel moment, mai mult decât orice cuvinte…

 

În toamna 2013 m-am mutat înapoi în Hamburg, unde m-am angajat ca profesor de tobe la „Akademie” Hamburg și „Musikschule Blankenese” Hamburg. În acest timp am continuat concertele cu formația mea „FunCuBello” căutând și testând diferiți muzicieni profesioniști care să se potrivească formației. Totodată am cântat și cu alte formații, printre altele: „Cornilius” (Rock alternativ), „Manfellow” (Pop/Rock), „Brassballet Musikshow”, „Silent Saga” (Simfonic Metal), etc. În 2017 mi-am deschis școala mea privată de tobe în Hamburg „Drumstudio Pro” Hamburg, împreună cu un fost coleg de facultate Bernd Schuster. Succesele elevilor mei au continuat și în Hamburg unde la deschiderea renumitei săli de concerte „Elbphilharmonie”, trei dintre foștii mei elevii au cântat împreună cu fostul meu Profesor massimo Drechsler. Johannes Simmat, Oliver Ploschewsi și Laslo Vierk. Un moment foarte emoționant pentru mine după ce am lucrat mai mult de 10 ani cu respectivii elevi. În același timp trei dintre elevii mei au câștigat postul pentru „Orchestra Akademie” prin concurs (Probespiel) la „Hamburger Philharmoniker” Hamburg: Ovidiu Andriș, Oliver Ploschewki și Laslo Vierk. Tot în 2017 l-am câștigat pe bassistul de talie mondială „Wojtek Pilichowski” în formația mea FunCuBello. După dorința lui am schimbat numele în „FanQbello” așa cum a rămas până astăzi. În 2018 am înregistrat împreună primul nostru album „Intergalactic” în Achen/Germania. Au urmat multe concerte în Germania, Cehia și România plus diferite emisiuni la radio și televiziune. La „Jazzrock TV” din Köln de exemplu. În 2019 am fost invitat în China ca profesor și solo drummer, unde am susținut mai multe show-uri la tobe singur pe scenă și am predat la profesori de tobe (școala și universitate) din Shanghai, Shenghen, Fugian și Putieni, și am susținut mai multe workshop-uri pentru elevi. În 2020/2021 urma să am turnee cu „FanQbello” în Asia (Japonia, China și Indonezia), în Europa și USA, plus mai multe cereri din China pentru noi turnee ca profesor și solo drummer. Din păcate corona a stricat tot. Din 2020 m-am concentrat din nou mai mult pe predat, iar în 2023 elevii mei Titus Randel și Gael Câmpos, amândoi 9 ani, au luat premiul întâi la concursul Jugend Musiziert Regionalwettbewerb Hamburg, iar elevii mei Marlon Paulusen și Iris Leompescu, permițându-le vârsta (13 ani), s-au calificat până în Bundeswettbewerb, finală pe țară. Marlon a luat premiul doi și Iris premiul întâi, singură cu maxim de puncte din concurs, 25 puncte. Momentan cânt cu formația de Show „K&K Band”, lucrez la un nou album cu formația mea „FanQbello” și pregătesc împreună cu frații mei noua formație „Trakus”, și, predau extrem de mult.

 

 

 

 

Ana Magdin: Marele nostru artist de la Hamburg, Daniel Sâpcu, este un bărbat fericit, împlinit?

Daniel Sâpcu: Pot spune că da. Cu toate că drumul vieții mele a fost foarte complicat, cu multe urcușuri și coborâșuri, mă simt liniștit și împlinit. Cu toate acestea mai am multe de spus în viața mea ca toboșar și profesor de tobe. Aventura mea continuă.

 

Ana Magdin: Ce îți dorești foarte mult de la viața ta?

Daniel Sâpcu: Să îmi văd familia și prietenii fericiți și sănătoși, și să mai am parte de multe concerte fantastice.

 

Ana Magdin: Cum te relaxezi în timpul liber, cum îți hrănești sufletul obosit?

Daniel Sâpcu: Anul acesta am împlinit 44 de ani, și simt din ce în ce mai mult nevoia de liniște după turnee și concerte mari. Îmi place foarte mult natura, îmi place sentimentul de libertate totală, îmi place să gătesc, îmi place să înot, să merg cu bicicleta pe malul mării sau prin munți și trebuie să recunosc că pentru mine și studiul la tobe este foarte relaxant, ba chiar meditativ.

 

Ana Magdin: Ce iubești cel mai mult pe lumea aceasta?

Daniel Sâpcu: Familia, natura și muzica.

 

Ana Magdin: Povestește-mi, te rog, despre proiectul pe care îl ai în lucru, împreună cu frații tăi!

Daniel Sâpcu: Da, momentan lucrez la o formație cu nume nou împreună cu frații mei Marcel și Cristian, care se va numi „Trakus”. Marcel a pornit deja proiectul cu „Tracika”, o orchestră mică care abordează piese originale românești într-un mod foarte special, unde cântă la voce și fata lui, Isa Sâpcu și soția lui, Manuela Sâpcu. Formația „Trakus”, la care lucrăm toți trei frații, momentan, este ca o evoluție a formației „Lupus Dacus”. Toți trei ne-am dorit din totdeauna să cântăm o variantă mai rock, cu mult mai mult power și la un nivel muzical mai înalt decât ceea ce făceam cu „Lupus Dacus”. De aceea ne-am hotărât să pornim cu un alt nume, în liniște, fără nici o presiune din nici o direcție. Va fi ceva nou din toate punctele de vedere!

 

Ana Magdin: Spune-mi, te rog, cum s-a născut acel moment special dintre tine și tobarul român din Hamburg, Ovidiu Zereș, cu piesa „Is this love”, la două tobe, care, a bucurat lumea pe youtube!

 

Daniel Sâpcu: A fost un moment muzical foarte frumos și spontan. Venirea lui Ovidiu în Hamburg a fost super pentru mine, pentru că, din păcate, nu am multe legături directe cu tobari din România. El este un tobar foarte experimentat și specializat pe rock și ne-am înțeles de la început foarte bine. Amândoi aveam pe atunci foarte multe de făcut și foarte puțin timp liber, de aceea, ne-am bucurat pentru că am reușit să ne întâlnim din nou. Ovidiu pur și simplu m-a sunat și mi-a spus că este prin apropiere și dacă nu aș avea timp să ne întâlnim să mai povestim. I-am spus că sunt la sală, cânt la tobe (ca de obicei). A venit cu o plasă de beri reci la mine la sală și am început discuțiile despre muzică, tobe, concerte, ca de obicei. Știind că în trecut el a cântat cu o formație tribut Whitesnake, i-am povestit că un elev de-al meu mi-a cerut piesa „Is this Love” și cu două ore înainte am scris-o. Ovidiu atunci a sărit și mi-a spus, hai să o cântăm împreună. Ne-am așezat la tobe și am pornit piesa. După câteva măsuri, auzind ce fain sună împreună ne-am oprit amândoi de odată și ne-am uitat unul la altul. Atunci, Ovidiu mă întreabă: o înregistrăm? Și eu: sigur! Un singur track am înregistrat și ne-am continuat discuțiile. A doua zi mă sună Ovidiu și îmi zice, ai văzut ce fain sună înregistrarea? Am ascultat și eu încă odată și am pus-o pe canalul meu de YouTube. Feedback-ul a fost super din toate colțurile lumii.

 

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Daniel Sâpcu: Orice vis se poate realiza dacă vrem cu adevărat și dacă nu ne oprim a lupta și a spera. Ca români, nu avem de ce să ne ascundem și să plecăm capul în fața nimănui. Respectați tot ceea ce este valoros, dar nu vă pierdeți mândria de sine, de familie și de locul de unde ați venit. Dumnezeu e cu noi, oriunde am fi!

 

Ana Moroșanu Magdin

Președinte Fondator RomâniaVipPress