Florin Caragiu, binecuvântat de ÎPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Cuvânt de binecuvântare la apariția volumului său, „Suflet, minte, conștiință”,

„Înseamnă foarte mult pentru mine. ÎPS Serafim are un cuvânt cu putere, ce se adresează inimii. Prețuiesc enorm adâncimea și căldura sa, bogăția de legături și dorința de a-i cuprinde pe toți sub acoperământul dragostei dumnezeiești, ca un adevărat părinte pe fiii săi. Purtător de grijă și trezvitor, cuvântul său lucrează în ascultători cele spre mântuire.

Are acea smerenie care înalță mintea la Dumnezeu, stimulând în oameni râvna de a-L cunoaște și a-L întâlni. Înaltpreasfințitul este un bun cunoscător al sufletului uman, slujind cu dragoste tuturor, fără a-și cruța puterile. Deopotrivă om de rugăciune, teolog rafinat și dedicat liturghisitor al SfintelorTaine, este unul dintre trăitorii isihaști autentici din zilele noastre…!”

Ana Magdin: D-le Florin Caragiu, la ce vârstă ați simțit să fiți cât mai aproape de Dumnezeu?

Florin Caragiu: Din copilărie, prin credința insuflată de bunicul meu (papu), Dumitru Caragiu, dascăl bisericesc, pasionat de muzica armânească și talentat povestitor (am publicat recent o carte a lui, un jurnal despre viața aromânilor în peregrinajul lor din Munții Pindului în Cadrilater și mai departe în România, intitulată Viața mea zbuciumată și adevărată, ed. Platytera, 2018).

Ana Magdin: Cum este viața la mănăstire, pentru un bărbat, care este acolo programul de dimineața, până seara, dar, și în zilele de sărbătoare?

Florin Caragiu: La mânăstirea Frăsinei este un program zilnic de slujbe ce cuprinde Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, Utrenia, Ceasurile, Sfânta Liturghie, Parastasul, Sfântul Maslu, Vecernia, Pavecernița, Miezonoptica. Monahii au și un program de ascultări și lucrarea lor personală de rugăciune, nevoință duhovnicească și lectură în singurătate, la chilie. Mesele se iau în comun, la trapeză, timp în care un monah citește din Viețile Sfinților. Mânăstirea Frăsinei are și o bibliotecă pentru folosul duhovnicesc al viețuitorilor ei.

Ana Magdin: Ce faceți acum, unde locuiți, și, care este relația Dvs cu biserica?

Florin Caragiu: Biserica este pentru mine taina unirii lui Dumnezeu cu creația în Trupul lui Hristos, din care mă împărtășesc, la măsura mea smerită, cu infinită recunoștință și bucurie. Însăși viața personală capătă sens, pe de o parte, ca pregătire, pe de alta, ca prelungire și rodire a trăirii liturgice.

Ana Magdin: Ați fost ucenicul Părintelui Ghelasie-Isihastul de la mânăstirea Frăsinei, cum ați ajuns în acest loc, și, care este povestea Dvs, din spatele porților închise ale mânăstirii?

Florin Caragiu: În adolescență, deși râvneam la descoperirea lui Dumnezeu, am rătăcit multă vreme departe de Biserică. Însă, în 1991, pe când eram student în anul II la Facultatea de Matematică, Universitatea din București, am descoperit cartea Părintelui Ghelasie Gheorghe Memoriile unui isihast, și, fascinat de această scriere pe care am citit-o pe nerăsuflate, am plecat să-l cunosc pe autor la Mânăstirea Frăsinei, acolo unde viețuia. Întâlnirea cu Avva Ghelasie a constituit pentru mine o adevărată revelație, pentru că am simțit harul dat lui de Dumnezeu, ce lucra în cele ascunse ale oamenilor și rodea schimbarea minții (metanoia), întoarcerea oamenilor de la pricinile păcatelor spre cele divine. Înaintevederea și blândețea, dragostea, generozitatea și discernământul, credința și nădejea neclătinate, smerenia și familiaritatea cu cele sfinte, trezia și pacea sa m-au cucerit pe de-a-ntregul. M-am spovedit la dânsul și i-am urmat cuvântul. Am început atunci să merg la Biserică regulat, să mă mărturisesc, să mă împărtășesc și să-mi pun în rânduială viața.

Ana Magdin: De ce femeile nu au voie la Mânăstirea Frasânei, care este povestea reală, legată de blestemul Sfântului Calinic? Mie, personal, îmi este greu să accept că un sfânt blesteamă femeia, chiar dacă i-a găsit pe călugări petrecând cu enoriașele din sat!

Florin Caragiu: Într-adevăr, din prisma rațiunii obișnuite este pe undeva greu de acceptat opreliștea aceasta, însă gândindu-ne că Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a pus acest hotar după modelul athonit instituit, într-o viziune dumnezeiască, de însăși Maica Domnului, putem înțelege că nu este vorba despre vreo depreciere sau discriminare a femeilor, ci cum spunea Părintele Ghelasie, adevăratul sens este o ridicare în mintea monahilor a femeii la cea mai înaltă măsură, a chipului Preacuratei Fecioare Maria. Prin aceasta, rugăciunea monahilor are posibilitatea de a fi mai adunată și mai cuprinzătoare, până la a îmbrățișa împreună cu Dumnezeu toată lumea. La biserica de la hotar, ce ține de Frăsinei, orice femeie care ajunge primește pentru ascultarea ei binecuvântarea deplină a sfântului Calinic.

Ana Magdin: Scrieți foarte mult, câte cărți ați scos până acum, și, care este mesajul lor pentru oameni?

Florin Caragiu: Am scris cărți de teologie, eseuri și poezie, precum și articole în diverse reviste. Ca director al editurii Platytera am editat Operele Complete ale părintelui Ghelasie Gheorghe, pe lângă multe alte cărți, reviste și volume de studii. Mesajul cărților mele este simplu: să ne facem părtași la iubirea lui Dumnezeu și să ne bucurăm de darurile Lui, primul dintre ele fiind viața însăși, printr-un gest iconic de deschidere și primire iubitoare. Așa vom trece peste supărări și necazuri, întristări și patimi, lupte și neputințe, cu sufletul ușor, atins de harul Duhului Sfânt. Dacă-i facem loc și-l primim în ființa noastră, Iisus Hristos lucrează ceea ce singuri nu putem face, făcându-și lăcaș în noi împreună cu Tatăl nostru Cel din ceruri și cu Mângâietorul. Mai mult, apropierea de Dumnezeu a oamenilor revarsă și semenilor lor și întregii creații binefaceri neprețuite. Ne face conștienți de menirea noastră sfântă, de taina înfierii dumnezeiești la care suntem chemați.

Ana Magdin: ÎPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a scris Cuvânt de binecuvântare la apariția volumului, „Suflet, minte, conștiință”, ce v-a impresionat, ce v-a bucurat sufletul, și, ce au însemnat vorbele ÎPS, pentru Dvs?

Florin Caragiu: Înseamnă foarte mult pentru mine. ÎPS Serafim are un cuvânt cu putere, ce se adresează inimii. Prețuiesc enorm adâncimea și căldura sa, bogăția de legături și dorința de a-i cuprinde pe toți sub acoperământul dragostei dumnezeiești, ca un adevărat părinte pe fiii săi. Purtător de grijă și trezvitor, cuvântul său lucrează în ascultători cele spre mântuire.

Are acea smerenie care înalță mintea la Dumnezeu, stimulând în oameni râvna de a-L cunoaște și a-L întâlni. Înaltpreasfințitul este un bun cunoscător al sufletului uman, slujind cu dragoste tuturor, fără a-și cruța puterile. Deopotrivă om de rugăciune, teolog rafinat și dedicat liturghisitor al SfintelorTaine, este unul dintre trăitorii isihaști autentici din zilele noastre.

Ana Magdin: Ce aveți acum în lucru și, ce vă mai doriți să scrieți?

Florin Caragiu: Lucrez la un volum de poezie, Cutia neagră, metaforă a memoriei. Am și multe alte proiecte ce țin de activitatea editorială.

Ana Magdin: Ce înseamnă Dumnezeu pentru viața Dvs?

Florin Caragiu: Iubirea care ne face cu adevărat vii și fără de moarte. Cel fără de care nimic nu este cu putință și la care totul e cu putință. Numai să credem, săvârșind faptele dragostei. Dumnezeu e Cel în care ne regăsim chipul. Fără El, rătăcim fără-de-chip, fără identitate și toate căile noastre sfârșesc în cercuri vicioase sau în neant.

Ana Magdin: Cum sunt pentru sufletul dvs, vremurile acestea, mă refer la pandemie, cu tot ce aduce ea…, stres, teamă, nesiguranță…?

Florin Caragiu: Încerc să nu le bag în seamă prea tare, să nu le las să mă abată de la viața obișnuită. Până la urmă, provocarea rămâne aceeași și în vreme de pandemie; cum să te curățești, luminezi și desăvârșești în unire cu Hristos. Mă împart între rugăciune, îndatoririle zilnice, scris, dialoguri cu oamenii și viața eclezială. Încerc să nu las loc de stres, teamă, nesiguranță…

Ana Magdin: Cum trebuie să fie oamenii în acest Univers?

Florin Caragiu: Firești și mai mult decât atât, cu dor de sfințenie, de cele mai presus de fire, întru care toate își dau rodul lor.