Povesti de suflet cu Irina Radu, fost Presedinte al TVR, acum, Senior Media Officer la OSCE Presence in Albania,

Acum abia stiu ce e cu dorul de ziua cuiva drag, cum e cand vrei sa faci o prajitura si n-ai cu tine reteta bunicii, cum e cand ai vrea sa bei o cafea cu cea mai buna prietena si sa te sfatuiesti legat de ceva, si ea e la 900 de km; am mai invatat ca trebuie sa fii tu si sa muncesti oricand gata sa o iei de la inceput, fara functii, fara sofer, fara ajutoare, fara femeie in casa; am mai invatat ca viata iti aduce in cale oameni minunati in cele mai grele momente, prieteni noi care apar cu un scop si Dumnezeu nu ne aduna degeaba…!”

La cincizeci de ani, si-a luat viata in brate si a plecat trista in alta tara, impreuna cu fiul ei de numai 14 ani!

A lasat in urma lacrimi de durere, lacrimi de dor, dor de cei dragi, dor de animalutele pe care le adora dar ii era imposibil sa le ia cu ea intr-o tara straina!

Nu a dezamagit-o atat de mult plecarea de la TVR, nu a durut-o atat de mult ca printr-un vot nedrept i-au luat functia de Presedinte Director General al TVR, au durut-o rautatile si nedreptatile celor carora, candva, le-a facut bine iar o parte dintre ei, s-au transformat in neoameni!

Era normal sa aiba nevoie de un serviciu, are de crescut doi copii, este o mama singura! Asadar, a depus CV-uri pentru un loc de munca doar in strainatate! A obtinut un loc de munca, Senior Media Officer la OSCE Presence in Albania, unde, ar vrea sa fie linistita, impacata, dar, este in continuare cu ganduri, vise, doruri, lacrimi pe care si le sterge si merge inainte!

Aceasta poveste de viata este una cu foarte multa lupta, o adevarata calatorie spirituala din care avem cu totii de invatat!

Ana Magdin: Draga mea, Irina, care a fost motivul plecarii tale de la conducerea TVR, se stie ca ai fost Presedinte al Televiziunii Romane!

Irina Radu: Stiu ca nu e frumos sa ocolesc raspunsul de la prima intrebare dar as putea sa raspund tot cu o intrebare: motivul real,  sau…? Faptic a fost actiunea Parlamentului de a vota destituirea Consiliului de Administratie al TVR, deci, automat si a Presedintelui, nu am inteles de ce. Adica nu a inteles nimeni si a inteles toata lumea; dar asta e un trecut neplacut, ca sa facem niste rime, si, mai bine sa privim inainte.

Ana Magdin: Cum te-ai acomodat la OSCE? Care este povestea calatoriei tale catre o lume necunoscuta? Cum te-au primit oamenii de acolo, cum ai simtit sa te comporti cu ei?

Irina Radu: Povestea este destul de simpla; in momentul in care am realizat ca nu am loc, deocamdata, in TVR, am inceput sa trimit CV-uri, cautand o solutie, si, recunosc, ca am trimis doar in strainatate. Pentru ca orice job as fi obtinut in tara s-ar fi zis ca l-am luat pentru ca am fost presedinte TVR. Asa ca am ales departarea temporara. Acesta a fost primul job care s-a concretizat, si pentru ca nu mai aveam rabdare sa stau intr-o atmosfera apasatoare si unde nu puteam sa imi fac meseria, am acceptat si am plecat la drum, ca melcul cu casuta in spate si un copil de 14 ani dupa mine. Aici am venit ca nimeni si sunt nimeni, un profesionist intre atatia, din diverse domenii, fara trecut picant sau fara headline-uri interpretabile. Sunt judecata dupa munca si comportamentul meu , si asta mi-am si dorit, sa vad ce mai pot profesional, si sa am liniste.

Nu este simplu sa incepi o activitate noua la 50 de ani fara cateva luni; dar am avut parte de colegi de la care am invatat repede, care m-au ajutat si cu munca si cu adaptarea. Albanezii sunt foarte prietenosi si nu mi-a fost greu sa ma obisnuiesc aici; poate lucrul dificil este ca publicul larg nu vorbeste limbi straine, poate ceva italiana, si atunci e greu sa comunici, greu sa iti rezolvi problemele de zi cu zi, de la a duce hainele la curatat, la a face piata sau chiar discutii profesionale, in care un traducator – oricat de bun- poate modifica nuante sau mesaje.

Ana Magdin: Eu, consider ca esti intr-o calatorie spirituala din care inveti, cu siguranta, niste lectii de viata, asa cum, invatam cu totii pe acest pamant! Ce ai invatat pana acum, ce experiente iti marcheaza cumva sufletul…, in Romania dar si in Albania?

Irina Radu: Cred si eu ca sunt lectii ale vietii din care trebuie sa inveti, si sa inveti repede, fara mofturi si comentarii; pur si simplu inveti, te adaptezi, incepi o noua viata. Sa stii ca abia acum i-am inteles pe romanii plecati; pana acum vorbeam din auzite si vazute, acum, vorbesc din ceea ce traiesc. Acum abia stiu ce e cu dorul de ziua cuiva drag, cum e cand vrei sa faci o prajitura si n-ai cu tine reteta bunicii, cum e cand ai vrea sa bei o cafea cu cea mai buna prietena si sa te sfatuiesti legat de ceva, si ea e la 900 de km; am mai invatat ca trebuie sa fii tu si sa muncesti oricand gata sa o iei de la inceput, fara functii, fara sofer, fara ajutoare, fara femeie in casa; am mai invatat ca viata iti aduce in cale oameni minunati in cele mai grele momente, prieteni noi care apar cu un scop si Dumnezeu nu ne aduna degeaba. Cred ca am invatat multe si invat in fiecare zi.

Ana Magdin: Cum a fost viata ta pana la plecarea in Albania, cum este acum si cum iti doresti sa fie, tinand cont de toate experientele tale de pana acum?

Irina Radu: Pana la plecarea in Albania a fost o viata plina, pentru unii neobisnuita, pentru altii normala – o viata din care regret foarte putine lucruri. Profesional am trecut de la posturi locale de televiziune, la TVR Iasi regional , la TVR Bucuresti, la Kanal D, la Antena, din nou la TVR apoi la OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa). Daca te referi la viata de famile , nu sunt un model, dar am avut modelul meu- cat mai putine compromisuri; de 21 de ani ma ocup cum pot mai bine de doi pui minunati- de fapt, de 21 de ani de unul, si de 15 ani de al doilea. Deciziile mele s-au luat pentru ei si pentru a ne face viata frumoasa, atat cat am putut oferi ca mama singura.

Ana Magdin: Cum iti doresti sa fie oamenii din jurul tau, din viata ta…?

Irina Radu: Desi nu am avut o viata usoara, Dumnzeu a avut grija de mine in toate momentele grele de pana acum, si in cele de sanatate si in meserie, si in decizii, si eu cred in acea zicere ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. Cred ca tot El mi-a dat putere sa trec peste momente care pe altii i-ar fi daramat definitiv. Iar oamenii de care ma intrebi au fost langa mine la greu, mai mult decat la bine. Le-am multumit si sunt mereu in gandurile si in rugaciunile mele. Sigur ca am intalnit si oameni care au incercat sa imi faca viata urata sau sa ma modifice in rau, dar sper ca am rezistat bine! Ca amanunt, mie nu imi place sa ma cert si nu ma cert- spun ce am de spus dupa care dispar din viata acelor oameni nepotriviti sau ii elimin scurt din viata mea.

Ana Magdin: Cum este sufletul tau in acest moment? Ce inseamna iubirea pentru tine?

Irina Radu: Sufletul a fost foarte bolnav, in timp, de cateva ori bolnav rau. De dezamagire, de suferinta, de durere provocata de oameni, de frica unei boli care putea sa-mi lase copiii fara mama; sufletul sufera si cand nu pricepe ce se intampla cu omul in care locuieste…! Dar cred ca important e sa gasesti lumina care sa acopere intamplarile intunecate. Despre iubire, ce sa spun, sa folosesc fraza clasica “nu am avut noroc “ ? Habar nu am.  Am compensat cu iubirea pentru copii, cu iubirea pentru oamenii frumosi la suflet, pentru calatorii, pentru animalutele pe care le ador, cu iubirea pentru natura si cine stie, daca o fi scris undeva o sa apara si o iubire numai pentru mine, ca am citit din intelepti ca se poate intampla oricand – asa ca…, vom vedea!

Ana Magdin: Cum iti doresti sa fie viata ta, odata cu trecerea timpului?

Irina Radu: Visul meu a fost sa scriu. Asa am si ajuns in presa, scriind. Nu am planificat televiziunea. Sunt lucruri care mi-au iesit in cale; cum nu am planificat sa fiu presedintele unei televiziuni. Asadar, incerc sa ma directionez si catre ceva vise, cum ar fi asta cu scrisul. NU ma vad imbatranind intr-un oras mare si galagios, prafuit si agresiv – care sufera, dar nu din vina lui – ci vreau un loc in care sa respir aer curat si sa am animalute multe, daca voi fi sanatoasa, poate chiar sa fac o mica ferma. Stii ca primul meu vis, inainte de cel cu scrisul (care a aparut pe la 12 ani) , primul vis de dinainte a fost sa fiu doctor veterinar. Iti dai seama ce insemna asta pe vremea lui Ceausescu. Asa ca, parintii mi-au pus imediat acest prim vis in cui.

Ana Magdin: Unde te simti cel mai bine, mai linistita, mai fericita…? Ce iti place sa faci in timpul liber? Ce iti bucura sufletul si viata?

Irina Radu: Ma simt bine unde am oameni dragi alaturi, de aceea acum mi-e greu, in primul rand, de dor. Dar ma simt bine doar atunci cand ma simt respectata, apreciata, asa ca de aceea prefer acum sa fiu departe de bube si mucegaiuri.

Am invatat sa ma incarc cu energia buna in momentele minunate pe care ni le da viata, desigur, daca invatam sa le vedem, sa le recunoastem in ceata atator pacaleli. Eu prind momentul care stiu ca imi da un plus – de iubire, de liniste, de bucurie, il conserv si il pun in cutiuta aceea din care pot mai tarziu sa-l scot si sa iau din el ce am nevoie.

Ce imi place sa fac? Si ce ma face fericita? In meseria mea m-a facut fericita faptul ca am putut comunica cu oamenii oferindu-le bucurie, sau muzica, sau stiri, sau adevar, sau o perspectiva diferita; a fost felul meu de a contribui la o lume mai buna – in care cred, adica nu spun asa ca e frumos sa credem ca lumea poate fi mai buna.

Imi plac lucrurile simple, muzica, mancarea buna, filmele, cartile care ma mira si ma intriga- imi place cand astea vin impachetate in calatorii. Am umblat mult si sper sa o mai pot face multi ani, pentru ca pentru mine calatoriile sunt drumurile mele catre mine  sau un fel de a descoperi oameni, de a cunoaste istorii ale unor locuri. Vorba aceea  “ai grija ce-ti doresti”, la mine a functionat tot timpul – adica dupa ce mi-am dorit, s-a intamplat- poate nu chiar asa cum am dorit, uneori chiar rau de tot… si am devenit mai atenta la ce cer cand ridic privirea spre cer, adica formulez mai clar, dau amanunte, poate-poate primesc ceva cat mai aproape de cerere.  Si acest serviciu, acum, e o calatorie si o initiere, un drum nu foarte departe de casa ( 950 km) dar foarte foarte departe de tot ce-mi era apropiat si familiar.

Ana Magdin: Un gand pentru romanii de pretutindeni!

Irina Radu: Pana acum un an si aproape jumatate “romanii de pretutindeni “, era o sintagma destul de simpla, poate uneori mi se parea banala, dar acum are alta forma, are caldura, are durere si bucurie. Primul 1 Decembrie “afara” l-am trait in 1995 cand eram la scoala in Statele Unite, prea tanara sa simt lucruri speciale, probabil. Al doilea – l-am trait in 2018 , aici in Albania, la 50 de ani – cand am plans uitandu-ma la televizor si suferind ca nu sunt acasa. M-am intrebat cati dintre romanii de pretutindeni sufera, cati sunt fericiti, cati si-au gasit un echilibru, cati s-ar intoarce acasa maine sau niciodata. Romania din afara hartii are atatea povesti ca nu as sti ce urare s-ar potrivi cat mai bine. Sa fie sanatosi, sa fie respectati , sa isi gaseasca leacul de dor, sa se bucure de munca si familia lor. Le-as dori ce mi doresc si mie, sa distinga cu intelepciune intre Romania fizica si Romania din visele lor – si, pe cat posibil sa le impace cu drag si rabdare pe cele doua.

Ana Morosanu Magdin

Distribuie