La o cafea online, cu marele nostru artist, fost component al Grupului Minisong, Nicu Costache, nepotul celebrului violonist, Ion Costache, cel care cânta cu Barbu Lăutaru și cu Maria Tănase,

„Și tata a fost un om care a iubit muzica. În vremea comunismului, pentru a ne oferi o viață mai bună, el a trebuit să stea mult timp departe de noi, lucrând ani de zile în Germania de Est. De câte ori revenea în țară, fie și pentru scurtă vreme, aducea de acolo câte un instrument. Și uite așa, ne-am trezit în casă cu muzicuță, tamburină, maracase, castaniete, banjo, chitară rece, chitară electrică, chitară bas, claviete, blockflote, orgă, acordeon, tobe. Însă, cel mai important instrument din casă, rămâne vioara bunicului, pe care nu aș da-o pentru toți banii din lume. Ei, bine…, cu atâtea instrumente în jurul nostru, copii fiind, la început le-am perceput ca simple jucării. Pe la 7 ani însă, joaca începe să capete o notă mai serioasă, atunci când am fost selectat pentru a face parte din orchestra școlii, la clavietă . Și acolo am rămas până la intrarea mea în Mini Song. Nu pot spune că excelez la un instrument anume, dar, ele fiind în casă, să zicem ca nu sunt străin de vreunul dintre cele enumerate, cu o aplecare, mai specială, pentru instrumentele cu clape. În schimb, fratele meu, Jan, se descurcă aproape perfect la toate instrumentele enumerate mai sus…!”

 

 

 

 

 

 

Ana Magdin: Dragă Nicu, familia ta, are o istorie frumoasă în viața artistică din România, bunicul tău, a cântat în Orchestra Barbu Lăutaru, cu Maria Tănase…, te rog, care este istoria acestei povești?

Nicu Costache: Este adevărat! Bunicul meu a avut privilegiul să lucreze si să cânte alături de Legenda muzicii românești, Doamna Maria Tănase. A fost violonist  în celebra formație Barbu Lăutaru. Alături de ea, a urcat pe toate scenele mari ale țării, culminând cu succesul imens pe care l-au avut în turneul din SUA. Din păcate, pentru el a fost și ultimul, pentru că în timpul acestui turneu s-a îmbolnăvit foarte rău, boală care în final i-a adus sfârșitul. Noi nu avem amintiri cu el, pentru că s-a stins înainte ca noi, nepoții să ne fi născut. Dar îmi amintesc cu plăcere de acele momente când TVR transmitea imagini de arhivă cu Maria Tănase , iar tata ni-l arăta pe bunicul la televizor. Oricât sună de ciudat, noi ne-am cunoscut bunicul la televizor. Dar chiar dacă noi nu am avut ocazia să îl cunoaștem personal, el ne-a lăsat o frumoasă moștenire: dragostea pentru muzică, transmisă lui tata și apoi nouă, nepoților.

 

 

 

 

Ana Magdin: Nicu, nu te-am întrebat niciodată, tu știi să cânți la vreun instrument muzical?

Nicu Costache: Așa cum spuneam, și tata a fost un om care a iubit muzica. În vremea comunismului, pentru a ne oferi o viață mai bună, el a trebuit să stea mult timp departe de noi, lucrând ani de zile în Germania de Est. De câte ori revenea în țară, fie și pentru scurtă vreme, aducea de acolo câte un instrument. Și uite așa, ne-am trezit în casă cu muzicuță, tamburină, maracase, castaniete, banjo, chitară rece, chitară electrică, chitară bas, claviete, blockflote, orgă, acordeon, tobe. Însă, cel mai important instrument din casă, rămâne vioara bunicului, pe care nu aș da-o pentru toți banii din lume. Ei, bine…, cu atâtea instrumente în jurul nostru, copii fiind, la început le-am perceput ca simple jucării. Pe la 7 ani însă, joaca începe să capete o notă mai serioasă, atunci când am fost selectat pentru a face parte din orchestra școlii, la clavietă . Și acolo am rămas până la intrarea mea în Mini Song. Nu pot spune că excelez la un instrument anume, dar, ele fiind în casă, să zicem ca nu sunt străin de vreunul dintre cele enumerate, cu o aplecare, mai specială, pentru instrumentele cu clape. În schimb, fratele meu, Jan, se descurcă aproape perfect la toate instrumentele enumerate mai sus. De mic, i-a plăcut chitara, și, în special chitara bas.Trebuie să îți spun că, nu avea nici 7 ani, când Nelu, fratele nostru mai mare ( care a absolvit Liceul de muzică, secția pian și contrabass ) îl lua pe Jan în concertele pe care le avea cu trupa lui de atunci, Ad-Hoc ( alături de fratele nostru de suflet, Eugen Csaszar ). Îți dai seama că era senzație să vezi pe scenă un puști de juma’ de metru, cu un bas imens în brațe, în care griful era mai mare decât el…

 

 

 

 

Ana Magdin: Ce crezi că ar fi spus bunicul tău, în aceste vremuri?      

Nicu Costache: Ce spune orice artist în această perioadă. De mai bine de un an, arta a luat o pauză. Artiștii nu mai contează, trebuie să se descurce cum pot, pentru că, se pare, pandemia asta se transmite al naibii de urât, fix din sala de spectacole.

 

Ana Magdin: Te-ai gândit la o colaborare cu talentatul tău nepot, Theo?

Nicu Costache: Theo este o minune de om. Nu o spun pentru că îmi este nepot, ci pentru că în tot ce a făcut până la vârsta lui, nu ne-a dezamăgit niciodată, ne-a făcut să fim mândri cu toate realizările lui. Fie că vorbim de actorie, în teatru și film, fie că vorbim de activitatea lui muzicală, în calitate de compozitor, interpret și producător, atât pentru el cât și pentru nume mari din muzica românească. Firesc că ne-am gândit la o colaborare și pe plan muzical. Deja există. Pentru că la toate piesele pe care mi le compune fratele meu Jan, Theo – fiul lui – mă ajută cu tot ce înseamnă producția finală. Și sigur va veni și ziua în care să vă prezint și o piesă compusă de Theo pentru mine.

 

 

Ana Magdin: Nepotul tău, a fost și la Chefi la Cuțite, un om foarte special…, am văzut, face cele mai bune gogoșele, tu, ce știi să gătești bun?

 Nicu Costache: Pentru mine a fost o surpriză imensă să îl văd la Chefi. Știam că îi place să își bage nasul prin bucătărie, dar nu mi-l închipuiam luând 3 cuțite.Trebuie să îți spun că, până acum, eu nu am reușit să gust din celebrele lui gogoși. Eu nu mă consider foarte priceput pe partea asta culinară. Îmi place să inventez deserturi. Până acum n-a sunat nimeni la 112 :)!

Nu îmi displace să stau în bucătărie, dar pot spune că o fac mai mult în calitate de ajutor de bucătar, alături de Costi, prietenul nostru cel mai bun, care chiar este bucătar și ne gătește cele mai bune și speciale feluri de mâncare.

Ana Magdin: Cum arată o zi în care vă întâlniți, voi, tot acest neam talentat?:)

 

 

Nicu Costache: Din păcate, nu reușim să ne vedem foarte des cu toții, în formula integrală. Cu toate acestea, încercăm ca, cel puțin, sărbătorile mari ale anului, să le petrecem împreună, alături de frații, cumnatele și nepoții mei. Suntem o familie frumoasă și unită, și chiar dacă părinții mei nu mai sunt, încercăm să  ținem familia cât mai închegată, și să ne bucurăm de fiecare clipă.

 

Ana Magdin: Ai scos de curâd o piesă, care este povestea ei?

Nicu Costache: Este vorba de „Umbre” , o piesă compusă tot de fratele meu, Jan Costache. Și…, într-adevăr există o poveste. Jan a compus piesa în urmă cu ceva timp, dar… luat cu jobul, cu problemele cotidiene, cu nebunia asta de pandemie, am tot amânat momentul să o și înregistrez. Însă, în urmă cu un, am făcut o promisiune. Mulți dintre voi vă amintiți de hitul „Jocul până la stele”, sau, așa cum îl știe lumea, „Ninge peste noi cu flori”. Este un cântec făcut celebru de Ioan Luchian Mihalea și ( pe atunci, copilul) Cătălin Muntean. Noi ne știam cu Cătălin din perioada în care cântam împreună în Mini Song. De atunci, între noi se legase o strânsă prietenie. Din păcate, în urmă cu un an și ceva, Cătălin a fost diagnosticat cu o boală nemiloasă . În ultima noastră convorbire, când el era internat în spital,  m-a rugat ca, în momentul în care mă hotărăsc să trag o nouă piesă, aceea să fie „Umbre”. La scurt timp, el ne-a părăsit pentru totdeauna. Luni de zile am încercat să mă conving să imprim această piesă, dar nu am putut. Pur și simplu, nu o puteam cânta. Până într-o seară, când am pus mâna pe telefon și i-am sunat pe Theo și pe Jan, și le-am spus  că vreau să tragem piesa, chiar dacă era o oră destul de târzie. Așa a luat naștere „Umbre”, o piesă sensibilă , departe de comercialul care se ascultă azi, o piesă scrisă pe versuri, și nu pe text, compusă în totalitate de Jan și produsă de Theo. Sper că, acolo Sus, Cătălin este mulțumit de ce a ieșit și pentru că am reușit să îmi țin promisiunea. Nu de mult, piesa a intrat pe radio, și sper ca, în curând, să o pot promova și pe televiziune.

 

 

 

Ana Magdin: Ce faci, cum ești în aceste vremuri? Familia ta este bine?

Nicu Costache: Încercăm să ne acomodăm cu aceste noi vremuri, cu toate aceste restricții , unele mai bizare decat altele. Am realizat în această perioadă, că, dacă ai sănătate, ai tot. Pentru că, de curând, am trecut prin niște momente urâte, în care, viața celui mai bun prieten, a atârnat de un fir de ață. Credința în Dumnezeu, rugăciunile tuturor cunoscuților și necunoscuților, dar și minunile făcute de medici, l-au readus în mijlocul nostru. În rest, îmi împart  timpul între muncă și casă, acolo unde mă așteaptă copiii mei, așa cum le spun eu animăluțelor mele.

 

 

 

Lucrez în Învățământ de peste 15 ani, iar aceasta nu este o perioadă tocmai favorabilă acestui domeniu. Nici pentru noi, nici pentru cei mici, nici pentru părinți. Dar încercăm să ne adaptăm. Școala „Elena Văcărescu” din București, unde îmi desfășor activitatea, ne oferă toate condițiile pentru ca totul să meargă bine și să depășim și aceste momente. Avem un colectiv tânăr și frumos, condus cu mult suflet și implicare de către directorii școlii, Cristinel Andone și Iulia Savin, oameni tineri, dar profesioniști, deschiși la nou și la creativitate.

 

 

 

Ana Magdin: Ce noutăți ai pentru acest an?

Nicu Costache: Îmi doresc ca viața să revină la normal, la libertatea pe care până acum nu am conștientizat-o. Pe plan muzical, am câteva piese compuse tot de fratele meu, cântece care așteaptă de ceva vreme la sertar, dar care sper să ajungă cât mai repede la urechile și la sufletele voastre.

 

 

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Nicu Costache: Vă doresc tuturor multă sănătate, aveți grijă de voi, de familiile voastre, de cei dragi, să fim optimiști, să ne gândim că vor veni și zile mai bune, că această perioadă este una trecatoare, și va veni curând , cu siguranță, momentul în care să ne putem bucura din nou de o viață normală. Sărbători cu bine, tuturor !

Ana Moroșanu Magdin