JUBILEU 50 METROPOL

De vorbă cu artistul rocker, Marius „Bubu” Luca, stabilit la Montreal,

„Vineri, 27 aprilie 2018, la 21h30 va avea loc concertul trupei METROPOL ORGANIC PROJECT – M.O.P. Locația este clubul LE BASE, 1601, Curé-Labelle, H7V 2W6. În prima parte, trupa ORGANIC NOISE EXPERIMENT – O.N.E, va prezenta noul album, „Epitaph”„!

• Este ultima dată când vom mai concerta în România, cu excepția festivalului “Toamna orădeană”, pentru că nu avem alte invitații. Facem totul din proprie inițiativă și fără sponsori, de care ducem lipsă, și pe care-i invităm să ne contacteze, dacă există.

Ana Magdin: Marius, știu că lucrezi la un nou proiect muzical. Despre ce este vorba?

Marius Luca: În primul rând, permite-mi te rog, să-ți mulțumesc pentru invitația de a face acest interviu! Într-adevăr, lucrez, dar nu doar la un proiect, ci încerc să coordonez multiple proiecte muzicale. Anul 2018 este deosebit de important pentru mine, deci am o agendă să zicem, încărcată.

Așa că, dacă-mi permiți, vom vorbi despre două proiecte, și voi încerca să explic ce se întâmplă în realitate.

Ana Magdin: Te rog…

Marius Luca: Deci, trupa mea actuală, Organic Noise Experiment – O.N.E. a rămas fără ghitarist din toamna lui 2016. În sfârșit, după un an și jumătate, acum câteva săptămâni, ne-am găsit omul potrivit, în persoana ghitaristului/ vocalist, Keith Ford. O perioadă lungă, în care nu am stat inactivi. Cu ajutorul prietenului nostru, ghitaristul Angelo Zarra am făcut concerte aici, la Montreal, două turnee în România, și un nou album, bilingv, “Epitaph”, care tocmai a ieșit de sub “tiparniță”. Aici situația devine puțin mai complicată. Sper să reușesc să fiu cât de elocvent se poate, și ca să scutim din timp, am să-ți trimit o parte din pamfletul albumului “Epitaph”, care poate că va clarifica, cel puțin în parte, acest subiect. De asemenea, detalii despre Keith Ford se găsesc deja pe pagina noastră (și a mea) pe FB, și pe situl nostru web: o-n-e.ca. Pe de altă parte, în acest an, se împlinesc 50 de ani de la înființarea trupei orădene METROPOL (cei care n-au auzit de ea, pot consulta Wikipedia) din care am avut plăcerea să fac parte. Și aici, vreau să menționez că, în octombrie anul trecut, la New York, m-am întâlnit cu unul din fondatorii trupei, Virányi Attila. Nu ne mai văzusem de 38 de ani, deși țineam legătura prin FB, emailuri, etc. Printre altele, ne-a venit ideea să sărbătorim jubileul de 50 de ani al Metropolului și lansarea albumului “Epitaph” cu ceva deosebit. Întrucât cu trupa O.N.E, de-a lungul vremii, am “recompus” din piesele Metropol, am decis să facem o serie de concerte exclusive (2018, atât!) sub un nume inedit “Metropol Organic Project – M.O.P.”, și cu o componență de asemenea, inedită. Din Metropol: Virányi Attila la bass și voce, Szász Ferenc la ghitară și voce, iar din partea O.N.E: Louis Doré la percuție și voce, și subsemnatul la voce, bariton 12 corzi, bass, ghitară. Deci, aici vreau să precizez că M.O.P. este un fel de compozit (super-grup, dacă vreți, deși îmi displace termenul), care în prima parte a concertului în formula Szász/ Doré/ Luca/ va prezenta albumul “Epitaph” în totalitate, iar în partea a doua interpretări inedite din succesele Metropol (cu predilecție, logic, din perioada în care am făcut parte cei 3), în formula: Virányi/ Szász/ Doré/ Luca/. Singurele excepții vor fi concertul de la Montreal, de pe 27 aprilie, unde prima parte va fi interpretată de noua componență O.N.E. (Luca/ Doré/ Ford/), ca o introducere a noului nostru ghitarist, iar a doua, în componența menționată mai sus, și concertul de la Oradea, în cadrul “Toamnei orădene”, unde în deschidere va fi M.O.P. 3, iar partea a doua va fi Metropol. Între timp, cu Keith ne-am pregătit intensiv, și se integrează în trupă de parcă aici aparținea de la-nceput. Cu Attila și Feri, cei 2 metropoli, am ajuns la Montreal pe 12 aprilie, unde ne vom pregăti intensiv pentru turneul din toamnă în România. Datele și locațiile turneului din România, urmează a fi publicate în următoarele două săptămâni pe situl web al trupei O.N.E, și pe paginile respective de pe FB, pentru cei interesați. Pe 27 aprilie, la Montreal, va avea loc concertul M.O.P, menționat mai sus, un concert multicultural, unde se cîntă în 3 limbi: română, maghiară și engleză. Menționez că activitatea și existența trupei M.O.P. se limitează strict la aceste concerte din 2018. Sper că am mai clarificat aici subiectul, răspunzând în același timp la întrebare.

Ana Magdin: Anul acesta mai vii în România? Ai invitații la evenimente?

Marius Luca: Da, după cum spuneam, dacă nu se-ntâmplă vreo minune, este ultima dată când vom mai concerta în România, de această dată în formula M.O.P. Din 2014 trupa O.N.E. a făcut câte două turnee pe an în România, pe cheltuială proprie, promovând producții proprii în 3 limbi, cu predominanță în limba română. Din păcate, cheltuielile cresc, fondurile ni se cam termină, așa că, “volens/ nolens” vom opta să ne concentrăm eforturile pe teritoriul canadian. În ce privește invitațiile la evenimente, cu excepția festivalului “Toamna orădeană”, nu avem alte invitații. Facem totul din proprie inițiativă și fără sponsori, de care ducem lipsă, și pe care-i invităm să ne contacteze, dacă există.

Ana Magdin:  În ce formulă este trupa ta acum?

Marius Luca: Pentru anul  2018 sunt două componențe: O.N.E.: Louis Doré – percuție/ voce, Keith Ford – ghitară/ voce, și subsemnatul la voce, bass, 12 corzi bariton; M.O.P.: Virányi Attila – bass/ voce, Szász Ferenc – ghitară/ voce, Louis Doré – percuție/ voce, și subsemnatul la voce, bass, 12 corzi bariton, ghitară.

Ana Magdin: Cum este viaţa muzicală în Canada? Ai concerte? Ce faci în această perioadă?

Marius Luca: Prima parte a întrebării necesită un răspuns complex, pe care nu știu dacă sunt calificat să-l dau, deoarece din 2014 am cam neglijat partea canadiană a publicului, pentru a ne concentra eforturile spre publicul din România. Am dat două concerte pe an în Montreal, și atât. “Ochii care nu se văd se uită”, este foarte valabil în “show business”. Dar, prin natura “day job”-ului meu (luthier, reparator de instrumente muzicale), am privilegiul de a avea “urechea la pământ”, ca să zic așa. Mulți dintre clienții mei sunt membri în trupe cu profil diferit (original, covers, tribute, diferite genuri muzicale, etc.), iar comunitatea noastră de muzicieni montrealezi are o “rețea” (network) destul de unită și susținătoare, spre deosebire de ceea ce am constatat în România. Dar, divaghez! Am să-ncerc să răspund, prin prisma personală. În timp ce restul stilurilor muzicale pare a fi “pe butuci”, se pare că interesul pentru ceea ce numim “rock clasic” este la mare înălțime (succesul prietenilor noștri, trupa “Damn Truth”, din care face parte Dave Traina, co-producătorul și inginerul nostru de sunet în studio, este mărturie). Cred că sunt multiple motive pentru care așa stau lucrurile, dar în străfundul inimii nu cred că greșesc când spun că cea mai mare parte a muzicii contemporane are consistența unui sandvici de salată verde. Poate că încep să sun ca bunicu’, dar muzica pe care o aud în clasamentele “main stream” mă lasă rece. Este super-produs-obosit pop, rap, sau dance. Sunt câteva notabile excepții (Texas Hippie Coalition, de ex, care nici măcar nu sunt în clasamente), dar cea mai mare parte a rockului ghitaristic, este de prost gust și fără melodicitate (á la Uncured), sau o rehașurare a ceea ce-am auzit de-un milion de ori deja. Mult mediatizata Greta Van Fleet, m-a lăsat mai mult amuzat decît impresionat. De fapt, n-am râs așa de bine de la Kingdom Come, dar…iar divaghez! Rock-ul așa zis clasic, este atractiv, pentru că trăiește în interiorul nostru, indiferent de vârstă, sex, credință, etc. Se adresează direct creiarului și inimii într-un fel cinstit, ce nu poate fi emulat. Când ascult Beatles, Stones, Cream, Hendrix, Zep, Sabbath, Purple, Boston, Kansas, ACDC, Van Halen, etc, mă simt regenerat chiar și acum. Este o putere și o intensitate care mă face să mă simt de parcă ascult aceste piese pentru prima dată! Și nu este numai muzica. Atitudinea, imaginea proiectată, fără proptelele YouTube, canale video, etc, care lăsa frâu liber imaginației, acest element esențial, pe cale de dispariție…Acești pionieri, care împingeau cu mândrie limitele pt. prima dată spre “țara făgăduinței ROCK”… Bineânțeles, că pot fi acuzat ca “depășit”, cineva care preferă o mașină de scris unui ordinator, mulțumit să stau într-un balansoar, ascultându-mi colecția de rock clasic (deși gusturile mele muzicale cuprind mult mai mult de-atât, dar asta-i altă poveste)… Dar în clipa în care cineva vine cu o propunere de stil ameliorată, voi fi primul s-o adoptez. Și ca să subliniez acest punct de vedere, amintește-ți cum te-ai simțit când ai ascultat pentru prima dată Jimi interpretând “Machine Gun”, sau Randy Rhodes “Crazy Train”, sau Eddie “Eruption”, Metallica “Master Of Puppets”, Zep “Whole Lotta’ Love”, etc… Dacă nu-ți amintești, întreabă-l pe Petrică. Sunt sigur că i se va face “pielea de găină”. Ca să rezum, pe-aici prin Canada, din punctul ăsta de vedere eu zic că “mergem înainte, că înainte era mai bine!”. Chiar și revistele de specialitate sunt pline de “clasici” ai rockului. Da, avem concerte. Deocamdată este confirmat cel de mai sus, de pe 27 aprilie, și majoritatea concertelor ce fac parte din turneul M.O.P. din toamnă. Cei interesați pot verifica pe situl web, și pe paginile de FB.

Ana Magdin: Cu ce artiști, trupe…ții legătura în România?

Marius Luca: Surprinzător de puțini colegi de breaslă vin să ne vadă la concerte, sau ne contactează. Iar când am încercat eu să contactez a fost în mai toate cazurile decepționant, așa că lăsăm lucrurile pe făgașul lor. Notabile excepții au fost folkistul Traian Cosma, Richard Bodea de la Costi Cămărășan Band. De asemenea (deși nu muzician, per se) Mihai “Croco” Manea, tehnician de sunet cunoscut din București. Și cam atît. Auch! Eram să-l uit pe Vivi Repciuc de la Statuar, care a venit și a ascultat de-afară un concert la Oradea, după care a venit să ne salute, și cu care am povestit puțin în timp ce ne-mpachetam. Dar singurul cu care suntem într-adevăr în contact permanent, și care ne-a ajutat nu numai cu vorbe, când am avut nevoie, este Costi Cămărășan, de la Compact. Noi mergem și asistăm la concerte, de câte ori avem ocazia, când suntem în România, dar nici unul dintre colegii de breaslă, exceptând cei menționați mai sus, nu ne-a întors gestul, ceea ce i-a surprins foarte tare pe colegii mei de trupă canadieni, obișnuiți cu reciprocitatea gestului și socializarea muzicienilor la concerte, indiferent de gen muzical.

Ana Magdin: Care crezi că este misiunea ta pe acest pământ?

Marius Luca: În primul rând, și cel mai important, să trăiesc. Apoi, să creez, să fiu mulțumit de mine însumi, cine sunt, ce fac, și ce am. Dacă rezultatul muncii mele îi bucură și pe alții, este un mare bonus. Cred că misiunea fiecăruia în viață este să-și găsească singur calea, și să aibă curajul s-o urmeze.

Ana Magdin: Cum este viaţa pentru artistul/ rocker Marius “Bubu” Luca?

Marius Luca: Viața este bună! Și, după cum a spus cineva, este important nu numai să faci ce-ți place, dar să-ți și placă ceea ce faci. Un echilibru la care cred că am ajuns, și pe care lucrez continuu să-l mențin. Fiecare zi pe pământ (nu în pământ) este un dar neprețuit, de care trebuie să profităm și să ne bucurăm. A fi pe scenă este un privilegiu, nu un drept!

Ana Magdin: Ce îţi dorești să faci pentru sufletul tău în această viaţă, ce vise ai?

Marius Luca: Să pot împărtăși “darul” ce mi s-a dat cu cât mai multă lume, și dacă pot să-i bucur, cu atât mai bine. Concret, cred că mi-a mai rămas de scris o carte, și câteva cântece.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni?

Marius Luca: Să fim mai buni, și toleranți oriunde ne-am găsi. Să împărțim chiar din puținul ce-l avem cu cei mai pricăjiți decât noi. Să nu uităm că suntem în primul rând UMANI. În aceste vremuri tulburi, când planeta se scutură de umanitate în general, nu mai contează naționalitatea, crezul, sau rasa. În același timp, să ne păstrăm identitatea cu demnitate, fără rasism și șovinism.

Ana Moroșanu Magdin