La un ceai, cu Angela Ioana Gheorghiu, o fetiță minunată, o adevărată comoară pentru țara noastră,
„Viața este minunată! Mă bucur de copilărie, mai ales când merg acasă la bunica, unde mă așteaptă pisicuța casei, Miți, cățelul nostru superb, Cezar, florile din grădină, iarba, gâzele și tot felul de gândăcei descoperiți pe plante. Pentru mine, România este cea mai frumoasă țară din lume.
Muzica este frumoasă, cui nu-i place? Muncesc cu plăcere și mă bucur de fiecare succes. Părinții sunt cei care mă sprijină necondiționat. Datorită faptului că am câștigat premii la concursurile recunoscute de Ministerul Educației, beneficiez lunar de o bursă, pe parcursul unui an școlar!”
Ana Magdin: Angela Ioana Gheorghiu, ești una dintre cele mai talentate fetițe din România, te rog, povestește-ne, cine ți-a descoperit aceste talente artistice?
Angela Ioana Gheorghiu: De mică, îmi plăcea să-l ascult pe tata când cânta la violă. În timp ce mă jucam, imitam melodii și reclame pe care le auzeam la televizor. La vârsta de 1 an și opt luni, împreună cu părinții mei, am mers în vizită la maestrul Nicolae Herlea, care își sărbătorea ziua de naștere. Când s-a cântat „Mulți Ani Trăiască!”, m-am urcat pe masă și am început să cânt alături de invitați. Acesta a fost primul moment în care părinții mei au fost atenționați de maestrul Nicolae Herlea, că am voce.
Nu împlinisem vârsta de 2 ani, când am cerut insistent să am pianul meu (văzusem desenul animat ”Tom și Jerry”). Mama a povestit această întâmplare prietenei sale, Cristina Manoliu – Săvulescu, care m-a invitat în toamna anului 2011 să fac parte din Corul de copii „Sunetul Muzicii”. La început, eram foarte jucăușă, îmi povestea mai târziu doamna profesoară. În timp ce corul repeta, eu umblam de-a bușelea pe sub scaunele pe care stăteau copiii, purtând sub braț un covoraș verde de plastic. La finalul cântecului ieșeam de sub scaune, mă ridicam în picioare și luam poza de final, cu mâna stângă ridicată.
De curând, am revăzut pozele de la botez. Cea mai frumoasă este poza în care, la biserică, sunt ținută în brațe de doamna Angela Moldovan.
Ana Magdin: La ce vârstă ai început să cânți, și, unde?
Angela Ioana Gheorghiu: Primele mele cântece, le-am interpretat în cadrul Corului de copii „Sunetul Muzicii”, sub îndrumarea doamnei Cristina Manoliu – Săvulescu. Am debutat la TVR, în anul 2013, în cadrul unor emisiuni, cum ar fi: „Prețuiește viața!” (20.10.2013 – prima apariție), emisiune moderată de Andreea Marin, apoi la „Odată-n viață” (05.12.2013), emisiunea moderată de Iuliana Tudor, a urmat emisiunea „Ia-mă acasă de Crăciun” (24.12.2013), unde am recitat textul final al piesei interpretată minunat de Adrian Enache. Primul meu concurs a fost „Tu ești Primăvara mea” și a avut loc la data de 05.04.2014, unde am interpretat piesa „Sacul și Acul” compusă de Jolt Kerestely, obținând premiul al II-lea, la categoria 4-6 ani.
Ana Magdin: Cum este la școală, în ce clasă ești?
Angela Ioana Gheorghiu: Am început școala la vârsta de 6 ani și aproape nouă luni. Fiind născută pe 27 decembrie (de ziua tatălui meu – Sf.Ștefan), părinții au decis să rămân încă un an la grădiniță și datorită programului muzical destul de încărcat (cor, studiu canto individual, pian, pictură). Acum, sunt în clasa a IV-a A, la Școala Gimnazială nr. 24 din București. Am mai multe motive pentru care îmi place să merg la școală. De exemplu: bunătatea doamnei profesoare Claudia Matache, veselia colegilor mei de clasă, provocările de zi cu zi. Anul trecut am participat la cursurile „Micii Sanitari” unde am învățat despre corpul uman, alimentație sănătoasă și cum să acordăm prim ajutor. Deoarece am obținut locul I pe clasă, m-am calificat la faza pe școală, și, astfel, am participat la etapa următoare, faza pe București, unde, individual, am obținut locul al 10-lea, însă, împreună cu colegii mei am reușit să calificăm școala noastră pe locul al doilea din toate școlile implicate în acest proiect.
Ana Magdin: Ai spectacole, ești invitată la evenimente?
Angela Ioana Gheorghiu: Da. Am participat la principalele concursuri pentru copii, din București, Constanța, Oradea, Baia Mare, Kiev și Malta. Ca evenimente muzicale, aș menționa turneul din Italia cu Corul de copii „Sunetul Muzicii”, unde am interpretat, ca solistă, cântecele „Dă-o mai departe” (compozitor Mihai Alexandru, textier Cezar Cristea), „Jocul Păsărelelor” (compozitori și textieri Frații Grigoriu) și o serie de canzonete italiene celebre.
Alte evenimente muzicale de excepție au fost concertele de la Ateneul Român, în compania Orchestrei Medicilor (concerte care au avut loc de ziua mea), unde am interpretat în data de 27.12.2016 „Îl așteptăm pe Moș Crăciun” (compozitor Virgil Popescu, textier Ioan Muntean), în data de 27.12.2017 am interpretat celebra piesă „Stille Nacht” (compozitor Franz Xavier Gruber, textier Joseph Mohr), iar în data de 27.12.2018 această piesă am cântat-o împreună cu Corul „Vox Medicalis”. Tot pe scena Ateneului Român, am cântat împreună cu Corul de copii „Sunetul Muzicii” la „Concertul Extraordinar de Paști”, susținut de ”Orchestra Camerata Regală”.
Nu pot uita spectacolele de Crăciun organizate de Opera Comică pentru Copii, atât la sediu cât și la Sala Polivalentă, unde am interpretat cântecele: decembrie 2014 – „În lumea poveștilor” (compozitor Cristina Manoliu – Săvulescu, textier George Popovici), decembrie 2015 – „Îl așteptăm pe Moș Crăciun” (compozitor Virgil Popescu, textier Ioan Muntean), decembrie 2016 -„Iarna-i gălăgie” (compozitor/textier Mihai Alexandru) și decembrie 2018 – „Sunt în al nouălea cer” (compozitor Cristina Manoliu – Săvulescu, textier George Popovici).
În 30 octombrie 2016 am fost solicitată de echipa TVR 2 să interpretez rolul copilei din piesa de teatru „Livada de vișini” de A.P.Cehov, în compania marilor actori Valeria Seciu, Marian Râlea, Dan Aștilean, Ioana Anton, Andreea Bibiri, Mihai Călin, Gelu Niţu, Anca Sigartău, Adrian Ciobanu, Ruxandra Maniu, Ion Besoiu, Dan Rădulescu, Iulian Rădoi, Cristina Osiceanu, Laura Blica Vlad, Toader Vlad, Lorendi Rădulescu.
Menționez că am susținut și un concert la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din 5 noiembrie 2018.
În luna mai 2019, am fost invitată în Saõ Paulo, unde am cântat melodiile „Hora mea” și „Toy”, în fața a peste două sute de artiști și reprezentanți ai acestora, veniți din lumea întreagă.
În anul 2019 am debutat la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București unde am interpretat superbele melodii „Hora mea” (textier Daniela Tudose), „Soarele și Copilul” (primă audiție, textier Carmen Aldea-Vlad), ambele compuse de Horia Moculescu și „Vine iarăși circul” compusă de Jolt Kerestely, textier Viorela Filip.
Tot la capitolul realizări, trebuie să menționez clipurile video, care se găsesc pe Youtube, în colecția Al Mike Pepiniera, cu melodiile, „Dă-o mai departe” (2017), „Hora mea” (2018), „E nevoie de schimbare” (2018), „Iarna-i gălăgie” și „Carnavalul Iernii” (2019).
În 20 decembrie 2019 am cântat piesa „Soarele și Copilul” acompaniată de Orchestra Inspectoratului General al Muzicilor Militare (Fanfara Militară).
Un eveniment drag sufletului meu, a fost colaborarea cu doamna Margareta Pâslaru. Alături de domnia sa și de domnul George Nicolescu, am înregistrat piesa „Nani, Făt-Frumos”. Această piesă face parte din albumul „Providența”, destinat strângerii de fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu deficiențe de vedere. Sper din tot sufletul și abia aștept să mai colaborez cu acest OM special, doamna Margareta Pâslaru și în cadrul altor proiecte.
Ana Magdin: Unde vei cânta în această perioadă?
Angela Ioana Gheorghiu: Anul acesta se anunță un an plin de promisiuni. Am început pregătirea pentru participarea la principalele concursuri muzicale pentru copiii din țară și din străinătate, am înregistrat deja două melodii care îmi plac foarte mult, „Soarele și Copilul” și „Enigma Lumii”. Urmează un turneu artistic în țară și străinătate. La toate acestea se vor adăuga concerte și alte evenimente deosebite.
Ana Magdin: Ai un proiect artistic anul acesta, ce noutăți le pregătești celor care te iubesc și abia te așteapă să le cânți?
Angela Ioana Gheorghiu: Așa cum spuneam mai sus, sunt deja multe proiecte muzicale, care mă obligă la o muncă serioasă. Am în pregătire o nouă melodie, cu care voi participa la concursuri. Este o nouă etapă în pregătirea mea muzicală, trebuie să învăț un nou repertoriu, cu noi modalități interpretative. Pot să vă spun că, pentru prima dată, voi interpreta anul acesta cântece din colecția lui Tiberiu Brediceanu. Sunt cântece populare, culese și adaptate pentru voce și pian.
Ana Magdin: Știu că munca ta, a fost încununată cu premii, poți să ne spui câte ceva despre aceste recunoașteri ale muncii și talentului tău?
Angela Ioana Gheorghiu: În cei aproape 6 ani de la debutul meu ca solistă, pe scenă, am primit peste 90 premii și distincții la principalele concursuri din țară și străinătate, cum ar fi: „Tu ești Primăvara mea”, „Mamaia Copiilor“, „Ursulețul de Aur“, „Star Vivere Music Revolution“, „Glasul Copiilor“, „All for Music”, „Miracol de Crăciun”, „Ministar Cireșar“, „Flori de Gheață”, „Euro Pop Music Vision”, „Star Melody” și „Concursul Jolt Kerestely”. Participarea la concursul „Young Music Festival” din București, mi-a adus premiul I și o bursă la TV&Film Academy by Ruxandra Ion, beneficiind gratis de cursuri de actorie, din octombrie 2015 până în iunie 2016. Internațional, am câștigat premiul I la concursul „Young Europe“ de la Kiev (Ucraina).
Ana Magdin: Ce faci tu într-o zi obișnuită?
Angela Ioana Gheorghiu: Merg la școală, îmi fac temele, merg la cursurile de canto, pian și teoria muzicii sau la engleză. Trebuie să vă spun că orele de engleză cu doamna Roxana Kerestely sunt un deliciu. Dacă îmi rămâne timp (și asta se întâmplă de obicei vinerea), desenez, mă joc, îmi place să creez jucării din hârtie, să joc șah, dacă tata are timp. Mai nou, am învățat să joc table.
Ana Magdin: Unde îți place să îți petreci timpul liber, cum te relaxezi, cum îți bucuri suflețelul?
Angela Ioana Gheorghiu: Desenez, pictez iar dacă este frumos afară, mă plimb cu trotineta, însoțită întotdeauna de bunica. Alteori mă distrez cu prietenii, atunci când sunt invitată la film sau la serbarea zilei lor de naștere.
Ana Magdin: Cum vrei să fie oamenii…?
Angela Ioana Gheorghiu: Buni, fericiți și sănătoși. Dacă nu pot fi buni tot anul, măcar să fie buni de Paște și de Crăciun.
Ana Magdin: Cum este viața pentru o micuță artistă în România? Te sprijină cineva, statul român, te ajută cu ceva…?
Angela Ioana Gheorghiu: Viața este minunată. Mă bucur de copilărie, mai ales când merg acasă la bunica, unde mă așteaptă pisicuța casei, Miți, cățelul nostru superb, Cezar, florile din grădină, iarba, gâzele și tot felul de gândăcei descoperiți pe plante. Pentru mine, România este cea mai frumoasă țară din lume.
Muzica este frumoasă, cui nu-i place? Muncesc cu plăcere și mă bucur de fiecare succes. Părinții sunt cei care mă sprijină necondiționat. Datorită faptului că am câștigat premii la concursurile recunoscute de Ministerul Educației, beneficiez lunar de o bursă, pe parcursul unui an școlar.
Ana Magdin: Ce stil muzical îți dorești să urmezi când vei fi mai mare?
Angela Ioana Gheorghiu: Nu știu încă. Acum învăț, acumulez informații, fac comparații. Nu m-am hotărât…mai am timp să mă gândesc.
Ana Magdin: Cine îți compune, care este compozitorul tău preferat, acum…?
Angela Ioana Gheorghiu: Sunt onorată să am compoziții scrise special pentru mine, de oameni deosebiți, precum: Horia Moculescu, Jolt Kerestely, Mihai Alexandru, Ovi Jacobsen. Este o plăcere să merg în studioul de înregistrări și să le ascult sfaturile. Nu am cum să nu îi iubesc!
Ana Magdin: Un gând pentru copii…, dar, și pentru românii de pretutindeni!
Angela Ioana Gheorghiu: Îmi doresc ca toți copiii să fie buni, luminoși, bucuroși, sănătoși, să se joace cât mai mult iar românii de pretutindeni să nu-și uite țara, bunele obiceiuri străbune și locurile unde au copilărit.
Ana Moroșanu Magdin
Foto: Angela Ioana Gheorghiu