Fotbalistul Daniel Vochin, invitat la RomâniaVipPress, vorbim despre revenirea sa în țară, după 30 de ani de Canada, și, cu sprijinul primarului Ioan Bogdan Codreanu, și-a reînceput activitatea sportivă, în cadrul Clubului FC Pojorâta, din județul Suceava!

De vorbă cu Daniel Vochin,

„După aproape doi ani de pandemie, care a schimbat viața a milioane de oameni, am decis să petrec câteva luni de vacanță în Europa alături de familie și prieteni. După câteva luni de vacanță petrecute în Europa, aflându-mă la Câmpulung Moldovenesc și aducându-mi aminte de momentele frumoase petrecute aici în vacanță la verișori și ca sportiv de performanță în cantonamentele de vară sau de iarnă, am avut o discuție cu unul din verișori și astfel am ajuns la dl primar Codreanu în birou. Acolo, după o prezentare scurtă și o conversație profesională, am luat hotărârea, împreună cu dl primar, să reîncepem activitatea sportivă în cadrul Clubului FC Pojorâta. După câteva săptămâni de pregătire și imediat după sărbătorile de iarnă, cu reîntoarcerea copiilor în școli, am început pregătirea sportivă cu copiii în cadrul Centrului de Performanță Pojorâta. La început am avut 9 copii plus 5 jucători de fotbal încercând pentru echipa de liga 4. Astăzi, după 4 luni de activitate, am ajuns la 60-70 de copii care au participat cel puțin o dată la antrenamentele oferite.

Acest proiect are ca obiectiv înscrierea în campionatul județean al echipei în liga 4 și formarea echipelor de juniori. Proiectul se bucură de susținerea domnului Primar, a Primăriei, a doamnei Președinte a FC Pojorâta, a domnului consilier, a instituțiilor de învățământ, a membrilor comunității din Pojorâta și din împrejurimi!”

 

 

 

Ana Magdin: Dle Daniel Vochin, în ce perioadă ați ales să vă stabiliți viața în Canada, și, de ce?

Daniel Vochin: La începutul anilor 80, părinții au început să se informeze despre posibilitatea de a-și petrece vacanța în Canada alături de familie: unchi și verișori din partea mamei, stabiliți acolo înainte de cel de-al doilea război mondial. După numeroase încercări nereușite au ales, fără a anunța nici un membru al familiei, să emigreze. Au reușit în mai 1990, singurul motiv fiind acela de a-mi asigura un viitor și dreptul de a călători liber.

 

Ana Magdin: Ați revenit în România după mai bine de 30 de ani! Cum este România acum, din tot ceea ce vedeți, vă bucură sau vă întristează?

Daniel Vochin: În august 2021, după aproape doi ani de pandemie, am hotărât să îmi petrec vacanța alături de familie și de prieteni, în România. Ultima vizită în România a fost în anul 2011. După 10 ani am regăsit o Românie tristă, români cu mentalitate negativă, care refuzau să poarte masca de protecție obligatorie și să păstreze distanțarea socială, comentând vehement împotriva restricțiilor pandemice. Drumul București – Vatra Dornei m-a dezamăgit, doar 16-18 km de autostradă, gropi în asfalt, mormane de gunoaie, construcții la întâmplare, fără aspect arhitectural plăcut. Dar, în pofida acestor aspecte negative, nu pot să nu amintesc și de frumusețile patriei noastre, de munți, păduri, râuri, de oamenii simpli și frumoși care își transmit obiceiurile și tradițiile din generație în generație.

 

Ana Magdin: În ce perioadă ați jucat fotbal la Steaua, și, care erau colegii dvs pe atunci?

Daniel Vochin: Am participat la selecțiile pentru fotbal organizate de către Centrul de copii și juniori ai Clubului Sportiv al Armatei Steaua, la invitația domnilor Bujor Hălmăgeanu și Ludovic (Lajos) Sătmăreanu, începând cu anul 1976. Am petrecut o perioadă frumoasă de aproape 12 ani, până la sfârșitul anului 1988 când trebuia să încep efectuarea stagiului militar în cadrul Clubului militar, dar am fost refuzat din cauza problemelor personale- cererea părinților mei de a emigra în Canada. Am fost dat afară și trimis, pentru satisfacerea stagiului militar, la Brașov. După prima zi de înrolare am fost trimis la o subunitate de munci din cadrul Combinatului chimic Făgăraș, unde am jucat pentru echipa Nitramonia Făgăraș, pentru un an de zile sub îndrumarea domnilor Bebe Negreanu – președinte și Vasile Nuca – antrenor.

La Steaua am avut ocazia de a fi antrenat de foști jucători cu renume în fotbalul românesc și internațional, și pe această cale doresc să le mulțumesc personal pentru tot ceea ce am învățat de la dumnealor: Bujor Hălmăgeanu, Ludovic (Lajos) Sătmăreanu, Radu Troi, Teodor Anghelini, Anghel Iordănescu. Pe parcursul celor aproape 12 ani petrecuți în Ghencea, am avut ocazia și plăcerea să împart aceeași cabină cu foarte multe generații de jucători, printre aceștia numărându- se și o parte din membrii “generației de aur” ai fotbalului românesc.

 

Ana Magdin: Ce amintiri aveți din viața dvs de fotbalist în România?

Daniel Vochin: Din perioada activității sportive petrecute în România am foarte multe amintiri și experiențe frumoase, printre ele numărându-se toate meciurile echipei Steaua de pe stadionul Ghencea și echipei Naționale, participarea la numeroase competiții, campionate, turnee naționale și internaționale. Am avut oportunitatea unică de a crește și de a mă dezvolta profesional alături de singura echipă românească câștigătoare a Cupei Campionilor și Supercupa Europei.

Ana Magdin: Ce ați făcut în Canada, cum au fost începuturile dvs acolo, și, cu ce v-ați ocupat până la revenirea în țară?

Daniel Vochin: Viața în Canada a fost diferită și grea la început, toate economiile financiare fiind lăsate în grija familiei din România. Am reușit să mă angajez după primele 5 zile lucrând pentru o companie de restaurare. În același timp am continuat și activitatea sportivă. După primii șase ani petrecuți în Canada, fiind component al echipei de fotbal Red Star, am avut oportunitatea de a începe cariera de antrenor în cadrul mai multor academii de fotbal cu renume care sunt afiliate cu cluburi importante din Europa: Lazio, Bayern Munchen, FC Porto.

 

Ana Magdin: Ce v-a determinat să reveniți în România?

Daniel Vochin: După aproape doi ani de pandemie, care a schimbat viața a milioane de oameni, am decis să petrec câteva luni de vacanță în Europa alături de familie și prieteni. După câteva luni de vacanță petrecute în Europa, aflându-mă la Câmpulung Moldovenesc și aducându-mi aminte de momentele frumoase petrecute aici în vacanță la verișori și ca sportiv de performanță în cantonamentele de vară sau de iarnă, am avut o discuție cu unul din verișori și astfel am ajuns la dl primar Codreanu în birou. Acolo, după o prezentare scurtă și o conversație profesională, am luat hotărârea, împreună cu dl primar, să reîncepem activitatea sportivă în cadrul Clubului FC Pojorâta. După câteva săptămâni de pregătire și imediat după sărbătorile de iarnă, cu reîntoarcerea copiilor în școli, am început pregătirea sportivă cu copiii în cadrul Centrului de Performanță Pojorâta. La început am avut 9 copii plus 5 jucători de fotbal încercând pentru echipa de liga 4. Astăzi, după 4 luni de activitate, am ajuns la 60-70 de copii care au participat cel puțin o dată la antrenamentele oferite.

Acest proiect are ca obiectiv înscrierea în campionatul județean al echipei în liga 4 și formarea echipelor de juniori. Proiectul se bucură de susținerea domnului Primar, a Primăriei, a doamnei Președinte a FC Pojorâta, a domnului consilier, a instituțiilor de învățământ, a membrilor comunității din Pojorâta și din împrejurimi.

 

 

Ana Magdin: Câți copii aveți la antrenamente și ce vârste, cum se comportă, le place acest sport?

Daniel Vochin: La antrenament, avem, în medie, 35-40 de copii cu vârste cuprinse între 5-14 ani, numărul lor fiind în creștere, săptămânal, odată cu venirea primăverii și a promovării proiectului.

După evaluarea făcută în primele 4 luni de activitate sunt mulțumit dar conștient că drumul va fi foarte lung până la obținerea de performanțe. Sunt conștient că este o experiență și un program nou pentru majoritatea dintre ei. Programul este intens și solicitant dar, în același timp, și distractiv, unde copiii învață, socializează, interacționează și muncesc într-un cadru organizat. Majoritatea sunt foarte receptivi la toate activitățile organizate sportive, sociale și culturale.

Ana Magdin: Ce altceva mai faceți în România, în afară de pregătirea copiilor pentru a deveni fotbaliști de performanță?

Daniel Vochin: Performanța necesită timp și muncă investită, trebuie căutate soluții. Pregătirea programului și a  antrenamentelor este foarte solicitantă și nu prea reușesc să fac și altceva, cel puțin acum când suntem la început.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Daniel Vochin: România, pentru mine, înseamnă acasă, aici este locul unde m-am născut, am crescut și am făcut primii pași în carieră. Doresc de la oamenii care trăiesc în această țară și de la românii de pretutindeni să fie mai buni unii cu alții și să știe că cea mai mare bucurie este cea de a dărui, să fie mândri că sunt români și să încerce să facă această țară un loc mai bun pentru noi și pentru urmașii noștri.

Ana Moroșanu Magdin

 

 

Distribuie