Prima parte a Lucrării Științifice!

“ASPECTE PATOGRAFICE ÎN VIAŢA ŞI OPERA LUI B. PETRICEICU-HASDEU”

(1838-1907)

Maria Besciu

Jurist, dr. în istoria medicinei ,U.M.F.”Carol Davila”,

Antoaneta Lucasciuc

Prof. ist. Membră a Societăţii Române de Istoria Medicinei şi a Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinei

„Orice interes faţă de boală şi moarte nu este decât o expresie a interesului pentru viaţă”

Thomas Mann

Lucrarea prezintă o parte mai puţin cunoscută din viaţa şi opera savantului Bogdan Petriceicu-Haşdeu!

Suportul inepuizabil al acestei teme l-am aflat în biografiile contemporanilor dar şi a celor care s-au aplecat pe filele vastei sale ergografii, după trecerea sa în eternitate (25 august 1907). Am apelat la literatura memorialistică ce abundă în informaţii psihoafective şi comportamentale – restituire cât mai aproape de adevăr pentru patografie.

Însuşi jurnalul său de tinereţe „Memoriile unui studinte”, va confirma o precocitate erotică continuată cu excesul care-l va însoţi toată viaţa. A suferit accidente de călărie şi a fost rănit în duel. La vestea morţii tatălui său (mai 1872) adusă la cunoştinţă abia în februarie 1873 se îmbolnăveşte de „grave friguri continue”, fapt semnalat de ziarul „Columna lui Traian”.

Cum schimbările tulburătoare nu-i vor cruţa sănătatea (fiind şi un fumător înrăit), ne mirăm că a supravieţuit morţii Iuliei, doborâtă de tuberculoză (boala secolului), la vârsta de 18 ani (17 septembrie 1888)!

O lovitură căreia încearcă să-i facă faţă căutând cu înfrigurare să o întâlnească prin şedinţele de spiritism pe care le-a găzduit în castelul din Câmpina.

………… şi ,astfel, vom înţelege că amestecul de iubire şi durere îi goleşte trupul de fluxul energetic; spiritul lui Haşdeu s-a năruit dar, poate compensatoriu el descoperă o cale finită prin care să-şi apropie unica fiică (unică în toate), aşa cum aforistic afirma poetul nepereche: „Pentru ce-i etern,timp nu există.”

SAVANTUL ROMÂN, Bogdan Petriceicu- Hasdeu

Academician, enciclopedist, jurist, istoric, folclorist, publicist, poet şi literat, om politic – întemeietorul lingvisticii şi filologiei române moderne, al istoriografiei româneşti, a lăsat o remarcabilă operă cultural-ştiinţifică impusă şi pe plan european. B.P. Hasdeu nu va fi tratat ca pacient în sensul presupus medical dar vom apela la informaţiile extrase din opera şi biografia sa din care extragem atitudinea faţă de boală, de suferinţă care, aşa cum spunea T. Mann „nu este decât o altă expresie a interesului pentru viaţă”.

Într-un fel, nu suntem primii care abordăm această „patografie” deşi această lucrare s-a extins pe toată plaja bioergografică a lui B.P. Hasdeu; astfel aflăm despre comunicarea lui Barbu Lăzăreanu „Medicofobia lui Hasdeu /medicina ghiduşe românească/ prezentată la şedinţa din 14 ianuarie 1937 a Societăţii de Istoria Medicinii, Farmaciei, Veterinăriei şi Folclor medical (preşedinte dr. V. Gomoiu), urmată în luna următoare (î11 februarie) de altă temă asemănătoare :”Boala socriţelor şi cea a medicofobiei hasdeene” (un nou capitol din medicina umoristică românească). Din păcate nu am găsit aceste comunicări tipărite, dar căutările continuă!.

SCURTE DATE BIOGRAFICE

Data naşterii 16 februarie 1836 era considerată cea mai veridică, în consens cu afirmaţiile lui Hasdeu însuşi (Biografia autorului „Cuvente den bătrâni” – vol II) şi, cu extrasul din matricola pentru născuţi din localitatea natală Cristineştii Hotinului. Dar din alte biografii apare 16 februarie 1838 (I. Simionescu).

Părinţii

Primul său nume a fost Tadeu Hîjdeu: ca fiu al unui cunoscut pedagog şi cărturar basarabean Alexandru Hâjdeu (30 nov. 1811-7 nov. 1872), membru al Academiei Române în 1870, care pe linie paternă se înrudea cu Ştefan Petriceicu (clucer) devenit domn al Moldovei în perioada 1672-1684. Mama sa era Elisaveta (născută Dauksz,). Mai înainte şi nu mai puţin însemnat a fost bunicul său, Tadeu Hâjdeu (6 mai 1769—12 oct. 1835) cel care după un refugiu nevoit în Polonia va reveni la moşia Cristineştilor de lângă Hotin prin 1814-1815!

BIOGRAFII LUI B.P. HASDEU

GEORGE CĂLINESCU:

care-l aşeza pe scriitorul şi istoriograful Hasdeu pe harta României Mari, una şi indivizibilă (în sufletele noastre) : pe el în BASARABIA, pe Eminescu în BUCOVINA, Coşbuc şi Rebreanu în Năsăud, Maiorescu şi Goga pe lângă OLTUL ardelean dar şi aici în Ţara Românească şi Oltenia pe toţi!

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Cum am parafraza pe cronicarul Miron Costin că ”nasc şi în Moldova şi…. în toată Ţara Românească oameni”

Cum începe Călinescu biografia lui B.P. Hasdeu „Familia Hâjdeilor sugera ceva din haosul scitic”!

Bunicul său TADEU HÂJDEU (1769-1835), era fiu de ofiţer în armata rusă, rudă prin alianţă cu domnitorul Moldovei Ştefan Petriceicu, acesta era fiul lui Toader Petriceicu, (mare vornic) şi al Mariei Catargi, fiica lui Gh. Catargi. Prin sora acestuia spune N. Iorga s-ar face nobilă obârşia .

PORTRET DE TINEREŢE

Precocitate erotică”

„totul arată a se fi ţinut de aventuri şi cu succes, deşi nu era frumos,

ci dimpotrivă scheletic, livid, cu scobituri în obraji şi muşchii răsuciţi

ca funiile”

El însuşi , în jurnalul de tinereţe „Memoriile unui studinte”, îşi deapănă

fără oprelişti orice bravadă şi aventură confirmând pentru tot restul

vieţii- “vocaţia şi excesul erotic”

Orgiile sale duc la un scandal cazon de care trebuie să scape prin fugă.

Îl ajută istoria- Tratatul de la Paris din 1856: trei regiuni din sudul Basarabiei

revin Ţărilor Române şi el trece în Moldova. Se descurcă.

Sub titlul de prinţul Hajdeu îi cere caimacamului Vogoride de la Iaşi

un post pe care-l şi obţine la 8 martie 1858, judecător la Cahul.

Preocupat să-şi etaleze farmecul şi mai ales nobleţea care constituită după modelul german, ca şi în armată, atârna din greu şi la Universitate: astfel îşi confecţionează un sigiliu cu cap de bour, iscălind „ Prinţul Dieu – donne Petriceico Hijdeu” descendent de domnul Moldovei. Cum apare din propriul său jurnal : dezordine în camera pe care o numeşte descriind-o în amănunţime „atelierul unui savant”, nepăsarea, blazarea, scepticism, deşertăciunea, melancolia dar şi excesivul sentimentalului.

Plânge „ca o femeie” pe scrisorile tatălui; nestatornic în dragoste cu femeile care-l iubesc; joacă, pozează în omul fatal , dar este chiar un infidel cinic.

Nicolae Iorga îl numea „vizionarul basarabean” sau Hasdeu insuşi “amesteca , potolit, mici răutăţi cu pipăratul său accent rusesc- deşi Călinescu spune că de „polon mic a învăţat în chip desăvârşit limba română”!

Când Iulia moare „o frumoasă, bună şi de însuşiri intelectuale deosebite, manifestând încă din anii adolescenţei un distins şi solid literar”, dar spune N. Iorga, acuzând poate „ de o sănătate şubredă nesupravegheată în anii marii crize trupeşti; copleşită de studii, de cetiri, de încercări în domeniul creaţiunii, Iulia revine de la Paris foarte greu bolnavă şi toate îngrijirile devotate n-o putuseră scăpa de la o moarte aşa de prematură”.

Decăderea lui Hasdeu o vede astfel : “Cercul de spiritişti care se formase în jurul ilustrului bătrân ca pentru o pradă: era vremea când I se transmiteau continuu, prin închipuita intervenţie a fiicei neuitate tot felul de solii din altă lume, pe care omul care-şi păstrează totuşi întreaga putere a unei minţi extraordinare le accepta până-ntratâta , încât el a executat supus ordinele “spiritului” ( dă câteva cazuri despre modul în care l-au înşelat pe Hasdeu cu sume exacte de bani) cei din cercul său, al Revistei Noua – “aşa pierdea teren, aşa decădea”.

Iorga l-a apreciat din toate punctele de vedere, şi Hasdeu îl socotea pe Iorga “o perlă a generaţiei tinere”, dar la Academia Română îi respinge la premiere manuscrisul “Chilia şi Cetatea Albă” (Director la Revista Nouă 15 dec. 1887-sept. 1896).

La vestea morţii tatălui său (nov. 1872) adusă la cunoştinţă abia în februarie 1873, Hasdeu se îmbolnăveşte de “grave friguri continue”, fapt semnalat în ziarul său “Columnna lui Traian”.

13 septembrie 1877 este ales membru al Academiei Române,

iar în 1880 este premiată opera în două volume “ Cuvente din bătrâni”

apărută în 1877-1878

: Vol I “Limba română vorbită între 1550-1600;

vol II “Cărţile populare ale românilor din secolul al XVI-lea

în legătură cu literature poporană cea nescrisă”.

(Studiu paleografico-lingvistic).

ASPECTE PATOGRAFICE ÎN VIAŢA ŞI OPERA LUI B. PETRICEICU-HAŞDEU

(1838-1907)

„Orice interes faţă de boală şi moarte nu este decât o expresie a interesului pentru viaţă”

THOMAS MANN

Jurist dr. Maria Besciu

Prof. istoric Antoaneta Lucasciuc

Lucrarea prezintă o parte mai puţin cunoscută din viaţa şi opera savantului Bogdan Petriceicu-Haşdeu.

Suportul inepuizabil al acestei teme l-am aflat în biografiile contemporanilor dar şi a celor care s-au aplecat pe filele vastei sale ergografii, după trecerea sa în eternitate (25 august 1907).

Am apelat la literatura memorialistică ce abundă în informaţii psihoafective şi comportamentale – restituire cât mai aproape de adevăr pentru patografie.

La vestea morţii tatălui său (mai 1872) adusă la cunoştinţă abia în februarie 1873 se îmbolnăveşte de „grave friguri continue”, fapt semnalat de ziarul „Columna lui Traian”.

Cum schimbările tulburătoare nu-i vor cruţa sănătatea (fiind şi un fumător înrăit), ne mirăm că a supravieţuit morţii Iuliei, doborâtă de tuberculoză (boala secolului), la vârsta de 18 ani (17 septembrie 1888). O lovitură căreia încearcă să-i facă faţă căutând cu înfrigurare să o întâlnească prin şedinţele de spiritism pe care le-a găzduit în castelul din Câmpina.

………… şi ,astfel, vom înţelege că amestecul de iubire şi durere îi goleşte trupul de fluxul energetic; spiritul lui Haşdeu s-a năruit dar, poate compensatoriu el descoperă o cale finită prin care să-şi apropie unica fiică (unică în toate), aşa cum aforistic afirma poetul nepereche: „Pentru ce-i etern,timp nu există!”

SAVANTUL ROMÂN, Bogdan Petriceicu- Hasdeu (1838-1907)

B:P. Hasdeu nu va fi tratat ca pacient în sensul presupus medical dar vom apela la informaţiile extrase din opera şi biografia sa din care extragem atitudinea faţă de boală, de suferinţă care, aşa cum spunea T. Mann „nu este decât o altă expresie a interesului pentru viaţă”.

Într-un fel, nu suntem primii care abordăm această „patografie” deşi această lucrare s-a extins pe toată plaja bioergografică a lui B.p. Hasdeu; mai aflăm despre comunicarea lui Barbu Lăzăreanu „Medicofobia lui Hasdeu /medicina ghiduşe românească/ prezentată la şedinţa din 14 ianuarie 1937 (1) a Societăţii de Istoria Medicinii, Farmaciei, Veterinăriei şi Folclor medical (preşedinte dr. V. Gomoiu), urmată în luna următoare (11 februarie) (2) de altă temă asemănătoare :”Boala socriţelor şi cea a medicofobiei hasdeene” (un nou capitol din medicina umoristică românească). Din păcate nu am găsit aceste comunicări tipărite, dar căutările continuă!.

SCURTE DATE BIOGRAFICE

Data naşterii 16 februarie 1836 este considerată cea mai veridică, în consens cu afirmaţiile lui Hasdeu însuşi (Biografia autorului „Cuvente” – vol II) şi, cu extrasul din matricola pentru născuţi din localitatea natală Cristineştii Hotinului. Dar din alte biografii apare 16 februarie 1838 (I. Simionescu).

Părinţii

Primul său nume a fost Tadeu Hârjeu: ca fiu al unui cunoscut pedagog şi cărturar basarabean Alexandru Hâjdeu (30 nov. 1811-7 nov. 1872), membru…. al Academiei Române în 1870, care pe linie paternă se înrudea cu Ştefan Petriceicu (clucer)devenit domn al Moldovei în perioada 1672-1684. Mama sa era Elisaveta (născută Dauksz, un porucic lituanian, iar ….. era românca Melania Morţun. Mai înainte şi nu mai puţin însemnat a fost bunicul său, Tadeu Hâşdeu (6 mai 1769—12 oct. 1835) cel care după un refugiu nevoit în Polonia va revenila moşia Cristineştilor de lângă Hotin prin 1814-1815.

BIOGRAFII LUI B.P. HASDEU

Sunt mai mulţi decât am putea să-i enumerăm aici dar, ne vom adresa celui mai de seamă : GEORGE CĂLINESCU care-l aşeza pe scriitorul şi istoriograful Hasdeu pe harta României Mari, una şi indivizibilă (în sufletele noastre) : pe el în BASARABIA, pe Eminescu în BUCOVINA, Coşbuc şi Rebreanu în Năsăud, Maiorescu şi Goga pe lângă OLTUL ardelean dar şi aici în Ţara Românească şi Oltenia pe toţi!

Cum am parafraza pe cronicarul Miron Costin că”nasc şi în Moldova şi…. în toată ţara românească oameni”

Cum începe Călinescu biografia lui B.P. Hasdeu „Familia Hâjdeilor sugera ceva din haosul scitic”. Bunicul său TADEU HÂJDEU (1769-1835), era fiu de ofiţer în armata rusă, rudă prin alianţă cu domnitorul Moldovei „Ştefan Petriceicu, acesta era fiul lui Toader Petriceicu, mare vornic şi al Mariei Catargi, fiica lui Gh. Catargi. Prin sora acestuia spune N. Iorga s-ar face nobilă obârşia (3)

Petriceico Ştefan a fost mare clucer între 1670-1671 iar în 1672 a fost ales domn al Moldovei „fiind fecior de boier de ţară” şi ales tot de o parte din boierime. A avut o domnie scurtă, numai doi ani (1672-1673).

Alexandru Hâşdeu (1811-1872) care va purta numele de Hâjdeu moşierul din Cristineşti, ţinutul Hotinului (Basarabia) va fi un cunoscut şi apreciat savant al vremii sale: enciclopedist, botanist, filozof, filolog, arheolog, istoric, nuvelist şi poet. Ca cercetător dedicat istoriei şi filologiei româneşti (deşi trăia sub regimul rusesc-ţarist – prin ocuparea Basarabiei în anul 1812) este apreciat în Principatele Române de intelectualii vremii, mai apropiat fiindu-i chiar Mihail Kogălniceanu, care-l înscrie ca membru fondator al Societăţii Literare Române (1866), fondatoarea Academiei Române – Primul academician din familia Hâjdeu.

Asupra datei de naştere deşi actul de naştere a fost descoperit şi publicat de E. Dvoicenco în 1936 (Fundaţia pentru literatură)prin care se confirmă că , fiul lui Alexandru H. Bogdan s-a născut la 26 februarie 1838 la Cristineşti, „ mama sa fiind o prea tânără femeie cu figura slavă, Elisaveta, fata porucicului (ofiţer) lituan Teofil Dancs (moare în 1848) iar Călinescu adaugă „dând pas la alte două mame vitrege”.

PORTRET DE TINEREŢE

„Precocitate erotică”

„totul arată a se fi ţinut de aventuri şi cu succes, deşi nu era frumos, ci dimpotrivă scheletic, livid, cu scobituri în obraji şi muşchii răsuciţi ca funiile”

El însuşi , în jurnalul de tinereţe „Memoriile unui studinte”, îşi deapănă fără oprelişti orice bravadă şi aventură confirmând pentru tot restul vieţii” vocaţia şi excesul erotic”

Cum apare din propriul său jurnal : dezordine în camera pe care o numeşte descriind-o în amănunţime „atelierul unui savant”, nepăsarea, blazarea, scepticism, deşertăciunea, melancolia dar şi excesivul sentimentalului.

Plânge „ca o femeie” pe scrisorile tatălui; nestatornic în dragoste cu femeile care-l iubesc; joacă, pozează în omul fatal , dar este chiar un infidel cinic.

Orgiile sale duc la un scandal cazon de care trebuie să scape prin fugă. Îl ajută istoria- Tratatul de la Paris din 1857: trei regiuni din s udul Basarabiei revin Ţărilor Române şi el trece în Moldova. Se descurcă. Sub titlul de prinţul Hajdeu îi cere caimacamului Vogoride de la Iaşi un post pe care-l şi obţine la 8 martie 1858, judecător la Cahul.

Nicolae Iorga îl numea „vizionarul basarabean” sau Hasdeu insuşi amesteca , potolit, mici răutăţi cu pipăratul său accent ruso- deşi Călinescu spune că de „polon mic a învăţat în chip desăvârşit limba română”

Când Iulia moare „o frumoasă, bună şi de însuşiri intelectuale deosebite, manifestând încă din anii adolescenţei un distins şi solid literar”, dar spune N. Iorga, acuzând poate „ de o sănătate şubredă nesupravegheată în anii marii crize trupeşti; copleşită de studii, de cetiri, de încercări în domeniul creaţiunii, Iulia revine de la Paris foarte greu bolnavă şi toate ăngrijirile devotate n-o putuseră scăpa de la o moarte aşa de prematură”.

Decăderea lui Hasdeu o vede astfel : “Cercul de spiritişti care se formase în jurul ilustrului bătrân ca pentru o pradă: era vremea când I se transmiteau continuu, prin închipuita intervenţie a fiicei neuitate tot felul de solii din altă lume, pe care omul care-şi păstrează totuşi întreaga putere a unei minţi extraordinare le accepta până-ntartâta , încât el a executat supus ordinele “spiritului” ( dă câteva cazuri despre modul în care l-au înşelat pe Hasdeu cu sume exacte de bani) cei din cercul său, Revistei noua – “aşa pierdea teren, aşa decădea”

Iorga l-a apreciat din toate punctele de vedere şi Hasdeu îl socotea pe Iorga “o perlă a generaţiei tinere”, dar la Academia Română îi respinge la premiere manuscrisul “Chilia şi Cetatea Albă” (Director la Revista Nouă 15 dec. 1887-sept. 1896).

La vestea morţii tatălui său (nov. 1872) adusă la cunoştinţă abia în februarie 1873, Hasdeu se îmbolnăveşte de “grave friguri continue”, fapt semnalat în ziarul său “Columnna lui Traian”.

13 septembrie 1877 este ales membru al Academiei Române, iar în 1880 este premiată opera în două volume “ Cuvente din bătrâni” apărută în 1877-1878 : Vol I “Limba română vorbită între 1550-1600; vol II “Cărţile populare ale românilor din secolul al XVI-lea în legătură cu literature poporană cea nescrisă”. (Studiu paleografico-lingvistic).

DESPRE SFÂRŞITUL VIEŢII LUI HASDEU

Profesorul Simionescu îl vede pentru întâia oară cu doi ani înainte de moarte , 1905, la Academia Română şi îi face un portret luminos “Gârbovit, îndoit de şale, pare că duce în spinare o grea povară doborâtoare. Te fascina totuşi, prin ochii ănfundaţi sub bolta largă a frunţii. Lumina lor vie încă…. Prinzându-se în conul lor de raze, te opreau pe loc”.

Fascinat de personalitatea lui Hasdeu pe care-l cunoscuse bine din numai prin opera sa continuă descrierea: “În trupu-i istovit, tot mai ardea focul inteligenţii uimitoare, neslăbită până-n ultimele zile”

Îl compară cu sculptorul florentin Michelangelo şi îl citează pe Romain Rolland care-l apropie de burghezul şi artistul renascentist, prin “exaltarea frenetic, o uriaşă viaţă într-un trup prea slab ca s-o poată curinde. Suntem ispitiţi să redăm în continuare şi alte portrete din galeria pe care, prof. I. Simionescu, cu talent şi competenţă de antropolog le-a reconstituit, şi iată parcă-l vedem aievea: “Hasdeu avea fruntea largă, înaltă, boltit. Ţeasta capului disproporţionată, pare că abia putea cuprinde dezvoltarea creierului. Arcadele sprâncenelor ca un cozoroc, umerii obrazului ca nişte monturi, în fundul căror sclipeau ochii vioi şi sarcastici”

Şi continuă să-l sculpteze în marmura unei imaginaţii creatoare:

“Faţa era încadrată cu o barbă lungă, sălbatecă, aproape ca cea din statuia lui Moise”, dar profesorul ieşean mai descoperă ceva: “tăioşenia din tinereţă care se putea citi pe figura bătrânului savant, în pofida vârstei înaintate şi care ar trebui să fie iertătoare”.

ASPECTE PATOGRAFICE ÎN OPERA POETICĂ

Criticul literar G. Călinescu spune că poezia lui Hasdeu nu este bine primită nici de critica vremii şi nici de contemporanii noştri, dar pentru tema noastră am extras “Complotul bubei “ în care redă efectul hidos al unei insurecţii medieval de leproşi

“Vedeai o icoană grozavă:

Tot bube, pocnind de otravă

Pe braţe , pe coapse, pe frunţi;

Otrepuri de mult închegate

Lipite pe răni destupate

Ca nişte oribile punţi”

Cât de naturalist pare în descrierea mesei damnaţilor leproşi:

“Aduce fiecare, cu şira pe spinare

Bucata-i de mîncare

La prânzul canibal

Nemăcinate grâne

Servind în loc de pâine

Cu vreun ciolan de câine

Sau un picior de cal”

FOLCLORUL ÎN OPERA LUI HASDEU

Hasdeu este primul folclorist român care a conceput ştiinţific noţiunea de folclor – studierea în sensul de folclor, adică tot ce ţine de viaţa socială şi culturală, de comportament – punând pe picior de egalitate cercetările şi studiile de folclor cu cele de istorie şi lingvistică “Revista mensuală pentru istorie lingvistică şi psihologia lui poporană “ – “Columna lui Traian începând cu volumul VII, 1876.

Hasdeu – despre Simion Florea Marian (1. 04.1847-24.04.1907) , un clasic al folcloristicii româneşti părintele …… şi academician , moare mai tânar, la 60 de ani, dar în acelaşi an, mai devreme decât Hasdeu . 26 aug. 1907. Este primit în Academia Română la 26 martie 1881: iar Hasdeu aprecia : “Aducându-te aici, Academia Română umple un gol ce se simţea în rândurile noastre …. Un etnograf, etnograf în adevăratul sens al cuvîntului (….) ne lipsea”.

În “Nomenclatura populară a bolilor, în chestionarul lingvistic al lui Hasdeu” (1884-1885), primeşte răspunsuri din ţară şi chiar de peste graniţă la chestionarul lingvistic pe care-l lansează sub patronajul Academiei Romîne – 206 întrebări; 773 de localităţi, 17.000 de pagini, iar în “Istoria critică a Românilor (1873-1874 ) şi 1875 (2 vol.) enumeră şi numele arborilor invocaţi în poezia populară românească.

Etymolologicum Magnum Roumaniae T.I – 1886, T II 1887. T III 1893 – Personal a folosit sistemul chestionarului şi al corespondenţei.

OPERA DRAMATICĂ

1867 – drama în cinci acte “Domniţa Ruxandra”

1867 – Comedia în două acte “Trei Crai de la Răsărit”

Răzvan şi Vidra – “dramul” ironizat de V. Alecsandri, căruia totuşi îi va servi de model, rămâne “una din cele mai bune drame din literature română” (Călinescu p. 373)

Ion Vodă cel Cumplit – dedicată Domnului dr. Nicolae Crezzulesco, înfiinţătorul Conferinţelor Ştiinţifice, în care a fost citităprima schiţă a acestei opera şi lui M. Kogălniceanu, lui Cezar Boliac pe care-l gratulează cu Ercule al poeziei româneşti, lui Al. Odobescu, fraţilor Goleşti şi Domnului Papiu-Ilarian

“Românii nu se deosebesc ca celelalte popoare, prin vreun tip propriu al lor. Ca regnul vegetal al ţărilor noastre , ca temperature cea nestatornică ce ne bântuie, când cu frigul norvegian, când cu arţiţele Egiptului: FIII Daciei lui Traian poartă pe feţele lor tiparul tuturor climelor.

Duduca Mămuca deşi respinsă şi judecată , Călinescu o consideră “cea mai bună proză” – este o delicată litografie a ideilor romantic în care poate, mai degrabă sigur, aflăm despre trecutele şi prezentele aventuri ale lui Hasdeu – care fuge speriat de intenţiile matrimonial ale fetelor. “A lua durearea cuiva este o sarcină divină “ Albert Schweitzer.

OPERA ISTORICĂ

“Filozofia portretului lui Ţepeluşu” publicată în Buciumul , II, 1864, pg. 800, 807-811 – în această scriere s-a aplecat asupra portretului psihoafectiv al personajului Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, realizând un adevărat studio de fizionomie foarte apropiat de definiţia atât de bine formulată încă din 1704, de domnitorul academicianDimitrie Cantemir (1710-1711) : Fiziognomia este ştiinţa firii de pe chipul obrazului şi a trupului” (D. Cantemir , Istoria Ieroglifică” p. 34).

“Istoria critic a românilor se străduieşte să demonstreze că selecţia natural şi cea providenţială lucrează mână în mână în favoarea poporului roman. “Teritoriul dac este cel mai propice unei civilizaţiuni material, iar vlahul este, etimologiceşte domn, stăpân al popoarelor printr-o revelare onomastică a Providenţei” (Călinescu, p. 381)

UMANISM SOCIO-CULTURAL

“Istoria toleranţei religioase în România”, 1868, -în ciuda unor limite impuse de timpul în care a scris, ce-i îngustau orizontul, a exprimat totuşi foarte bine (prea bine) cel dintâi cu mijloacele ştiinţei fenomenul de toleranţă, dar şi de intoleranţă în contextual unei largi ospitalităţi oferite de romîni diferitelor neamuri, de-a lungul vremurilor, definitorie pentru civilizaţia românescă. Încercăm să apropiem de înţelesul versurior eminesciene, din Scrisoarea a-III-a “ Cum veniră se făcură toţi o apă şi-un pământ “.

ISTORIOGRAFIA MEDICALĂ ROMÂNEASCĂ

Incursiuni în domeniul iatroistoriografiei şi al etnoiatriei a întreprins şi a analizat într-o notiţă istorico-medicală, publicată în Columna lui Traian şi reprodusă în în “Revista medicală din Bucureşti, 1872, similitudinile dintre leacurile empirice ale romanilor consemnate de Pliniu cel Bătrân şi cele folosite în Moldova, potrivit semnalărilordin Teza de doctorat a dr. Constantin Vârnav. Asta arată încă o dată cât erau de vaste preocupările lui B. P. Hasdeu, plecând de la cercetarea acestei lucrări susţinută de C. Vârnav, în anul 1836, la Buda, tipărită la Iaşi.

Foile de varză impotriva durerilor de cap, sucul de ceapă în oftalmie, pătlagina pentru abcese, hrean cu zahăr, nalbă, lumânărică, morcovul şi podalbul ămpotriva tusei etc.

PRIETENUL ŞI MEDICUL PERSONAL CONSTANTIN ISTRATI (1850-1918)

Educat în familie de mama sa, urmează cursurile primare în oraşul natal, Roman, şi o şcoală particular de limba germană. Urmează ca elev intern la prestigioasa şcoală ieşeană , Academia Mihăileană . Deşi avea succese deosebite la învăţătură, redactează şi o gazetă manuscrisă, I se reproşa un comportament nonconformist care a dus la dese conflicte cu colegii şi chiar cu profesorii.
1869 – vizita făcută de Carol Davila la Iaşi, acesta îi propune să vină în capital la şcoala de medicină
1870- student la nou înfiinţata Facultate de Medicină, bursier la secţia medico-militară a acestei facultăţi
1872 – asistent bugetar al Laboratorului de Chimie de la spitalul Colţea;
1873 – primal examen de externat şi diploma de bacalaureat
1875- concursul de internat trecu cu success;
1877 – examenul de doctor în medicină cu “Despre depărtarea cadavrelor” – în această lucrare susţine cremaţiunea cadavrelor , metodă combătută de biserică,
1877 – primeşte comanda formaţiei de Cruce Roşie la Corabia;
1877 – trece Dunărea , pe teritoriul bulgar, unde va acorda asistenţă răniţilor de la asaltul redutelor Griviţa şi Plevna,
1878 – bolnav de tifos exantematic este trimis , la intervenţia lui Carol Davila pentru tratament balnear la St. Radegund, în Istria, apoi va vizita staţiunile balneare din Austria şi Franţa;
1879 – curs liber de chimie judiciară,
1880-1881 – a condus catedra de chimie organic a Şcolii de Farmacie din Bucureşti;
1885 – obţine titlul de doctor în chimie şi ocupă Catedra de chimie general şi biologic a Facultăţii de Medicină
1887 – professor de chimie organic la facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.
1909 – conduce direcţia administrativă a aşezămintelor Brâncoveneşti,
Membru al Parlamentului
Primar al capitalei
ministru în câteva Guverne

De altfel, iată ce spunea la 1 august 1907 dr. C.I. Istrati, cel care-l vizita mai des pe Hasdeu: „Hasdeu de o bucată de vreme trăieşte spre pedeapsa lui şi spre mâhnirea celor ce-l înconjoară. Îl fură şi-l înşală toţi şi am ajuns să cred că e o fericire încă că fosta sa bucătăreasă îl îngrijeşte încă, mai ales în starea de necurăţenie în care se află şi murdar cum este”.

Ca specialist, dr. Istrati intuieşte apropiatul sfârşit, mai ales că Hasdeu a făcut şi un „abces de perineu”, iar din 24 august 1907 Hasdeu intră în agonie, chinuindu-se practic să moară, ceea ce se va întâmpla abia a doua zi pe la prânz, asistat doar de menajera Anica Manolescu.

HASDEU DESPRE SINE

Despre senectute şi consecinţele ei:

“Tot ce ne îngrijeşte (adică ne îngrijorează) este ca nu cumva munca şi voinţa să fie covârşite prin sărăcia puterii”

Recunoştinţă

“Tot ce am produs mai bun, de la 1864 (data căsătoriei), când începe productivitatea prodigioasă- o datoresc nevestei mele”

Recunoaşte că nu şi-a ascuns defectele şi unele derapaje comportamentale şi se autoflagelează invocând “plăcerea” unora : “Niciodată n-aş fi cutezat a scoate la lumină această anatomie a suferinţelor mele, dacă nu ştiam că unora le place umbra şi violenţa picturală a lui Caravaggio, în care vezi numai oase şi muşchi în loc de frageda şi catifelata carne”

“Sunt dac cu trup şi suflet

Şi cu mândrie aceasta o recunosc!

Sunt dac nu sunt roman!

Pe romani îi dispreţuiesc!

“În liceu, la universitate, în cercuri culturale, eu n-am iubit nici un profesor, considerându-i pe toţi duşmani, numai şi numai pentru că erau muscali (rus)”

“În urmă am devenit istoric, lingvist şi filolog, dar m-am format eu însumi, ca autodidact, în toată puterea cuvântului”.

MAGUL DE LA CÂMPINA- “SIC COGITO”

Spiritul castelului de la Câmpina se transform în ceva straniu- va fi agitat de porniri morbide.

Spiritul magului de la Câmpina s-a năruit sub povara pierderii fiicei adorate, Iulia, dar şi a lipsei de înţelegere a convivilor de la Academie care l-au “eliberat” din activitatea atât de terapeutică pe care o făcea la Dicţionarul Etimologicum Magnum.

CONCLUZII

“Hasdeu e dintre acele făpturi alese , care n-ar fi trebuit să moară căci e păcat să se risipească în neant atâtea însuşiri izvorâte din dărnicia divină “. N. Gane

Poate că totuşi în amestecul de durere şi lşuciditate a ajuns să descopere în trupul său, golit de “fluxul energetic” (chi) o cale prin care să-şi apropie unica fiică, Iulia, unică în toate, aşa cum aforistic, afirma poetul nepereche, Mihai Eminescu: “Pentru tot ce-i etern timp nu există”

BIBLIOGRAFIE:

Dr. Corneliu Ionescu- Comunicări la S.IMFVF (1929-1948)
N. Stoicescu Dicţionar al marilor dregători în Ţara românească şi Moldova sec XVIII p 426
N. Iorga, Comemorare la 50 de ani „O umbră a trecut”, 21 octombrie 1938;

4.G. Călinescu – Istoria literaturii române, pg. 373

I. Simionescu – Românii, vol. II „oamenii aleşi” – „Un uitat”, Editura Cartea Românească.

Asemanatoare:

Distribuie