Un interviu de mare suflet cu două pictorițe gemene,
Nora: „Anii grei de încercări îşi pun amprenta pe fiecare artist în parte”.
Nada: „Conştientizarea limitelor proprii este esențială”!
“Născute în 29 iunie 1984, la Reşiţa, surorile gemene NORA şi NADA STÎNGU au urmat Liceul de Arte “Sabin Păutza” din oraşul natal. Apoi au absolvit Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, profesor Cătălin Bălescu. (cu Master şi Licenţă în Pictură) . În perioada 2008-2013 au avut o activitate expoziţională merituoasă în galeriile din Capitală.
În toamna anului 2016 au expus lucrări create în intervalul 2009 – 2015, pentru prima oară în spaţiul bănăţean la: Băile Herculane, Reşiţa (Galeria U.A.P.), Timişoara-Bastion. Iar in 2016, din nou la Timişoara (Direcţia de Cultură Timiş) si la Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara. Expozitiile recente au fost vizionate de câteva personalităţi culturale din Timişoara. Inclusiv de către maestrul Silviu Orăvitzan, care a apreciat talentul expozantelor, menţionând forţa viziunii şi profunzimea lucrărilor.
În 2016-2017, “ARTour” înseamnă un adevărat itinerariu expoziţional, în diverse oraşe din vestul şi centrul ţării, dar și peste hotare. Referindu-se la creația celor două artiste, curatorul expoziției, Dana Antoaneta Bălănescu, subliniază că artistele “au reuşit ceea ce şi-au propus, şi anume, să aibă o viziune trăită autentic. Prin mijlocirea unor personaje imaginare, ele traduc plastic anumite stări diversificate în decursul anilor, generând, astfel, schimbări majore în concepţia plastică.”.
Expoziţia deschisă la Uniunea Elenă include cele mai recente creaţii ale tinerelor plasticiene (aprilie-iunie 2016), prezentând două cicluri interesante. Deşi cele 20 de lucrari sunt diferite ca tematică şi amplasarea personajelor pe pânză, se poate observa lesne, la ambele pictoriţe, aceeaşi grijă pentru: materie, nuanţe, acorduri cromatice, calitate picturală. Ceea ce le conferă, neîndoielnic, VALOARE!
Deoarece, aşa cum mărturisea NADA: “Arta se naşte din conştiinţa celui care nu vrea să păcălească, ci doar să dăruiască.“, “Poem plastic”).
Ana Magdin: Nora şi Nada, ce înseamnă pentru voi promovarea acestei minunate arte, pictura, aici, în România?
Nora: O luptă continuă. Rezişti în funcție de CREDINȚĂ.
Pe câți îi interesează ce se află în spatele pânzelor panotate pe pereții galeriilor? Anii grei de încercări îşi pun amprenta pe fiecare artist în parte. Unii pictori se descurajează, critica celor din jur omoară elanul creator, nesiguranța zilei de mâine îi determină să abandoneze calea aleasă. Alții, cum este şi cazul meu, se ambiționează; încrederea combate frica de imprevizibil şi CONTINUĂ.
Nada: Pictura e un dar ce trebuie şlefuit, indiferent de contextul în care îți este dat să-ți desfăşori activitatea.
Ştim cu toții că nu e uşor să construieşti artă în România, în condițiile în care grija pentru supraviețuire e principala problemă a majorității artiştilor.
Tineri capabili, doritori de schimbări sunt, dar se izbesc de cei incapabili, adormiți in confortul lor.
Astăzi se fac atâtea miştouri, încât pentru un neintuitiv este imposibil să discearnă între o pictură trăită si una mimată.
Există tendința de a grăbi dezvoltarea firească a unui talent prin impunerea de proiecte, direcții.Tânărul, panicat să nu rateze topul, scoate felurite păcăleli, străine de spiritul său. Un număr de câteva lucrări şi gata…Event!
Pentru mine un proiect reprezintă statornicia unei idei, teme, ce prinde consistență în timp.
Unii artişti doresc narațiunea, cât mai multă descriere…romanul „pictural”. Eu percep pictura ca pe-o încercare de sintetizare, de esențializare a ofertelor realității.
Dacă ajungi să omori copilul din tine, te poți declara pierdut sufleteşte, mesajul tău va fi produsul unui îmbătrânit, ofensat pe toți si toate.
Din păcate, fotografia l-a prostit pe pictorul slab. E aşa hazardat în abilități tehnice încât uită că „cei mari au fost dintotdeauna simpli”(Corneliu Baba).
Ana Magdin: Când ați avut prima voastră expoziție de pictură?
Nora: În perioada licenței, 2008, anul trei de facultate. Atunci a fost începutul picturii trăite autentic, încercarea găsirii sinelui.
Nada: Aşa cum se bucură alpinistul de urcuşul pe un munte şi mai puțin de momentul când ajunge în vârf, aşa e pentru mine cu expozițiile. Expunerea e confirmarea faptului că mi-am folosit timpul cu înțelepciune, că pot oferi din ceea ce am primit.
La TNB Artis, Bucuresti, am văzut întâia oară cum relaționează o lucrare de-a mea cu contextul. Pe atunci, eram un copil extrem de dificil, speriat de expunerea personală. Fugeam de explicații, descrieri conceptuale.
Domnul profesor, Cătălin Bălescu, a fost primul artist care ne-a înțeles şi încurajat viziunea, afirmând că suntem autentice.
În anii aceia, la atelier, mă simțeam precum Meşterul Manole încercând să pun tuşă lângă tuşă. Desenul îl aveam foarte clar, dar nu reuşeam ceea ce doream prin materia picturală. Ştergeam totul şi o luam de la zero. Prietena şi colega noastră de atelier, Dana, se amuza spunând: „Nadi, cu atitudinea asta, ori o să ajungi un mare pictor, ori o mare ratată!”.
Conştientizam că vreau ceva personal, care să nu prezinte exteriorul, ci interiorul.
Imboldul acelor lucrări a fost reacția la ideea că pictura e depăşită. Vedeam cum tinerii se îndepărtau de ea, complăcându-se în imitații foto si hiperrealiste. Doream să fac pictură. Starea de angoasă resimțită o exteriorizam prin acele personaje imaginare, supradimensionate pe întreaga suprafață a pânzei, cu membrele distorsionate. Personajele voiau să rămână in limitele bidimensionalului!
Ana Magdin: Care sunt cele mai importante expoziții cu lucrările voastre?
Nora: Până în momentul de față, nu am avut expoziția care să înglobeze complexitatea proiectelor la care lucrăm. La toate evenimentele am prezentat mostre, câte un exemplar din fiecare temă.
În perioada 2008-2014, am expus pe simezele bucureştene, iar din 2015, la intervenția doamnei dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu, am inițiat un turneu expozițional național şi internațional – ARTour, momentan în diverse oraşe ale țării: Băile Herculane, Reşița, Timişoara, Hunedoara, din nou Bucureşti. Mulțumim extraordinarei doamne, Dana Antoaneta, pentru toată susținerea! Atitudinea şi angajamentul dânsei sunt unice în peisajul autohton.
Fiind originare din Reşița, ne-am bucurat să revenim acasă ca tinere artiste invitate. „Agora” a fost neîncăpătoare!
Cea mai recentă expoziție am susținut-o anul trecut, luna octombrie, la Uniunea Elenă din România, de ziua Marelui NU al grecilor.
Nada: Cele mai memorabile expoziții sunt acelea când reuşim să transmitem, când reuşim să scoatem oamenii din obişnuințe, comodități şi superficialități.
Lumea nu ar trebui să vină să vadă „aceleaşi”, ci viziuni creative, realitatea îmbogățită de sensibilitatea fiecăruia. Să transmiți că eşti prezent, conştient că există ei şi doreşti să le vorbeşti. Să creezi un dialog, nu un monolog!
Astăzi avem atâta libertate, încât e păcat să pretinzi că eşti altcineva, chinuindu-te să fii pe plac, iar în neputința ta nu reuşeşti decât nostalgii moderniste. Conştientizarea limitelor proprii este esențială!
Îmi aduc aminte de critica unei doamne care, văzând lucrarea „Cu gândul la Maica Domnului”, mi-a spus: „Dar, aici, nu-i Maica Domnului!”, „Bineînțeles că nu e”, i-am răspuns eu „E doar ceea ce îmi transmite gândindu-mă la ea: o verticală, cu membrele alipite corpului, capul uşor aplecat, ascuns după mâinile în postura rugăciunii”.
La Timişoara, a doua zi după vernisaj (Casa Artelor), am primit vizita domnului Silviu Orăvitzan. Ne-am întărit, auzind de la dânsul, că picturile noastre depăşesc superficialitățile specifice tinereții: „Hai, înainte, că aveți ceea ce trebuie!”.
Ana Magdin: Când şi unde veți avea următoarele evenimente atât de frumoase?
Nada: Trăim o viață imprevizibilă. Constanta e că reuşim să ne vedem de-ale artei. Avem în program expoziții în cadre interesante.
Ana Magdin: Ce noutăți aveți pentru toți cei care vă admiră divinul talent?
Nora: Noile serii la care lucrez, începând cu anul 2016, se axează pe raportul Om-Divinitate.
Cumva, întregul demers e pe varianta optimistă: viață-speranță-ajutorul necondiționat.
Doresc să aduc şi un omagiu acelora care-şi riscă viața pentru semenii lor.
Îmi place jocul, compunerea ingenioasă. E nebunie mare în capul meu, nesfârşite posibilități! Mă bucură materia picturală, pe care o tratez cu maximă importanță. Am multe de făcut şi timpu-i scurt.
Nada: Demersul meu artistic creşte în direcții paralele. Pe de-o parte, mă străduiesc să prezint ființa noastră cu slăbiciunile, neputințele, fricile, blocajele, tot ceea ce ne reține şi ne împiedică să avansăm; iar pe de altă parte, speranța, ocrotirea, îndrumarea, ceea ce nu ține de puterile noastre.
Cel care îl respinge, cel care-l caută şi cel care l-a găsit pe Dumnezeu.
La 23 de ani, când am început prima serie de personaje imaginare, vorbeam despre mine, astăzi îndrăznesc să vorbesc despre noi toți.
În ultimii ani am desenat foarte mult, majoritatea intențiilor sunt acolo, în acele schițe. Proiecte în construcție, nu e nimic finalizat.
Această decadă de căutări/întrebări, m-a ajutat să-mi conştientizez poziționarea pe plan artistic.
Am înțeles că tot ce ni se întâmplă e pentru creşterea noastră interioară.
Când trăiam perioadele, aşa-zise, tranzitorii (de la un proiect la altul) sesizam că o formă fără prea multe posibilități poate avea mii de variante.
Tot ceea ce sunt în prezent se datorează încrederii în darul primit. Conştientizez că sprijinul, tăria, perseverența, le-am avut de la Cel care ne-a înzestrat. Dacă rămâi pe baricade, nu-ți pierzi demnitatea, Dumnezeu îți va deschide porțile care contează.
Ana Magdin: Cum este România pentru sufletele pictorilor?
Nora: Sincer, needucată în abecedarul picturii. Uşurința adoptării termenului de „artist” pentru oricine care deține o diplomă de absolvire a unei facultați de arte. Preocuparea majorității e clădirea CV-ului. Acestă goană nu e doar în România, ci peste tot în lume. Îmi amintesc de un workshop din timpul facultății, când un artist, profesor în SUA, a rămas impresionat de acuratețea schițelor mele. M-a rugat să-i dau voie să fotografieze desenele, să le dea exemplu şi studenților săi…acolo nimeni nu mai desenează…tinerii habar nu mai au de istoria artei.
Întrebarea mea este: câți pictori mai sunt interesați de o armonie, de un acord cromatic, de desenul sincer? Dincolo de teorii şi mari concepte, câți tineri sunt cu adevărat pictori?
Mi-ar plăcea să afirm că m-am născut într-o țară cu care să mă identific, dar simt că nu aici este locul meu. Poate şi din cauză că bunicii din partea mamei nu sunt români, ci sârbi şi cehi.
Nada: Sunt artişti care reuşesc, indiferent de contextul unde îşi desfăşoară activitatea, să vorbească universal, iar alții, deşi, mai bine informați, cu şanse de călătorii pe întreg mapamondul, nu sunt capabili să scoată ceva autentic.
Pare banal, dar dacă ştii să te bucuri de lucrurile simple, poți fi cel mai mare pictor doar pictând o floare, aici, în România, şi cel mai mic alergând după miraje la New York. Dacă nu ai personalitate, atitudine, nimeni nu te va lua în serios nicăieri în lume. Vei rămâne doar un turist-artist.
Țara în care te naşti n-ar trebui să-ti condiționeze creativitatea „of, de ce m-am născut în sărăcia asta?!” Mergi înainte! Fă desene pe cele mai ieftine materiale! Nu te uita în stânga şi-n dreapta „ce norocos e ăla”. Mergi pe drumul tău şi nu pe al altora!!
Eu am convingerea că dacă eşti născut pentru asta, vei ştii să renunți la tot ce împiedică edificarea ta artistică. Textele „nu am timp sau bani să fac artă”, nu au voie să existe. Fă-ți timp, câteva minute pe zi, desenează, scrie ceva pe carnețelul tău! Uşor-uşor vei realiza că deja ai un proiect.
Este extraordinar să vezi cum se ridică ceva sau cineva din aparentul imposibil.
Ana Magdin: Ce vă doriți pentru sufletele voastre?
Nora: Să avansez pe toate planurile!
Nada: Să învăț să accept şi ceea ce e în afara eului propriu.
Ana Magdin: Ce vă bucură sufletul şi viața?
Nora: Speranța că la Dumnezeu totul e posibil!
Nada: Iubirea
Ana Magdin: Ce vă inspiră cel mai mult?
Nora: Elan creativ am din cele mai banale, puțin perceptibile lucruri. Îmi pot imagina o compoziție interesantă doar privind textura unui zid sau eşarfa unei persoane.
Spre deosebire de sora mea, care porneşte de la o figură umană când îşi exprimă intențiile plastice, pe mine mă intrigă şi celelalte viețuitoare. În noile lucrări întorc pe toate părțile diverse anatomii.
Nada: O cariocă în mână şi o cafeluță lângă e deja startul. Succesiunea ideilor vine lucrând. Aud o vorbă aruncată aiurea sau inteligent la radio…pac…o notez şi e un început de ceva.
Îmi place ideea de a fi solidară cu situațiile, stările mai puțin plăcute. Încerc să mă apropii de oameni prin ceea ce fac.
Pentru mine, desenul e respirația!
Seria Arcadelor este extraordinară în capul meu, destul de bună în desen, dar nu îndrăznesc s-o materializez în pictură.
Când pictez, mă simt parcă aş construi un bloc cu infinite etaje. La prima pensulă totul e proaspăt şi zic: „gata, aşa rămâne!”, apoi, parcă, aş mai adăuga ceva…dintr-o dată e numai bună de aruncat. NU pictez, încă, aşa cum aş dori! Pentru mine, pictura rămâne cel mai complex, problematic mijloc de exprimare, tocmai pentru că e limitată la a exprima esențialul…se simt nimicurile.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Nora: Fiți curajoşi, nu vă pierdeți demnitatea!
Nada: Capul sus!
Ana Moroșanu Magdin
