De vorbă cu Dna Jenica Tabacu, Director al Castelului Iulia Hașdeu,
“Din 1996, când am început să traduc manuscrisele “spiritiste” ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, în paralel am căutat să descopăr istoria nespusă şi nescrisă, a Castelului “Julia Hasdeu”. Cercetarea m-a condus nu doar spre aflarea unor informații istorico-tehnice, legate de aspectele construirii edificiului, ci şi spre simbolismul monumentului, la care s-a referit puțin I.L. Caragiale, în articolul său, “O vizită la Castelul Julia Hasdeu”, publicat în ziarul “Epoca”, în 1896”!
Ana Magdin: Sâmbătă, 11 noiembrie, anul acesta, începând cu orele 11.00, ați lansat albumul “Castelul Julia Hașdeu”! Ce conține acest album și ce v-a inspirat să scrieți o astfel de capodoperă în memoria Juliei Hașdeu?
Jenica Tabacu: Din 1996, când am început să traduc manuscrisele “spiritiste” ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, în paralel am căutat să descopăr istoria nespusă şi nescrisă, a Castelului “Julia Hașdeu”. Cercetarea m-a condus nu doar spre aflarea unor informații istorico-tehnice, legate de aspectele construirii edificiului, ci şi spre simbolismul monumentului, la care s-a referit puțin I.L. Caragiale, în articolul său, “O vizită la Castelul Julia Hasdeu”, publicat în ziarul “Epoca”, în 1896. Albumul pe care l-am lansat recent, ca orice album, conține multe fotografii, dar şi istoria, şi referințe la simbolismul castelului dedicat de Hașdeu celor două Iulii ale sale: soția şi fiica. Este un album cu o grafică excelentă, pe hârtie lucioasă, cu imagini foarte frumoase, realizate de artistul-fotograf George Avanu. Textul a fost tradus în franceză, engleză şi germană, pentru ca şi vizitatorii străini să poată cunoaşte povestea edificiului hasdeian de la Câmpina. Editura cu care am colaborat se numeşte “Age Art”, din Bucureşti.
Ana Magdin: Ce alte noutăți aveți pentru iubitorii acestui minunat castel?
Jenica Tabacu: Pe 12 noiembrie, a avut loc premiera spectacolului “Iulia, o scânteie” la Teatrul “Elisabeta”, din Bucureşti, în regia Mirelei Stoian, cea care a scris scenariul, inspirată fiind de scrisorile schimbate între Hasdeu şi fiica lui. În seara premierii am simțit o bucurie enormă, văzând sala plină de oameni care aşteptau producerea pe scenă a primului spectacol închinat familiei Hasdeu, după mai bine de un secol de la moartea savantului. Bucuria mi-a fost cu atât mai mare, cu cât ştiam că, într-o oarecare măsură, contribuisem la eveniment, fiindcă volumul “O corespondență pentru eternitate” (Editura Vestala, Bucureşti, 2016), la care am lucrat ca traducător, îngrijitor şi autor al notelor, inspirase pe Mirela Stoian, pe lângă alte amintiri despre această tristă poveste de viață.
Îi îndemn pe aceia care iubesc acest loc, să vadă spectacolul “Iulia, o scânteie” şi apoi să vină la castel, pentru a descoperi în ce mod moartea fiicei l-a determinat pe Hasdeu să creeze un monument durabil, din piatră şi fier, recurgând la principiile simbolismului constructiv, de care pomenea René Guénon în cartea sa, “Simbolurile Ştiinței Sacre”.
Ana Magdin: Pentru sărbătorile de iarnă aveți un program special?
Jenica Tabacu: Vom fi aici, la castel, până în ultima zi a anului, de marți până duminică, exceptând sărbătorile legale. Îi aşteptăm pe vizitatori cu mare drag şi cu dorința de a le împărtăşi fascinanta poveste a magicului spațiu hasdeian!
Ana Magdin: La 14 noiembrie, 1869, a venit pe lume Julia Hasdeu, fiica savantului și scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei. Copil supradotat, la opt ani neîmpliniți a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său. Ce povești frumoase cunoașteți despre acest copil minunat?
Jenica Tabacu: Cine s-a aplecat asupra vieții Juliei Hasdeu ştie că a avut parte de puține bucurii şi acelea, poate, în copilăria petrecută la Bucureşti, când se juca împreună cu amicele sale, în frumoasa grădină a mânăstirii Mihai-Vodă, unde familia Hasdeu locuia. Din 1881 când a plecat cu mama sa, la Paris, totul s-a schimbat. Sănătatea i s-a şubrezit din ce în ce mai tare, banii nu erau suficienți, profesorii de la Colegiul Sévigné o nedreptățeau fiindcă era româncă, pregătirile pentru bacalaureat îi ocupau aproape tot timpul şi, scria ea, ar fi înnebunit, probabil, dacă nu ar fi mers la atelierul pictorului Maillart sau la teatru, ca să se destindă puțin. Până şi bucuria trecerii depline a bacalaureatului, în 1886, reuşită care-i permitea să se înscrie la Sorbona, optând pentru filosofie, nu a fost de durată căci tuberculoza pulmonară, supranumită popular “ftizie”, îi rodea plămânii, făcând-o să sufere îngrozitor. Slăbiciunea-i trupească era din ce în ce mai evidentă în timpul studenției sale şi, cu toate acestea, Julia excela la învățătură, obținând rezultate foarte bune la examene.
Ana Magdin: Ce iubea cel mai mult Julia Hasdeu?
Jenica Tabacu: În jurnalul ei şi în scrisori am descoperit visul adolescentei: să devină dramaturg iar piesele sale să fie jucate pe scenele Parisului.
Ana Magdin: Care era visul lui B.P. Hasdeu?
Jenica Tabacu: Probabil că cel mai important fusese, inițial, acela ca fiica lui să obțină doctoratul în filosofie şi Iuliile să se întoarcă acasă. După ce Lilica (numele de alint al poetei) s-a îmbolnăvit, cu siguranță visul lui Hasdeu a fost ca ea să se vindece.
Ana Magdin: Devenit mistic și spiritist după moartea Iuliei, Hasdeu era convins că putea comunica direct cu sufletul acesteia! Ce interpretare dați celor spuse de B.P. Hașsdeu, că a primit aceste cuvinte din partea fiicei sale, de dincolo de moarte? „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu).
Jenica Tabacu: Trecuseră şase luni de la moartea Juliei, când, într-o seară ploioasă, de martie, Hasdeu scria aceste cuvinte. Mesajul scris cu slova fiicei a fost scânteia care a aprins, în sufletul său, dorința de a comunica cu spiritul acesteia. În “Sic cogito”, savantul arăta diferența dintre spiritism şi hipnotism, şi anume că, în spiritism, subiectul primeşte sugestii din partea unui spirit, în timp ce, în hipnotism, sugestiile aparțin unui hipnotizator în carne şi oase. Durerea de a o fi pierdut-o şi dorința de a-şi reîntâlni copila l-au determinat să recurgă la experimentele spiritiste, pe care încerca să le controleze, să le probeze în fața acelora care îl considerau nebun sau credul.
Ana Magdin: Care sunt primele trei lucruri pe care le-ați face în această viață dacă ați avea putere deplină în această lume?
Jenica Tabacu: Pacea e primul lucru la care mă gândesc. Dac-aş putea, aş pune capăt conflictelor armate sau de natura celor la care am asistat prin intermediul mass-mediei, cu consecințe grave pe toate planurile. Al doilea lucru pe care l-aş face ar fi acordarea respectului cuvenit fiecărui popor, implicit tuturor culturilor de pe fața pământului. Există diversitate culturală! Ignorarea acesteia nu ne face bine. Şi al treilea lucru pe care l-aş face ar fi legat de educație, în lipsa căreia se instalează dezordinea.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Jenica Tabacu: Fiindcă suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, le urez compatrioților mei, din țară şi din străinătate, ceea ce îmi doresc eu însămi: sănătate, bucurii, prosperitate, dar şi puterea de a ajuta sufletele în nevoie. Să fim solidari, să ne iubim aproapele, să fim mai buni! Să nu uităm că noi, oamenii, construim şi menținem armonia în lume! La mulți ani!
Ana Moroșanu Magdin
