152 DE ANI DE LA NAȘTEREA IULIEI HASDEU
“Eu nu urăsc viaţa, de moarte nu mi-e teamă,
Că ea este lumină puternică şi caldă,
Chiar muribundul – care în pacea ei îl cheamă –
Sub pleoape obosite privelişti noi îşi scaldă.
Dar sufletul se-avântă-n necunoscuta lume
Şi-n alte corpuri trece, când poate şti să ierte;
Aşa din cupa sacră cu toţii bem, anume,
Şi niciodată, nimeni, nu poate s-o deşarte”.
Iulia Hasdeu
Atunci când în ode și poezii, frunzele de toamnă aruncă timid raze și umbre, iar în cântecele crepusculului se aud vocile lăuntrice ale pedepselor și contemplațiilor, atunci cu siguranță, se brodează fin, legenda secolelor.
Pe 14 noiembrie s-au împlinit 150 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu.
La botez, Lilica a ales condeiul și floarea, nașul Brătianu prezicând ‚ „că va ajunge o femeie învățată ca tatăl ei”, și așa a fost.
Ce ar fi fost Iulia dacă ar fi trăit mulți ani??
Cu siguranță ar fi devenit ce ar fi vrut ea să fie….
Dar, știm că își alesese deja: meșteșugul cuvântului bine rostit și bine scris, trilul păsărelelor, foșnetul pădurilor, albastrul cerului, culorile curcubeului.
Copil supradotat, unica și geniala fiică a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu deslușea la 4 ani tainele scrisului, iar la 8 ani absolvea ciclul primar, primind ‘atestatul de clase primare de băieți”.
Între 1877-1881 a urmat gimnaziul la liceul Sf. Sava și a terminat studiile la Conservator.
„A trăi era pentru ea a scrie, citi și cugeta. Iulia Hasdeu străbătea fără încetare întreg universul științei” nota Ionescu Gion.
Studiile liceale le-a urmat la Colege Sevigne și în particular.
Își dorea să devină un dramaturg faimos.
Corespondența dintre tată și fiică , tata scria în română fiica răspundea în franceză, nu făcea decât să stimuleze interesul Iuliei pentru frumos, pentru cultură.
Prima româncă înscrisă la numai 16 ani la Universitatea din Sorbona ar fi fost și prima care ar fi luat doctoratul la Sorbona dacă boala nemiloasă, tuberculoza, nu i-ar fi curmat viața atât de devreme. A fost nevoită să întrerupă studiile în aprilie 1888 , boala avansând foarte rapid.
Nici îngrijirile doctorului Kalinderu, nici curele de la Montreaux, nici cele din Elveția nu au putut rezolva problemele de sănătate ale Iuliei.
Îndureratul tată a sperat până în ultima clipă într-un miracol și nu a acceptat niciodată teribila tragedie.
În liniștea Mănăstirea Mihai-Vodă din București, într-o aripă a Arhivelor, pe 29 septembrie 1888, Iulia se stinge, lăsând în urmă părinții veșnic neconsolați.
Pe 18 februarie 1889, Angelo de Gubernatis, pe baza unei biografii trimise de savantul român, a ținut o conferință la Cercul Filologic din Florența, conferință inserată în revista Revue Internationale.
Primul volum, Bourgeons d’avril, a văzut lumina tiparului în martie 1889.
„Fiindcă a iubit atât de mult Franța, ea merită să-i păstrăm totdeauna numele în onoare și dragoste”.
Apariția operelor Iuliei aveau efectul unui balsam pentru părinții îndurerați: „Consolarea terestră este că fiica noastră, moartă în floarea vârstei a lăsat o moștenire literară care prin bogăția și varietatea sa ar fi marcat suficient o viață întreagă”.
Moment de răscruce moartea Iuliei l-a marcat profund pe savantul Hasdeu care nu și-a mai găsit liniștea.
După dispariția Iuliei, Hasdeu a fost preocupat doar de publicarea scrierilor literare ale Iuliei, a creat cartea Sic cogito și a înălțat cele 2 edificii: cavoul Iuliei și Castelul Iulia Hasdeu Din Câmpina.
„Trecuseră şase luni după moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primăvara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hârtie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însă un aparat telegrafic. Deodată, mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: «Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu» – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele“.(Sic cogito)
Îl alinau ședințele de spiritism unde prin intermediul mediumurilor alese, spera să o reîntâlnească pe Iulia. Devenise dependent, iar cei din jur profitau de această stare.
Desăvârșit arhitect, Hasdeu ridică mormântul –poemă în Cimitirul Bellu, acolo unde Iulia își va trăi eternitatea.
În anul 1893 savantul va face o vizită la Câmpina, la invitația bunului și dragului prieten, marele chimist dr. Constantin Istrati, îndrăgește locurile și decide să ridice aici Castelul celor 2 Iulii pe care el le-a venerat.
“Asta nu e opera mea, este opera fiicei mele, stăpâna castelului. Noi suntem aci numai în gazdă“, spunea Hasdeu celor veniţi în vizită la castel.
Supranumit “magul de la Câmpina”, Hasdeu s-a stins pe 25 august 1907 în căsuța de lângă castel, în prezența prietenului dr. Constantin Istrati.
Ingrată soartă, Istrati i-a condus pe ultimul drum pe cei mai dragi și buni prieteni, pe pictorul Nicolae Grigorescu, iar după câteva săptămâni pe cel care a suferit timp de 19 ani pierderea unicei și inegalabilei Iulia Hasdeu, savantul Bogdan Petriceicu Hasdeu. Triunghiul prieteniei de la Câmpina nu mai exista!
Doar 7-8 persoane l-au însoțit pe ultimul drum, spre Cimitirul Bellu, acolo unde își poartă eternitatea, între cele 2 Iulii , Iulia soție și Iulia fiică.
În fiecare an în data de 2 Iulie la Câmpina are loc “Sărbătoarea celor 2 Iulii” ca semn al recunoștinței veșnice pentru familia Hasdeu.
Nu întâmplător, prima frază am creat-o din titlurile operelor lui Victor Hugo, scriitorul preferat al Iuliei, care a avut un destin asemănător lui Hasdeu, a pierdut fiica preferată care avea tot 19 ani, înecată în Sena, pe Leopoldine si care a fost exilat timp de 19 ani, între 1851-1870 pentru că a îndrăznit să-l facă trădător pe Naploleon al-III-lea. Și el a urmat calea spiritismului fiind convins că-și va intâlni fiica dragă.
Cifra 19, un destin, Hasdeu a mai trăit 19 ani după ce Iulia a trecut în neființă, 19 ani avea și fratele dispărut, iar Iulia avea tot 19 ani.
Ca doctor în istoria medicinei, nu pot să nu remarc faptul că l-a îndrăgit pe dr. Carol Davila care „o făcea des să râdă”, iar în 1884, când Davila a plecat în „marea călătorie” îi scria tatălui că „s-a pierdut un mare om”, semn al aprecierii ei pentru cel care a fost părintele învățământului medico-farmaceutic românesc. Și, iată anul nașterii Iuliei Hasdeu, 1869, este anul înființării Facultății de Medicină creată de dr. Carol Davila. În castelul de la Câmpina se află la loc de cinste portretul dr. Carol Davila.
I-a fost propus pseudonimul Jules Deudonne, dar ea a ales discret, Camille Armand.
Destin asemuit mugurelui de aprilie, nu întâmplător primul volum s-a numit Bourjons d’avril, este ecoul premoniției talentului său.
Spirit cultivat s-a remarcat în saloanele pariziene. Sully Prudhomme afimând că: „Domnișoara Hasdeu a făcut în țara noastră Franța, cea mai mare cinste țării sale”.
La Paris, pe strada St. Sulpice la nr. 28 există placa memorială cu portretul Iuliei, replica celei din București, ca semn că ea își continuă existența, plăci memoriale construite cu inima și sufletul de doamna prof. dr. Crina Bocșan Decusară.
Iulia Hasdeu a murit fără să-i fie teamă, a murit iubind viața, dar timpul nu a avut răbdare cu ea.
Așa cum spunea părintele Galeriu “Asemeni candelei care pâlpâie, asemeni lumânării care lumineză mistuindu-se, Iulia Hasdeu își continuă existența”, prin mine, prin dumneavoastră, prin toți cei care facem tot ce este posibil ca ea să nu fie uitată.
BIBLIOGRAFIE:
- P. Hasdeu, Iulia Hasdeu – O corespondență pentru eternitate, București, Vestala, 2016;
- Manolache, C – Scânteietoarea viață a Iuliei Hasdeu,
- Tabacu, J. – Amurgul demiurgului, Ultimii ani din viață ai lui B. P. Hasdeu, București, Editura Saeculum, 2007;
Dor nesfârșit
Infinitul de acum îți este casă,
Urzind povești, de tânără mireasă,
Lăsat-ai viața, pentru a fi cu îngeri
Inimi zdrobite , zile doar cu plângeri,
Au mai rămas părinților distruși
Himere în ceață apar, dar sunt intruși.
- “Așteaptă-mă, te rog „- abia șoptește mama,
- „Ședzi puțin”,- strigă mai tare tata
Dor nesfârșit, numai durere
Existența lor de acum e o tăcere.
Un chin nespus pe ei ușor i-a stins
Rămași în suflet cu un foc aprins.
Savantul a plecat încet, treptat,
Să-și întâlnească fiica, așa cum a visat.
Toți trei s-au reunit acum acolo
S-au întâlnit în lumea de dincolo.
Maria Besciu , 29 septembrie 2018
19
Te aștept bătrâne demiurg, în gândurile mele
Ca să-mi confirmi ce aștept de mult, de acolo dintre stele
Că ai întâlnit ce ți-ai dorit din zbuciumata viață
Pe Iulia, ea, fiica ta, în rochie albă de mireasă.
50 de ani aveai atunci, când ea te-a părasit
Și au urmat ani grei de dor, liniște nu ai mai găsit.
19 ani ai mai trăit , bătrâne demiurg
19 ani de chin și dor și o viață în amurg
19 ani aveau și ei, fratele și a ta copilă
19 o cifră intr-un destin, cuprinsă într-o filă
19 crini voi împleti, cunună Iuliei să-i fac
Parfumul lor o va insoți știu cât de mult îi plac.
Și acum bătrâne demiurg, veghezi asupra noastră
O constelație pe cer, tu pasăre măiastră
Când noi privim spre infinit, acolo spre înaltul
Stim cui să ne adresăm în rugi, acolo e savantul.
Maria Besciu
29 septembrie 2019
Ana Moroșanu Magdin
