La o cafea, cu Dr. Adrian Sângeorzan, medic stabilit la New York,
„Am vrut să fac medicină de când eram copil. Mi-am dorit să fiu doctor mai mult decât să ajung poet sau prozator. Scrisul a venit mult mai târziu, atunci când mă liniștisem și mă împlinisem ca medic, în America. Atunci când cuvintele și ideile au dat afară din mine natural, ca dintr-o ceașcă prea plină. Ce am făcut bine încă din copilărie, e că am continuat să citesc avid și să fiu curios!”
Ana Magdin: Dle Dr. Adrian Sângeorzan, când ați plecat din România, și, de ce?
Dr. Adrian Sângeorzan: Imediat după revoluție, în aprilie `90. Voiam oricum să plec din anii `80, când ne ajunsese cuțitul la os. În spitale totul se deteriorase, iar noi, ginecologii, lucram cu miliția în spate. Pe lângă celelalte lipsuri, nu mai existau medicamente simple, esențiale. Unele care puteau salva viața unei femei în condiții de urgență. De exemplu, o fiolă de oxitocină, care poate opri o sângerare masivă după naștere. La un moment dat, mai rămăseseră 2 fiole de oxitocină, pe care ni le predam la schimbarea gărzilor și le țineam în buzunar, promițând că le vom folosi doar în cazuri extreme. Toate erau pe terminate, inclusiv răbdarea noastră. Astăzi, dacă le povestești celor tineri cum lucram atunci, se uită ciudat la tine. Prin `85-`86, am simțit că nu mai pot continua să trăiesc în asemenea condiții, iar sistemul părea bătut în cuie pentru vecie. Aproape toți prietenii mei reușiseră să plece cumva din țară, dar eu nu am fost lăsat să călătoresc deloc în Vest. Un prieten apropiat, doctor chirurg, care s-a întors în vizită în 1988, după ce reușise în Germania, mi-a spus ceva șocant: să nu mă grăbesc prea tare cu fugitul din țară pentru că ”dincolo” nu-i ușor deloc.
Am scris mult despre perioada aceea confuză în care dorința de-a pleca, iar apoi (imediat după revoluție) de-a rămâne, se băteau cap în cap. Era un contracurent de foști fugitivi care se întorceau înapoi în România. Un amic care fugise în America și s-a reîntors la Brașov, mi-a spus că-i o nebunie ce fac. Aveam 36 de ani, o profesie solidă și o situație bună. Am plecat totuși, dar fără atâta disperare pentru că știam că mă pot întoarce înapoi dacă nu reușesc în America. Colegul meu a avut mare dreptate, a fost mult mai greu decât am crezut, dar sunt fericit că nu m-am dat bătut. Mama mea a avut un mare rol în perioada aceea grea, de început și rătăciri în America și Canada. O sunam săptămânal și așteptam să-mi spună să las totul baltă și să vin acasă. Aș fi sărit în primul avion. Ea îmi spunea să strâng din dinți și să merg pe drumul meu, pentru că altfel, voi regreta toată viața. Mă cunoștea cel mai bine. Plus că sunt convins, că dacă nu aș fi emigrat în America, nu aș fi scris și publicat nimic!
Ana Magdin: La ce vârstă v-ați dorit să deveniți medic ginecolog?
Dr. Adrian Sângeorzan: În ultimul an de facultate, la Cluj, când am văzut primele nașteri. Era vorba despre viață, în primul rând, deși, am realizat curând, că, și despre minciună și moarte, din cauza acelei politici nefaste, legate de avorturi și reproducere. Am luat partea bună a acestei specialități.
Ana Magdin: Sunteți medic, poet și scriitor, poate că cineva v-ar întreba, cum le îmbinați pe toate acestea, dar, eu, vă felicit, și, știu sigur că sufletul Dvs este foarte atent și pregătit spiritual pentru a vindeca timida femeie care vine la un control, în cabinetul Dvs!
Dr. Adrian Sângeorzan: Medicina și literatura se pot îmbina frumos. Ca doctor, intri într-un contact foarte direct cu oamenii, cu problemele lor intime, multe, dureroase. Lista cu doctori scriitori în lume e foarte lungă. Aici, am fost comparat cu Williams Carlos Williams, un ginecolog din New Jersey, care a adus pe lume mii de copii și care a fost parte din avangarda poetică a Americii. Alți doctori-scriitori: Cehov, Bulgacov, Celline în Franța, în România, Răzvan Petrescu, Buzura etc.
Ana Magdin: Care este povestea drumului Dvs către medicină?
Dr. Adrian Sângeorzan: Am vrut să fac medicină de când eram copil. Mi-am dorit să fiu doctor mai mult decât să ajung poet sau prozator. Scrisul a venit mult mai târziu, atunci când mă liniștisem și mă împlinisem ca medic, în America. Atunci când cuvintele și ideile au dat afară din mine natural, ca dintr-o ceașcă prea plină. Ce am făcut bine încă din copilărie, e că am continuat să citesc avid și să fiu curios.
Ana Magdin: Scrieți poezii care trezesc sentimente frumoase, ce vă inspiră cel mai mult atunci când intrați în acea stare de visare divină?
Dr. Adrian Sângeorzan: Visarea nu trebuie să fie neapărat ”divină”. Nu sunt un visător. Inspirația însă, clopoțelul acela care sună undeva pe frecvența ta de undă, e important. Indiferent ce scrii, trebuie ca ceva să te atingă într-un mod special, un cuvânt, un gest, o idee. Ai nevoie de un capăt de ață de care să tragi. Poezia e o țesătură rapidă, spontană, ca o pânză de paianjen, în timp ce la proză e mai mult de lucru. Coși, descoși, tricotezi ceva și te trezești că iese altceva. Cred mult în spontaneitate și-n momentele acelea în care simți nevoia de-a scrie, de parcă cineva (oare cine?) îți dictează ce să scrii…!
Ana Magdin: Cum este viața Dvs la New York?
Dr. Adrian Sângeorzan: Destul de bună și de normală! Oricât îmi place să călătoresc, aici mă simt cel mai acasă. Mulți americani ne invidiază pe noi, emigranții. Spun că suntem norocoși, pentru că noi avem și o altă țară, altă casă, altă limbă, amintiri solide, acolo de unde am venit. Lumea pare a trece peste tot printr-o criză de identitate și de nesiguranță a viitorului. Globalizarea, schimbările de climă, pandemiile, recesiunile economice, nesiguranța unei călătorii peste ocean, își pun amprenta pe mentalitatea oamenilor. Oricum, continui să cred că generația mea e în general una foarte norocoasă. N-am trecut prin războaie și mizerii umane ca părinții și bunicii. Copiii noștri încă seamănă cu noi, folosim aceleași telefoane mobile și încă ne privim în ochi când vorbim unii cu alții. Nu sunt prea curios cum va fi peste 50-100 de ani, și-mi pare bine că nu mai sunt tânăr! Tehnologia ne poate salva dar și termina până la urmă…
Ana Magdin: Dle Dr Adrian Sângeorzan, ce vă bucură sufletul și viața?
Dr. Adrian Sângeorzan: Sufletul meu încă vibrează la ideea de frumos și de împăcare. Sunt fericit când mă trezesc dimineața odihnit, cu un plan în cap și fără dureri de spate.
Ana Magdin: Cum ați trecut perioada de izolare, din cauza pandemiei și toată starea care a speriat întreaga Planetă?
Dr. Adrian Sângeorzan: Muncind din greu într-un spital care fusese transformat în ”Covid hospital”, și-n care, am continuat să aduc copii pe lume, pentru că ei erau pe drum și trebuiau să se nască! Sala de naștere, a fost complet separată de restul spitalului, sigilată! Spitalul devenise o reanimare pe 5 etaje, în care, se auzeau doar ventilatoarele și acel COD 99, în difuzoare, adică, atunci când cuiva i se oprea inima. Eu stăteam ascuns în camera de gardă și ieșeam mascat ca un scafandru când era nevoie de mine. A fost mai greu și mai lung decât în perioada Rovoluției române, care, s-a terminat în câteva zile. Atunci, eram la Maternitatea din Brașov din care n-am ieșit 48 de ore. Atunci aveam entuziasm, știam că ceva rău se terminase. Cu gărzile din pandemie, a fost un coșmar de durată. Mulți doctori s-au îmbolnăvit, unii au murit. Am scris o carte de poezii despre perioada asta: ”Lume mascată”, tradusă deja în germană. Va ieși de la tipar luna aceasta la Editura din Ludwigsburg „Pop Verlag”. Poeziile din „Lume Mascată” au plăcut poetului Taiwanez nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru literatură, Kuei-Shien Lee, care le-a tradus în Mandarină pentru Revista Taiwaneză de Literatură „Li”. „Lume Mascată”, va fi publicată în Taiwan, în traducerea lui Kuei Shien Lee în 2022. Am avut privilegiul ca din poeziile scrise în această perioadă să fie publicate în iulie 2021, în revista columbiană „Urraka” din Cartagena și pe pagina Festivalului Internațional de Poezie, de la Medellin, Columbia, unde, am fost poet participant.
Ana Magdin: Ce este nou în viața Dvs și doriți să știe cititorii RomâniaVipPress?
Dr. Adrian Sângeorzan: Nimic nou sau senzațional în viața mea, decât că m-am vaccinat pentru că am auzit că ar ajuta la inspirație… Continui să scriu și am aproape terminată o carte nouă de proză la care lucrez de trei ani. Sunt foarte bucuros că voi veni luna asta în Romania și sper să nu apară alte interdicții de călătorie, pentru că ar fi prea mult. Înainte nu puteam pleca din România, acum avem probleme să revenim în țară.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Dr. Adrian Sângeorzan: Țineți-vă firea, puneți-vă centurile de siguranță, rugați-vă și vaccinați-vă!
Ana Moroșanu Magdin
