La o cafea cu artistul Onu Pavelescu de la trupa „Micul Paris”,

„Viața artiștilor în România este grea și nedreaptă, cum spun ori de câte ori am ocazia. Se promovează muzica de proastă calitate, facilă, la îndemâna oricui, pentru audiență obținută ușor, ieftin, fără investiții, fără bătaie de cap. În general, nu numai în România, nu mai sunt vremurile în care Beatles-ii erau descoperiți în clubul Cavern din Liverpool și promovați în toată lumea„!

Ana Magdin: Onu, formația ta, „Micul Paris”, împlinește 9 ani! Povestește-mi, te rog, când, cum și de ce ai înființat-o…? Ce amintiri ai de la începuturi, cum a fost totul…?

Onu Pavelescu: Da, împlinim 9 ani în noiembrie dar vom sărbători pe 15 martie 2019, ca să avem timp să organizăm  concertul aniversar „Micul Paris 9 ani”. Evenimentul va avea loc la Cafeneaua actorilor, un local foarte frumos, pe malul lacului Tineretului.  Fac eu ce fac și tot în preajma apei ajung! :))

Am înființat trupa oarecum „din mers”, plecând de la ideea de rock acustic, folk-rock. Pe parcurs ne-a mai luat valul, am cântat o perioadă cu tobe și chitară electrică, dar am revenit repede la formula acustică: chitare acustice, violoncel, pian, percuție și voci, bineînțeles.

Am amintiri frumoase de la concerte și de la repetiții, deși drumul nu a fost și nu este deloc ușor în condițiile în care, de cele mai multe ori, costurile depășesc câștigurile. În plus, este foarte greu să răzbești atâta timp cât la radio și TV se promovează în general o muzică de calitate îndoielnică. Asta e, noi ne facem „datoria” și mergem mai departe fără compromisuri.

Ana Magdin: Anuka, fetița ta, este deja mare, frumoasă, talentată și cântă cu tine! Cum s-a acomodat, se adaptează programului tău, îi place să cânte alături de tatăl ei?

Onu Pavelescu: Mulțumesc! Pentru Anuka muzica este un hobby chiar dacă a absolvit școala de muzică Iosif Sava, la violoncel.  Acum este la liceu cu profil de  filologie, în clasa a XI-a și își vede în primul rând de școală. Cântă cu noi atât cât îi permite programul. Când nu poate… simțim lipsa violoncelului ei fermecat.

Ana Magdin: Ai o Tombolă, ce surpriză vor avea câștigătorii, fani ai „Micului Paris”?

Onu Pavelescu: Eeee, surpriza e surpriză. Glumesc, am început deja să promovăm tombola care va avea loc în cadrul  concertului aniversar  din 15 martie 2019. Avem sponsori foarte darnici (nu suport cuvântul „generos” – haha!) ca PERONTOUR (agenție de turism), OPTINOSTRA (optică medicală) și Concept AVE STUDIO (studio audio-video). Ca și anul trecut, sponsorii vor oferi premii constând în cazare gratuită la hoteluri de 4* din Turcia (Kusadasi, Cappadocia, Istanbul), plimbări cu vaporașul în Marea Egee și în strâmtoarea Bosfor, lentile și rame de ochelari de calitate, CD-uri cu trupa Micul Paris, intrare gratuită la spectacolele trupei și cam atât deocamdată. Până atunci este însă posibil să mai apară sponsori, deci, și alte premii.

Ana Magdin: Ce evenimente aveți deja programate?

Onu Pavelescu: Avem pe 16 noiembrie, la Cafeneaua actorilor, pe 7 decembrie în Râșnov, la restaurantul Rosenau și așteptăm niște răspunsuri pentru Revelion. Vom începe anul 2019 cu un concert „LOVE SONGS”, pe 21 februarie, în club Stuf Vama Veche (clubul este în București), între Valentine’s day și Dragobete, ca să împăcăm și capra și varza.  :)) Urmează concertul aniversar și tombola pe 15 martie când  o vom avea invitată pe Marina Ciorăneanu care, de curând, a participat la Vocea României. La toate aceste concerte vom împărți taloane de participare la tombolă. Cu cât mai multe taloane, cu atât mai multe șanse de câștig!

Ana Magdin: Ce mai face vaporașul tău, știu că ai o mare pasiune pentru viața pe apă…!:)

Onu Pavelescu: Puțin spus pasiune. Am absolvit Institutul de marină Mircea cel Bătrân, din Constanța, la mecanică navală. Am navigat câțiva ani pe mare și pe ocean, am luat botezul Ecuatorului, am trăit momente frumoase dar și cam periculoase. Acum sunt „marinar de apă dulce”, pe propria ambarcațiune aflată la Snagov. Am fost cu ea și pe Dunăre în câteva expediții pline de peripeții și aventuri marinărești. Vaporașul meu așteaptă cu nerăbdare primele ieșiri în larg, de primăvară.

Ana Magdin: Între timp…, ce muzică mai asculți?

Onu Pavelescu: Ascult multe genuri, în general muzică veche începând cu anii ’60, rock, pop-rock. Doar am crescut cu The Beatles, Bob Dylan, Roy Orbison, Pink Floyd, Queeen,  Led Zeppelin, Jethro Tull, Deep Purple, Black Sabath, Dire Straits, Simon and Garfunkel, AC/DC, Metalica, … apoi Emerson Lake and Palmer, Status Quo, Electric Light Orchestra, Sting, Brian Adams, Bruce Springsteen, Eric Clapton, Mike Oldfield, Vangelis, Tina Turner, David Bowie. Să mai spun că eram fan emisiunea „Întâlnirea de la miezul nopții” cu Petre Magdin?

Ascult și muzică mai din zilele noastre, îmi plac unele piese Delia sau Inna,  depinde și de starea și anturajul în care mă aflu la un moment dat. Apreciez aproape toate genurile muzicale, chiar dacă unele nu-mi plac foarte mult dar le recunosc ca fiind muzică bună. Gusturile nu se discută. Bine, nu intră în discuție manelele pe care eu unul nu le văd în categoria muzică sau artă ci mai degrabă în kitsch, incultură, proastă creștere.

Ana Magdin: Cine compune piesele la voi în trupă?

Onu Pavelescu: Până să ni se alăture Ionuț Guzu (chitară, voce), doar eu compuneam piesele. Văd că Ionuț are idei bune, compune frumos și pe un stil mai modern, eu fiind condiționat de muzica cu care am crescut. El este tânăr, vede (și aude) altfel lucrurile în privința muzicii. Așadar, acum suntem doi compozitori în trupă și ne completăm foarte bine.

Ana Magdin: Cum este viața artiștilor în România?

Onu Pavelescu: Grea și nedreaptă, cum spun ori de câte ori am ocazia. Se promovează muzica de proastă calitate, facilă, la îndemâna oricui, pentru audiență obținută ușor, ieftin, fără investiții, fără bătaie de cap. În general, nu numai în România, nu mai sunt vremurile în care Beatles-ii erau descoperiți în clubul Cavern din Liverpool și promovați în toată lumea.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Onu Pavelescu: Pentru românii din diaspora am tot respectul. Eu nu am avut curajul lor. Sora mea însă l-a avut. Știu prea bine că nu din lipsă de patriotism au plecat. Sunt oameni care nu au mai suportat nedreptatea, minciuna și hoția de la noi, oameni stăpâni pe meseriile lor care știau că dincolo vor fi apreciați și că vor putea face mai mult, atât pentru ei cât și pentru cei din țară. Mă doare când văd cum sunt denigrați de o șleahtă de politicieni hoți și corupți și de oameni fără cultură, puturoși, care regretă așa-zisa „epocă de aur” pentru simplul motiv că puteau să fure de la „ceapeu” și că aveau un loc de muncă unde nu făceau nimic. „Timpul trece, leafa merge”, parcă așa se spunea, nu?

Tuturor românilor din diaspora le doresc să fie apreciați la adevărata lor valoare, să fie sănătoși și energici, să aibă putere de muncă dar și satisfacții pe măsură ca să treacă ușor peste dorul de „acasă”: rude, prieteni și locurile natale.

Ana Moroșanu Magdin