De vorbă cu Emanuel Iacob, istoric, poet și Consilier Local la Primăria Sectorului 6 din Capitală,
„Parte din timp, l-am dedicat cercetării istorice, arhivelor, documentelor, precum și părții de specializare în domeniul istoriei contemporane…”!
Un suflet de român adevărat, născut în inima Bucureștiului, un luptător pentru care sentimentul de teamă nu există. Chiar dacă la Revoluția din 1989 era doar un copil, asta nu l-a împiedicat să meargă în Piața Revoluției și să-și strige drepturile, să-și dorească o viață mai bună și mai liberă, pentru familia sa, pentru prieteni, pentru toți cei dragi lui. Evoluția lui Emanuel Iacob, este una foarte interesantă și de apreciat, pentru că toate realizările lui, sunt numai prin forțe proprii. Îmbinând poezia cu dragostea de țară, Emanuel Iacob, urmează cursurile Facultății de Istorie la Universitatea București, tocmai pentru a cunoaște și a învăța mai bine cum să-și iubească neamul, care este adevărata istorie a României! Așadar, tânărul nostru, devine istoric cu acte în regulă.
Emanuel Iacob, nu pierde timpul, își duce dorința mai departe și începe să publice mai multe lucrări de specialitate atât în reviste de profil, cât și în mediul online, toate despre istoria contemporană.
Are unele dintre cele mai frumoase poezii despre dragostea de țară, despre frații de dincolo de Prut, atât de emoționante și de profunde, încât au fost folosite în multe cântece.
Cam acesta este istoricul, poetul și Consilierul Local al Sectorului 6 din Capitală, care ne va povesti câte ceva despre viața lui in acest interviu rar si de mare suflet!
,,Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată”- Mareșal Ion Antonescu
Ana Magdin: Ce mai face jurnalistul, istoricul și de ce nu, poetul Emanuel Iacob?
Emanuel Iacob: Mulțumesc, bine…! Mă bucur sincer că avem prilejul să stăm de vorbă după mulți ani…!
Ana Magdin: Cum au fost începuturile tale în presa scrisă? Care au fost mentorii tăi din lumea jurnalismului?
Emanuel Iacob: A fost un început interesant, având în vedere că abia împlinisem 19 ani…Scriam deja aricole social-politice la cotidianul ,,Dimineața”, un ziar de tradiție în presa scrisă românească. În paralel, aveam colaborări cu diverse publicații locale. A fost ocazia perfectă de a cunoaște oameni deosebiți, profesioniști, de care mă leagă multe amintiri… Acolo, la redacția ziarului ,,Dimineața” am întânlit un om și un jurnalist de mare clasă, pe Ana Moroșanu –Magdin, cu care am avut ulterior o serie de colaborări și proiecte la nivel național, am înființat și un ziar, „Orizont 6”, am avut multe evenimente culturale, social-politice… pentru români și pentru România…!
Ana Magdin: De-a lungul anilor, ai publicat mai multe lucrări de specialitate atât în reviste de profil cât și în mediul online, în ceea ce privește istoria contemporană…Știu că ai și multe poezii srise, unele apărute cu ani în urmă… Când dorești să scoți o carte cu minunatele tale creații?
Emanuel Iacob: Poezia, literatura în general, este o pasiune pe care o am de pe băncile școlii…Într-adevăr, am publicat o serie de versuri –bine primite de public, zic eu, de-a lungul anilor. Nu m-am gândit să scot o carte de poezii. Parte din timp, l-am dedicat cercetării istorice, arhivelor, documentelor, precum și părții de specializare în domeniul istoriei contemporane. La bază sunt profesor de istorie…
Ana Magdin: Cine te-a convins să accepți să candidezi pentru funcția de Consilier Local, în urmă cu 4 ani?
Emanuel Iacob: Sunt un om de stânga, și așa voi ramâne… A fost hotărârea partidului din care fac parte de peste 18 ani…
Ana Magdin: Anul acesta mai dorești să candidezi…?
Emanuel Iacob: E posibil…
Ana Magdin: Care sunt cele mai importante realizări în sectorul 6, de când ești tu consilier local?
Emanuel Iacob: Am inițiat o serie de H.C.L., care, sper că au venit în folosul comunității locale pe care am onoarea să o reprezint. Sunt multe de făcut, dar prioritățile mele au fost siguranța și ordinea publică, precum și buna desfășurare a activităților de învățământ în instituțiile noastre școlare.
Ana Magdin: Ce mai trebuie făcut pentru locuitorii sectorului 6 și încă nu s-a reușit?
Emanuel Iacob: Din păcate, sectorul 6, nu are primar….decât cu numele. Sper ca noul primar care va fi ales în iunie, să repare tot ceea ce s-a stricat în ultimii 4 ani… În acest demers, eu susțin candidatura senatorului Gabriel Mutu, pe care îl consider omul potrivit, la locul potrivit. Sectorul 6, merită o soartă mai bună.
Ana Magdin: Din punctul tău de vedere, cum este Bucureștiul după 26 de ani de la Revoluție?
Emanuel Iacob: S-au făcut și multe lucruri bune în acești ani… Ca bucureștean, nu pot compara Bucureștiul de acum 26 de ani, cu cel de acum… Atunci, și îmi aduc bine aminte, domnea frica… Oamenii stăteau la cozi interminabile, iarna era frig în case, lumina se oprea adeseori, inclusiv de Crăciun, Revelion sau Paște…Au fost vremuri când bisericile erau demolate, sau mutate de pe amplasamentul inițial…. Era un peisaj mohorât, sinistru.
Ana Magdin: Ce lucruri îți bucură sufletul și viața?
Emanuel Iacob: Tot ceea ce înseamnă frumos, bun gust, prietenie și spiritualitate.
Ana Magdin: Ai o soție bună și frumoasă, tu ești de o calitate extraordinară. Ce vă doriți pentru voi, cum vreți să fie viața voastră în România?
Emanuel Iacob: Mulțumim. Ne dorim o viață normală, decentă, în siguranță… nu mai mult.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Emanuel Iacob: Un gând firesc de prietenie și dragoste frățească. Să nu uite niciodată că sunt români și să-și iubească țara…Aș vrea să închei cu un citat din Octavian Paler, care spunea: ,, România este patria mea, restul sunt doar țări”!
Ana Moroșanu Magdin