La un ceai, cu Cătălin Ghioltan, un român de succes cu care ne mândrim, un luptător și un învingător, un om care știe că viața trebuie trăită frumos!

Ana Magdin: Emil Cătălin Ghioltan, când ai plecat din România, și, de ce?

Emil Cătălin Ghioltan: Am plecat din România cu destinația Montreal, Canada în iunie 2004, împreună cu soția mea, Annamaria și cu fiica mea, Andreea, care avea atunci 1 an și 10 luni. Am părăsit România din dorința de a  oferi un viitor mai bun fetiței noastre și bineînțeles nouă, o viață mai bună. La acea vreme, emigrarea era la modă, iar programele de emigrare îți deschideau ușa spre continentul American, visul oricărui tânăr din acele timpuri.

Ana Magdin: Cum au fost începuturile tale pe un alt continent, departe de familie și de prieteni?

Emil Cătălin Ghioltan: Toate schimbările sunt dificile la început , aș zice chiar penibile. Noi prin emigrare, practic, am renunțat la  confortul pe care-l aveam în țară  și am ales să  plonjăm  într-o societate pe care nu o cunoșteam decât din vorbele altora și în care nu aveam nici o identitate, practic, ne-am depersonalizat ca să purcedem la căutarea propriei identități într-o lume nouă. Cred că nu-i nevoie să vorbesc despre lacrimile care au curs pe fețele părinților și a celor apropiați nouă. Cam 2 ani de zile ne-au trebuit ca să cicatrizăm rănile emigrării și să începem să ne simțim confortabil aici în Canada. 

Ana Magdin: Din ce ai trăit la început?

Emil Cătălin Ghioltan: Noi am avut șansa să fim găzduiți și orientați în primele zile ale emigrării de niște cunoscuți cu inima mare, care ulterior ne-au devenit prieteni buni. Ei ne-au îndrumat să apucăm drumul școlii și să nu ne grăbim să intrăm pe piața muncii, deoarece calea de întoarcere spre școală este mai anevoioasă odată ce ai început să muncești. Programele guvernamentale fiind destul de bine puse la punct aici, ne-au oferit posibilitatea să ne reîntoarcem pe băncile Universității cu împrumut și bursă, și să studiem limba franceză, iar mai apoi, și eu și soția, în asistență socială, un domeniu care-ți oferă posibilități de angajare excelente. Mici joburi pe ici pe colo am mai avut, dar sursa principală de venit ne-a fost asigurată de bursa studențească și de  împrumutul oferit de Guvern pentru programele universitare pe care le-am urmat. Împrumutul l-am restituit în timp, odată ce am început să lucrăm. Diplomele obținute ne-au permis să intrăm în ordinul Asistenților Sociali, iar azi lucrăm în acest domeniu.

Ana Magdin: Ce faci acum, cu ce te ocupi?

Emil Cătălin Ghioltan: Muzical vorbind, sunt destul de activ în ciuda dificultăților pandemice și sunt prins cu niște proiecte de suflet extraordinare. În urmă cu 8 ani, împreună cu niște sufletiști am pornit trupa Les Tarabostes și continuăm până în ziua de azi să ne implicăm în tot felul de activități muzicale. Am cântat în deschiderea legendei Phoenix, aici la Montreal, iar acum recent am fost implicați într-un spectacol tribut în memoria liderului Cargo, Adrian Bărar, la care au participat foști membrii Cargo care trăiesc pe continentul Nord American.

În urmă cu mai bine de 10 ani am înființat corul Sf. Pantelimon, pe care-l dirijez până în ziua de azi. Am realizat un disc de colinde minunat în 2014.

Aș putea spune că toată familia mea este implicată în diferite proiecte muzicale, soția este altistă în cor, fata cea mare basistă în trupa Les Tarabostes, iar Gabi, fata mea cea mica, 14 ani, este o cântăreață care promite mult, cu o voce excepțională.

Ana Magdin: Comparând cu România…, cum este viața artiștilor în Canada?

Emil Cătălin Ghioltan: Niciodată nu am trăit din muzică, nici în România și nici în Canada, așa că-mi este imposibil să fac o comparație relevantă. Mie veniturile îmi vin din alte surse, așa că nu am nici o constrângere sau presiune în acest sens și întotdeauna cânt ceea ce vreau, când vreau și cu cine vreau.

Ana Magdin: În cât timp își poate realiza viața un tânăr în Canada? Adică, să aibă o casă, o mașină și un loc bun de muncă? Tu, ai realizat toate acestea de când ești acolo?

Emil Cătălin Ghioltan: Cred că fiecare își are drumul lui și ritmul lui. Este foarte greu să dai cifre sau rețete de succes. Vă ofer cu drag povestea mea care vă poate fi de ajutor sau nu. Prima casă, am avut-o în 2009, deci la 5 ani de la emigrare și după terminarea Universității. Și eu și soția aveam deja joburi bune și venituri simpatice care ne-au permis să fim creditați de bancă pentru tot ce ne-am dorit, casă, mașini, școli private la copii etc.

Ana Magdin: Cum este viața ta acolo în aceste vremuri?

Emil Cătălin Ghioltan: Mulțumesc Celui de Sus că nu ne lipsește absolut nimic și tot ceea ce ne dorim în acest moment este să fim sănătoși…Atât. Vremurile sunt dificile pentru noi toți la nivel planetar, dar cred că întotdeauna avem ceva de învățat. Diminuarea vieții sociale în pandemie, ne-a oferit oportunitatea să devenim mai puternici și mai apropiați la nivel familial.

Ana Magdin: Ce noutăți pregătești pentru fanii tăi, până la sfârșitul acestui an?

Emil Cătălin Ghioltan: La jumătatea lunii mai, vom lansa DVD-ul cu spectacolul tribut, desfășurat la Montreal. Vom face un concert la care vor participa toți muzicienii care i-au adus tribut lui Adi Bărar pe 20 noiembrie. În același timp vom cânta alături de Raul Dudnic (fost basist Cargo) care-și va lansa albumul muzical.

În toamnă pregătim un festival rock la Montreal cu participarea unor muzicieni excepționali.

În apropierea Crăciunului vom avea tradiționalele concerte de colinde.

Ana Magdin: În afară de muzică, ce altceva mai faci în Canada?

Emil Cătălin Ghioltan: Camping, foarte mult camping. Tragem o rulotă după noi și de câte ori avem ocazia, evadăm în mijlocul naturii, pe marginea unui lac, la lumina unui foc în acorduri de chitară. Facem caiac, canoe, bicicletă, drumeții. Pentru familia noastră este cel mai minunat mijloc de relaxare și reîncărcare a bateriilor.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Emil Cătălin Ghioltan: Fiți niște Tarabosteși (daci) oriunde v-ați afla și faceți cinste României. Știți că dacii, strămoșii noștri, se împărțeau în tarabostes și comați, iar noi, chiar aici la mare depărtare, nu ne-am uitat originile și păstrăm cu sfințenie moștenirea noastră spirituală și încercăm s-o transmitem copiilor noștri.

Ana Moroșanu Magdin