Povestea de viață a milionarului român din America, Nick Rădoi,
“Am crescut într-o familie în care onoarea, demnitatea şi credinţa erau lege!”
Ana Magdin: Dragă Nick Rădoi, cum a fost copilăria ta?
Nick Rădoi: Îmi amintesc cu drag şi nostalgie de fiecare moment al copilăriei mele petrecut în casa părintească din Caransebeş, alături de părinţii, fraţii şi bunicii mei! Am crescut într-o familie în care onoarea, demnitatea şi credinţa erau lege. Îmi amintesc că în timpul regimului comunist, religia şi biserica erau practic interzise. Bunica şi mama ne învăţau pe mine şi pe fraţii mei rugăciuni şi cum să îl aveam pe Dumnezeu în suflete în orice moment al vieţii. Cam acestea sunt amintirile despre copilăria mea, o copilărie frumoasă, într-o familie cu principii, o familie unită şi cu multă iubire pentru oameni.
Ana Magdin: Când erai mic ce visuri aveai pentru această viaţă?
Nick Rădoi: Copil fiind, nu conştientizam prea mult din tot ceea ce se întâmpla în jurul meu. Mă bucuram de copilăria fericită şi fără de griji. Pe măsură ce ajungeam la vârsta adolescenţei, realizam cum conducerea comunistă ne privează de informaţii, de libertatea de exprimare şi de Dumnezeu.
Întotdeauna mi-a plăcut adevărul rostit cu voce tare, iar această „îndrăzneală”era aspru pedepsită în perioada comunistă din România. Am visat încă de pe atunci să plec din ţară împreună cu familia mea, către un loc în care să putem trăi liber şi să ne putem bucura în linişte de satisfacţiile unei vieţi cu credinţă şi pace în suflet. Pentru a-mi împlini acest vis, am încercat să trec graniţa prin Timişoara către sârbi de două ori, însă fără succes.
Ana Magdin: Când ai decis să pleci din România şi de ce?
Nick Rădoi: Plecarea mea şi a familiei mele nu a fost tocmai o decizie! Cu toţii ştim că în comunism, oricât ţi-ai fi dorit să emigrezi, regimul nu îţi permitea! Pe noi, ne-au expulzat! Tata era un rebel al timpurilor respective şi acţiona împotriva convingerilor regimului ceauşist, dădea informaţii la Europa Liberă, pentru Drepturile Omului, credea în Dumnezeu iar Ceauşescu nu suporta nimic legat de religie. Aşadar, credinţa în Dumnezeu a făcut ca eu şi familia mea să avem probleme cu legea din acea perioadă. Tatăl meu a luptat pentru credinţă sub comunism ceea ce a dus la o serie de grele încercări pentru familia noastră.
Mai pe scurt, mergeam pe stradă împreuna cu tata şi încă zece prieteni, povesteam liniştiţi. Nici nu am înteles foarte bine ce se întâmplă, pentru că cinci maşini ale miliţiei ne-au înconjurat şi l-au arestat pe tata. Eu, când am văzut ce fac ei cu tatăl meu, nu am acceptat nimic şi m-am luptat să trag de tata ca să nu mi-l ia. Sigur, că, nu am avut nicio şansă, la urma urmei, eram doar un copil. Tot ce îmi mai amintesc de atunci, este ca miliţienii m-au bătut cu bocancii în cap, practic îmi zdrobiseră capul, mi-au spart maxilarele si eram într-o baltă de sânge în plină stradă. Pentru miliţia criminală, nu a contat absolut deloc că dădeau într-un copil, până când am intrat în comă. Şi-au continuat misiunea criminală arestându-mă, uitând în mintea lor nebună, că sunt minor. Cinci ore, am stat în comă, aruncat într-un colţ al puşcăriei, ca un câine. După două zile, când în sfârsit au realizat că au arestat un copil, mi-au dat drumul. Eu nu mai vedeam, nu mai puteam să merg, eram ca o legumă şi pe jumătate mort. Biata mea mama, timp de trei luni m-a hrănit numai cu apă şi supă, atât cât să nu mor, pentru că eu nu puteam să mănânc nimic, în suflet aveam tristeţea că tatăl meu era arestat, un om bun şi cinstit care ajuta pe toată lumea, un om care ne învăţase pe toti ce este credinţa şi cum să fim buni şi cinstiţi…, el ajunsese să fie după gratii, în arestul puşcăriei „Popa Şapcă” din Timişoara.
Tatăl meu trimitea în continuare informaţii la Europa Libera, pentru Drepturile Omului, ca să se ştie ce viaţă duc românii, dacă se mai putea numi viaţă…! Era format un comitet de oameni credincioşi, care îşi sacrificau libertatea, în speranţa că cineva din străinătate va face ceva pentru români şi pentru România, ca să nu o mai ducem atât de greu.
Aşa că…, după ce familia mea era hărţuita şi ameninţată, după ce tatăl meu a fost încarcerat, au venit acasă de unde ne-au ridicat doar cu câteva valize de haine şi ne-au expulzat în Italia, fără vreun drept de a beneficia de ceva din averea familiei sau de a ne mai întoarce vreodată. Ne-au luat comuniştii toată munca: maşini, case, toate bunurile. Ajunşi în Italia, am cerut azil politic în America. După circa 6 luni, am fost acceptaţi şi aşa am reuşit să ne stabilim într-un loc sigur si liber. Am ajuns la New York… După o vreme eu m-am căsătorit şi m-am stabilit în California…
Ana Magdin: Cum a fost viaţa ta când ai ajuns în America, o ţară străină, fără familie, fără prieteni…, cum ai reuşit să supravieţuiești, ce era în sufletul tău văzându-te departe de România?
Nick Rădoi: Când am ajuns în America, în ciuda faptului că totul era un nou început, despre care nu ştiam nimic, am simţit că sunt liber. Mi-a fost foarte greu la început deoarece nu aveam niciun ban, nu cunoşteam limba şi cel mai greu moment trăit la venirea mea în America, este că nu aveam unde innopta. Dar, îl aveam mereu în suflet pe Dumnezeu şi ştiam că nu mă va lăsa! Am mers la biserică, am cerut ajutor şi azil pentru o perioadă, timp în care mi-am găsit diferite activităţi pentru a face bani. Dormeam 2-3 ore pe noapte şi în rest, munceam. Tundeam iarba, făceam gogoşi…nu conta prea mult ce muncă era! Vroiam să reuşesc şi aveam încredere că aşa se va întâmpla.
Ana Magdin: Cum ai reuşit să construiești acest imperiu în care trăiești acum?
Nick Rădoi: Atunci când am plecat din New York, în California, m-am angajat şofer pe tir la o firmă de transport mărfuri. Eram foarte exigent cu mine şi îmi doream să fie totul perfect, aşa că nu întârziam nici o livrare! În câţiva ani, am reuşit să
ulte comenzi şi eram tot timpul pe drumuri, îmi vedeam soţia şi fetele 30 de minute la câteva luni. Nu m-am plâns niciodată de muncă. Ştiam că muncesc pentru mine şi pentru a le asigura fetelor mele tot ce au nevoie. Din banii pe care i-am făcut, am cumpărat alte truck-uri şi aşa firma mea s-a dezvoltat foarte bine.
Ana Magdin: Cum este viaţa lui Nick Rădoi în acest moment?
Nick Rădoi: Viaţa lui Nick Rădoi, business man-ul, este la fel cum a fost dintotdeauna, muncă multă, implicare şi dăruire în orice afacere pe care o fac.
Omul, Nick Radoi, este un om fericit, împlinit şi mulţumit! Am putut să ofer familiei mele stabilitate financiară şi siguranţă! Sunt mândru că fetele mele au crescut cu Dumnezeu în suflete şi au ştiut întotdeauna să aleagă binele în defavoarea răului. Acum, culeg roadele muncii mele, bucurându-mă de cei doi nepoţi sănătoşi pe care fiica mea Lidia, mi i-a dăruit.
Ana Magdin: Cum îți merg afacerile în aceste vremuri destul de grele pentru toţi oamenii de afaceri din lume?
Nick Rădoi: Da, într-adevăr sunt vremuri la care oamenii de afaceri nu se aşteptau să vină. Este o încercare pentru oricine acum. Afacerile mele nu mai sunt pe culmile succesului cum erau acum câţiva ani, dar nici nu mă pot plânge, pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, găsesc soluţii noi împreună cu partenerii mei ca să depăşim obstacolele şi să trecem peste această perioadă.
Ana Magdin: Cum se relaxează milionarul Nick Rădoi? Unde te simţi cel mai bine în această lume, ce locuri îți bucură sufletul cel mai mult?
Nick Rădoi: Îmi plac foarte mult zilele însorite de duminică, atunci ies cu yachtul pe ocean împreună cu prietenii mei. Oceanul mă relaxează, iar o zi petrecută în larg, este pentru mine relaxarea absolută. Sunt nostalgic când mă gândesc la România, la ţara în care am crescut şi m-am format ca om. De fiecare dată când revin în ţară, mă trec fiorii şi mă copleşesc amintirile.
Bucuria sufletului meu vine din clipele petrecute cu familia mea, cu nepoţii mei. Acelea sunt momentele care mă fericesc şi care îmi umplu sufletul de satisfacţie.
Ana Magdin: Ce mâncăruri îți plac? Ştii să gătești, dacă da, ce anume își place cel mai mult să pregătești de mâncare?
Nick Rădoi: Bine-nţeles că prefer mâncărurile noastre tradiţionale româneşti. Îmi este dor de sarmale, de micii noştri şi de langoşii din Timişoara. De fiecare dată când am vizite din România, primesc de la ei diverse produse tradiţionale pe care pur şi simplu le savurez. Îmi place să gătesc, deşi nu o fac atât de des pe cât mi-aş dori. Atunci când timpul îmi permite să gătesc, îmi place să îmi fac salată de vinete şi supă de pui.
Ana Magdin: Nick Rădoi este un bărbat fericit, iubeşte?
Nick Rădoi: Nick Rădoi a fost tot timpul un bărbat fericit! Fericirea familiei şi a celor din jurul meu este pentru mine satisfacţia supremă. În fiecare zi, oricât de grele ar fi anumite momente, zâmbesc şi mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară!
Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni…
Nick Rădoi: Le urez tuturor românilor exact ce îmi doresc şi pentru mine: să aibă credinţă în suflet oriunde s-ar afla în lumea asta! Astfel vor fi fericiţi şi împliniţi!
Ana Moroşanu Magdin
