De vorba cu Valentin Ionut Moraru, tanarul care a parasit Marea Britanie pentru Romania se implica in alegerea viitorului primar al orasului Amara,
„Intotdeauna mi-a placut sa ma implic in societate si imi doresc sa aduc un aport benefic pentru cei din jurul meu.
Pentru mine, Amara inseamna ACASA si indiferent de plusuri sau minusuri, viata va fi mereu frumoasa ACASA.Tot ce trebuie sa facem este sa ne implicam cu totii ca sa o facem si mai frumoasa pentru ca avem toate conditiile necesare„!
Ana Magdin: Valentin, te-ai intors in locul tau natal dupa o perioada in care ai fost plecat in strainatate! De ce ai plecat si ce te-a determinat sa revii in Romania?
Valentin Ionut Moraru: Am luat decizia de a pleca in strainatate si de a trai acolo o perioada de aproximativ 2 ani pentru ca am dorit sa pot face o comparatie intre o tara din est si una din vest, dar mai ales pentru a putea intelege mai bine mecanismele si principiile unei dezvoltari economico-sociale sanatoase. Intotdeauna mi-a placut sa ma implic in societate si imi doresc sa aduc un aport benefic pentru cei din jurul meu. Viata mi-a oferit tot ce mi-am dorit si simt ca trebuie sa ofer si eu ceva vietii, acesta fiind si motivul revenirii mele acasa.
Ana Magdin: Cum este acum viata la Amara?
Valentin Ionut Moraru: Pentru mine, Amara inseamna ACASA si indiferent de plusuri sau minusuri, viata va fi mereu frumoasa ACASA.Tot ce trebuie sa facem este sa ne implicam cu totii ca sa o facem si mai frumoasa pentru ca avem toate conditiile necesare.
Ana Magdin: Stiu ca tatal tau, Victor Moraru, fostul primar al orasului Amara, actualul Presedinte al Consiliului Judetean Ialomita, a facut lucruri foarte bune pentru locuitorii acestui frumos oras-statiune si continua sa faca proiecte foarte frumoase si utile pentru tot judetul. Cine-i ia locul acum in Amara si cine consideri ca ar fi cel mai potrivit pentru a duce mai departe proiectele necesare care vin in sprijinul cetatenilor?
Valentin Ionut Moraru: Multumesc pentru apreciere. E adevarat ca Victor Moraru, alaturi de echipa lui, au contribuit decisiv la o buna dezvoltare a orasului-statiune Amara, acum, ne aflam in situatia in care trebuie sa avem un inlocuitor, un om care sa continue munca de 16 ani a tatalui meu, iar acesta nu poate fi decat Ion Maita.
Ana Magdin: De ce consideri ca Ion Maita este cel mai potrivit pentru functia de primar al orasului in care tu te-ai nascut?
Valentin Ionut Moraru: Ion Maita este un om cu principii sanatoase care isi asuma o asemenea responsabilitate. Faptul ca s-a inhamat la o munca titanica si faptul ca isi doreste sa duca la bun sfarsit proiectele in derulare, spune tot.
Este foarte greu sa vii primar dupa Victor Moraru, dar faptul ca Ion Maita este sustinut neconditionat de actualul Presedinte al Consiliului Judetean, ne da incredere ca dezvoltarea va continua in Amara!
Ana Magdin: Ce iti doresti cel mai mult de la viitorul primar al Amarei?
Valentin Ionut Moraru: Asteptarile mele de la cel caruia ii voi acorda votul sunt foarte mari si am incredere ca nu voi fi dezamagit. Concret, imi doresc sa fie continuatorul lucrurilor frumoase care se petrec de 16 ani in Amara. Imi doresc sa isi puna toata forta de munca si priceperea pentru a crea conditiile unui trai cel putin la fel de bun ca pana acum.
Ana Magdin: Ce crezi ca trebuie sa faca toti primarii pentru ca oamenii sa fie multumiti?
Valentin Ionut Moraru: Primarul este ales de cetateni pentru a fi reprezentati si condusi, in consecinta, acesta trebuie sa fie liderul, intr-un permanent contact cu cetatenii, sa le cunoasca problemele si sa faca tot posibilul sa le rezolve.
Ana Magdin: Cunosti programul electoral al candidatului Ion Maita, doresti sa-i faci vreo propunere?
Valentin Ionut Moraru: Plecand de la premisa ca tinerii reprezinta viitorul, personal, imi doresc sa fie cat mai aproape de noi.
Ana Magdin: Vazand cum se traieste in strainatate, cum privesti acum lucrurile din Romania? Ce trebuie facut ca tinerii sa nu mai plece din tara?
Valentin Ionut Moraru: Romaniei ii lipseste foarte mult clasa de mijloc reprezentata de traiul decent. Este trist ca foarte multi oameni traiesc la limita decentei, deci, aici trebuie sa ne concentram atentia! Avem identificata o necesitate vitala precum locurile de munca si este imperios necesar sa o rezolvam, acesta fiind motivul plecarii tinerilor.
Ana Magdin: Simti nevoia sa-i transmiti un mesaj presedintelui tarii?
Valentin Ionut Moraru: In legatura cu domnul Iohannis, imi doresc sa devina mai activ in apararea intereselor nationale, si sa puna osul la treaba pentru ca o tara nu se poate conduce din vesnice concedii de odihna.
Ana Magdin: Un gand pentru romanii de pretutindeni!
Valentin Ionut Moraru: Iubiti Romania la fel cum o iubesc eu si mandriti-va ca sunteti romani!
Ana Morosanu Magdin