Altul Nu e Negarea Mea, a luat naștere în anul 2018 și investighează conținutul inepuizabil al complexității ființei umane juxtapunând trasee, preocupări tematice, medii distincte, tot ceea ce eul a acumulat ca trăire și istorie personală cu aspirații și neliniști colective urmărind realizarea unui discurs relațional, atitudinal și experimental cu multiple ipostaze ale realității numite Celălalt!

Nada Stîngu

Sonoritatea, fragilitatea, perisabilitatea eului măcinat de dorința ieșirii din obișnuințe și atașamente sociale, expun umanul cu ființa sa contradictorie.

Ceea ce pare a fi vulnerabilitate devine mărturisire vindecătoare, reacție, atitudine, extensie, puls emoțional, luciditate.

Întâlnindu-l pe Celălalt, privirea francă traversează o complexă experiență interogativă care reformulează viziunea proprie.

Dându-și înfățișarea însingurată la o parte, Eul străbate dimensiunea afectivă și cognitivă a dialogului, acceptând sau refuzând adevăruri care vor problematiza modele prestabilite.

Provocat să aprofundeze relația cu o altă prezență, Sinele se va comunica ca fațetă a unui Chip Confesiv ce va purta spre exterior sensul și argumentul alegerilor sale.

Intersectând variate straturi sociale și culturale, Celălalt poate fi imaginat ca având o fizionomie cu multiple ramificații care pot valorifica noi coordonate de implicare în existență.

Celălalt, expresie a oglindirii, transparentizează percepția transformând interacțiunea diferențelor în vedere nealterată. Analizează și disecă mentalități moștenite și statornicite în subteranul memoriei colective pentru a redefini repere istorice, raporturi inegale de putere, tipologii corporale și comportamentale ale omului contemporan și al mediului în care acesta trăiește.

Discursul reflexiv reține doar ceea ce răspunde sincerității, îndepărtând surplusurile.

Ipostazierile Celuilalt, comode sau incomode, amprentează construcția identitară a Eului redându-i acestuia disponibilitatea spre perenitate.

Oglinda prezentului devine artistul.

Ana Petrovici-Popescu

Acapararea Celuilalt erotic prin pătrunderea tuturor poriilor, a golurilor ca un clei moale și cald, te face să-i prinzi cu unghiile respirația.

Foamea de Celălalt, dorința ca o unghie deasupra limbii, ca un panopticon, ca o tensiune dintre dinți, dorința arcuită a unui picior, un preludiu disproporționat ce dă naștere unor valuri de apă la fel cum saliva împrăștie visul.

Sexualitatea corpului masculin provoacă dorință prin ascundere, tăcere, anonimat, prin împiedicarea unei apariții reale. Reprezentări vizuale la a face dragoste.

Nora Stîngu

Navighez în universul fragmentat al situațiilor de criză.

Descriu efortul condiției artistice de a-și exterioriza sensul pe câmpul pietonat de orbirea prezentului.

Încerc să apropii spiritul inventiv de posibilitățile organice ale firescului.

Pânza devine mărturisirea consumului interior într-o necruțătoare transparență dezvăluind părți din intimitatea gestului creativ. Mă străduiesc să conviețuiesc cu realitatea, meditând la jertfa Cristică. Ironiile și batjocurile, resimțite din exterior le transpun în semne mutilate. Iar încercările, temerile, le oglindesc sub forma unui relief abrupt ce revarsă către lume o imagistică conflictuală ce atrag o dinamică de regăsire a tonului introspectiv refuzat de zgomotul timpului.

Instabilitatea scindează întregul. Trupul ofensat și alterat de greutatea unui deceniu își reamintește importanța umilinței spiritului. Realizez că am în față un drum greu spre oglindirea interioară a lucrurilor.

Aplauzele sunt înlocuite cu bolovani și pietre, iar traseele nu au indicatoare. Substanța propriului demers artistic este fredonată într-un cadru surd, pe mai târziu.

Sever Petrovici-Popescu

„Apropiind reflecții filosofice de observații din zona sacră, artistul interoghează dezechilibrul subtil care ne orientează privirea introducând mitul peșterii lui Platon alături de enunțuri din viața în sihăstrie a Sf. Daniil ca argumente solide în favoarea ieșirii individului din propriul prizonierat socio-cultural.

Omul contemporan, este obligat să conviețuiască într-o dimensiune subterană a discursului discriminatoriu.

Opacitatea propusă de Sever se reflectă în obiectul creat. Veioza în formă de disc poate fi interpretată ca reîntoarcerea de care vorbește Platon la vechile obiceiuri după ce conștiința a experimentat întâlnirea cu realitatea dezvelită de focul cunoașterii. Comoditatea întunericului e mai dulce pentru ochi, omul suferă că a fost extras afară în oglinda rațiunii.

Protest împotriva persecuțiilor de gen în care se complac orgoliul și ignoranța, artistul reinterpretează scena biblică a facerii modelând din coasta lui Adam gestul purificator al mâinilor ;i spiritului. Amintind astfel de logica Creației înscrisă in cercul egalității. Trupul lui Adam devine terenul fertil al luptei pentru adevăr. ” (Nada Stîngu)

Nada Stîngu

Când privim gravităm în abandonul posibilităților infinite ale complexității umanității noastre.

Ne irosim cu generozitate în asemănări și obiceiuri familiare și refuzăm realitatea dezvăluită cu adâncimile ei incomode.

Aparența e haina de doliu a societății, imitată cu lăcomie și fascinație de majoritatea protagoniștilor existenței.

Greșeli, idealuri, dorințe, atitudini, carne, cenușă, descompunere, necredința ne pietrifică sufletul în așteptarea verdictului conștiinței. În ce compartiment spiritual vom fi distribuiți de măsura propriilor alegeri? Scenarii dureroase înlocuiesc și împiedică lumina.

Fluxul neputințelor regizează interpretări ucigătoare peste vocea blândă a Creatorului.

Iar eul își va proiecta temator reflexia goliciunii independenței sale.

Portretizat în starea de infirmitate ca ultim reper al sincerității. Sinele iese din imaginea multipremiată a propriilor forțe și poartă un dialog personal cu credința.

Nu pictez imaginea omului după Chipul tău, Doamne!

Ci statornicesc în perspectiva expresiei nefirești, deformate, hibridizate, împietrite, suspicioase față de aparențe.

Imaginea omului dincolo de oglindă.

Disproporții, contradicții, întrebări, neliniști, stare de abandon.

Portretizez relația Eu – Existență – Divinitate

Insist asupra gândirii critice care nu răsfață.

Obiceiuri și atașamente amprentează înfățișarea exterioară. Nu ocolesc trimiteri spre zona abisală a conștiinței.