La un ceai, cu Călin Pop, întemeietorul, vocalul și chitaristul formației Celelalte Cuvinte, este unul dintre cei mai talentați și mai sensibili artiști din România, dar, și de pretutindeni, o mare bucurie pentru acest neam sfânt, un artist pe care îl iubim și îl prețuim,

„Aș vrea ca oamenii să nu aibe atâtea neajunsuri, aș vrea mai multă dreptate pentru oamenii obișnuiți, să poată să beneficieze de un trai decent. Aș vrea să nu mai fie atâta egoism și atâta hoție mai ales la nivelurile superioare. Aș vrea o Românie cu oameni și mai educați, cu bun simț, care respectă legea întocmai!”

Ana Magdin: Dragă Călin Pop, iată – ne la primul nostru interviu, pentru RomâniaVipPress, ziarul meu, online, în care, promovez românii valoroși de pretutindeni. Cu siguranță, toți cei care te iubesc, își doresc să îți cunoască povestea de viață. Te rog, spune-mi, ce amintiri ai din copilăria ta, cum erau vremurile în primii tăi ani de viață pe acest Pământ?

Călin Pop: Amintiri frumoase am, dar, pe cât de îndepărtate pe atât de întipărite în suflet. Primeam instrumente de jucărie cadou- fluier, xilofon, tobe, chitară din plastic pe care nu știu cum, reușeam să cânt după ureche anumite părți muzicale pe care le auzeam la radio sau altele pe care mi le închipuiam…
Sau bradul de Crăciun, pe care-l așteptam cu ardoare, de exemplu… Erau vremurile care erau și sunt frumoase pentru oricine la vârsta copilăriei, când începea descoperirea vieții și a minunilor ei, cele socotite așa fiind primele experiențe din orice domeniu atât din zona de acasă cât și din cea exterioară.

Ana Magdin: Când ai cântat prima oară, cine te-a inspirat?

Călin Pop: Când am cântat prima oară, aveam inspirații pop- rock, gen Beatles, Roling Stones, eram încă în etapa pionieratului, asta până când am văzut întâmplător concertul “Cei ce ne-au dat nume”, al trupei Phoenix. Deși aveam doar doisprezece ani, acel concert m-a stimulat și m-a determinat să mă îndrept categoric spre muzica rock.

Ana Magdin: Cum erau vremurile pentru artiști în comunism?

Călin Pop: Nu erau ușoare, dar, pe cât erau de complicate, fiecare reușită era savurată la maxim reprezentând un imbold pentru a continua cu orice sacrificiu care s-ar fi impus. Rockul, fie că s-a conștientizat sau nu, a reprezentat o formă de luptă, de rezistență față de rigidul sistem comunist de tip sovietic de la noi de atunci. Fiecare concert era o oază de libertate pentru publicul avid de concerte și cultură în general, public care de fiecare dată umplea sălile până la refuz.

Ana Magdin: Ce amintiri ai de la primele tale concerte?

Călin Pop: Primele concerte mai adevărate au fost începând din 1981, după ce, noi, foști liceeni din Oradea, am ajuns studenți la facultățile tehnice din Timișoara și pe deasupra și trupa Casei Studenților, cu numele nou “Celelalte cuvinte”.
Sunt multe amintiri, cele mai frumoase legate de Casa Studentilor unde și repetam dar și concertam. După susținerea primului concert am hotărât să-l facem pe următorul, după trei luni. Când am văzut înainte de ora începerii că efectiv ușile sălii de spectacol au fost rupte de mulțimea entuziastă am simțit o satisfacție și o bucurie imensă cum nu am mai avut până atunci. Primul concert dăduse roade, deci, aveam calea deschisă în fața publicului, nicio piedică nu mai părea de netrecut de atunci încolo.

O altă amintire de preț a fost în al treilea an de existență, 1984, la festivalul “Tim-Rock” 3, din Timișoara când ne-a remarcat Florian Pittiș, și, practic, prin această fericită întâmplare am avut calea asigurată spre București și Casa de discuri “Electrecord”!

Ana Magdin: Cum este viața artistului Călin Pop, ești un om fericit, mulțumit de viața aceasta?

Călin Pop: Artistul Călin Pop, are o vârstă pe care sufletește nici nu o simte. Poate e bine, poate nu, dar, conform unor versuri proprii pot spune că “inima îmi bate la fel ca-n prima zi”. Sunt fericit cu ce am făcut și fac în continuare, mai ales pentru că am feedback serios din partea publicului și a fanilor, ceea ce-mi spune că nimic din ceea ce am făcut și fac în continuare nu este în zadar. Câtă vreme oamenii se bucură și mă prețuiesc, mă bucur, și-i prețuiesc și eu la rândul meu. Este o bucurie de ambele părți.

Ana Magdin: Ce ai vrea să mai faci în această viață și încă nu ai reușit?

Călin Pop: Aș dori să fac o colaborare simfonică, pare singura care ar lipsi de pe listă la ora asta. Aș face mult mai multe dacă aș avea timp.

Ana Magdin: Cum ai vrea să fie viața în România?

Călin Pop: Aș vrea ca oamenii să nu aibe atâtea neajunsuri, aș vrea mai multă dreptate pentru oamenii obișnuiți, să poată să beneficieze de un trai decent. Aș vrea să nu mai fie atâta egoism și atâta hoție mai ales la nivelurile superioare. Aș vrea o Românie cu oameni și mai educați, cu bun simț, care respectă legea întocmai.

Ana Magdin: Cum sunt oamenii din viața ta?

Călin Pop: Oamenii din viața mea sunt minunați. Sunt înconjurat de prieteni buni, am o familie iubitoare și o trupă cu care mă înțeleg foarte bine. Principiul necondiționării stă la baza tuturor acestora.

Ana Magdin: Unde vei mai cânta până la sfârșitul acestui an, și cum te pot contacta cei care te doresc la anumite evenimente?

Călin Pop: Anul acesta, din ceea ce știu, am un concert cu Celelalte Cuvinte, pe data de 15 decembrie, împreună cu Phoenix la Arenele Romane iar pe 20 decembrie la Timișoara, la Rock pentru Revoluție, împreună cu trupa RockIng, o gașcă de absolvenți mai vechi ai universității din Timișoara, care, printre alții, îi include pe Mircea Baniciu și pe Tavi Horvath de la trupa Blazzaj. E posibil ca după ce scriu acestea, să mai apară și altele, dar deocamdată, de acestea știu.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Călin Pop: Dragilor, nimic nu ne stă în calea noastră de a fi și de a rămâne mereu români, pentru că, oricând “Un sfârșit e un început”!