La o cafea cu Veronica Balaj, mare om de cultură, scriitoare, jurnalistă, și un om de o calitate rară, o româncă de succes, cu care ne mândrim în lume,

„La Radio France International, era o agitație discretă, un dinamism stilat, priviri politicoase, zâmbet deseori cifrat, eleganță. Așa aș descrie pe scurt ambientul. Să nu uit să spun despre politețea care, la francezi este lege, scrisă și nescrisă, dar, să poposim la departamentul France Culture. Acolo am fost repartizată după un stagiu la Știri. Și cum la noi încă nu se lucra cu Cd-uri, a trebuit să învăț cum se editează o emisiune folosind selecțiuni dintr-un Cd. Acum nu pare nu știu ce mare lucru, dar atunci , pentru mine, a însemnat o experiență. E bine să precizez că, Radio France Intrenational transmitea pentru 12 țări!”

VE R O N I C A B A L A J

Note biografice

Studii:

Jurnalistă, absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea de Vest, Timişoara.
Studii postuniversitare de jurnalism, Bucureşti,
Studii de jurnalism la Radio France International, Paris
Studii postuniversitare de limbă şi civilizaţie franceză, Universitatea Neuchâtel Elveţia, 2000.

Premii literare ,{Selecțiuni}:

Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara ,pentru romanul Baltazara 2000;
„Diploma di merito”- Acccademia „Citta di Roma”, 2004;
Premiul Asociaţiei Culturale „Austria pentru România”-Graz, Austria, pentru vol. Zieben mal das leben, /De șapte ori viața , 2005;
Premiul „Lenau” pentru poezie-Viena, 2005;
Premiul internaţional de poezie, „Don Luigi di Liegro”-Roma, 2009;
Diploma de merit a asociaţiei culturale internaţionale „Athanor”-Roma, 2010;
Dipolma de onoare ,”Orizonturi Univeristare”, a asociaţiei cu acelaşi titlu-Timişoara, 2010;
Diploma Schimburi culturale Româno-Vieneze-Viena, 20012;
Premiul ”Cerneala de aur” -Tel Aviv, Israel, 2013;
Premiul Festivalului Internațional de Poezie,” Mare și cuvinte”, Budapesta, 2013
Premiul ” Ioan Slavici,” al Societăţii Culturale şi al Universităţii I.Slavici, Timişoara, 2015 ;
Diploma Asociaţiei scriitorilor de limbă ebraică, Ierusalim, 2012 şi 2014.
Diploma de merit, Universitatea „Alcala” și Uniunea Lucian Blaga, a Scriitorilor Români, Madrid, 2016
Diploma de Merit , Academia Româno -Americană, ARA, Montreal, Canada 20 16 și 2018, Cluj Napoca, Congresul al 47-lea al
Medalia și diploma Asociațiilor Culturale de limba română în colaborare cu Primăria din Montreal Canada, pentru l a lI-lea, „,Convorbiri cu personalități românești din Montreal”, intreviuri, 2018

Alte diplome au fost obţinute ȋn Canada, Austria, Serbia (Vrset),Franţa (Angouleme).

Membră a Societăţilor Literare:

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (din 1992);

Membră a Societăţii Culturale „Radix”, Belgia,1992-2000 ;

Membră a Accademiei Cittá di Roma , Italia, 1999

Membră corespundentă a Asociaţiei Canadiene a Scriitorilor Români, ACSR;

2019-2019

Membră a Asociaţiei Culturale AUT-PRO-ROM , Austria-România, Graz, 2006;

Vicepreşedinta Asociaţiei Culturale Internaţionale „Athanor”, Roma, 2009-2014 ,

când și-a închis activitatea

Membră a Academiei Internaționale Româno-Americane, ARA, 2012;

Membră a Societăţii Sud-Est Europene de Studii Canadienistice, 2012.-2017;

Mmebră corespondent al Uniuni, Lucian Blaga, a Artiștilor și Scriitorilor Români din

Madrid, 2018.;

Membru fondator și membră onorifică a Asociației Scriitorilor de Limba Română din America de Nord, ASRAN, Montreal,Canada, 2019.

Alte detalii in :

–Enciclopedia Banatului, Ed 1-a și a 2-a, 2017, 2018,

–Dicționarul esențial al Scriitorilor Români, Mircea Zaciu, Marian Ppagagi,Aurel Sasu, Editura ,Albatros, 2000.

–-Who” Who, în România- Ediția din Atena, Grecia, 2002:;

– General al Literaturii Române, editat sub egida Academiei Române, Editura Univers Enciclopedic,București, 2003,vol.-I-

–- .ENCICLOPEDIA PERSONALITĂȚILOR, Editura Hubner, Elveția, 2009 vo.l Vol.Coordonate critice, Veronica Balaj, Edit.Mușatinia, 2014

VOLUME DE AUTOR

Prez.selectivă. Nu sunt cuprinse vol.în colaborare sau antologiile în care autoarea a fost prezentă.

–.În căutarea timpuluii prezent, volum coectiv de debut, 1989, Editura Facla ,Timișoara

–..Jurnal de Timișoara.. Edt Hercules, , Herculane, 1990.Sărbători amânate, roman, edit.Helicon-Banat, Timișoara,

–Ne tirez plus (proză scurtă), ediţie în limba franceză, traducere de Rodica Draghincescu, dp.v română, Jurnal de Timșoara, ,editura Etoille d”Argent, Namur, Belgia, lansaltă a Bruxeles, 1992.

–Paris sans moi, {proză scurtă,} traducereGilbert Stenford și Rodica Opreanu, Angouleme, Franţa, Editura L’Oest, 1993;

–Sărbători amânate, (roman), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1993;

– Ploua la Troia (proză scurta), Timişoara, Editura Helicon Banat, 1994;

–Vara himerelor, roman, Edit. Perenia, 1996, Timișora

–Cu îngerul la arat/ Ploughing with the Angel(poeme), ediţie bilingvă română-engleză, traducere Antuza Genescu, Timişoara, Editura Mirton, 1997, lansată la New York, pe atunci, Centrul Cultural Român;

–Ritualuri de scrib, rom/engle/, Poeme, edit, Excelsior, Timișoara 1998

–-Cafeneaua anticarului/ Le cafe du bouquiniste,(poeme), ediţie română-franceză, traducere Claudiu Soare, Bucureşti, Editura Vinea, 1999, lansat la Universitatea Neuchatel, Elveția,

–Zile de sticlă, proză scurtă, Edit.Augusta, Timișoara, 1998

–Între alb și noapte, Ed.rom/engl, Editura Augusta, Timișoara, 2000

–Baltazara, – (roman), Timişoara, Editura Mirton, 2001, ediţia în limba italiană, –traducere Marcella Marone, lansare a variantei în limba italiană, la Roma, 2005:;Volum lansat și la New York,

–Băutori de nepăsări, Versuri, ED rom-fr-engleză, trad.Antuza Genescu și Rodica Opreanu, Edit,Art Press, Timișoara, 2003.

–Fuga nell cerchio, versi, limba italiană, Edit .Aticus, Parma, Italia, 2004

Blatazara, –varianta in limba italiană. Edit Marcius, Trad. Marcela Maronne, Roma, 2005

– -De şapte ori viaţa/ Sieben mal das Leben, { proză scurtă } ,ediţie româno-germană Timişoara, Editura Mirton, lansat la Viena, pe atunci, Centrul Cultural Român 2005;

–Carnavalul damelor (roman), Timişoara, Editura Hestia, 2005, Timişoara,

–Între noi soarele nordic, proză scurtă, Edit.Hestia, 2006,Timișoara

—Poeme în civil, ed. rom-engl,trad,Antuza Genescu, Edit, Hestia,, Timișoara, 2007

–AREOPAGUS,Interviuri cu scriitori români din diaspora, coautorae, Cristina Mihai, edit.Atticea, Timișoara, 2007

–-Puzzle venețian (proză scurtă), Timişoara, Editura Hestia, 2008;

–Piruetă pe catalige/ Pirouette auf Stelzen (poeme), ediţie română-germană, traducere Julia Schiff, Timişoara, Editura Brumar, 2009;lansată în Germania, Munchen și la Viena, la Institutul Cultural Român, 2015

– Exil de zi şi noapte/ Exil de jour et de nuit, (poeme), ediţie română-franceză, traducere Rodica Opreanu și Gilbert Stenfordt, Timişoara, Editura Anthropos, 2010; Prezentată la Budapesta, la Festivalul de poezie Mare și cuvinte, 2012.

–Piruett Golyalabakon (versuri), ediţie în limba maghiară, traducere Julia Schiff, Budapesta, edit.Amon, 2010;

––Scut iluzoriu (versuri), ediţie română-ebraică, traducere Menahem Fallek, Editura,Zur-Ott, Ierusalim, Israel,

–- Cina lupilor, (roman) Edit. Cronica, Iasi, 2013;

–-Ierusalim-Jerusalem, (poeme), rom-engl-ebraică, Edit.Zur-Ott, Iersualim, 2013;

–Orașul alb, proză scurtă, Edit,Partos, 2014, Timișoara-

–Podul soarelui/ Punete del sol , } poeme- poemas},edit. .Mușatinia, Roman, varinata spaniolă, lansată la Universitatea Alcala, Spania, 2016.

–Mătase și cafea rece elvețiană/ Seda y cafe suizo frio,{ proză scurtă poematică}, ediție rom-spaniolă,Edit .Eurostampa, Tmișoara /Madrid,Spania,2016

–-Convorbiri cu personalități artistice din Montreal, vol I.Edit Hay Garfits, Montreal, Canada, 2017

–Poeme/Poemas, Ed. Rom ./spaniolă, traducere, Anne Mrie Sokol, Juan Antonio Torres Marquez,2017,

–Tentația Cuvântului, Interviuri, Edit.Mirtobn, Timișoara 2016.

– Convorbiri cu personalități reomânești din Montreal, vol-al –II-lea coautoare, Eva Halus, Edit.Hey Grafits, Montreal, 2018, Canada,

–Solilocvii, poeme rom /engl, trad. Eva Halus și Karl Kraft ,Edit.Gordian, Timișoara, 2017

–Convorbiri cu personalități românești din Montreal, vol al –III-lea, ,Edit hey Grafits, coautoare, Eva Halus, Montreal ,2019

–Stampe imaginare/Stamp immaginaires, poeme, ed rom-fr/trad Ecaterina Chifu, Edit Mușatinia ,2018, Lansare Bruxelles , Casa Artelor, 2018

–Amiază nevindecată, roman, Edit Victor Babeș, Timișoara, 2019

––Restituiri culturale bănățene, Interviuri ,Edit,David Press Print, TimiȘoara, 2019

–-Cotidiene pariziene, poeme, Edit,Junimea, Iași, 2020

––Tatuaj interior, proză scurtă,Edit.castrul de Thymes, Timișoara, 2021

Ana Magdin: Dna Veronica Balaj, la ce vârstă ați început să iubiți jurnalismul și literatura?

Veronica Balaj: Nu știu exact unde să pun această bornă. Ați folosit un cuvânt cu largă deschidere: Iubirea ! Relaționarea afectivă cu literatura, la mine s-a conturat insidios. Ca pentru toată lumea, începutul înseamnă cunoașterea cărților. Lectura. Cred că la oricine se construiește, indescifrabil, o comunicare între ficțiune și realitate. Personajele din cărți dau cale liberă ficțiunii, imaginarului, tu ca cititor le transpui în propria ta realitate sau imaginație. Proces complex. La urma urmei, sunt mai multe faze: interesul pentru scrierile alese, selectarea intuitivă, voită sau dirijată a subiectelor, a tipului de personaje, a temelor preferate. Cel puțin așa cred că se petrec lucrurile, desigur, nu pun în calcul excepțiile. Genialitatea are alte coordonate.

Poate important este punctul de conexiune între real și imagiar. Acolo germinează căi încă nedeslușite. Și simțăminte. Întrucât, poezia, proza, literatura în general, poate fi numită depozit de simțăminte. Cărțile sunt imense depozitare de viață. De trăiri. Inevitabil, putem vorbi despre un soi de afecțiune. Fără așa ceva, cercul relaționărilor, al comunicării ficționale prin intermediul lecturii nu s-ar putea lărgi mereu. Acesta se poate intersecta cu mai multe cercuri concentrice în perpetuă deschidere spre alte și alte feluri de comunicare iar farmecul sporește.

Metalegăturile mentale ne ajută în acest sens fără să depunem prea mare efort. În concluzie, nu am o dată calendaristică, un moment marcat ca fiind începutul afecțiunii pentru literatură.

Ana Magdin: Când ați intrat în lumea frumoasă a acestei arte, jurnalismul, și, ce amintiri aveți de la începuturile activității Dvs în acest domeniu?

Veronica Balaj: Ambele drumuri, jurnalism și literatură, au început cam în același timp, în paralel. După terminarea facultății, eram reporter la Radio, dar, mi s-a oferit în plus șansa de a realiza reportaje literare și pentru presa scrisă. Le publicam în revista Orizont, care înseamnă foarte mult în publicistica literară. Se știe că are o istorie, nu este doar o prezență în perimetrul acesta. La un moment dat, îmi propusesem ca plan de viitor, că voi scrie cronică literară. Curaj tineresc ! Auzi, să-mi dau eu cu părerea despre cărțile vreunui autor, eu care nu aveam nicio publicație editorială. Atâta că, încercasem niște prezentări de carte în studenție. Prilej azi, să mă privesc ironic. Neîngăduitor. Așadar, revin la punctul când publicam reportaje literare pe o temă dată, așa cum mi se cerea ! Scriam despre cercetarea și cultivarea cristalelor artificiale în laboratoarele Politehnicii timișorene, despre plantele care au fost studiate și folosite pentru descoperirea unui ser antialergic, de către dr.Dinu, renumit în vreme și alte subiecte care deveneau pagină literară. Dacă le-aș aduna, cred că ar însuma o carte.

Apoi, am început să scriu proză. La îndemnul unui om talentat, un sculptor și prozator, Ioan Aurel Ardeleanu, care mi-a spus: nu-ți mai pierde vremea cu reportaje, ai dovedit că poți scrie proză, până aici a fost un exercițiu, gata, publică altceva.

Următorul pas, a fost debutul, Cu proză scurtă, (câteva povestiri într-un volum colectiv), la grămadă, precum erau ordinele. Cartea a apărut în aprilie 1989, la Editura timișoreană, Facla. Atinsesem de fapt prima treaptă a literaturii, căreia, m-am supus de bună voie, fermecată, chiar și când îmi exercitam meseria de jurnalist Radio, ( în reprize și la Tv).

Pe planul paralel, jurnalistic, lucrurile evoluau în parametri unei alte meserii trăite la cote fierbinți. Ambele mele meserii s-au intersectat. Totdeauna, am realizat la radio emisiuni culturale, așa că, împreună cu invitații mei, scriitori, artiști plastici, rămâneam tot în domeniul artei. Nu pot număra, dar, sigur ar fi interesant să pot face un calcul matematic, oare câți scriitori au vorbit la microfonul emisiunii Viața literară, transmisă săptămânal, pe 630 KHZ, unde medii, timp de 22 de ani ? Brrr, jocul cifrelor mă amețește deja. Mă opresc aici.

Ana Magdin: Care este povestea primei dvs cărți?

Veronica Balaj : O întrebare acroșantă pentru oricine se află în arealul artei, cu precizarea că, fiecare carte, pornită spre lume, își are destinul său. Acum, dacă-mi este îngăduit, va trebui să povestesc despre două cărți, pentru că, s-a întâmplat să fie lansate în aceeași săptămână.

Rotim axa memoriei spre 1991. Nu pun la socoteală că, între timp, făcusem traducerea unei culegeri de poeme din limba franceză. Mă voi referi la prima carte semnată doar de mine, intitulată, Jurnal de Timișoara. În care prezentam, prin filtrul propriu, ceea ce trăisem în zilele când orașul fusese izolat de restul țării, când se murea din gloanțe, când mai toată lumea era în stradă. Trăiam istoria, și eu, în felul meu. Cartea a avut un parcurs interesant.

După ce am trimis un fragment în variantă franceză la o revistă din Belgia, mi s-a cerut și traducerea integrală. De acolo până la editarea în limba franceză, lucrurile s-au precipitat. Am plecat la Bruxelles, m-au invitat să mă cunoască. În total cu tot cu drumurile făcute pentru corectură, definitivarea textului, lansarea, etc, am fost acolo de vreo șapte ori. Cartea, în ediția franceză, s-a prezentat în sala impresionantă a monumentalei clădiri, La Maison de la poesie. O doamnă, Monique Deriquere, poetă și sculptoriță, dar, care lucra la Comunitatea Europeană, (parcă așa se numea pe vremea respectivă), mi-a asigurat legătura cu presa și mai ales cu Radioul de la Bruxelles, unde am mai avut bucuria să le fiu oaspete de câteva ori. Poveștile se leagă. Să revin la momentul lansării cărții. Totul era de neimaginat pentru mine. Sunetele unei harpe la care cânta măiestrit o artistă din orchestra orașului, între intervențiile vorbite, așișderea discursurile, accentuau starea de farmec. În semn de prietenie, cineva, tot un poet, a dedicat , lecturând în plen, un poem memoriei martirilor Timișoarei. Veneam dintr-un oraș erou. Fără să fi făcut vreun efort, mi se dedica o serată cu ștaif. Coordonatorul întâlnirii era un profesor de la Belle Arte din Bruxelles.

Mă revăd cum, înainte de începerea evenimentului, cum, preț de un minut, am zăbovit în fața afișului scris în franceză și flamandă, mirându-mă, cum de-au fost posibile toate câte mi se întâmplau, era vorba chiar despre mine? Mi se părea un carusel amintindu-mi cum, exact cu un an în urmă, mă rugam să nu care cumva să ricoșeze vreun glonț în ferestrele casei noastre. Pe bulevard se trăgea la greu. Îi spuneam fetei mele să se ascundă sub pian, iar acum, îmi dozam emoțiile unei bucurii neașteptate. Clar că soarta mă favoriza. România era foarte bine văzută atunci. Dacă ar fi fost atunci, pe firmament, această revistă care, iată, mă onorează cu aceste întrebări, i-aș fi transmis măcar o știre despre întâmplarea culturală care mă racorda la o altă realitate. Așa, nu am reușit decât o consemnare în România liberă de atunci. Și interviul dat pentru Radio Bruxelles.

În aceeași săptămână, era programată la Timișoara, prezentarea primului roman, cu titlul, Sărbători amânate. Începe a doua poveste. Nu mă hazardez în detalii, spun doar că era o privire psihologică asupra unei povești de iubire obsesivă. Ar suna mai bine rememorarea unei mici întâmplări adusă de neprevăzut, și, pe care, acum, o pot numi nostimadă. Iată cum a fost: Coperta romanului nu putea fi realizată color pentru că, la noi nu era încă tenhnologia offset așa că, inginerul de la Poligrafia Helicon Banat, unde urma să apară cartea, un specialist de înaltă clasă, inginerul Ioan Laslău, a avut amabilitatea să meargă la București să rezolve problema. Eu nu știam nimic despre acest lucru.

Desigur, o fi rugat vreun cunoscut , s-a străduit, iar eu, când mi-a prezentat coperta, în loc să-i mulțumesc, am avut o replică dezolantă: arată ca în romanele bulevardiere, am zis. Și, înciudată, pe drumul spre casă , am plâns. Omul care îmi făcuse un bine, specialistul care știa cum trebuie să arate o copertă, s-a dovedit a fi un spirit ales și nu s-a supărat pe mine. De-a lungul anilor, am mai scos și alte cărți sub îndrumarea sa, chiar la editura pe care și-a înființat-o. Lansarea primei mele cărți, a primului roman a fost un festin. Întreaga vitrină a librăriei din centrul orașului, timp de vreo săptămână , a rămas ornată cu volumele mele. Filmulețul momentului mă arată derutată. Acum, librăriile nu mai riscă să-și dea spațiul de publicitate pentru un singur autor, mai ales, începător fiind.

Ana Magdin: Ce faceți în aceste vremuri ?

Veronica Balaj: Lucrez, îmi iau curajul să sper că va fi din nou bine în lume, dar, nu m-am debarasat de grija să nu care cumva să experimentez vreo contaminare cu virusul. De aceea nici nu am organizat vreo prezentare a celei mai noi cărți pe care am semnat-o, intitulată Tatuaj interior, și care mai miroase a tipar . Am scris-o în acest an pandemic, bulversant pentru noi toți.

Ana Magdin: Cum a fost pentru Dvs viața în perioada de izolare din cauza pandemiei…?

Veronica Balaj: Am trăit într-o permanentă tensionare. Mi-am făcut o teorie proprie apropos de diferența între frică și teamă, raportându-mă desigur, la stările încercate de mine. Frica o asemui cu un animal feroce care se repede intempestiv, nu știi din ce parte se ivește. Teama este insidioasă, se strecoară șerpește, îți cuprinde mintea, persistă, o îndepărtezi cu greu. Pentru mine, ca și pentru multe alte persoane, pandemia a fost o încercare atât emoțională cât și a forței organismului. Am suferit , m-am îngrozit la pierderea unor prieteni dragi. Dacă ar mai fi rezistat două luni, azi se puteau bucura și ei de relaxarea situației.

Trebuia să mă izolez ? Ei bine, am acceptat, m-am obișnuit să văd non stop, în perioada stării de urgență , mașina Poliției postată la colțul străzii mele cu girofarele pornite. M-am încurajat singură spunându-mi că, în timpul revoluției chiar în fața intrării în locuința noastră, pe acest bulevard, se aflau soldați și tancuri. Tremuram în așteptarea veștilor primite de peste ocean, până unde s-a prelungit sufletul meu, înspre draga mea familie și, ca soluție, am recurs la un refugiu sigur : literatura, scrisul. Arta a fost suport pentru multă lume. Un refugiu benefic. Timp în care am finalizat cartea despre care pomeneam mai sus. Un volum cu tonalități de proză și jurnal, la care, deja au apărut două cronici.

Ana Magdin: Vă rog să îmi povestiți despre experiența Dvs la Radio France International, Paris !

Veronica Balaj: Facem va să zică, un viraj în anii frumoși. Stagiile, (că au fost mai multe, se petreceau totdeauna toamna). Așa s-a potrivit să fie. Clădirea, atât de renumită, nu pot spune că epatează dar nici nu poți trece pe lângă ea fără să o identifici. Mă voi referi doar la atmosfera de lucru și la o mică secvență. Altfel, va trebui să ne pomenim că a rezultat o carte de mărturii. La Radio France Intrenational, aș fi stat, (chiar am stat) ziua întreagă fără să mă plâng de oboseală . Dar, să intrăm, firește, cu legitimații, cu cartele, uneori cu explicații date portarului . Care mă impresiona prin morga susținută și de costumație. Uniformă cu fireturi, aproape ca un general. Holurile, ornate cu lumini și ziua, de parcă ciorchine de gutui străluminau galben cald, și nu mai spun, de cabinele de înregistrare sau cabinele de emisiuni în direct, totul era impresionant pentru mine. O agitație discretă, un dinamism stilat, priviri politicoase, zâmbet deseori cifrat, eleganță. Așa aș descrie pe scurt ambientul. Să nu uit să spun despre politețea care, la francezi este lege, scrisă și nescrisă, dar, să poposim la departamentul France Culture. Acolo am fost repartizată după un stagiu la Știri. Și cum la noi încă nu se lucra cu Cd-uri, a trebuit să învăț cum se editează o emisiune folosind selecțiuni dintr-un Cd. Acum nu pare nu știu ce mare lucru, dar atunci , pentru mine, a însemnat o experiență. E bine să precizez că, Radio France Intrenational transmitea pentru 12 țări. Nu intru în amănunte, jurnaliștii își pot închipui mai ușor ce înseamnă organizarea unei emisiuni: telefoane de contactare a invitaților, conform proiectului de emisiune, tematica, după ce a fost acceptată în ședința de redacție. Eram și eu într-o echipă, ajutam pe un tronson unde era nevoie. Nu realizam emisiunile. E hei, până acolo ar fi fost cale foarte lungă. Apropos, nici acolo, nici în renumitele trusturi de presă , criteriul de alegere al realizatorilor este doar experiența. Anii li se văd pe chip, dar, nu contează frumusețea exterioară. Să ne imaginăm și un mic timp petrecut în cabina de înregistrare. Spațiu, pentru mine cu încărcătură specială. Poate fi și poetic. O plăcere. Inima redactorului, a tehnicianului de la pupitru, preia, ( îmi place să cred ),că, preia ritmul cronometrului. Nu mai spun dacă ar fi fost vorba de o emisiune în direct. Fără să fi ajuns la acest nivel de acceptare, (venisem totuși ca un stagiar din est), am avut ocazia să prezint de câteva ori buletinul de știri locale împreună cu un coleg francez. Într-o săptămână, am slăbit două kilograme. După cum se vede, și emoțiile pozitive pot contribui la siluetă. La mine era vorba de stăpânirea emoțiilor la nivel de fiecare celulă. Concentrare maximă. Mai ales că, stilul lor mi se părea, ba chiar era foarte agresiv. Știrile năvăleau spre public în forță. Se impunea deci, o ritmare accelerată a vocii. Trebuia să aibă intonații acroșante. Ca și când venea potopul, ca și când te cuprindeau flăcările unui incendiu. Stilul nostru de acasă, era lent, calm, nuanțat. Așa percepeam eu la ora respectivă. La cultural însă, francezii preferă stilul colocvial, și, neapărat folosesc diplomația în a adresa întrebările. Aș mai aminti în context, referatele despre programul cultural destinat pentru cele 12 țări unde transmitea Radio France. O impresionantă deschidere informațională, culturală asupra unei părți importante de pe glob. Vreau să concluzionez că, sunt de acord cu un dicton: dacă îți place tot ce reușești să duci la împlinire, nu trebuie să mai muncești .

Am fost norocoasă din acest punct de vedere. Am fost avantajată să pot exercita o meserie de ardere. În care clipa contează , sub aspectul permanentei legături cu realitatea, cu viața. Nu cred că pot abuza de spațiul publicistic acordat și să vorbesc despre cât înseamnă vocea în comunicarea umană. Prin extindere, cât poate însemna în meseria de jurnalist radio. Concluzionând, este viața la modul rostit.

Ana Magdin: Aveți foarte multe premii, care este cel mai important pentru sufletul dvs?

Veronica Balaj: Întrebare ușor încuietoare. Cum să aleg, ce să aleg ? Și numai unul singur din multele momente de nerepetat !? Toate sunt importante, fiecare mi-a îmbogățit viața în felul său. Să aleg Premiul Cerneala albastră, primit la prima lansare de carte în Ierusalim și Tel Aviv. E vorba de volumul Scut iluzoriu, tradus în limba ebraică, de către Menachem Falek, președintele Asociației Scriitorilor de Limbă Ebraică din Israel. Totul s-a desfășurat în incinta celui mai vechi muzeu din orașul sfânt , iar la Tel Aviv, la Casa Scriitorilor de Limbă Ebraică, momentul impresionant a fost când, una dintre interpretele invitate de la Filarmonica din Ierusalim , a cântat la vioară melodia Ciocârlia, învățată special pentru acel eveniment, mărturisind că, din documentări a aflat cât de îndrăgit este la noi acest cântec. O intrepretare ca un dar de neuitat.

Ana Magdin : Cum vă doriți să fie oamenii din viața dvs?

Veronica Balaj : Tare mult mi-aș dori să întâlnesc numai oameni care nu pot să urască. Cei din apropierea mea, sau cei din familia mea, să rămână precum sunt. Iubitori și toleranți. De-ar vrea lumea să fie așa, la modul general, ideatic, nu s-ar mai vântura răul pe mapamond. A, să nu uit o mărturisire, tare aș dori să crească speranța longevității, să văd oameni bucuroși, nestresați, generoși !

Ana Magdin: Ce vă place să faceți pentru sufletul Dvs ?

Veronica Balaj: Sunt o persoană dinamică. Îmi plac foarte multe lucruri, unele contrastante. Îmi place liniștea din orele când scriu, dar mă simt excelent și în vria în care mă plasează zilnic meseria de jurnalist. Comunicarea este foarte importantă pentru mine. Iarăși spun că am avut norocul să pot avea ceea ce-mi face bine, și ca jurnalist și ca scriitor, pot comunica. Iată esența. Magazinele de vestimentație, sunt atrăgătoare pentru orice ființă feminină. Haine frumoase, mătăsuri… Și, mărturisesc, ceva bine știut de toți care mă cunosc. Îmi place să șofez. Experimentez curajul să conduc și în capitala Canadei, fără să cunosc toate traseele. Îmi plac mult mașinile. Îmi strâmb gâtul după cele mai frumoase mașini, pe care, nu le voi avea niciodată. Sintetizând, cred că nu mă laud dacă citez titlul unui articol ușor de găsit și pe Google, semnat de scriitorul, (foarte exigent de altfel), Ion Marin Almăjan: Veronica Balaj , argintul viu al literaturii feminine din Banat. Zic așadar, dinamicitatea mi-a dăruit-o Dumnezeu, cărui-i mulțumesc pentru că pot alege să fac atâtea lucruri care-mi plac.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni !

Veronica Balaj: Ar merita multe gânduri, bune, admirative. Sunt niște curajoși toți cei care au reușit să ia viața de la alt capăt. Am spus-o și cu alte ocazii. În scris, în prefața unuia dintre cele trei volume intitulate, Intreviuri cu personalități românești din Montreal , cărți care figurează în Arhivele Naționale din Quebec, Canada. Realizate în colaborare cu poeta Eva Halus din Montreal și publicate la Editura Hey Grafits , tot din Montreal, Canada. Este doar un exemplu al prețuirii mele pentru confrații noștri întru limbă vorbită și tradiții moștenite. Ei fac cunoscută și salvează de la neuitare peste granițele lumii, emblema spiritualității moștenite. Cultura este un vector inbatabil. La fel, deloc mai puțin, limba maternă. Gând frumos, de bine și unitate întru dăinuirea nației care ne dă identitatea în lume.

Ana Moroșanu Magdin