Distinto – Îngerii din România!

Îngerii din România!

DISTINTO, singura formație pe care Julio Iglesias a acceptat-o să-i deschidă spectacolele în 40 de ani de carieră!

12637395_1098966943460910_433523762_o

Ana Magdin: Octavian Dobrotă, cum s-a înființat trupa DISTINTO, cine a avut această idee și în cât timp ați intrat cu ea pe piața muzicală?

Octavian Dobrotă: Trupa DISTINTO s-a născut ca o necesitate pentru piața românească, o trupă care să abordeze genul pop-opera, un gen care în străinătate nu era nou, fiind abordat de formații ca Il Divo sau de artiști ca Alessandro Safina, Mario Frangoulis, Andrea Bocelli, Sarah Brightman sau și mai înainte de cei care pot fi considerați pionierii genului crossover, cei trei tenori, Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carerras. Noi 3 , eu, Marius și Mihai am fost colegi în Conservatorul din București la Canto Clasic și imediat după terminarea facultății, cam prin 2005, ne-am adunat în dorința de a pune bazele unui proiect unic în România. Știam că prin acest proiect vom aduce opera într-o zonă de acces pentru cei care nu au avut posibilitatea s-o “guste”, iar melomanilor, iubitorilor de operă, le vom oferi posibilitatea să “evadeze” din zona tiparelor clasice, cumva prea conservatoare pentru zilele noastre și să se bucure de un nou gen de divertisment cu sound modern, actual, care înglobează, stilistic, opera, opereta, musicalul și muzica pop. Intrarea în showbizul românesc a fost destul de anevoioasă, pentru că erau destul de multe reticențe față de un gen derivat din muzica clasică pentru o piață din ce în ce mai superficială, în care se lansau proiecte efemere, “de-o vară”, care cum apăreau, așa și dispăreau. Asta se petrecea în anul 2008, când intrarea noastră pe piață s-a produs printr-un eveniment de excepție, cântând în deschiderea concertelor lui Julio Iglesias de la Cluj și Iași. Practic am fost singura formație pe care Julio Iglesias a acceptat-o să-i deschidă spectacolele în 40 de ani de carieră. Din acest moment, drumul s-a netezit și am intrat în circuitul showbizului. Dar greul de-abia acum începea…
Ana Magdin: Sunteți prima trupă de pop-opera din România! Cum sunt primite piesele voastre, care, trebuie să recunosc, aduc o mare bucurie și o stare de bine!

12637101_1098971593460445_80928761_o
Octavian Dobrotă: Suntem prima trupă din România și, fără lipsă de modestie, și singura, încă. De la prima apariție, oamenii au spus: “dar unde ați stat ascunși până acum”? Peste tot pe unde am cântat am fost primiți cu mult entuziasm și dragoste, fie că am cântat pe scenele teatrelor de Operă, pe scenele Filarmonicilor din țară, în concerte de Gală sau la Zilele Orașelor organizate de Primării sau în Gale de Premiere a muzicii comerciale sau “mainstream” ca “Romanian Music Awards”sau“Romanian Top Hits”.
Ana Magdin: Ați lansat un videoclip superb la piesa “Luna”, o adevărată operă muzicală a compozitorului și textierului Mihai Alexandru! Cât de interesate sunt televiziunile și posturile de radio, ca să promoveze acest act muzical atât de valoros?
Octavian Dobrotă: Radiourile în România au o politică proprie de difuzare a pieselor, o politică doar de ei înțeleasă sau poate nici de ei… Din fericire, televiziunile sunt mult mai deschise și mai dornice să promoveze muzica de calitate și pentru asta le muțumim tuturor celor care au fost mereu lângă noi, producători și moderatori. De asemenea și presa scrisă a fost lângă noi la lansarea acestei piese superbe și a videoclipului sau și astfel, mesajul nostru a ajuns la sufletul publicului și al fanilor noștri, care sunt din ce în ce mai numeroși. În ceea ce privește “Luna”, este un videoclip de imagine la noul nostru single, o piesă de dragoste de iarnă, care vine să confirme stilul pop-opera, un stil pe care Distinto l-a impus pe piața românească și cu care am cucerit publicul, stil muzical care astfel a început să fie promovat în ultimii ani și de concursurile de talente precum „Românii au talent”, „Vocea României” sau „X-factor”.
Piesa „Luna”, al cărei compozitor și textier este Mihai Alexandru, este o poveste de dragoste care ne introduce în lumea miracolului iubirii care are loc într-un cadru feeric de iarnă. Atmosfera de basm care se petrece sub lumina mistică a lunii, este ilustrată de Bogdan Alexe, cel care semnează regia videoclipului propus de noi tuturor romanticilor incurabili.

Ana Magdin: În perioada care urmează, unde vă pot vedea iubitorii DISTINTO?

12660331_1098970763460528_2099350654_n
Octavian Dobrotă: Sunt multe spectacole în care vom apărea, așa că îi îndemn pe toți cei care doresc să ne vadă activitatea să intre pe site-ul nostru, www.distintolive.ro .
Ana Magdin: Ce noutăți pregătiți anul acesta?
Octavian Dobrotă: În mod normal, dacă lucrurile vor decurge cum trebuie, ar trebui să avem un turneu prin țară în toamna acestui an, dar și să lansăm un nou videoclip tot în toamnă.
Ana Magdin: Cum este piața muzicală din România pentru artiștii români?
Octavian Dobrotă: Din fericire este în creștere din punct de vedere calitativ. Față de acum 10 ani, s-a produs o epurare și s-au selectat valorile, uniformizându-se cumva în partea superioară a calității, atât ca artiști, cât și ca producții muzicale. Parcă acum muzica este mai atent selectată, nu orice apare e bun de difuzat, și chiar și compozitorii din noul val au mai căpătat experiență și chiar un pic mai mult simț estetic.
Ana Magdin: Câți dintre moderatorii emisiunilor muzicale și de divertisment sunt interesați să sprijne valorile muzicale din România?
Octavian Dobrotă: Sunt mulți care se identifică cu muzica noastră și cu mesajul pe care dorim să-l transmitem. Foarte important ar fi de amintit că producatorii din spatele acestor emisiuni sunt cei care fac invitațiile și sunt alături de noi, sunt cei care nu se “văd” pe cameră, dar se “simt”. Dar dacă ar fi să enumăr, i-aș aminti pe câțiva dintre ei, care de-a lungul timpului ne-au susținut permanent și necondiționat: Răzvan și Dani, Corina Chiriac, Mihaela Tatu, Mihaela Rădulescu, Mihai Morar, Gabriela Cristea, Horia Moculescu și Alexandra Velniciuc, Dan Diaconescu , Carmen Fulger, Ilinca Vandici și mulți alții…

 

12666402_1098977503459854_2133235334_n
Ana Magdin: Ce vă doriți cel mai mult pentru această trupă, pentru români și pentru România?
Octavian Dobrotă: Pentru Distinto cel mai mult îmi doresc succesul internațional, dar și colaborarea cu artiști ca Angela Gheorghiu, Celine Dion sau Andrea Bocelli. Desigur, acestea sunt vise, dar cu vise ne hranim toată viața și dacă mai și crezi în ele, cu siguranță se vor realiza!
Ana Magdin: Cine vă compune piesele și cu ce compozitori doriți să colaborați?

12650507_1098967766794161_1968089980_n
Octavian Dobrotă: Am colaborat cu mulți compozitori, probabil cei mai importanți din România pentru genul abordat de noi, pop-opera: Andrei Kerestely, cel care ne-a și orchestrat primul nostrum album, Cristan Faur care ne-a scris piesa “Open your eyes” pentru noi și pentru soprana Ianna Novacsi cu care am câștigat televotingul la Eurovision România 2011. Probabil “Open your eyes” este cea mai frumoasă piesă scrisă vreodată pentru preselecția Eurovision din România. Am mai colaborat cu Dani Alexandrescu de la K1 care ne-a scris single-ul “Aripi să zbori”. Și nu în ultimul rând cu Mihai Alexandru care ne-a scris piesa pe care o avem acum în promovare, “Luna”. Am mai colaborat și cu compozitori din afara României, ca Joe Faruggia și Paul Abella care au compus un alt duet cu Ianna Novac, “Te am”, dar și Sandu Gorgos din Moldova. Cu siguranță mai sunt mulți compozitori cu care mi-aș dori să colaborăm, din România cu siguranță cu Andrei Tudor și …Marius Țeicu. Dacă ar fi să-mi doresc să colaborăm cu un compozitor din afară, acesta ar fi David Foster și sper ca mai devreme sau mai târziu acest vis să se împlinească. Aceasta este una dintre cele mai mari dorințe ale mele în plan profesional.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Octavian Dobrotă: Fiți români peste tot pe unde vă aflați, fiți mândri de voi și împărtășiți peste tot valorile și tradițiile românești. Știți vorba aceea: “Eu nu am cerut să fiu român. Eu am avut NOROC!”
Ana Moroșanu Magdin

 

Distribuie