Europarlamentarul Maria Grapini: „Drepturile omului sunt primordiale în democrație, iar guvernele, indiferent de culoarea politică, nu trebuie să îngrădească libertățile cetățenești, consfințite prin legislație!”

Maria Grapini: “Am susținut și susțin, ca și cetățean, dar și în calitate oficială, respectarea drepturilor omului, a fiecărui cetățean, indiferent de naționalitate, etnie, credință, apartenența politică, și categorie profesională!

 

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, mesaj de Ziua internațională a drepturilor omului: Doar uniți pentru dreptate și pentru adevăr, vom putea să ne apărăm drepturile!

În calitatea sa de europarlamentar, dar și de comisar al Organizației pentru Apărarea Drepturilor din România (OADOR), Maria Grapini a transmis milioanelor de români, din interiorul și afara granițelor țării, un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor omului.

Maria Grapini a militat, în toate luările de poziție oficiale din Parlamentul European, pentru drepturi egale pentru toți românii, în raport cu ceilalți locuitori ai statelor membre, pentru drepturile celor defavorizați, pentru cele ale femeilor și copiilor, dar și ale persoanelor cu dizabilități dar, mai ales în contextul pandemiei, a adoptat poziții ferme împotriva restrângerii drepturilor și libertăților cetățenești, consfițite prin legislație.

“Am susținut și susțin, ca și cetățean, dar și în calitate oficială, respectarea drepturilor omului, a fiecărui cetățean, indiferent de naționalitate, etnie, credință, apartenența politică, și categorie profesională!

Cred că nu putem progresa și nu putem clădi o scară a valorilor dacă ne sunt încălcate drepturile prin decizii luate de cei care, vremelnic, ocupă funcții importante!

Drepturile omului sunt primordiale în democrație, iar guvernele, indiferent de culoarea politică, nu trebuie să îngrădească libertățile cetățenești, consfințite prin legislație.

Drepturile omului nu sunt doar principii scrise, nu sunt doar fraze ale idealului uman, ele sunt realităţi, necesităţi şi doleanţe ale societăţii internaţionale, sunt esenţa fiecărui locuitor al acestei planete.

Sistemul de norme ce reglementează Drepturile Omului trebuie să fie principiul de bază al fiecărui politician, al fiecărui stat şi instituţii internaţionale.

Îmi reafirm crezul că Drepturile Omului nu se negociază!

Salut implicarea societății civile în monitorizarea instituțiilor statului și sunt onorată să reprezint OADOR – Organizația pentru Apărarea  Drepturile Omului din România – în raport cu instituțiile europene și naționale!

Doresc tuturor cetățenilor multă sănătate, în aceste vremuri dificile, și să nu uite că, doar uniți pentru dreptate și pentru adevăr, vom putea să ne apărăm drepturile!”

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în fiecare an pe 10 decembrie, ziua în care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

 

Document de referinţă, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă drepturi inalienabile pentru toţi oamenii – indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine naţională sau socială, proprietate, naştere sau alt statut. Disponibilă în peste 500 de limbi, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului este cel mai tradus document din lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie