Primarul Comunei Pojorâta din județul Suceava, ing. Ioan Bogdan Codreanu, este primul câștigător al Trofeului acordat de RomâniaVipPress, a Diplomei de Excelență și a Distincției de merit!
În An Centenar, în acest moment istoric cu o însemnătate aparte pentru poporul nostru, am simțit că trebuie să încurajăm binele, să apreciem românii care aduc un plus de bine acestei țări și care pot fi bune exemple pentru generațiile viitoare dar și pentru toți cei care înțeleg că România are nevoie de valori, de oameni pregătiți, devotați, care simt să facă ceva pentru români și pentru România!
L-am ales pe Dl ing. Ioan Bogdan Codreanu, pentru că, locul în care a venit pe lume, arată acum ca o mică Elveție, pentru că și-a transformat satul în stațiune turistică, pentru că are toate instituțiile locale foarte bine puse la punct, pentru că, Pojorîta, este un loc binecuvântat de Dumnezeu, un loc lăsat de strămoși, unde, tradițiile și obiceiurile nu sunt uitate, sunt promovate și transmise mai departe noii generații! Din toate aceste motive, simt nevoia să le fiu mereu alături!
Eu nu vă voi mai spune foarte multe lucruri pentru că toți cititorii mei deja le cunosc despre Comuna Pojorâta, dar, îl voi lăsa pe Dl Primar, ing. Ioan Bogdan Codreanu, să vă spună câteva cuvinte despre tot ceea ce simte Domnia sa, cu ocazia acestui moment foarte frumos și unic!
Mă simt foarte onorată să am această binecuvântată colaborare cu un bucovinean atât de valoros, îi doresc multă sănătate și putere de muncă alături de întreaga echipă!
Felicit locuitorii din Comuna Pojorâta pentru că au știut să pună ștampila pe un suflet, nu doar pe o hârtie!
La mulți ani, sărbători fericite alături de familie și de toți cei dragi!
Ioan Bogdan Codreanu,
„Distincțiile acestea sunt și o obligație, deoarece a fi primii, nu e deloc ușor.
Dacă am câștigat, vom continua, așa înțelegem noi munca în echipă, în binele comunității!”
Mă simt onorat pentru premiile acordate și nu ascund faptul că mă bucură aprecierea dumneavoastră. Cu atât mai mult cu cât aceste distincții vin în anul Centenarului, răsplătind munca unei Primării pentru dezvoltarea comunei, pentru promovarea și păstrarea tradițiilor și obiceiurilor zonei, a turismului și a ospitalității bucovinene.
Voi avea bucuria să împart aceste frumoase premii cu echipa cu care lucrez, cu cetățenii comunei care au înțeles că a dezvolta, a construi este o luptă frumoasă care nu se lasă cu înfrânți ci cu câștigători.
Gândul meu se îndreaptă și spre strămoșii noștri care ne-au lăsat o țară și o zonă care au ridicat-o prin muncă și jertfă.
Onoarea pe care ne-ați făcut-o este și un imbold de a porni la drum în noul an, pentru a continua dezvoltarea localității Pojorîta, pentru a-i spori zestrea, adăugând alte realizări necesare și folositoare comunității.
Distincțiile acestea sunt și o obligație, deoarece a fi primii, nu e deloc ușor.
Dacă am câștigat, vom continua, așa înțelegem noi munca în echipă, în binele comunității.
În numele personal, al Primăriei și al Consiliului Local, vă dorim:
Sărbători binecuvântate, multă sănătate, realizări profesionale deosebite și mulți, mulți ani fericiți!
Cu deosebită considerație,
Primarul comunei Pojorîta
Ing. Ioan-Bogdan Codreanu
Ana Moroșanu Magdin