Marele nostru artist de muzică populară, Ionuț Fulea, invitat la RomâniaVipPress!

 

La o cafea, cu Ionuț Fulea, unul dintre cei mai iubiți artiști de muzică populară, un mare iubitor de neam, de tradiții, iubește oamenii, natura, îl iubește pe Dumnezeu, iubește bunătatea, iubește să iubească…,

 

„Dumnezeu e sensul nostru de a fi! Dumnezeu, prin cuvântul lui, ne învață cine suntem, ce suntem și ce trebuie să fim! Dumnezeu, este Omul ! Omul este Dumnezeu! Dacă-l iubești pe Dumnezeu, te iubești pe tine! Iubindu-te pe tine, îi iubești pe semenii tăi! Omul bun e dătător de speranță, de sens, de ideal! Omul bun, e simplu, e natural…!”

 

 

Ana Magdin: La ce vârstă ați început să cântați, Dle Ionuț Fulea, unde, și ce amintiri aveți de atunci?

Ionuț Fulea: Ţin minte că, pe vremea când aveam 5-6 ani, tata, îi cânta adesea, mamei, romanţa –De ce oare eu te-am cunoscut, făcându-ne pe toţi să vibrăm la auzul acestui cântec. Din nefericire, părinţii mei s-au despărţit, iar mama, în suferinţa ei, mă punea să-i cânt romanţa de care vorbeam. Eram tulburat de împrejurarea tristă, dar cântecul îmi alina suferinţa, mă liniştea. Îmi plăcea să cânt. Cântam cu predilecţie muzică uşoară, până ce, în vreme ce eram elev la liceul din Zlatna, a apărut Nicolae Furdui Iancu, la emisiunea, Floarea din grădină, ale cărui cântece m-au impresionat foarte mult şi mi-am zis „ce-ar fi să încerc să cânt şi eu ca el”? Văzând că vocea baritonală, deşi în schimbare la cei 15 ani ai mei, corespunde acestui cântec, am încercat şi am reuşit.

Ana Magdin: Când ați cântat pentru prima oară pe o scenă mare?

Ionuț Fulea: Eram elev în clasa a IX-a, la Liceul Industrial, Zlatna, aveam 14 ani și am urcat pe scena Casei de Cultură din Zlatna!

Ana Magdin: Care a fost premiul cel mai aproape de sufletul Dvs, știu, toate, dar, trebuie să fie unul cu o poveste specială!

Ionuț Fulea: În anul 1996,  am participat la festivalul-concurs –Vară,vară ,primăvară , Sibiu! În urma jurizării a fost foarte greu să se delimiteze câștigătorii, și, jurații, au venit cu o cerință de departajare, fiecare concurent să prezinte o listă cu 10 cântece din repertoriul propriu, necântate de alți interpreți ! Eu, nu am avut un astfel de repertoriu, fapt pentru care am fost depunctat și clasificat pe locul 7 (am primit mențiune) . În seara de gală, când am primit diploma, m-am adresat verbal juriului și publicului, criticând juriul și lăudând publicul, cel care m-a ovaționat și în concurs și în gală, simțind *nelegiuirea* juriului !

În anul 1998, am participat din nou la acest festival la care am obținut Marele Premiu ! Acesta a fost premiul de referință! A fost muncit!

 

 

Ana Magdin: Sunteți foarte iubit de oameni, care sunt cele mai frumoase mesaje pe care le primiți din partea ascultătorilor Dvs, și, ce vă spun domniile lor, când vă întâlnesc pe stradă, în magazine…?

Ionuț Fulea: În mare parte, mesajele pe care le primesc, fac referire la căldura interpretării, timbrul vocal deosebit, sensibilitatea artistică, implicarea în ajutorarea tinerilor interpreți!

Ana Magdin: Ce vă impresionează cel mai mult pe lumea aceasta?

Ionuț Fulea: Natura ! Întâmplarea face că oamenii nu înțeleg că și ei sun parte integrantă a naturii, că nu mai trăiesc în simbioză cu natura, cea mai mare creație a divinității! Elementele fundamentale ale vieții: apa, aerul, pământul și focul !

Iubirea, puterea de a vindeca prin puterea minții !

 

 

Ana Magdin: Cum vă place să fie oamenii care intră și rămân în viața Dvs?

Ionuț Fulea: Sinceri, simpli, cu dragoste și prețuire față de semenii lor!

Ana Magdin: Ce înseamnă Dumnezeu și omul bun, pentru sufletul Dvs?

Ionuț Fulea: Dumnezeu e sensul nostru de a fi! Dumnezeu, prin cuvântul lui, ne învață cine suntem, ce suntem și ce trebuie să fim! Dumnezeu, este Omul ! Omul este Dumnezeu! Dacă-l iubești pe Dumnezeu, te iubești pe tine! Iubindu-te pe tine, îi iubești pe semenii tăi! Omul bun e dătător de speranță, de sens, de ideal! Omul bun, e simplu, e natural!

Ana Magdin: Cum v-ați organizat sufletul în perioada de izolare a pandemiei?

Ionuț Fulea: A fost foarte simplu! I-am avut pe cei dragi lângă mine, familia mea! Prezența lor lângă mine, a fost cel mai bun și simplu mod de-a-mi organiza sufletul! De fapt, ei mi l-au organizat, fără nici-un fel de organizare !

 

 

 

 

Ana Magdin: Unde vă pot asculta oamenii anul acesta?

Ionuț Fulea: Anul acesta, cred, doar la TV, radio sau pe rețelele de socializare! Poate și în gândurile lor!

Ana Magdin: Ce planuri frumoase aveți pentru viața Dvs, atât personal cât și profesional?

Ionuț Fulea: Din punct de vedere personal, mă preocupă viitorul copiilor mei! Anul acesta, Tudor, fiul meu, a absolvit studiile liceale, urmând să susțină examen la facultate! Anul viitor, e rândul fiicei mele, Bianca, să susțină examenul de bacalaureat !

Profesional…, lucrurile merg de la sine, oarecum! Am înregistrat cântece noi, cântece, care vor avea și suport video!

 

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Ionuț Fulea: Dumnezeu, ne-a dăruit, nouă, oamenilor, iubirea lui! E cel mai frumos dar pe care l-am primit! Să nu uităm să-l dăruim semenilor noștri! DAR DIN DAR SE FACE RAI !

 

Ana Moroșanu Magdin

 

 

 

Distribuie