De vorba cu Dini Trandu, mandria artistilor makedoni din America,

„Viata in America, este asa cum vrea fiecare sa fie ! Exista expresia „The American way of life” sau „The American dream” sau „The American way””!

Ana Magdin: Dini Trandu, cum a inceput viata ta, ca artist in Romania?

Dini Trandu: Daca ar fi sa ne intoarcem in timp imi aduc aminte ca inca de mic , 10-12 ani, cantam cu acordeonul si apoi cu chitara, in curtea casei de la tara, unde m-am nascut si am copilarit, nu departe de Timisoara. Am copilarit  cativa ani, alaturi de Moni Bordeianu (Sfintii, Pheonix) , cu care colindam cat era ziua de mare, padurile si dealurile din afara  comunei. Moni, lua lectii de vioara iar eu, de acordeon. Tin minte ca se adunau fetele si baietii din sat ca sa ma asculte. Numai ca eu nu cintam muzica populara romaneasca ! Ce cantam eu era un fel de rock salbatic din care insa se emana  o energie pozitiva, magnetizanta. Nu intelegea nimeni ce cint, insa, asistenta era captivata de acea energie care parca venea dintr-un alt univers. De mic ascultam (de ce oare?) muzica soul cu Wilson Picket, Ray Charles, James Brown, etc.  care au avut o mare influenta mai tirziu, in cariera mea de artist.  Tin minte ca mai cintam si la serile de dans de la Caminul Cultural din comuna. Nu stiu de ce insa, cind cintam eu, se aduna lumea ca la urs…eram un fel de fenomen nemaivazut pe la tara.

Acesta a fost inceputul. Din pacate, parintii mei, oameni simpli, nu m-au sustinut ca sa ma trimita la scoala de muzica /conservator pentru ca eu, fiind foarte bun la invatatura, considerau ca era mai potrivit sa devin doctor sau inginer ! MARE GRESEALA !!! Dar saminta de artist pe care cei de sus (inteligenta universala)  au sadit-o in mine, a prins radacini adinci , puternice, in sufletul meu. Acea saminta s-a transformat intr-o flacara pe care nimeni si nimic nu a putut-o stinge nici pina in ziua de azi!

Adevaratul artist din mine insa, a crescut si s-a maturizat la Bucuresti, unde, probabil, ca destinul m-a trimis de la Timisoara, ca sa ajung in anii 70, solistul vocal al super grupului MODERN GRUP condus de inimosul Petre Magdin care probabil ca a intuit, a simtit talentul si energia din mine.

Ana Magdin: Care au fost cele mai frumoase si mai reprezentative amintiri din viata ta de artist?

Dini Trandu: Au fost multe amintiri frumoase, unele de neuitat ! Cel mai reprezentativ a fost momentul cooptarii mele in 1970, ca solist vocal in trupa lui Petre Magdin – Modern Grup. Din acel moment, am trecut in elita artistilor de clasa. Cele mai frumoase amintiri au fost cele legate de viata mea ca solist vocal  in cadrul grupului MODERN GRUP, compus din artisti profesionisti, profesori de muzica  – absolventi de Conservator- compozitori si virtuosi instrumentisti, adevarate somitati in ale muzicii:  Compozitorul, omul de televiziune si fondatorul grupului, Petre Magdin (caruia ii multumesc si pe aceasta cale ca m-a acceptat ca solist vocal si ca a avut incredere in potentialul meu), Marcel Dragomir/Petre Iordache la saxofon , Sile Zamfir la trombon, Marius Teicu la pian, Doru Tufis la chitara solo. Apoi, mai era Florin Dumitru/Doru Vintila-baterie, Marcel Navala-bas si voce. Un moment de neuitat a fost concertul nostru de la Sala Palatului, in anul 1971, in cadrul Festivalului National de muzica pop, unde erau prezente trupe redutabile de muzica pop din Romania, (amintesc citeva) Pheonix, Sideral, Rosu si Negru, Mondial, Chromatic (cu Iuliu Merca bun prieten ), Sfinx, unde grupul nostru a fost laureat al festivalului iar  eu, am primit locul doi ca solist vocal al festivalului dupa Liviu Tudan. Acel moment a fost pentru mine ca o confirmare si o recunoastere ca faceam parte, alaturi de colegii mei de trupa,  din elita valorilor muzicii rock din Romania. As putea sa scriu o carte cu amintiri frumoase, mai  ales despre turneele de vara in aproape toate orasele din tara.  O amintire de neuitat a fost concertul de la Resita, unde fosa (in care, de obicei, sta orchestra pentru spectacolele de opera si opereta), era in reparatie si era acoperita cu o pinza de cort.  Imi aduc aminte ca  tocmai cintam cinetcul ”I feel good” (James Brown) si am pasit in fata fosei (pe balustrada destul de ingusta), ca sa ma apropii de publicul care deja era in extaz! Am facut un pas gresit in spate pe pinza care, evident s-a rupt si …dus am fost in „haul” fosei, de parca m-a inghitit fosa. Isteria in sala a fost ca ca eu, desi cazut printre schele, nu m-am oprit din cintat…”I feel good, I feel good…” Lumea ridea in hohote. Pe scena, baietii rideau in hohote. Petre Magdin si-a pierdut mustiucul de la trompeta…Nu mergea decit bateria, basul, chitara si pianul. Culmea momentului a fost ca  Marius Teicu, nu a vazut ce se intimpla, avind aripa (coada) pianului ridicata, dar a realizat ca suflatorii nu mai cintau. Dupa aproape cinci minute,  a intrebat bateristul…”de ce nu intra suflatorii…, de ce rideti…”,  la care, Florin, i-a spus printre hohote…Dini a cazut in fosa….In acel moment Marius a izbucnit si el in hohote de ris ….dupa care bine inteles au urmat alte momente bune de ris…Cred ca acei ani (cind eram si student) au fost cei mai frumosi din viata mea, in Romania (nu numai de artist).

Ana Magdin: Cum,  cand si de ce ai ales sa pleci in America?

Dini Trandu: Plecarea in America,  in 1986, a fost o schimbare radicala in viata mea si a familiei mele,  provocata de viata insasi ! A fost decizia mea,  a fost decizia destinului, a fost decizia societatii de atunci (inainte de revolutie) in care eu traiam intr-un fel de coma spirituala…? Imi aduc  aminte doar, ca a fost o lupta apriga intre ratiune si subconstient din care subconstientul a iesit invingator. Exista in noi voci care ne indeamna sa facem sau sa nu facem ceva….In cazul meu, vocile care ma indemnau sa parasesc  tara, au triumfat.  Se spune ca „varsatorii”, zodie careia ii apartin, plutesc deasupra vietii de zi cu zi, si ca de fapt ei traiesc in viitor fiind captivati de necunoscut  si de culmi care inca nu au fost cucerite de semenii sai.

De aici li se trage spiritul si setea de aventura si mentalitatea de cuceritori si invingatori. Spiritul unui varsator nu poate fi tinut in friu, nu poate fi inhamat si condus  si  de aceea, omul inzestrat cu acest spirit este in stare sa sacrifice totul pentru a se elibera de orice spatiu ingradit. Acest lucru mi s-a intimplat si mie, lasind in urma o viata de aporape 40 de ani, in Romania, una dintre cele mai frumoase tari din Europa si nu numai. Am ales America pentru ca romanii au un oarecare cult pentru America si dupa cum stiti romanii sunt pro-americani.  America, este o tara ca nici o alta. Odata ce te obisnuiesti cu viata de aici, odata ce esti in stare sa renunti la acel orgoliu absurd (daca sunt inginer nu acccept alta pozitie decit acea de inginer sef!), odata ce ai curajul sa fii tu insuti, sa te redescoperi, sa stii cine esti, sa te cureti de prejudecati, de toxine acumulate in timpul trecut (detoxificare),  odata ce te hotarasti sa renunti la smecheria bine cunoscuta a romanului si sa muncesti din greu, nimeni nu te poate opri sau impiedica sa te realizezi in aceasta tara. In general, romanii de aici sunt cunoscuti ca oameni muncitori, inteligenti, de viata si sunt foarte apreciati.

Ana Magdin: Ce face Dini Trandu in tara tuturor posibilitatilor?

Dini Trandu: Dini Trandu, a muncit foarte greu in primii ani, in aceasta tara, uneori 16 ore pe zi, insa, in prezent, se bucura de o viata fara de griji, chiar comfortabila.  Desigur, au fost sacrificii mari dar una peste alta, a meritat, iar cei doi copii, imi sunt recunoscatori  ca i-am adus in aceasta tara desi muncesc si ei din greu, dar iubesc  ceea ce fac, si au satifactii profesionale nemarginite. In concluzie, Dini Trandu, a profitat de nenumaratele posibilitati si oportunitati si a reusit sa le fructifice.

Ana Magdin: Cum este comunitatea aromanilor din America?  Va ajutati, organizati

evenimente, aveti intalniri frumoase, cantati impreuna?

Dini Trandu: Aromanii , Armânii, (mai corect) sau mai bine zis „makedonii” cum sunt cunoscuti in Romania (sunt mindru printre altele  ca sunt si eu „makedon” ca marele Hagi), sunt raspinditi in toata America de Nord, inclusiv Canada. De obicei, ei se aduna Duminica, la centrele bisericesti, unde, dupa slujbele de rigoare, se socializeaza in sali special amenajate, unde se servesc dulciuri, cafea, etc. mai ales cu ocazia zilelor onomastice, botezuri, nunti si diverse evenimente culturale.  Anual, se organizeaza festivaluri  si picnic-uri cu muzica, dansuri  si mincaruri traditionale, din vechea Macedonie (cea de dinainte de 1913 cind a fost impartita intre Grecia, Albania, Bulgaria si Serbia) . Din pacate, generatiile tinere nu mai vorbesc limba materna a strabunicilor lor veniti aici din Macedonia incepind cu 1903. Aproape toti s-au americanizat vorbind numai limba engleza. Din pacate, acest fenomen de nefolosire a limbii bunicilor/strabunicilor se intimpla si in Grecia, Bulgaria, Grecia , Republica (slava) Macedonia de azi, Serbia si chiar si in Romania. Nu stiu daca stiti ca limba Armâneascâ  (asa se numeste oficial si este inregistrata la forurile de specialitate europene) este trecuta pe lista ONU cu limbile din lume pe cale de disparitie. Este mare pacat pentru ca  este o limba mai veche de 2000 de ani, limba care se vorbea de populatia din Balkani, cu cca 160 de ani iniante de cucerirea Daciei de catre Romani. Unii istorici spun ca Troienii, Romanii, Tracii, Macedonenii antici vorbeau aceasta limba (un fel de latina vulgara).

Ana Magdin: Ce face artistul Dini Trandu, in acest moment, in America?

Dini Trandu: Aici, in America, m-am auto-redescoperit, coborind undeva adinc in sufletul meu, unde, am gasit ingropate radacinile strabunilor mei, din Muntii Epirului. Desigur,  fiind nascut in Romania, unde am petrecut cei mai frumosi ani din viata, unde am legat cele mai trainice prietenii (exemplu Maestrul al rock-ului romanesc, D-l Petre Magdin si multi altii), unde am trait prima dragoste, unde am intilnit iubirea vietii mele, Anca Dimitriu, si ea la rindul ei artista, laureata a Festivalului de muzica usoara de la Mamaia – 1971,  unde am ajuns un Rock-Star, unde s-au nascut copiii mei, unde traieste si azi mama mea, (95 de ani), unde sunt ingropati membri ai familiei mele (bunicii, tatal meu, veri, unchi, matusi ),unde traiesc si azi fratii, nepotii mei (inca la Timisoara), deci fiind nascut in aceasta minunata tara Romania, pe care am colindat-o in lung si lat, ma consider un fiu al ei. Numai ca aici in America am descoperit ca exista in mine o identitate ancestrala de care nu eram constient. Aici am realizat la nivel de constient, ca radacinile mele se regasesc  undeva in Macedonia istorica. Sufar pentru ca limba mea veche este pe cale de disparitie. Artistul din mine s-a hotarit sa faca ceva pentru ca aceasta limba sa mai traiasca, macar sa-i prelungim agonia, macar sa-i mai dam o sansa de supravietuire.  In concluzie, in anii 1998-2000 am ales cca 40 de melodii din cele mai cunsocute, din  muzica clasica Rock, Blues, Pop, si le-am cintat cu texte create de mine in limba Armâneascâ (sa nu se confunde  cu  limba Armeneasca cum fac multi din nestiinta) . Am creat doua CD-uri impreuna cu sotia mea Anca, pe care am invatat-o sa cinte in aceasta limba Armâneascâ (Exemplu de melodii: Let it be/Beatles, Imagine/John Lennon, Hey Joe/Jimmy Hendrix , Smile/Bee Gees,  Red House Blues,/The Doors, Sweet Home Alabama/Alabama, etc, etc, etc.

Ideea a fost sa folosesc melodii nemuritoare cu texte in limba mea veche, gindindu-ma ca aceasta combinatie va avea un impact la genetratiile tinere de azi, mai ales din  Balkani, unde tinerii nu mai vorbesc  sau o vorbesc din ce in ce mai rar, limba parintilor lor, adica limba Armâneascâ.

Pot sa spun ca aparitia acestor Cd-uri  in Balkani a fost socanta. Lumea nu stia cum sa reactioneze. Cum este sa asculti  Let it be, sau Hey Joe, sau Yellow Submarine, etc in limba bunicilor tai ?!  Eu am  trimis CD-uri  la  citeva persoane  din  toate tarile din Balkani (bine-nteles, pe cheltuiala aproprie) si efectiv cu tehnologia actuala, s-au raspindit ca focul . A durat cam 3-4 ani pana cind aceasta muzica (Rock-Pop-Blues pe limba Armâneascâ ) sa prinda radacini. Tinerii din Balkani (mai ales din actuala Republica Macedonia, unde Armânii sunt precunoscuti ca etnie minoritara ) au inceput sa compuna si sa cinte muzica pop in aceasta limba pe cale de disparitie. Cineva din Scopia, mi-a scris ca,  fara sa vreau, fara sa stiu, am creat o revolutie in Cultura Armâneascâ. Satisfactia mea ca artist a fost imensa. In anul 2010 am fost invitat in Grecia la un Festival al tinerilor din orasul Veria, unde se adunasera delegtii ale tinerilor macedoneni /Armâni  din Romania, Grecia, Bulgaria, R. Macedonia, Albania, Serbia.  Bucuria a fost imensa sa aflu ca toti stiau cine sunt si cunosteau muzica de pe acele CD-uri.  Am trait momente de neiutat dar am simtit si o amaraciune in suflet cind vedeam ca tinerii din aceiasi tara vorbeau intre ei limba tarii respective din care proveneau. Dar, un mare DAR, cind dialogau cu tineri din alta tara , foloseau limba Armâneascâ.  Am realizat atunci cat de mare este pericolul ca aceasta limba sa dispara.

Poate ca ar trebui sa amintesc de asemenea,  legat de lupta mea pentru  pastrarea  limbii strabunilor mei,  ca am scris o carte cu numele „Radacini” care in 2010 a obtinut premiul Asociatiei Artistilor Armâni  din Republica Macedonia., si un volum de poezii , in curs de publicare., tot in limba Armâna.

Ana Magdin: Povesteste-mi te rog, care a fost mesajul filmului ”Nu sunt faimos, dar sunt aroman”, la premiera caruia ai venit tocmai din America?

Dini Trandu: Asa este. Am venit din America, impreuna cu Anca,  sa participam la acest eveniment istoric pentru cultura Armâneascâ. Aceasta venire a noastra in Romania, a fost posibila datorita talentatului regizor, actor si scenarist, Toma Enache, ca a facut primul film artistic de lung metraj in limba  aromana. Am si eu o mica contributie la coloana sonora a acestui film, Toma folosind doua din melodiile mele. Pentru Toma a fost un vis atit de imposibil de tanspus in realitate, incit, pina la urma, cu multa dragoste, ambitie, perseverenta, incredere, eforturi supra-omenesti, l-a realizat! Toma  Enache, a facut din imposibil, posibil, a fost  ajutat de foarte multi Armâni din toate tarile unde a filmat (Balkani si America)

Filmul , vorbit in limba armâneasc â (dar subtritat in limba româna), cu actori/actrite de origine armâna, este plin de romantism, poezie, umor, aventura, mister, dragoste, intelepciune. Emana o energie pozitiva care iti umple inima de bucurie iar sufeltul de lumina si de caldura. Toata fiinta iti este cuprinsa  de nostalgiile a unor vremuri  trecute, de peste 2000 de ani, dar inca prezente in sufletul  Armânilor.  Este un film care te incinta, care flirteaza cu tot ce este mai bun, mai nobil in caracterul unei fiinte umane indiferent de identitate. Este un film care te imbogateste spiritual si te face sa fii mindru ca apartii speciei umane.  Este ca o poveste care nu vrei sa se termine  si care te umple de bunatate si speranta , ca noi oamenii,  daca am avea curajul sa fim noi insine, ne-am putea iubi  si am putea fi mai fericiti. Mesajul filmului, este  pentru noi Armânii, ca o raza de speranta si anume , ca numai prin dragoste ne putem salva neamul de la pieire. Cel putin eu, vazind acest film de mai multe ori,  am retrait ceea ce se cheama, prima dragoste.  Sint indragostit de acest film. Recomand cu caldura fiecaruia sa vada acest film. Este o poveste deosebita si de mult Romania nu a avut pe ecrane un astfel de film. Trebuie sa mentionez calitatea superioara a imaginii si coloanei sonore care nu sunt mai prejos decit filmele facute aici in America.

Ana Magdin: Cum este viata in America? Au si americanii stresul „zilei de maine”, asa cum au romanii?

Dini Trandu: Viata in America, este asa cum vrea fiecare sa fie ! Exista expresia „The American way of life” sau „The American dream” sau „The American way”. Ceea ce m-a fascinat din prima la americani, este felul lor de a fi directi ! Nu exista o comunicare „la pural”,  „dumneavoastra”,  indifernt ce pozitie ai sau citi bani ai in banca. Ei te intreaba cum te cheama si apoi ti se adreseaza direct, pe numele mic. Stresul aici este mai mare sau mai mic (dar exista ca in orice societate creata de oameni) in functie de cum vrei sau la ce nivel vrei sa traiesti. Daca iti doresti o casa mai mare decit ai nevoie, cu pamint pe masura, cu masini de lux etc, (ambitii de om normal, mediocru, mai mic de statura in lumea spirituala) toate acestea le poti obtine destul de usor cu imprumuturi de la banca. Insa, in acest caz cei mai multi intra intr-o relatie permanenta cu stresul! Acela de a munci destul de greu pentru multi ani (unii pentru toata viata) ca sa fie in stare sa-si plateasca datoriile. Acesta este asa zisul „The American way of life” pentru a ajunge sa traiesti „The American Dream” (casa mare in padure, masini, teren de tenis, piscina, etc). Nu consider ca acest fel de stress se poate compara cu stresul zilei de maine, din Romania, pe care il cunosc din povestirile fratilor mei. Stresul american este creat si acceptat de individul respectiv.  In Romania, cred ca stresul zilei de maine, este creat de situatia la nivel de economie.

Ana Magdin: Cunosti  acolo artisti celebri?

Dini Trandu: Daca te referi „ la modul personal”, l-am cunoscut pe Billy Joel, cu care am avut o conversatie, la un club de noapte, cu LIVE music,  despre Transilvania, spiritul lui Dracula, etc. . Tin minte ca ma striga ”Hey, Dracu, one more bear?”

Ana Magdin:  Ai o reteta culinara autentica Armâneascâ?

Dini Trandu: Am mai multe. Iti ofer una mai simpla si chiar te rog sa o experimentezi. Eu, deja sunt expert. Se cheama Piperchi tsingrasiti a la Dini (Ardei la tigaie)

1-se pun in tigaie, depinde cit este de mare, 8-12 ardei, asa cum ii cumperi de la piata. In prealabil, pe virful fiecarui  ardei faci doua taieturi sub form de cruce atit cit sa incapa citeva firicele de sare, un catel de usturoi si citeva firimituri de brinza de oaie.

2-Peste ardei si pe fundul tigaii, se pune ulei de masline cit sa acopere toata suprafata tigaii-cam 1/2 cm sa fie nivelul uleiului.

3– Tigaia se acopera cu un capac (ideal sa fie transparent) si se pune pe aragaz la flacara medie.

4- Ardeii trebuie sa fie intorsi pe toate partile pentru a se praji uniform. Trebuie controlati, sa nu se arda.

5-Dupa ce sunt rumeniti pe toate partile, se pun peste ardei, rosii proaspete, taiate in felli mici, astefel incit, rosiile sa intre printre ardei si sa faca contact cu fundul tigaii (cit mai multe rosii posibil). Odata cu rosiile, se vor pune si cit mai multi catei de usturoi taiati cit mai marunt. – un fel de mujdei) . In acest moment dati flacara mai mica la aragaz si asteptati pina rosiile se inmoaie si lasa toata zeama in tigaie. Veti vedea ca aceasta zeama incepe sa fiarba. In acel moment,  luati o bucata mare de brinza telemea si o firimitati peste ardei si zeama de rosii.  In acest moment puteti stinge aragazul si lasati tigaia acoperita inca 15 minute.

Masa este gata. Se maninca cu paine, care se inmoaie in zeama din tigaie. Iti promit ca te vei linge pe degete. Daca vreodata ne vom intilni iti voi face o tigaie de „ piperchi tsingrasiti”

Ana Magdin: Dini, sigur ca ne vom intalni, te asteptam cu mare drag, sa vii cu Anca ta minunata! Acum, la final, te rog sa spui un gand pentru toti aromanii si romanii de pretutindeni!

Dini Trandu: Mesajul meu este foarte simplu si direct: IUBITI-VA ! RESPECTATI-VA ! AVETI-VA CA FRATII ! LASATI-L PE VECIN SA TRAIASCA IN PACE CU LIMBA SI RELIGIA LUI MOSTENITE DIN STRABUNI ! FITI TOLERANTI FATA DE IDENTITATEA (si tot ce vine cu ea) CELOR CU CARE VENITI IN CONTACT. NIMENI NU ARE DREPTUL SA DESFIINTEZE – SA ANIHILEZE – PE NIMENI ! SUNTEM CETATENI AI ACELEIASI PLANETE, AI ACELEIASI GALAXII: CALEA LAPTELUI.  TOTI AVEM DREPTUL DIVIN DE A FI SI DE A NE INTOARCE IN PACE, NEALTERATI-ACOLO DE UNDE AM VENIT: IN PULBEREA UNIVERSULUI.

Ana Morosanu-Magdin