“Ziua Românilor de Pretutindeni”

 

“Ziua Românilor de Pretutindeni” va fi aniversată la Universitatea de Studii BICOCCA din Milano in cadrul “ZILEI INTERCULTURII”

 

Giornata Interculturale. Ziua Interculturii a IV-a ediție

Sediul Ateneo Milanese, Piața Ateneo Nuovo, 1 Milano, clădirea U6;

 

 

afis-Bicocca-final-jpg.-630x300

“Ziua Românilor de Pretutindeni” care se sărbătorește pe 29 mai,  va fi aniversată de Centrul Cultural Italo Român și editura Rediviva la Universitatea de Studii Bicocca din Milano in cadrul “Zilei Interculturii”,  manifestare de prestigiu academic ajunsă la cea de a patra editie, care reuneste in jur de două mii de participantți: profesori, cercetatori, studenti, elevi, institute de cercetare, centre culturale din Lombardia și întreaga Italie.

 

Comisia Universității de Studii BICOCCA din Milano a selecționat proiectele Centrului Cultural Italo-Român pentru participarea la acest eveniment luând în considerație  “meritul cultural  și identitar de promovare românească în Italia și dialogul intercultural pe care îl desfășoară acesta în Milano și Lombardia”.

 

“Ziua Românilor de Pretutindeni” va fi aniversată la Universitatea de Studii BICOCCA din Milano in cadrul “ZILEI INTERCULTURII”

 

Posted on 18/05/2016 By Violeta Popescu Evenimente, Romeno

“Ziua Românilor de Pretutindeni” va fi aniversată la Universitatea de Studii BICOCCA din Milano in cadrul “ZILEI INTERCULTURII”

 

bic-2-600x400

 

Giornata Interculturale. Ziua Interculturii a IV-a ediție

 

Sediul Ateneo Milanese, Piața Ateneo Nuovo, 1 Milano, clădirea U6;

 

“Ziua Românilor de Pretutindeni” care se sărbătorește pe 29 mai,  va fi aniversată de Centrul Cultural Italo Român și editura Rediviva la Universitatea de Studi Bicocca din Milano in cadrul “Zilei Interculturii”,  manifestare de prestigiu academic ajunsă la cea de a patra editie, care reuneste in jur de două mii de participantți: profesori, cercetatori, studenti, elevi, institute de cercetare, centre culturale din Lombardia și întreaga Italie.

 

Comisia Universității de Studii BICOCCA din Milano a selecționat proiectele Centrului Cultural Italo-Român pentru participarea la acest eveniment luând în considerație  “meritul cultural  și identitar de promovare românească în Italia și dialogul intercultural pe care îl desfășoară acesta în Milano și Lombardia”.

 

Evenimentul va avea loc joi 26 mai 2016  la sediul Ateneo milanese, Piața Ateneo Nuovo, 1 Milano, clădirea U6 pe tot parcursul zilei, de la orele 8 30 la 18 30. In cadrul manifestarii Centrul Cultural Italo Roman și editura Rediviva vor organiza în vederea promovării culturii românești un stand de publicații: volume de literatură, istorie, memorialistica, poezie, eseu; precum si reviste, depliante, etc. La Universitatea Bicocca din Milano, una dintre cele mai mari universitați din Lombardia (cca 30 000 studenti) studiază si foarte mulți tineri români la diferite facultăți sau urmează cursuri de master si doctorat.

 

Vor fi făcute cunoscute publicului traduceri ale autorilor români în limba italiană, publicații care fac cunoscută prezența culturală și comunitatea românească în Italia, dialogul comunitar și intercultural.

 

In Aula Magna a Universității unde vor avea loc o serie de conferințe legate de identitate, cultură si dialog intercultural Violeta Popescu va susține o relatare de la orele 15 30 despre Prezența culturală românească în Lombardia și proiectele editoriale REDIVIVA. Editura fondată în anul 2012 – director scriitoarea Ingrid B Coman, a ajuns la cca. 35 de titluri în colecțiile de: Istorie, Quaderni romeni; Poesie, Memorialistica, Ti racconto il mondo, La rosa dei venti, etc.

foto-bicocca

Prezentarea va fi inclusă în cadrul unei publicatii științifice coordonate de o comisie a Departamentului Pedagogie si Intercultură a Universității si va cuprinde și materialul întocmit de prof. Mariana Paliev despre: Intercultură si prezența cursului de Limbă, Cultură și Civilizatie românească  și receptarea acestuia în mediul educativ italian.

Coordonatori ai evenimentului: Violeta POPESCU (responsabil CCIR) si prof. Mariana PALIEV  (din cadrul Cursului de limbă, cultură si civilizatie românească din Italia); prof. Valentina NEGRITESCU (Università degli Studi Milano) precum și participarea unui grup de studenti români de la Universitățile din Milano: Doina STRULEA (Università degli Studi Milano); Teodora NACU (Università degli Studi Milano), Cristina TOMASCU (Università Commerciale ‘Luigi Bocconi)  și alți colaboratori: Florentina NITA, Daniela NENCIULESCU, Georgiana BEDELEAN, Felicia CHICIORANGEA – videoreporter.

 

Prezența CCIR se bucură de Patronajul Consulatului General al României la Milano și colaborarea Institutului Cultural Român și de Cercetare Umanistică din Veneția, care contribuie la standul de carte și prezentare cu publicații editate  în cadrul Institutului. Este pentru a doua oară când CCIR participă la prestigiosul eveniment care pune în evidență aportul cultural al diferitelor comunităti străine reunite în cadrul centrelor, asociațiilor, diferitelor institute din Regiunea Lombardia.

 

Manifestarea are ca organizatori: Universitatea de Studii Bicocca

din Milano, Departamentul de Stiinte si Formare “Ricardo Massa” având ca temă generală: “Building Bridges”

 

Evenimentul are ca motivație ideea de confruntare în contextul unei extraordinare realități cum este cea a emigratiei și a raportului între diferite culturi prezente pe teritoriul Italiei. Ediția din acest an se va concentra pe teme precum: cultura, intercultura, pedagogia, educația in medii interculturale, cu obiectivul de a îmbogăți și implementa patrimoniul de concepte și metodologii reale pentru educația interculturală,  fie în Italia, fie în străinătate. Inițiativa reprezintă o semnificativă ocazie de formare pentru profesorii de toate gradele din școli, operatori sociali, studenți, doctoranzi s.a. Ziua Interculturii are patronajul Primăriei din Milano, Regiunii Lombadria, Ministerul Educației Publice, Inspectoratul Școlar al Lombardiei si parteneriatul MBV.

Link: Università di Milano-Bicocca www.unimib.it

www.CulturaRomena.it

 

 

Distribuie
Distribuie