Partea a doua a Lucrării Științifice scrisă de Dna Prof. Maria Besciu, Doctor în Istoria Medicinei, o puteți citi în RomâniaVipPress, Lucrarea prezintă o parte mai puţin cunoscută din viaţa şi opera savantului Bogdan Petriceicu-Haşdeu!

DESPRE SFÂRŞITUL VIEŢII LUI

 

Profesorul Simionescu îl vede pentru întâia oară cu doi ani înainte de moarte , 1905, la Academia Română şi îi face un portret luminos “Gârbovit, îndoit de şale, pare duce în spinare o grea povară doborâtoare. Te fascina totuşi, prin ochii înfundaţi sub bolta largă a frunţii. Lumina lor vie încă…. Prinzându-se în conul lor de raze, te opreau pe loc”.

Fascinat de personalitatea lui Hasdeu pe care-l cunoscuse bine din numai prin opera sa, continuă descrierea: “În trupu-i istovit, tot mai ardea focul inteligenţii uimitoare, neslăbită până-n ultimele zile”.

 

 

Şi continuă să-l sculpteze în marmura unei imaginaţii creatoare:

Faţa era încadrată cu o barbă lungă, sălbatecă, aproape ca cea din statuia lui Moise”, dar profesorul ieşean mai descoperă ceva: “tăioşenia din tinereţă care se putea citi pe figura bătrânului savant, în pofida vârstei înaintate şi care ar trebui fie iertătoare”.

 

 

ASPECTE PATOGRAFICE ÎN OPERA POETICĂ

 

Criticul literar G. Călinescu spune că poezia lui Hasdeu nu este bine primită nici de critica vremii şi nici de contemporanii noştri, dar pentru tema noastră am extras  Complotul bubei “ în care redă efectul hidos al unei insurecţii medievale de leproşi

Vedeai o icoană grozavă:

  Tot bube, pocnind de otra

  Pe braţe , pe coapse, pe frunţi;

  Otrepuri de mult închegate

  Lipite pe răni destupate

  Ca nişte oribile punţi

Cât de naturalist pare în descrierea mesei damnaţilor leproşi:

                                                 Aduce fiecare,

                                                  Cu şira pe spinare

                                                  Bucata-i de mâncare

                                                  La prânzul canibal

                                                  Nemăcinate grâne

                                                  Servind în loc de pâine

                                                  Cu vreun ciolan de câine

                                                  Sau un picior de cal

 

FOLCLORUL ÎN OPERA LUI HASDEU

 

Hasdeu este primul folclorist român  care a conceput ştiinţific noţiunea de folclor – studierea în sensul de folclor,   adică  tot ce ţine de viaţa socială şi culturală, de comportament – punând pe picior de egalitate cercetările şi studiile de folclor cu cele de istorie şi lingvistică “Revista mensuală pentru istorie lingvistică şi psihologia lui poporană “ – “Columna lui Traian  începând cu volumul VII,  1876.

Despre  Simion Florea Marian (1. 04.1847-24.04.1907) ,  un clasic al folcloristicii româneşti  părintele  bucovinean şi academician , moare mai tânar, la 60 de ani, dar în acelaşi an, mai devreme decât Hasdeu .( 26 aug. 1907). Este primit în Academia Română la 26 martie 1881: iar Hasdeu aprecia : “Aducându-te aici, Academia Română umple un gol ce se simţea în rândurile noastre …. Un etnograf, etnograf în adevăratul sens al cuvîntului (….) ne lipsea”.

 

În “Nomenclatura populară a bolilor”,  în chestionarul lingvistic al lui Hasdeu” (1884-1885), primeşte răspunsuri din ţară şi chiar de peste graniţă , pe care-l lansează sub patronajul Academiei Romîne – 206 întrebări; 773 de localităţi, 17.000 de pagini, iar în “Istoria critică a Românilor (1873-1874 ) şi 1875 (2 vol.) enumeră şi numele arborilor invocaţi în poezia populară românească.

 

 

OPERA DRAMATICĂ

 

Răzvan şi Vidra“dramul” ironizat de V. Alecsandri, căruia totuşi îi va servi de model,  rămâne  “una din cele mai bune drame din literature română” (Călinescu p. 373).

 

Ion Vodă cel Cumplit – dedicată Domnului  dr. Nicolae Crezzulesco, înfiinţătorul Conferinţelor Ştiinţifice, în care a fost citită prima schiţă a acestei opera şi lui M. Kogălniceanu, lui Cezar Bolliac pe care-l gratulează cu (H) Ercule al poeziei româneşti, lui Al. Odobescu, fraţilor Goleşti şi Domnului Papiu-Ilarian.

 

Românii nu se deosebesc ca celelalte popoare, prin vreun tip propriu al lor. Ca regnul vegetal al ţărilor noastre, ca temperature cea nestatornică ce ne bântuie, când cu frigul norvegian, când cu arşiţele Egiptului: FIII Daciei lui Traian poartă pe feţele lor tiparul tuturor climelor.”

 

Duduca Mămuca deşi respinsă şi judecată , Călinescu o consideră “cea mai bună proză” – este o delicată litografie a ideilor romantice în care poate, mai degrabă sigur, aflăm despre trecutele şi prezentele aventuri ale lui Hasdeu – care fuge speriat de intenţiile matrimoniale ale fetelor.

 

OPERA ISTORICĂ

 

Filozofia portretului lui Ţepeluşu” publicată în Buciumul  , II, 1864, pg. 800, 807-811 – în această scriere s-a aplecat asupra portretului psihoafectiv al personajului Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, realizând un adevărat studiu de fizionomie foarte apropiat de definiţia atât de bine formulată încă din 1704, de domnitorul academician Dimitrie Cantemir (1710-1711) : “Fiziognomia este ştiinţa firii de pe chipul obrazului şi a trupului” (D. Cantemir , Istoria Ieroglifică” p. 34).

În“Istoria critică a românilor  se străduieşte să demonstreze că selecţia naturală şi cea providenţială lucrează mână în mână în favoarea poporului român.

 

Teritoriul dac este cel mai propice unei civilizaţiuni materiale, iar  vlahul este, etimologiceşte domn, stăpân al popoarelor printr-o revelare onomastică a Providenţei” (Călinescu, p. 381).

 

UMANISM SOCIO-CULTURAL

Istoria toleranţei religioase în România”, 1868,  -în ciuda unor limite impuse de timpul în care a scris, ce-i îngustau orizontul, a exprimat totuşi foarte bine (prea bine) cel dintâi cu mijloacele ştiinţei fenomenul de toleranţă, dar şi de intoleranţă în contextul unei largi ospitalităţi oferite de români diferitelor neamuri, de-a lungul vremurilor, definitorie pentru civilizaţia românescă. Încercăm să apropiem de înţelesul versurior eminesciene, din “Scrisoarea a-III-a “ Cum veniră se făcură toţi o apă şi-un pământ “.

 

ISTORIOGRAFIA MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ

Incursiuni în domeniul iatroistoriografiei şi al etnoiatriei a întreprins şi a analizat într-o notiţă istorico-medicală, publicată în Columna lui Traian şi reprodusă în în “Revista medicală” din Bucureşti, 1872, similitudinile dintre leacurile empirice ale romanilor consemnate de Pliniu cel Bătrân şi cele folosite în Moldova, potrivit semnalărilor din Teza de doctorat a dr. Constantin Vârnav. Asta arată încă o dată cât erau  de vaste preocupările lui B. P. Hasdeu, plecând de la cercetarea acestei lucrări susţinută de C. Vârnav, în anul 1836, la Buda, tipărită la Pesta.

 

Leacuri Foile de varză impotriva durerilor de cap, sucul de ceapă în oftalmie, pătlagina pentru abcese, hrean cu zahăr, nalbă, lumânărică, morcovul şi podbalul împotriva tusei etc.

 

PRIETENUL ŞI MEDICUL PERSONAL CONSTANTIN ISTRATI (1850-1918)

  • Educat în familie de mama sa, urmează cursurile primare în oraşul natal, Roman, şi o şcoală particular de limba germană. Urmează ca elev intern la prestigioasa şcoală ieşeană , Academia Mihăileană . Deşi avea succese deosebite la învăţătură, redactează şi o gazetă manuscrisă, I se reproşa un comportament nonconformist care a dus la dese conflicte cu colegii şi chiar cu profesorii.
  • 1869 – vizita făcută de Carol Davila la Iaşi, acesta îi propune să vină în capital la şcoala de medicină
  • 1870- student la nou înfiinţata Facultate de Medicină, bursier la secţia medico-militară a acestei facultăţi
  • 1872 – asistent bugetar al Laboratorului de Chimie de la spitalul Colţea;
  • 1873 – primul examen de externat şi diploma de bacalaureat
  • 1875- concursul de internat trecu cu success;
  • 1877 – examenul de doctor în medicină cu “Despre depărtarea cadavrelor– în această lucrare susţine cremaţiunea cadavrelor , metodă combătută de biserică,
  • 1877 – primeşte comanda formaţiei de Cruce Roşie la Corabia;

1877 – trece Dunărea , pe teritoriul bulgar, unde va acorda asistenţă răniţilor de la asaltul redutelor Griviţa şi Plevna.

 

  • 1878 – bolnav de tifos exantematic este trimis , la intervenţia lui Carol Davila pentru tratament balnear la St. Radegund, în Istria, apoi va vizita staţiunile balneare din Austria şi Franţa;
  • 1879 – curs liber de chimie judiciară,
  • 1880-1888– a condus catedra de chimie organică a Şcolii de Farmacie din Bucureşti;
  • 1885 – obţine titlul de doctor în chimie şi ocupă Catedra de chimie generală şi biologică a Facultăţii de Medicină
  • 1887 – profesor de chimie organică la facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.
  • 1909 – conduce direcţia administrativă a aşezămintelor Brâncoveneşti,
  • Membru al Parlamentului
  • Primar al Capitalei
  • ministru în câteva Guverne

 

De altfel, iată ce spunea la 1 august 1907 dr. C.I. Istrati, cel care-l vizita mai des pe Hasdeu: „Hasdeu de o bucată de vreme trăieşte spre pedeapsa lui şi spre mâhnirea celor ce-l înconjoară. Îl fură şi-l înşală toţi şi am ajuns cred e o fericire  fosta sa bucătăreasă îl îngrijeşte încă, mai ales în starea de necurăţenie în care se află şi murdar cum este”. 

Ca specialist, dr. Istrati intuieşte apropiatul sfârşit, mai ales că Hasdeu a făcut şi un „abces de perineu”, iar din 24 august 1907 Hasdeu intră în agonie, chinuindu-se practic să moară, ceea ce se va întâmpla abia a doua zi pe la prânz, asistat doar de menajera Anica Manolescu.

 

HASDEU DESPRE SINE

Despre senectute şi consecinţele ei:

Tot ce ne îngrijeşte (adică ne îngrijorează) este ca nu cumva munca şi voinţa fie covârşite prin sărăcia puterii

Recunoştinţă

Tot ce am produs mai bun, de la 1864 (data căsătoriei), când începe productivitatea prodigioasă– o datoresc nevestei mele

În liceu, la universitate, în cercuri culturale, eu n-am iubit nici un profesor, considerându-i pe toţi duşmani, numai şi numai pentru erau muscali (rusi)”

În urmă am devenit istoric, lingvist şi filolog, dar m-am format eu însumi, ca autodidact, în toată puterea cuvântului”.

 

Recunoaşte că nu şi-a ascuns defectele şi unele derapaje comportamentale şi se autoflagelează invocând “plăcerea” unora : “Niciodată n- fi cutezat a scoate la lumină această anatomie a suferinţelor mele, dacă nu ştiam unora le place umbra şi violenţa picturală a lui Caravaggio, în care vezi numai oase şi muşchi în loc de frageda şi catifelata carne”!

 

MAGUL DE LA CÂMPINA-  “SIC COGITO

Spiritul castelanului de la Câmpina se transform în ceva straniu- va fi agitat de porniri morbide.

Spiritul magului de la Câmpina s-a năruit sub povara pierderii fiicei adorate, Iulia, dar şi a lipsei de înţelegere a convivilor de la Academie care l-au “eliberat” din activitatea atât de terapeutică pe care o făcea la Dicţionarul Etimologicum Magnum.

 

 

Hasdeu e dintre acele făpturi alese , care n-ar fi trebuit moară căci e păcat se risipească în neant atâtea însuşiri izvorâte din dărnicia divină “. N. Gane

Poate că totuşi în amestecul de durere şi luciditate a ajuns să descopere în trupul său, golit de “fluxul energetic” (chi) o cale prin care să-şi apropie unica fiică, Iulia, unică în toate, aşa cum aforistic, afirma poetul nepereche, Mihai Eminescu:

Pentru tot ce-i  etern timp nu există

 

 

Sunt dac cu trup şi suflet

Şi cu mândrie aceasta o recunosc!

Sunt dac nu sunt roman!

Pe romani îi dispreţuiesc!

 

ORIGINI

M-am integrat se pare în neamul românesc,

Dar şti-voi eu vreodată ce ramuri se-mpletesc?

În arborele vieţii, străbunii, în stil moldovenesc

Mi-au semănat se pare tot ce e latinesc.

simt un pic şi dacă , dar şi romană parcă

Când sunt mai mânioasă zice -s turcoaică,

Iar când sunt diplomată mai c- fi franţuzoaică

Sunt doar o româncuţă, de-a lui Ştefan vrâncioaică,

Mergând chiar mai departe, de-a lui Decebal  dacă

Iar flacăra ce arde pentru strămoşul meu

Dusă va fi departe de către fiul meu!

 

Ana Moroșanu Magdin

Distribuie