De vorbă cu Dir. Jenica Tabacu despre misterele de la Castelul Iulia Hașdeu,
„Muzica de pian se aude din când în când…, uneori, apare lumina verde, când în cameră nu e nimeni„!
Iulia Hasdeu (n. 14 noiembrie 1869 – d. 29 septembrie 1888, București) a fost o tânără scriitoare și intelectuală româncă, poetă de limba franceză, fiica savantului Bogdan Petriceicu Hasdeu. S-a manifestat și în muzică (cursuri la Conservatorul din București, avea o minunată voce de soprană, după cum se pare) și pictură (cursuri particulare de desen și pictură la Paris). Avea un talent deosebit la limbi străine și era interesată de filosofie.
Iulia Hasdeu s-a născut la București, la 14 noiembrie 1869, fiind fiica savantului și scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu și a Iuliei, o ardeleancă născută Faliciu.
A fost un copil supradotat; la opt ani neîmpliniți Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă cu studii la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.
Opera
Cu excepția câtorva poeme apărute în timpul vieții, dar fără voia autoarei, opera Iuliei Hasdeu este postumă. Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a ocupat de postumitatea literară (și nu numai) a unicei sale fiice. Poate fi considerată o poetă română de expresie franceză, pentru că cele mai multe texte le-a redactat în limba franceză. A scris preponderent poezie, dar și piese de teatru, povești și povestiri.
A ținut și un jurnal, iar bogata corespondență cu tatăl ei, rămas la București denotă un fin intelectual, o conștiință a epocii sale, precum și o scriitoare cu talent. Primul ei volum de poezii, Bourgeons d’Avril, scris în 1887, apare doi ani mai târziu, sub pseudonimul Camille Armand în volumul Œuvres posthumes).
Sfârșitul vieții și mesajele după moarte
La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, în vârstă de doar 18 ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.
Hasdeu nu s-a resemnat niciodată cu pierderea celei mai dragi ființe. În prologul pe care l-a scris pentru lucrarea sa, Sic cogito, Hasdeu se confesează:
„Cum? nu știu, nu știu, nu știu, dar fără ca s-o știu, mâna mea lua un creion și-i rezema vârful de luciul hârtiei. Începui a simți la tâmpla stângă bătăi scurte și îndesate, întocmai ca și când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mâna mea se puse într-o mișcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când brațul se opri și creionul căzu dintre degete, mă simții deșteptat dintr-un somn, deși eram sigur că nu adormisem. Aruncai privirea pe hârtie și cetii acolo foarte limpede: „Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hasdeu).
„Era scris și iscălit cu slova fiicei mele. Ce să fie? O va spune această carte.”
Se presupune că atât castelul de la Câmpina cât și cavoul Iuliei de la Cimitirul Bellu au fost construite după directivele riguroase ale spiritului Iuliei transmise în cadrul unor ședințe de spiritism. Există manuscrise ale acestor ședințe de spiritism și scrisori ale Iuliei Hasdeu transmise după moartea sa către tatăl său prin intermediul unui medium. (Sursa: Wikipedia)
Ana Magdin: Foarte mulți români sunt confuzi, unii spun că este “Castelul Iulia Hașdeu”, alții spun că este “Muzeul Memorial B.P. Hașdeu”! Vă rog să lămurim această dilemă…!
Jenica Tabacu: Monumentul construit la Câmpina şi dedicat celor două Iulii ale sale (soția şi fiica) este un castel denumit de savant “Julia Hasdeu”. Instituția care funcționează în acest castel, după cum apare de la începuturi, în actele oficiale, poartă numele de Muzeul Memorial “B. P. Hasdeu”.
Ana Magdin: Ce simțiți când rămâneți singură în castel, este adevărat că se mai întâmplă fenomene paranormale sau neînțelese de toată lumea?
Jenica Tabacu: Castelul respiră prin povestea-i fascinantă, centrată pe iubirea care leagă sufletele indiferent de lumea în care se găsesc acestea. Iar acolo unde e iubire, omul ancorat în viața reală, şi nu într-o realitate alternativă, descoperă frumosul, esența existenței! În concluzie, mă simt minunat acolo, atât în prezența vizitatorilor, cât şi atunci când sunt singură. De-a lungul timpului, sunt peste două decenii, mi s-au povestit multe întâmplări inexplicabile, petrecute la castel. Păstrăm pe suporturi de hârtie fotografică impresiunile sub formă de nori, care au apărut cu ocazia punerii în scenă, pe terasa monumentului, a unui act din “Răzvan şi Vidra”. Nimeni n-a putut furniza o minimă explicație a prezenței acelor forme deasupra capetelor micilor actori. Într-o expoziție de sculptură, organizată într-un demisol al castelului, înfățişând chipuri de copii, s-au “plimbat” globuri luminoase, perfect rotunde, surprinse de camera de supraveghere. În ziua aceea, ne-amintim perfect, fusese înnorat şi deci, în spațiul respectiv, nu existase nicio sursă de lumină.
Ana Magdin: Nu știu dacă v-a mai spus cineva, dar asemănarea dintre dvs și Iulia Hașdeu este izbitoare! V-ați gândit că puteți fi reîncarnarea Iuliei și din acest motiv iubiți atât de mult acest castel?
Jenica Tabacu: Mi s-a spus de multe ori. Eu însămi, şi aceia de lângă mine, am observat că am avut unele preocupări asemănătoare cu cele ale Juliei Hasdeu: am studiat pianul, am scris poezii şi proză (nu le-am publicat niciodată), admir cultura franceză şi vorbesc franțuzeşte. Am reuşit să traduc toate scrisorile poetei către tatăl său, scrise în limba franceză, şi mi s-a confirmat de către un subtil cunoscător, că-n tălmăcirea mea “nicio notă falsă nu umbreşte această impresie de autenticitate”, că totul e “natural”. Ştiu că am depus efort, dar, uneori, am avut senzația de “déjà-vu”. Psihologic vorbind, s-ar putea explica acea stare. Alții s-ar gândi la o viață anterioară, trăită în pielea personajului de care se ocupă. M-am gândit şi eu, recunosc, în anumite împrejurări, punându-mi binecunoscuta întrebare: “ce-ar fi dacă…?” O singură certitudine am şi dumneavoastră ați exprimat-o minunat: da, iubesc acest loc! Timpul a fost şi sper că va fi de partea noastră. O veche colaboratoare asemăna, recent, legătura dintre mine şi castel (cu tot cu personajele evocate) cu aceea dintre brad şi “‘naltul plai”, din poezia “Bradul” de … B. P. Hasdeu. Prin multe avataruri au trecut ultimii doi, dar rădăcina bradului fiind puternică şi vie, încă sfredelitoare-n “stâncă”, lemnul şi “blocul de granit” făcând un singur trup, triumfă totdeauna. E o variantă a proverbului “Omul sfințeşte locul”, exprimată cu mijloace poetice.
Ana Magdin: Care sunt cele mai stranii momente pe care le-ați trăit în acest castel?
Jenica Tabacu: Era în 2002. Mă aflam într-o anexă a castelului, în fața unui manuscris “spiritist”, pe care îl traduceam din limba franceză. Văd o întrebare pusă de Hasdeu, în colțul din dreapta, al filei, sus: “Ce să fac cu Hizdeii din Ungaria, care mă agasează?” A doua zi am fost chemată de secretarul Primăriei Câmpina, care mi-a spus că fusese depusă o notificare pentru retrocedarea castelului. Deodată mi-a venit în minte întrebarea lui Hasdeu. Şi, la rândul meu l-am întrebat pe secretar dacă semnatarul notificării are legătură cu … Ungaria. Răspunsul a fost “da”. Straniu, dar adevărat, am putea spune! Altă întâmplare? În castel se află o placă de marmură neagră, pe care a fost gravată melodia “Sursum!” De la venirea mea acolo, în 1996, proiectasem interpretarea ei, dar se părea că momentul nu venise încă. În 1998, când s-au comemorat 110 ani de la moartea Juliei Hasdeu, “Sursum!” a fost cantată pentru prima dată, din ceea ce cunoaştem, la castel. Fără să-mi vorbească despre planul lor, patru eleve de la Liceul “Dinu Lipatti”, sosite cu câteva săptămâni în urmă, la muzeu, au copiat-o şi apoi au interpretat-o într-un cvartet de coarde. Interesant a fost că eu, până la aflarea planului lor, regretasem că nu perseverasem cu materializarea acelui proiect, benefică pentru acel prilej! “Sincronicitate” în gânduri, ar spune C. G. Jung.
Ana Magdin: Este adevărat că noaptea se aprind singure luminile în castel și se aude o muzică de pian?
Jenica Tabacu: Muzica de pian se aude din când în când. Ultima oară, în prezența unui grup de elevi din Bucureşti. Două colege care se aflau în castel, atunci, au auzit şi ele. De-a lungul vremii, despre muzica de pian ne-au vorbit paznicii care lucrau în turele de noapte. Luminile apar pe monitorul de supraveghere. Dacă cineva se află într-o cameră a castelului, pe monitor apare lumina verde, în porțiunea dedicată supravegherii acelei încăperi. Dar, uneori, apare lumina verde, când în cameră nu e nimeni. Explicații, deşi le-am cerut, nu ni se pot da.
Ana Magdin: Vizitatorii vă spun vreodată că simt ceva special în castel?
Jenica Tabacu: Da. Unii spun că se simt bine, alții, că nu. Ultimii, din fericire, puțini, ajung acolo cu temeri, speriați de … fantome. Cei pregătiți, care se informează înainte de a vizita castelul şi fac dovada unui nivel superior de cultură, trăiesc revelația la descoperirea acelui loc.
Ana Magdin: Autoritățile sunt atente, au grijă de castel, vă dau fonduri pentru evenimente, vă sprijină cineva?
Jenica Tabacu: Castelul şi muzeul se află în proprietatea şi administrarea Consiliului Local Câmpina. Aşadar, pentru restaurare şi funcționare, fondurile au fost şi sunt alocate de la bugetul local, prin hotărâri inițiate de primar sau de consilierii locali, pe baza propunerilor noastre. Autoritățile locale au fost generoase, dar e nevoie de mai mult, cu siguranță. Anul trecut, pe 25 noiembrie a fost depusă documentația pentru obținerea unor fonduri europene, cu ajutorul cărora să restaurăm integral monumentul, bunurile culturale mobile (cărți, documente, periodice, obiecte tridimensionale), să dotăm muzeul şi să reparăm anexele. Acest proiect necesită o considerabilă sumă de bani, aproape patru milioane de euro.
Ana Magdin: Ce vă doriți cel mai mult să se întâmple, ce vă doriți să faceți pentru promovarea turismului la Castelul Hașdeu?
Jenica Tabacu: Doresc să primim un răspuns favorabil la prima etapă a selecției cererilor de finanțare şi la etapele care vor urma, pentru ca, în final, să trecem la materializarea acestui proiect de amplă restaurare şi valorificare durabilă a patrimoniului hasdeean, ce aduce multe beneficii comunității câmpinene, dar şi culturii naționale. Să nu uităm că edificiul hasdeean a fost clasat ca monument istoric de importanță națională şi universală! Având în vedere însemnătatea locului şi rolul Hasdeilor în cultura românească, ne-a preocupat şi ne preocupă promovarea valorilor noastre, prin diferite mijloace, precum: colaborările cu mass-media, folosirea INTERNET-ului (site, Facebook ş.a.), organizarea de evenimente – cel mai cunoscut fiind “Sărbătoarea celor 2 Iulii”, totdeauna pe 2 Iulie -, dar şi altele, ca de exemplu, cele două aniversări, a lui B. P. Hasdeu (în februarie) şi a Juliei Hasdeu (în noiembrie), recitaluri muzicale, vizite ghidate etc. Muzeul dispune de audioghiduri în patru limbi: română, franceză, engleză, germană. Tot promovare facem atunci când punem la dispoziția vizitatorilor aceste aparate prin care se facilitează accesul la cunoaştere. Anul trecut am inclus muzeul pe platforma izi.travel, astfel că turiştii pot asculta de oriunde informațiile prezente pe audioghid. Curiozitatea îi va aduce la Câmpina …
Ana Magdin: Ce vă doriți pentru sufletul dvs, cum visați să vă fie viața?
Jenica Tabacu: Să fie frumoasă, cu încercări surmontabile, cu visuri împlinite!
Ana Magdin: Ce iubiți cel mai mult pe această lume?
Jenica Tabacu: Ca mamă, îmi iubesc copilul. Ca fiică, îmi iubesc părinții, chiar dacă nu mai sunt în lumea mea. Şi aşa mai departe… Sunt moduri diferite de a simți iubirea, în funcție de rolurile pe care Natura, Dumnezeu, ți le-a dat de jucat. Important e să poți iubi cu-adevărat. Iubirea e o construcție pe care o înalți cu migală, cu eforturi şi chiar cu lacrimi. E templu în sufletul tău! Nu există “cel mai mult” sau “cel mai puțin”, căci vorbim de destinatari diferiți ai iubirii noastre.
