La o ciocolată caldă, cu Căpitanul de vas, Onu Pavelescu,
Vorbim despre viața pe mări, Dunăre și Oceane, dar, și despre marea lui pasiune, muzica și Micul Paris, o formație cu care a cucerit foarte repede inimile românilor de pretutindeni!
Ana Magdin: Dragă Onu, cam pe la ce vârstă ai visat se devii căpitan de vas?
Onu Pavelescu: Aveam 12-13 ani când tata a terminat de construit un vaporaș cu cabine, pătuțuri, bucătărioară și tot ce îți trebuie ca să poți pleca într-o expediție mai lungă pe Dunăre. Atunci m-am îndrăgostit de marinărie.
Ana Magdin: Te rog, povestește-mi, cum a fost drumul către viața pe vapor?
Onu Pavelescu: Viața pe vapor a început pe lacul Cernica apoi pe Dunăre, cu vaporașul construit de tatăl meu. Până la navele mari, maritime, nu a mai fost decât un pas: Institutul de Marină Mircea cel Bătrân, din Constanța. Am dat admiterea, în anul 1982 și, spre surprinderea mea, am luat-o! :))) Au urmat 4 ani de școală și armată, pe atunci institutul fiind militarizat, chiar dacă eram la marina civilă. Regimul sever a fost îndulcit de intrarea mea în trupa institutului, numită Polifonic. Am numai amintiri plăcute din acea perioadă în care am cântat prin toată țara, fiind premiați 3 ani consecutiv la Festivalul Artei și Creației Studențești, la festivalul Armonii de primăvară din Ploiești și prin alte părți. Eram cunoscuți în toată zona litoralului și invitați la tot felul de sindrofii și concerte, la Casa Armatei din Mangalia, la Casa de cultură din Constanța și alte “case” cum erau pe vremea aia. Revenind la marinărie, în anul II am făcut practică pe lacul Siutghiol din Mamaia, pe bărci cu pânze. Atunci m-am îndăgostit și de navigația cu vele, adevărata navigație care îți dă mult mai mari satisfacții decât cea cu motor.
Ana Magdin: Care este povestea Căpitanului de Vas, Onu Pavelescu?
Onu Pavelescu: Povestea este lungă și a început, cum spuneam, la 13 ani. Căpitan la 13 ani, ca să adaptăm titlul cărții lui Jules Verne. Mai târziu, pe navele maritime nu am fost căpitan, ci, ofițer mecanic. Numai cei care terminau facultatea de navigație puteau ajunge la rangul de căpitan. Dacă nu m-aș fi retras din marină, aș fi putut ajunge șef mecanic dar… n-a fost să fie.
Acum scriu o carte, “Aventuri marinărești adevărate”, o poveste completă, cu rechini și sirene, despre anii petrecuți pe apă, botezul Ecuatorului, locurile exotice vizitate pe coasta Africii și alte lucruri inedite.
Ana Magdin: Ai studiat la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân – Facultatea de Electromecanică Navală, cât timp ai lucrat în domeniul marinei?
Onu Pavelescu: Ca marinar “cu diplomă” am lucrat doar 4 ani. Nu aveam ”dosar bun” nefiind membru de partid și am fost nevoit, după câteva voiaje prin lume, să renunț. M-am retras la Dunăre la Navrom Galați, unde m-am ambarcat pe împingător. Am revenit, deci, la prima mea dragoste, Dunărea. Aici m-a prins revoluția din 89 și atunci m-am “lăsat la vatră”. M-am reprofilat pe IT dar am rămas căpitan pe nava mea.
Ana Magdin: De câți ani ai vaporașul tău de suflet?
Onu Pavelescu: Tata a terminat de construit vaporașul în anul 1976. Au trecut deci 46 de ani de când petrec în fiecare vară vacanțe minunate pe apă.
Ana Magdin: Ai un anumit program la Snagov, ai evenimente pe vaporaș, își pot face oamenii programări la tine pentru plimbări pe lac?
Onu Pavelescu: Până acum ne-am plimbat doar cu prietenii, dar, mi-am luat autorziație de navă comercială, de la căpitănie, și voi putea face plimbări cu turiștii pe Dunăre și în Deltă. O să le promovez și voi “face valuri” pe tema aceasta.
Ana Magdin: Cum este viața ta în pandemie, Onu?
Onu Pavelescu: Tocmai datorită vaporașului nici nu prea am simțit că este pandemie. Am stat mult pe lac, la Snagov, între lotuși, nuferi și stuf. Nu cred că există un loc mai sigur și mai plăcut decât natura. Pandemia ne-a afectat însă concertele, cu trupa Micul Paris.
Sperăm să se revină la normal cât mai repede.
Ana Magdin: Ce evenimente ai iarna aceasta cu trupa ta, Micul Paris, unde te pot vedea fanii tăi?
Onu Pavelescu: Am avut deja câteva concerte în cluburile din București. Am cântat și la un botez. Mai nou cântăm în club The Pub, un local foarte bun din centru. Vom mai avea aici concert pe 16 februarie. De fapt va fi un adevărat spectacol, cu dansatoare și tot felul de surprize, nu zic mai mult.
Ana Magdin: Ce faci de toamna până primăvara, când poți să ieși pe lac cu vaporașul tău?
Onu Pavelescu: În afara sezonului muncesc mult pentru lucrările de întreținere: reparații, curățat rugină, vopsit (marțagonit și piturat, cum se zice în termeni marinărești). Noroc că mă pricep, ca fost ofițer mecanic, altfel m-ar costa foarte mult întreținerea. Mă susține și chiar mă ajută foarte mult soția care s-a molipsit de la mine de marinărie. Prietenii mai dau și ei câte o mână de ajutor, nerăbdători să reînceapă sezonul. În general ieșim din nou pe apă în luna mai, când se încălzește, dar au fost și ani când am început plimbările mai devreme, în aprilie. Alteori mai târziu, în iulie, când nu am putut termina de vopsit mai repede din cauza ploilor. Acum 2-3 ani am ieșit „în larg” chiar de 1 ianuarie. Era vreme frumoasă, soare, dar pe lac erau porțiuni înghețate prin care am trecut cu “spărgătorul de gheață” INON – acesta este numele vaporașului. A fost una dintre cele mai interesante ieșiri pe lac.
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!
Onu Pavelescu: În primul rând le doresc tuturor multă sănătate. Să nu ne pierdem speranța că vom reveni la normal. Apoi mult succes în afaceri, la serviciu dar și vacanțe frumoase prin toată lumea, la mare, la munte, la țară, în deltă, fiecare pe unde are pasiunea și plăcerea de a vizita și de a-și petrece timpul liber. Am numai gânduri bune pentru toți românii indiferent unde s-ar afla.
Să ne revedem cu bine prin intermediul acestei reviste minunate, RomâniaVipPress!
Mulțumesc, Ana Magdin, pentru atenția și aprecierile pe care ni le oferi nouă, românilor de pretutindeni!
Ana Moroșanu Magdin
