La o cafea cu Dna Leontina Paleacu, cel mai mare organizator de spectacole din regimul comunist, pe care am descoperit-o la Iasi…
Dorind sa-i faca o surpriza tovarasului Nicolae Ceausescu de ziua sa, au pregatit piesa “Talharul” de Karel Ceapek ! Sigur ca suna jignitor iar mustrarile nu au intarziat sa apara:”Cum va permiteti tovarase sa prezentati de ziua tov Ceausescu aceasta piesa…?”
”S-a dat dispozitie sa se suspende spectacolul, orasul era impanzit cu afisele TILHARUL iar in fata salii de spectacol , sus era atarnat portretul tovarasului, iar sub el era panoul cu TILHARUL! Bineinteles ca au fost adunate toate afisele din oras si spectacolul a fost suspendat”!
Ana Magdin: Doamna Leontina Paleacu, sunt foarte fericita ca v-am gasit, astept cu mare bucurie sa imi povestiti cum se organizau spectacolele in comunism, era greu, era usor, “tovarasii” erau de acord ca romanii sa se mai si distreze?
Leontina Paleacu: Am inceput activitatea de impresariat la un teatru din provincie – TEATRUL DE STAT RESITA, actualmente se numeste TEATRUL DE VEST RESITA. Am venit din invatamant, lucram intr-un sat de mineri din judetul Caras Severin, Dognecea. Deoarece sotul lucra in Resita, am cautat post in oras si am gasit la teatru ca organizator de spectacole (impresar)! Nu stiam ce voi face, cum va fi dar am inceput activitatea si chiar mi-a placut inca de la primele spectacole pe care le-am organizat.Teatrul nu era subventionat decat intr-o mica proportie si aveam de realizat un plan. Pentru a asigura realizarea planului faceam abonamente si mergeam in marile uzine de la Resita CSR si UCMR (care, acum nu mai sunt). Oamenii lucrau in trei schimburi, a fost destul de greu sa-i lamurim dar eram ajutata de presedintele de sindicat si secretarul de partid din unitatile respective.
Ana Magdin: Care a fost primul spectacol organizat de dvs si ce amintiri aveti de atunci?
Leontina Paleacu: Primul spectacol organizat a fost cu muncitorii de la UCMR, sala a fost plina dar la intrare muncitorii nu vroiau sa li se rupa biletele, ziceau ca sunt platite ,fapt pentru care am fost chemata de controlorul de bilete ca sa-i lamuresc. Erau pentru prima data la spectacol si nu cunosteau procedeul .Tot la primele spectacole cu muncitorii abonati am avut incidente, in piesa erau scenete in care actorul fuma si spectatorii s-au apucat si ei de fumat…, cu greu i-a potolit pompierul teatrului. Daca nu reuseam sa fac planul cu piesele din repertoriul teatrului aduceam capete de afis. Odata l-am adus pe Amza Pelea care si-a facut aparitia in spectacol doar cu un monolog, in piesa de teatru “Comedie cu olteni”, la teatrul din Resita am avut colaborari cu mari artisti. Tin minte ca dupa moartea lui Amza Pelea l-am adus pe Tudor Gheorghe cu un recital, dumnealui tocmai se intorsese din SUA si primul spectacol era programat la Bocsa. In dimineata zilei in care aveam spectacol am sunat la sala sa vad cum stam cu vanzarea biletelor la care am primit raspuns ca erau doar sase bilete vandute. Pentru mine a fost tragic mai ales ca era primul spectacol dupa intoarcerea artistui in tara. M-am urcat in masina si am plecat la Bocsa, m-am dus direct in uzina, la director. I-am spus situatia existenta (sala de spectacole era un club al uzinei) si norocul meu a fost ca directorul (care era oltean – Dl Creanga) m-a inteles si a chemat secretarul de partid si presedintele de sindicat la dansul. M-a intrebat cate bilete vreau sa se vanda la care i-am raspuns ca mai putin ma interesa numarul de bilete cat ma interesa prezenta in sala. A dat dispozitie sa se faca prezenta la intrarea in sala de spectacole pe tabele, deasemenea, a dispus sa se amenajeze scena cu crengi de brad si de stejar, bineinteles ca mi-a dat un virament pentru capacitatea salii de 450 locuri. A fost un spectacol de vis. Dupa spectacol am fost invitati la masa, intr-o sala de protocol. Cand am intrat cu Tudor Gheorghe, s-au ridicat de la mese niste domni- delegati din Rusia care au inceput sa strige TELEVIJIA>>>TELEVIJIA si l-au imbratisat pe artist. Am avut colaborari cu Ion Dolanescu,Tiberiu Ceia, Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Maria Ciobanu s.a. In acele timpuri era obligatoriu sa prezentam spectacole in zilele de sarbatori religioase (Paste, Craciun, Anul Nou). Imi facusem relatii cu comandantii de la unitatile militare si in astfel de situatii umpleam sala cu militari dar si in alte situatii cand nu aveam spectatori, veneau militarii direct de la munca sau de la instructie si produceau un miros in sala ca nu pot sa descriu. Actorii erau nemultumiti iar cand vedeau militarii in sala imi ziceau: iar avem PALEACI?! Tin minte ca am scos o premiera in cinstea zilei tovarasului Ceausescu. Piesa se numea “TILHARUL”de Karel Ceapek. Trebuia sa mergem la primul secretar PCR sa aratam ce-am realizat (era prim tov.Trandafir Cocarla). Am mers cu directorul teatrului la PCR, ne-a felicitat iar cand ne-am intors la teatru a sunat telefonul, secretara l-a anuntat pe director ca la telefon e primul secretar, convorbirea a fost urmatoarea: ”Cum va permiteti tovarase sa prezentati de ziua tov.Ceausescu aceasta piesa?”A dat dispozitie sa se suspende spectacolul, orasul era impanzit cu afisele TILHARUL iar in fata salii de spectacol , sus era atarnat portretul tovarasului, iar sub el era panoul cu TILHARUL! Bineinteles ca au fost adunate toate afisele din oras si spectacolul a fost suspendat. Am avut schimb de relatii culturale cu un teatrul din Jugoslavia, din orasul Virset. La doua din turneele pe care le-am facut in tara vecina ne-au fugit cinci angajati (doi actori si trei tehnicieni)! Au fost anchete si sanctiuni date de partid. A fost o munca frumoasa in acel teatru, acolo au fost repartizati pentru stagiatura actori renumiti :Ileana Stana Ionescu,Tora Vasilescu, Adriana Trandafir. Odata cu repartitia Adrianei Trandafir, planul teatrului il realizam cu forte proprii. Datorita acestei actrite munca mea a devenit mai usoara. Veneau spectatorii la teatru fara sa-i organizez, doar ca vedeau afisele. Am avut in repertoriu comedia: “Zapacita de la ora patru”, spectacol care s-a jucat numai cu sali pline si doua stagiuni n-am avut probleme cu realizarea planului. Amintesc ca intr-un turneu, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Pitesti, a incantat publicul, au fost ropote de aplauze iar la finalul spectacolului a urcat pe scena o doamna cu un cos de flori, era fosta ei diriginta care a pupat-o pe Adriana si a tinut un mic discurs despre fosta eleva. In sala erau majoritatea fostilor ei profesori. Aplauzele nu se mai terminau.
Nu vreau sa trec cu vederea colaborarile cu Adrian Paunescu si Jean Constantin.
Marele Adrian Paunescu a umplut un stadion. L-am sunat cu o zi inainte de spectacol (era la Timisoara). L-am intrebat ce pregatiri sa fac la venirea lui cu Cenaclul Flacara si mi-a dat un raspuns care m-a uimit: draga, eu vreau un hotel bun si femei femei frumoase.
Cu Jean Constantin am avut multe colaborari. Dupa primul infarct pe care l-a avut a venit la Resita insotit de Gioni Dimitriu. Am avut trei zile de spectacol, Gioni avea grija de el ca de un copil, in autocar statea rezemat intre perne. Cand cobora din autocar se tineau oamenii dupa el, se ingramadeau sa-l vada.
Dupa niste ani de impresariat la teatru am fost transferata la Orchestra Profesionista DOINA BANATULUI,institutie subordonata de Consiliul Judetean al Sindicatelor. Nu aveau impresar si erau aproape de desfiintare. Am luat-o de la inceput dar aici mi-a fost mai usor, cunosteam activitatea ce urma sa o desfasor. De la inceput am facut contracte de munca la capete de afis: Nicoleta Voica, Petrica Moise, George Rotaru. Ei lucrau doar cand aveam nevoie de ei, faceam turnee in marile orase din tara. Cu Nicoleta Voica si Petrica Moise (capete de afis) faceam afise pentru spectacolele ce urma sa le prezentam iar cu George Rotaru si Narghita (colaborator) faceam afise separate. Am reusit sa indeplinesc planul si chiar sa-l depasesc. Aveam probleme cu afisele la Consiliul Culturii (tov.Heghedus si Suzana Gadea). Daca li se parea ca artistul are poza mai mare decat a tovarasului trebuia sa schimb afisul. Repertoriul era minutios verificat, erau cantece pe care le scoteau din program.
Ana Magdin: Ce cantece erau premise si care erau interzise?
Leontina Paleacu: In anul 1987 am cerut transferul la Iasi (am avut o tragedie in familie) iar fiica mea era studenta la Iasi, eu m-am nascut in judetul Iasi – Cozmesti, unde aveam familia. Aici am primit post de impresar la Orchestra Profesionista DOINA MOLDOVEI. In acele timpuri se intra foarte greu in orasele mari (orase inchise). Am fost ajutata de UGSR si Consiliul Culturii .La Doina Moldovei aveam trei solisti: Stefan Pintilie, Maria Teodorescu si Viorica Raba, dirijorul era un instrumentist, deseori am apelat cu contract de colaborare la prof.Marinica Botea care lucra la Casa Studentilor. A trebuit sa fac colaborari cu capete de afis. Primii colaboratori au fost marii artisti: Stela Popescu si Alexandru Arsinel. Au fost oameni in adevaratul sens al cuvantului. In iarna anului 1989 aveam turneu organizat in judetul Suceava. Am ramas impotmoliti cu autocarul la Suceava si trebuia sa ajungem la Campulung Moldovenesc unde aveam doua spectacole. Stela si Arsinel ajunsesera acolo, cu trenul.
Tineam legatura cu Arsinel telefonic, dintr-o gara (nu erau mobile). N-am reusit sa ajungem la Campulung decat noaptea la ora 23.00. Spectacolele au fost sustinute de cei doi mari artisti, toate biletele s-au vandut , salile au fost pline. Ajunsi la hotel, pe actori i-am gasit intr-o sala de protocol impreuna cu autoritatile orasului, erau la chef. Cand m-au vazut m-au imbratisat si m-au invitat la masa. Atunci am zis ca nu vreau nimic, ca oamenii mei sunt flamanzi si obositi, la care doamna Stela l-a chemat pe secretarul cu propaganda si i-a zis: Secretarule, te duci si aduci mancare si bautura la toata orchestra. Asa s-a si intamplat. Pentru cele doua spectacole pe care le-au sustinut singuri, marii actori nu mi-au cerut nimic in plus fata de onorariul lor. Am avut un respect deosebit si o mare admiratie fata de acesti actori, cu care am reusit sa realizez in mare masura planul institutiei. La Iasi am avut colaborari cu toti marii artisti, prin Octavian Ursulescu. Cu el stabileam colaboratorii si chiar formatul afisului.
Am colaborat cu Gabriel Dorobantu, Gabriel Cotabita, Mihaela Runceanu, Elena Carstea, Daniel Iordachioaie, Catalin Crisan, Ileana Sipoteanu, Anda Calugareanu, Madalina Manole, Adrian Daminescu, Aurelian Temisan, Ricki Dandel s.a. Am avut colaborari fructuoase cu Gica Petrescu, cu Dan Spataru, Alexandru Jula, Dorina Draghici, Maria Dragomiroiu. In acelasi timp faceam spectacole si pentru copii. Am colaborat mult cu Alexandru Jula, cu spectacolul “Lambada copiilor”. In distributie era Cornel Palade (cu momente vesele) si Aurel Moldoveanu, artisti care au pasit pentru prima data pe scena adusi de Alexandru Jula. Dl.Jula imi spunea cu regrete, mai tarziu, ca cei doi cand au ajuns vedete nu-i dadeau nici macar un telefon. Dupa revolutie am inceput un schimb de relatii culturale cu Teatrul SATIRICUS din Chisinau, actualmente Teatrul National SATIRICUS I.L.Caragiale al carui director a fost si este actorul si regizorul ALEXANDRU GRECU. I-am invitat in Romania, au venit cu o comedie “Fleacuri fara leacuri”. Am intrat in tara pe la Vama Albita. Ajunsi pe pamant romanesc au sarutat pamantul, parca si acum ii vad in genunchi, cu capetele aplecate. Primul lor spectacol a fost jucat in satul meu natal, in curtea gradinitei (cumnata mea era educatoare). Au venit aproape toti satenii, stateau pe iarba, pe garduri foarte impresionati ca nu mai vazusera o piesa de teatru pana atunci. Am prezentat spectacole in judetele Iasi, Bacau, Suceava, in orase si sate mai mari.
Artistii moldoveni erau impresionati de casele din jud Suceava, nordul Moldovei, case acoperite cu paie, cu pamant. In cadrul acestor relatii culturale, am mers si noi in Moldova de dincolo de Prut. Am dus doua trupe: muzica populara si formatia Compact. Seful de la Compact era TEO PETER care a cunoscut-o pe viitoarea lui sotie cu care a trait pana la tragicul accident. Geoge Rotaru a fost si la Iasi, artistul “cap de afis”…, acum fara Narghita.Tin minte ca primul turneu in Moldova a fost de 30 zile. George Rotaru nu iesea in sala, in public, niciodata, canta doar numai pe scena. La Falesti (un orasel) a venit cu putina intarziere la sala si era tocmai binedispus, fusese la Balti, isi facuse deja prieteni. El era pe teritoriul Moldovei pentru prima data. La spectacolul de la Falesti a coborat in sala, printre spectatori (fiind in curaj) si au fost ropote de aplaze, spectatorii il sarutau, il mangaiau. De atunci, George Rotaru a inceput sa comunice direct cu sala si sa nu mai aiba trac. Am avut doua turnee de cate 30 zile in Moldova dupa care George Rotaru a hotarat sa plece in America.
Ana Magdin: Cum era Naarghita, ce va amintiti legat de ea, ca om, ca artist si ce va amintiti legat de marea iubire dintre ea si George Rotaru, singurul roman de care ea a fost foarte indragostita?
Leontina Paleacu: Aprobarile pentru Naarghita si George Rotaru le obtineam mai usor.Cei de la Consiliul Culturii nu cunosteau repertoriul Naarghitei iar George Rotaru avea cantece de suflet: piesa “Ochii tai”, pe care o puneam pe afis (aceasta a fost prezentata si tovarasilor Ceausescu) si mai avea o piesa: ”Ce e viata omului”, George a fost marea dragoste a Narghitei desi ea nu vroia sa se stie dar la cazare imi cerea apartament pentru ei. Oricum, ea il alinta si deseori il chema cu numele de “țâcă. Era invidioasa cand George primea mai multe aplauze sau mai multe flori. In orasul Orsova, George a primit toate florile iar spectacolul a fost incheiat de Naarghita care a primit si ea un buchetel. Ajunsa in cabina cu buchetelul in mana, Geoge o intreba razand: ai primit si tu flori?! Cu lacrimi in ochi, Naarghita l-a lovit peste fata, pe unde a nimerit.
Ana Magdin: Care erau cei mai pretentiosi artisti?
Leontina Paleacu: Vreti sa stiti care erau cei mai pretentiosi artisti. Catalin Crisan era un tinerel foarte sensibil, vroia camerele de hotel bine incalzite, de aceea Octavian Ursulescu imi amintea de fiecare data sa am un radiator in camera lui. Gabriel Cotabita avea rautatile lui. La un spectacol de la Teatrul de vara din Iasi, ramasesem fara microfon (se defectase). El avea microfonul lui profesionist. Cu mari insistente l-a dat colegilor lui la spectacolul respectiv , dar numai contracost.
Dupa revolutie, organizarea spectacolelor in provincie devenise greu de realizat.Impresarii din Bucuresti ne luau marii artisti, era concurenta intre noi. Am avut in Iasi, in aceeasi zi, dimineata spectacole cu copii la Casa Sindicatelor iar seara, la Casa Studetilor. Am avut spectacolul “Cu masca si fara masca”cu cei mai mari artisti din tara. Daca dimineata am avut trei spectacole cu sali pline si incasari mari, seara n-am reusit sa scot nici onorariile artistilor si am fost nevoita sa le achit din banii facuti cu spectacolul de copii. Am achitat onorariile artistilor cu bani de metal (fisicuri) asa cum am primit de la copii.
Ana Magdin: Cum era viata dvs in acele vremuri si cum este acum?
Leontina Paleacu: Viata mea de impresar a fost frumoasa, antrenanta parca imi dadea sanatate si voie buna, aveam spectacole reusite. In cadrul societatii infiintate (societate privata), aveam ca obiect de activitate si agentie de turism, turism care se facea pe atunci pentru bisnita in Poplonia, Turcia, Ungaria. Pentru mine n-a mai fost interesant. Lumea intrega este plina de tineri romani care duc dorul tarii, al parintilor, al prietenilor.
Ana Magdin: Un gand pentru romanii de pretutindeni!
Leontina Paleacu: Transmit tuturor romanilor un gand muzical pentru o Romanie bogata in cultura, o Romanie frumoasa, muzica si poezia naste suflete. Speranta mea este plina de opotimism. Reintoarcerea romanilor acasa ne va da posibilitatea sa reconstruim o Romanie mandra de cultura si de educatie. Pentru romanii plecati, tara va ramane familia la care se pot intoarce si care ii va primi cu bratele deschise. Speram ca vom avea un regim cu adevarat democratic care ne poate intari tara.Dorul de tara este si va ramane mereu prezent in sufletul romanilor plecati.
Ana Morosanu Magdin
