Bogdan Ioan Codreanu, primarul unui loc sfânt din România!

 

Bogdan Ioan Codreanu, primarul comunei Pojorâta din județul Suceava, ne spune cum sunt tradițiile din perioada sărbătorilor de iarnă, în acest loc de basm,

„Tuturor locuitorilor din ținutul legendar al Bucovinei le doresc din inimă ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, împlinirea dorințelor de bine atât pentru familie cât și pentru comunitatea din care fac parte purtând cu multă demnitate apartenența la neamul românesc, la țara ta – România!”

 pojorata1

De vorbă cu unul dintre cei mai buni români pe care îi cunosc, un bucovinean pursânge, un primar tânăr, care a ales să rămână în satul binecuvântat în care s-a născut, comuna Pojorâta din județul Suceava!

Bogdan Ioan Codreanu, este la propriu o Lumină de om. Credința în Dumnezeu l-a făcut să îsi doreasca să facă ceva bun pentru locuitorii din satul natal, și-a dorit să aducă bucurie pe fețele consătenilor săi, și-a dorit ca toți cei care intră în acest loc binecuvântat, să se bucure că au găsit un bun gospodar! Este de o bunătate extraordinară, este foarte ospitalier și, dacă ajungi în Cumuna Pojorâta din Județul Suceava, este imposibil să nu te îndrăgostești de satul transformat într-un loc de poveste, într-un loc de basm, din care, cu siguranță, nu ai mai vrea să pleci vreodată!

Vă asigur că cele mai bune plăcinte poale-n brâu, le mâncați în acest loc! Tot în acest loc, simțiți că Dumnezeu iubește românii și România!

Cred ca Raiul este la Pojorâta!

 thumbnail (2)

Ana Magdin: Domnule primar, Bogdan Ioan Codreanu, ce lucruri frumoase ați mai făcut de la ultimul nostru interviu?           

Bogdan Ioan Codreanu: Pojorîta a continuat să se dezvolte în fiecare an. O prioritate a constituit-o școala. Cele două localuri ale școlii au fost dotate cu table interactive și cu mobilier. Astfel  unitățile școlare din comună (școli și grădinițe) sunt în conformitate cu standardele europene.

Am construit un dispensar uman modern, în care medicul de familie să-și desfășoare activitatea în mod corespunzător. În cadrul dispensarului funcționează și o farmacie.

Ținând seama că localitatea noastră a primit statutul de Stațiune turistică de interes local , era necesar să se construiască, mai întâi Centrul de informare turistică, care prin personalul său, să informeze turiștii asupra obiectivelor ce pot fi vizitate în această zonă mirifică.

Tot în acest timp s-a construit Centrul Cultural ,,Pietrele Doamnei”  care are  bibliotecă, o frumoasă și spațioasă sală de spectacole, o sală pentru conferințe.

În dotare avem 100 de costume populare din patru regiuni ale țării, ele fiind folosite de ansamblurile folclorice din comună.

Tot în cadrul acestui centru se află și sediul Grupului de Acțiune Locală ,,Bucovina de Munte’’.

Ne-am implicat în reabilitarea bazei sportive ,,Bucovina – Pojorîta”, pentru ca activitățile sportive să se desfășoare în bune condiții pornind de la amenajarea terenului de fotbal, tribună pentru spectatori, clădire administrativă cu toate utilitățile.

S-a continuat cu amenajarea tuturor spațiilor verzi din comună, cu asfaltarea drumurilor comunale, cu aducțiunea apei în satul Valea Putnei.

O atenție deosebită am acordat dotării Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență cu două autospeciale marca Mercedes dar și echipament necesar echipelor de intervenție.

S-a acordat sprijin material și financiar celor două biserici de mir precum și mănăstirilor din comună.

Cazurile sociale din comună au primit o susținere necondiționată.

thumbnail (4)

Ana Magdin:  Cum ați petrecut de 1 Decembrie, cum se sărbătorește această zi istorică în Bucovina, în minunata Pojorâta?

            Bogdan Ioan Codreanu: Ziua istorică a neamului -1 Decembrie- constituie un prilej prin care arătăm prețuirea adevărată înaintașilor noștri  care  ,,uniți în cuget și-n simțiri” au realizat, jertfindu-se cu dăruire, Marea Unire de la 1918.

În parteneriat cu Școala Gimnazială Pojorîta s-au organizat manifestări dedicate acestui măreț act istoric. La Monumentul Eroilor din comună am depus coroane de flori.

Gospodarii satului conștientizează tot mai mult însemnătatea zilei de 1 decembrie, astfel că numărul celor care arborează drapelul crește de la an la an.

 

Ana Magdin: Vine Moș Nicolae la copiii cuminți din Pojorâta? Dar Moș Crăciun?:)

Bogdan Ioan Codreanu: Moș Nicolae poposește de fiecare dată în școlile și grădinițele comunei. Este așteptat cu bucurie și nerăbdare de toți copiii satului. Bunul și darnicul Moș Nicolae poposește și-n casele oamenilor aflați în suferință.

În fiecare an, în ziua de 26 decembrie, se organizează de către Primărie și Consiliul Local al comunei Pojorîta, sărbătorile sosirii lui Moș Crăciun.

În semn de prețuire pentru Moș Crăciun, ce vine cu daruri, copiii pregătesc un spectacol, scoțând din lada de zestre tot ceea ce este mai valoros (colinde,  urături, costume populare). După spectacol Moș Crăciun oferă daruri tuturor copiilor adresându-le urări de sănătate, de bună purtare lor și familiilor din care provin.

Mos_Craciun_Cu_Sania_Si_Reni_big

Ana Magdin: Cum și unde veți petrece sfintele sărbători de iarnă?

Bogdan Ioan Codreanu: Luna decembrie este luna bucuriei. Din perioada copilăriei, în această lună, ne punem dorințe și așteptăm ziua când ele devin realitate, credem cu tărie că Bunul Dumnezeu ne acoperă neajunsurile și ne oferă cu dragoste cele spre care am nădăjduit.

Trăiesc aceleași emoții și acum ca și atunci când eram copil. Vom petrece Sfintele Sărbători în familie așteptând colindătorii și partiile de urători care răspândesc bucurie și armonie.

 

Ana Magdin: Ce preparate vă bucură sufletul în ziua de Crăciun, care sunt produsele tradiționale de pe masa bucovinenilor?

 2011_12_24_img_4508_rsz

Bogdan Ioan Codreanu:  Pe masa fiecărui bucovinean, dar și a familiei mele, locul de cinste este ocupat de preparatele din carne de porc (chișcă cu orez și ficat, cârnați, tobă, sângerete și papricaș) urmat de friptură, sarmale și colacul cu mac (cozonac).

În zilele Crăciunului dar și de Anul Nou în fiecare gospodărie se pregătește: mămăliguță de cartofi, tochitură, brânza de oi și laptele acru atât pentru membrii familiei cât și pentru invitați. Nu putem uita plăcintele cu poale-n brâu, pampuștele (gogoșii). Drept suc se folosește sucul de merișoare care este foarte răcoritor, puțin acrișor și are o culoare rubinie (bogat în vitamina C).

branzoaice

Ana Magdin: Când încep să vină colindătorii și care sunt cele mai frumoase tradiții de dinainte de Crăciun, de Anul Nou și până la Sf Ioan?

 

Bogdan Ioan Codreanu: Seara de 24 decembrie este o seară specială, este ultima zi din post și oamenii o cinstesc cu mare evlavie.

La ceasurile înserării vestea nașterii Domnului Iisus Hristos este adusă de grupurile de colindători. În zilele de Crăciun și grupurile de adulți pornesc pe la casele vecinilor, rudelor și prietenilor.

Copii se pregătesc din timp, organizându-se în grupuri, făcând repetiții în vederea unei frumoase interpretări a colindului.

Cei mai mulți dintre colindători, mai ales cei mici, sunt îmbrăcați în frumoasele costume populare. După ce colindă copiii sunt invitați în casă, gospodinele răsplătindu-le munca cu dulciuri și bani.

O adevărată sărbătoare este cea a Anului Nou (Sf. Vasile), bogată în manifestări artistice.

Se formează partii (cete) de copii și tineri feciori. Partia este compusă din urător, capre (2-3), urs, țigan, țigancă, babă și moșneag, drac, (feciori în travesti).

2017103142810276835

Plugușorul sau urătura începe prin interogația: ,,Primiți cu plugușorul?”, după acceptul dat de gazdă începe un adevărat spectacol.

Urătura este spusă pe un fundal muzical – fluierul, din când în când se aud pocnete de bici.

Cel mai frumos și impresionant moment din Plugușor este jocul caprei, al ursului.

În prima zi a Anului Nou, de Sfântul Vasile, copiii pornesc cu semănatul urându-le gospodarilor sănătate, putere de muncă și belșug.

Numai băieții pornesc cu semănatul, existând superstiția că ei sunt aducătorii de bine, liniște și belșug în casa gospodarului.

Semințele folosite pentru semănat (sorcovit) erau lăsate în casă până a doua zi – simbolizând belșugul casei.

O altă sărbătoare este Boboteaza sau Iordanul.

descărcare

În ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, se ajunează iar pe masa fiecărui gospodar se află mâncăruri de post. Înainte de război se foloseau produsele pe care fiecare gospodină le pregătea în casă (prune uscate și afumate, mere uscate, bureți uscați –hribi, bob, grâu, alune de pădure, pâine coaptă.

În ziua de Ajun preotul satului vizitează fiecare gospodărie stropind-o cu aghiazmă, urându-le celor din casă sănătate și La mulți ani.

Pe crucea ce o are preotul în mână gospodinele așează fuior de lână, mai nou prosop țesut. Înaintea preotului merg grupuri de copii care strigă într-un glas: ,,Chiuralesa” (Doamne miluiește). Copiii sunt răsplătiți cu mere, nuci sau dulciuri.

De la Crăciun și până după Bobotează satul întreg este în sărbătoare. Este perioada în care copii și adulții se îmbracă în costumul popular de sărbătoare specific acestui anotimp.

pojorata

Ana Magdin: Cum așteptați aceste sărbători, ce vă bucură cel mai mult?

Bogdan Ioan Codreanu:  Ca orice bun român creștin aștept aceste sărbători cu bucurie, cu sufletul curat, cu multă dragoste alături de familie.

Pentru a avea o atmosferă de sărbătoare pornim de la împodobirea bradului, pregătind totodată cadouri pentru cei dragi.

În seara Ajunului de Crăciun primim colindători care vestesc nașterea Domnului Iisus Hristos. Pe fețele copiilor se poate vedea bucuria acestei mari sărbători creștine.

Grupurile de urători îmi sunt foarte dragi, ei străbat satul pentru a vesti sosirea Anului Nou. Cel mai impresionant moment din cadrul Plugușorului este ,, jocul caprei”. Este o adevărată concurență în împodobirea caprei (masca caprei) dar și-n interpretarea jocului caprei însoțit de melodiile interpreților la fluier. Nici ,,jocul ursului” nu este mai prejos, acesta joacă după comenzile date de țigan și țigancă.

 

Ana Magdin: Ați fost cuminte, credeți că vine Moș Crăciun?:)

Mos_Craciun_Cu_Sania_Si_Cadouri_big

Bogdan Ioan Codreanu: Pentru mine cadoul de la Moș Crăciun înseamnă să fiu sănătos împreună cu familia iar comunitatea satului, care și-a pus mare nădejde în mine, dar și-n echipa noastră să se bucure de ceea ce am realizat până acum și vom realiza. Mi-aș dori ca Moș Crăciun să aducă liniște, respect și credință  în comunitate care să ia locul urii și răutăților.

 

Ana Magdin: Ce vă doriți cel mai mult pentru sufletul dvs de sfintele sărbători dar și în noul an, 2018?

Bogdan Ioan Codreanu: Ce-mi doresc de Sfintele Sărbători?

codrean

Mă repet, dar îmi doresc ca bunul Dumnezeu să-mi dea sănătate mie și familiei mele, liniște și respect între oameni, suflete curate și nu false, să fim mai buni unii cu alții, mai omenoși, mai drepți.

Anul 2018 – anul centenar al Marii Uniri, este anul în care fiecare bun român trebuie să învețe ceea ce a însemnat jertfa strămoșilor noștri pentru realizarea unității teritoriilor românești, a neamului nostru, aducându-le o recunoștință permanentă și nu numai.

 

Ana Magdin: Un gând pentru toți bucovinenii, oriunde s-ar afla ei în această lume, un gând pentru românii de pretutindeni!

Bogdan Ioan Codreanu: Tuturor locuitorilor din ținutul legendar al Bucovinei le doresc din inimă ca Bunul Dumnezeu să le dăruiască sănătate, împlinirea dorințelor de bine atât pentru familie cât și pentru comunitatea din care fac parte purtând cu multă demnitate apartenența la neamul românesc, la țara ta – România.

Indiferent de motivele care ne-au purtat pe alte meleaguri să ținem minte că unitatea, credința, jertfa și demnitatea ne-au făurit România ca țară, neam și limbă.

 

La mulți ani!

Pentru dumneavoastră vă transmit următoarele versuri pe care le-am primit de la ieromonahul Galaction Zelig, Mănăstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril , localitatea Vlădești, județul Vâlcea:

Să poți să crezi,

Când unii te înșală,

Să te ridici

Când alții te doboară,

Să te poți păstra,

Când alții vor să te alunge,

Să râzi,

Chiar dacă sufletul îți plânge.

Și cald rămâi,

Chiar dac-afară ninge

Aceasta-i arta

De-a învinge!

Mulți, mulți ani cu sănătate și binecuvântări de la Dumnezeu!

 

Ana Moroșanu Magdin

maxresdefault

Distribuie