La un ceai, cu Elisabeta Mondanos, una dintre marile Doamne ale Televiziunii Române,
„După 86 de ani de viață, mai buni, mai cu probleme, după vreo 50 de țări văzute, de la Atlantic, la îndepărtata Armenie și Taskent, de la Sankt Petersburg și țările baltice, la Creta, Sicilia, Malta, de la Washington și New York la Toronto, din Amsterdam la Atena și Lisabona, pot spune că avem o țară minunată, dăruită de Dumnezeu, ca Grădină a Maicii Domnului, pe care nu trebuie decât să o cunoști, să o respecți și să o iubești din tot sufletul tău, cu toată inima ta! Atunci, vom fi fruntea, între țări! Doamne, ajută-ne!”
Ana Magdin: Doamna Elisabeta Mondanos, în ce an v-ați început activitatea în Televiziunea Română, și ce ați făcut până atunci?
Elisabeta Mondanos: Eu am terminat Facultatea de Filosofie, secția Ziaristică, în 1958. Când m-am înscris, în 1953, era facultate de sine stătătoare. Între timp, au realizat că nu sunt atâtea locuri în presă, câți absolvenți erau, și, a devenit secție a Facultății de Filosofie. Noi eram peste 120 de studenți, în an.
Media mea de absolvire, 8,99, îmi dădea dreptul la repartizare în presă, atunci, se dădeau repartizări! Au început turnătoriile și am avut și eu parte ele. Am avut nota 4 la marxism (prof.Tismăneanu), și am pierdut repartiția în presă. Până ce am aflat motivul notei (dosarul), am primit, de la Ministerul Învățământului o repartizare la Fondul Plastic, custode al magazinului din Lipscani, peste drum de BCR. Am lucrat, de fapt, ca vânzător. Așa se face că i-am cunoscut pe marii pictori ai …
Ana Magdin: Cum a fost drumul dvs către singura televiziune din România și ce ați simțit când ați făcut primii pași în această instituție?
Elisabeta Mondanos: Având în vedere experiența de la catedră, a fost simplu să mă acomodez.
Aici, am făcut, în fiecare seară de luni, o emisiune cu pagini celebre din literatura noastră, ilustrate (doar era video), cu regizorul Nicolae Motric, apoi Căpitanul Val-Vârtej (cu actorul Dem. Savu) și foarte multe episoade, Poșta Copiilor, cu Daniela Anencov și Așchiuță. Am avut și un lung șir de transmisiuni, în direct, din Muzeul Istoria Tehnicii, din Parcul Libertății, cu prof. ing. Liviu Macovei. În anul 1964, am primit sarcina, de la noul Președinte al TVR, Octavian Paler, ca, împreună cu Ileana Pop (care lucra la Jurnal) și cu regizorii Tatiana Sireteanu și Cornel Popa, să gândim un program pentru tineret. Se făcea sub directă viză a CC al UTC (prim secr. Ion Iliescu).
Este momentul în care redevine, Redacția Copii și tineret…
Ana Magdin: Ce însemna pentru sistemul comunist, mai precis pentru familia Ceaușescu, un cuvânt greșit, rostit la televizor?
Elisabeta Mondanos: În anii dictaturii Ceaușescu, deși eram o singură televiziune, iar el transmitea, de câteva ori, mesaje către popor, el nu a călcat niciodată pragul instituției. Îi fusese creat un studio, cu cadrul tradițional, oficial, și de acolo se făceau înregistrările. În televiziune, în fiecare zi de luni, la 8,30, la etj.11, în sala de Consiliu, se ținea o ședință cu toți redactorii șefi (eu am fost de multe ori, în locul șefului de la Tineret), în care se comunicau ultimile directive, primite de la Cabinetul 2, al Elenei Ceaușescu. Nu de puține ori, ne spunea ce cuvinte nu trebuie folosite în comentarii. Recomandarea se referea mai ales la cuvinte a căror rădăcină le făcea să pară împrumuturi, în vocabularul nostru, de la limbile țărilor înconjurătoare! O limbă vie, firește că se îmbogățește, continuu, cu neologisme. Nu accepta cuvinte dacă păreau străine !
Ana Magdin: Care erau criteriile de angajare în Televiziunea Română?
Elisabeta Mondanos: Angajările în Televiziune se făceau prin concurs, reprezentat de cunoștințe de cultură generală din domeniul pentru care concurai, dar și o probă de telegenie, important pentru un domeniu care lucrează cu video. Cel mai important era însă dosarul și recomandările pe care le aveai de la oameni cu funcții. Dacă, pe parcurs, aveai probleme, erai mutat la „canal”, adică la Radio, sau dat afară !
Ana Magdin: Cum sunt emisiunile de televiziune în aceste vremuri în viziunea unei mari profesioniste, ca dvs? Lipsește ceva, ați adăuga ceva, ce ați scoate de pe micile ecrane?
Elisabeta Mondanos: Deși astăzi sunt multe posturi de Televiziune, s-a uitat, cu desăvârșire unul dintre cele mai importante roluri ale presei video: rolul educativ, formativ, pentru spectatorul captiv, al respectivului program. În goana după audiență, s-au făcut concesii publicului din pătura de joasă calitate, prin limbaj, prea adesea vulgar, cumpărarea din occident a unor francize, cu finalitate îndoielnică, manipularea, cu orice preț, în serviciul celuia care plătește! În plus, slabă pregătire profesională a personalului redacțional, nestăpânirea limbii române corecte a dus la proliferarea unor greșeli de vocabular și exprimare! Se vede că, destul de mulți redactori și reporteri, au lipsit de la orele de gramatică! Nu prea e drag de meserie și respect pentru ea. Ce dictează astăzi, sunt banii! Regret că și TVR – ul a uitat de ștacheta profesionalismului și a scos din grilă programe importante pentru educație și cultură, pentru cunoaștere și cultivarea patriotismului. Marile valori ale țării nu-și mai găsesc locul în programe, favorizând prostul gust, Kitchul și vedetismul.
Ana Magdin: Ce a însemnat pentru dvs, pensionarea după atâția ani de activitate?
Elisabeta Mondanos: După 1990, eu am fost realizator în Redacția Culturală și Secretar General, Redactor șef fiind cunoscutul muzicolog și om de cultură, Iosif Sava. Dânsul primise aviz de pensionare. M-a chemat și m-a rugat să ies la pensie, întrucât dacă ar ieși dânsul, ar muri! Muncea enorm. Și în tv, în fiecare sâmbătă, și la Radio muzical, la România literară și la Contemporanul. Am ieșit la pensie în 1997, după 37 de ani de muncă. Am mai lucrat la Antena1, ca producător al Janei Ghiorghiu, la un dialog cu public, pe teme sociale, emisiune de 60 de minute, în direct. Participau oameni politici, miniștrii, parlamentari, specialiști din domeniile puse în dezbatere și oameni interesați de subiect. De când am ieșit la pensie, am călătorit, prin lume. Am văzut câte 2 -3 țări pe an și, pentru că mergeam cu 2 persoane, sau în doi, cu soțul meu, îmi pregăteam plimbarea citind tot ce găseam despre locul respectiv. Din păcate, pensia a venit, la pachet, cu diverse suferințe. Erau răsplată pentru atâția ani munciți „zi lumină”: plecam de acasă dimineața și mă întorceam când se trăgea heblul, când se închidea lumina!
Ana Magdin: Considerați că marii profesioniști din TVR ar trebui păstrați și după vârsta legală de pensionare, cât doresc ei și să fie lăsați să își împărtășească experiența cu noii angajați?
Elisabeta Mondanos: Cred că instituția TVR, nu ar trebui să se lepede cu atâta ușurință de cei care i-au scris istoria și care i-au croit profilul. Noi nu am luat programele altora, noi ne-am bătut capul, să creem. Știm ce se află în arhivă și am putea face cunoscute marile personalități ale culturii, cu care am fost contemporani și pe care i-am intervievat. Nu doar umorul și teatrul pot fi revăzute. Cum arăta, ce gândea, cine a fost X sau Y savant, scriitor, pictor, muzician etc. Într-o societate fără modele, am avea ce învăța de la personalitățile neamului. Păcat că se așează praful pe ele!
Ana Magdin: Ce înseamnă viața, pentru Dvs, Dna Elisabeta Mondanos?
Elisabeta Mondanos: Viața pentru mine, e tot ceea ce mă înconjoară, timpul pe care Dumnezeu îmi îngăduie să-l parcurg, întâmplările cu care sunt contemporană, trăirile mele, cu bune și rele. Iubesc viața și-I mulțumesc Domnului pentru fiecare răsărit de soare!
Ana Magdin: Ce vă bucură sufletul și viața, cum vă relaxați, cum vă întrețineți sufletul și sănătatea?
Elisabeta Mondanos: Nimic din ceea ce e omenesc, nu îmi e străin! Călătorii, întâlniri cu prietenii, plimbările prin parc, cu cățelușa mea, îngrijirea celor 4 peruși, care-mi fac, în fiecare zi, revista presei, gătitul câte unei mâncări și alte nimicuri cotidiene.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Elisabeta Mondanos: După 86 de ani de viață, mai buni, mai cu probleme, după vreo 50 de țări văzute, de la Atlantic, la îndepărtata Armeniei și Taskent, de la Sankt Petersburg și țările baltice, la Creta, Sicilia, Malta, de la Washington și New York la Toronto, din Amsterdam la Atena și Lisabona, pot spune că avem o țară minunată, dăruită de Dumnezeu, ca Grădină a Maicii Domnului, pe care nu trebuie decât să o cunoști, să o respecți și să o iubești din tot sufletul tău, cu toată inima ta! Atunci, vom fi fruntea, între țări! Doamne, ajută-ne!
Ana Moroșanu Magdin
