Europarlamentarul Maria Grapini, invitată la RomâniaVipPress!

La o cafea, cu Maria Grapini,

„Am lucrat mulți ani în industrie și știu ce grea este capitalizarea în România. Politicile fiscale și administrative sunt două pietre de moară la picioarele întreprinzătorilor! Au de ales să achite la zi dările, să se împrumute la bănci pentru lichidități sau să nu plătească la timp, să facă evaziune ca să continue activitatea. Asta face ca și bugetul național să primească mai puțin. Mai ales în crize, fiscalitatea trebuie să fie lejeră ca să poată intra în baza de impozitare toată lumea și să se poată capitaliza firmele! Capitalul împrumutat de la bănci este de patru-cinci ori mai scump decât în țările din vest și atunci sigur nu se poate face capitalizare. Mai intervine și puterea de cumpărare mică, ceea ce face să se cumpere produse din import ieftine, dar nesigure calitativ, și atunci, producătorii români, nu pot crește volumele de producție care ar putea duce la scăderea prețurilor!”

 

Trebuie să  recunosc,  Maria Grapini, este una dintre preferatele mele, atunci când vine vorba de afaceri, de politică, de eleganță și de calitate umană, pentru că, toată lumea informată îi cunoaște actele de filantropie, implicarea acolo unde este nevoie ca să ajute, de la tineri talentați, la oameni de cultură și rezolvă sute de probleme ale românilor care o vizitează la birourile de europarlamentar din România!

 

 

Ana Magdin: Ce mai face europarlamentarul Maria Grapini, în aceste vremuri cu atât de multe probleme și subiecte în Uniunea Europeană?

Maria Grapini: Lumea trece printr-o perioadă grea, totul pare a se reseta! Global există conflicte economice și militare iar consecințele merg la oameni! În această perioadă încerc să mențin drumul drept, să lupt pentru adevăr, dreptate și să nu fac nimic împotriva credinței și conștiinței! Nu este ușor să spui, NU, când o majoritate spune DA, dar cred că trebuie să acționez cu demnitate pentru țara mea.

Ana Magdin: Povestiți-mi, vă rog, despre subiectul atât de actual, cum susțineți Dvs în Parlamentul European,  Directiva prin care statele membre pot introduce un impozit suplimentar companiilor multinaționale pe teritoriul UE?

Maria Grapini: De mult timp se discută în PE  impozitarea multinaționalelor în statul în care operează, și, din păcate, acest lucru nu se realizează. Găsesc căi legale să scoată profitul afară din țara în care operează. De aceea, s-a venit cu propunerea ca să existe o impozitare cu minim 15% a companiilor multinaționale în statele care operează. Știm că fiscalitatea este subsidiaritate, dar evaziunea mare a dus la votul pe această propunere. Din păcate, România nu se grăbește să aplice. Am criticat și critic autoritățile române, care, se grăbesc să fie primele care aplică o reglementare care aduce efect negativ în țara noastră și sunt ultimile atunci când trebuie să aplice o reglementare/recomandare care ar ajuta România.

Acest lucru este de neînteles – nu vor? Nu au curajul? Nu știu? Nu țin cu țara? Oricare ar fi motivul, fac rău românilor!

Ana Magdin: De ce credeți că România se află pe ultimele  locuri din punct de vedere al puterii de capitalizare?

Maria Grapini: Am lucrat mulți ani în industrie și știu ce grea este capitalizarea în România. Politicile fiscale și administrative sunt două pietre de moară la picioarele întreprinzătorilor! Au de ales să achite la zi dările, să se împrumute la bănci pentru lichidități sau să nu plătească la timp, să facă evaziune ca să continue activitatea. Asta face ca și bugetul național să primească mai puțin. Mai ales în crize, fiscalitatea trebuie să fie lejeră ca să poată intra în baza de impozitare toată lumea și să se poată capitaliza firmele! Capitalul împrumutat de la bănci este de patru-cinci ori mai scump decât în țările din vest și atunci sigur nu se poate face capitalizare. Mai intervine și puterea de cumpărare mică, ceea ce face să se cumpere produse din import ieftine, dar nesigure calitativ, și atunci, producătorii români, nu pot crește volumele de producție care ar putea duce la scăderea prețurilor.

Ana Magdin: Din calitatea Dvs de Vicepreședinte al Comisiei Piața Internă și Protecția Consumatorilor, ați condus ședința de trilog, negociere între Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană, pe un dosar foarte important – Un Regulament privind încărcătorul comun pentru toate dispozitivele electronice! Se va aproba acest Regulament, foarte util în această eră IT, și, în cât timp va fi disponibil cumpărătorilor?

Maria Grapini: Da, pot spune că am putut participa la adoptarea a două Regulamente importante pentru Piața Internă. În mandatul trecut, s-a adoptat Romingul, ceea ce a dus să nu mai fie tarife diferite în anumite state membre, un lucru foarte bun.

Acum am negociat instituțional cu Consiliul European și Comisia Europeană, în calitatea mea de Vicepreședinte pentru Comisia Piața Internă și Protecția Consumatorului a PE, Regulamentul privind încărcătorul comun pentru toate tipurile de telefoane, tablete, calculatoare etc!

Da, s-a ajuns la înțelegere și Regulamentul urmează să se aplice în toate statele membre!

 

Ana Magdin: De foarte mulți ani, susțineți cultura și tradițiile românești, ce proiecte și ce programe aveți la acest capitol în agenda dvs până la sfârșitul acestui an?

Maria Grapini:  Eu sunt legată de tradițiile românești, pentru că sunt un copil născut și crescut la țară, unde se păstrau tradițiile românești și se respecta cultura românească. Părinții mi-au insuflat dragostea de țară, de tradiții si le mulțumesc. Indiferent de locul de muncă, de funcție, am continuat să susțin și să promovez valorile românești. Când am fost ministru am reușit să impun o lege a Costumului tradițional din România, a doua duminică din luna mai, am încercat și sper să reușesc să reglementăm în UE legarea produselor meșteșugărești de locul producerii lor, de zona geografică. Am organizat expoziții în PE cu produse românești, am inițiat ca ministru programul-România promovată prin valori și România promovată prin legende. Organizez în țară și în PE, zilele tradiționale: Ziua iei, a Costumului popular, Sânziene, Dragobete, Crăciunul!

Sigur, și în acest an am organizat aceste sărbători și doresc ca până la sfârșitul anului să mai organizez o expoziție cu produse autentice românești, în Parlamentul European!

 

Ana Magdin: Care este părerea Dvs despre războiul dintre Rusia și Ucraina, cum afectează Europa din punct de vedere economic, credeți că există și posibilitatea extiderii acestui război?

Maria Grapini: Din păcate conflictul Rusia-Ucraina a fost tratat greșit din punctul meu de vedere. Liderii lumii au eșuat în diplomație și asta a făcut să se prelungească un conflict care a dus la multe victime din rândul populației nevinovate. Efectele economice se extind și victime sunt tot cetățenii. Conflictul nu va putea fi oprit până nu se așează la masa negocierilor și nu se ajunge la o înțelegere în care fiecare parte va pierde ceva dar câștigul ar fi al lumii întregi! Înarmarea continuă nu poate fi semn de Pace! Mi-aș dori ca liderii internaționali să se gândească la oameni când decid și nu la cine să obțină mai multă putere economică sau teritorială!

Ana Magdin: Presupun că vi se pune des această întrebare, doriți să mai candidați pentru un nou mandat de Europarlamentar?

Maria Grapini:  Da, întrebarea mi-a fost pusă de multe ori, sunt persoane, nu puține care spun să mai candidez, alții chiar spun să candidez și la alte funcții în stat, eu spun că voi analiza, și indiferent că voi mai candida sau nu, voi fi o voce în spațiul public, voi lupta pentru adevăr și dreptate!

 

Ana Magdin: Sunteți cel mai activ europarlamentar, aveți foarte multe luări de cuvânt în Parlamentul European, vă implicați în foarte multe cazuri umanitare, dar, pentru sufletul Dvs, ce faceți când aveți nevoie de liniște, de odihnă?

Maria Grapini: Mulțumesc pentru apreciere, da, sunt activă pentru că eu consider că trebuie să-mi fac datoria dacă am fost aleasă. Și în acest mandat ca și în mandatul trecut sunt pe locul 1 între cei 33 de români din PE la activitatea specifică de europarlamentar: rapoarte, amendamente, intervenții în plenară, întrebări scrise Comisiei Europene și la acțiuni de promovare a României!

Pentru mine, liniștea sufletească, bucuria care îmi dă și energie este atunci când reușesc să obțin un lucru bun pentru România, pentru oameni. Sunt umanistă și voi acționa totdeauna pentru binele oamenilor.

Când am nevoie de odihnă și liniște sufletească, mă gândesc să ajut pe cineva și atunci totul e bine!

 

Ana Magdin: Cum sunt zilele Dvs de muncă în Parlamentul European, la ce oră începeți, și, la ce oră se încheie misiunea dvs pentru o zi?

Maria Grapini:  Munca mea în Parlamentul European, este de 12-14 ore pe zi. Încep la ora 8 și de multe ori închei la ora 23 sau 21, în cel mai bun caz. Nu mi se pare greu pentru că așa lucram și în firmele mele. Mă bucur mult că echipa mea m-a înțeles și este implicată alături de mine.

Am fost toată viața perfecționistă și ambițioasă, ca să fac cât se poate de mult și de bine. Asta m-a ajutat să fiu și în business în top și să consolidez o afacere care merge și azi! Eu cred că în România este nevoie de o schimbare de atitudine față de muncă! Mai multă muncă și așezarea oamenilor potriviți la locul potrivit! Dacă faci ce-ți place nu numeri orele cât stai la muncă!

Ana Magdin: Un gând pentru românii din întreaga lume!

Maria Grapini: Îmi face o mare plăcere să transmit românilor gândurile mele. M-am întâlnit în acest an cu românii din Spania și am

premiat 20 de români care au reușit în profesia lor, în august merg la Chișinău unde voi susține concursul “Moștenire”, cu elevii din Republica Moldova.

Mi-aș dori ca românii plecați prin lume, să se întoarcă acasă, iar românii de acasă să fie uniți și solidari pentru susținerea valorilor românești.

Tuturor le doresc sănătate, bucurii în familiile lor și dragoste de țară!

Ana Moroșanu Magdin

 

 

 

 

Distribuie