Venirea Papei în România, pe 31 mai 2019, m-a emoționat, m-a bucurat, m-a făcut să am trăiri sufletești exact cum visez eu să fim noi, românii, să fim foarte uniți, puternici, să ne iubim, să construim împreună, astfel încât, să putem să plângem de fericire, pentru reușite, nu să plângem de atâta tristețe…!

Doi ani de la venirea Papei Francisc la Catedrala Neamului din București….!

Nu pot să trec indiferentă peste această zi…, peste această amintire…., este 31 mai, ziua când, în urmă cu doi ani, Papa Francisc, a vizitat locul care trebuie să unească inimi, prin bunătate și iubire, fără a conta că suntem din Bucovina, din Moldova, din Oltenia, din Muntenia, din Dobrogea sau de oriunde…., din orice colț de lume, și, indiferent de religie, oamenii trebuie să se iubească…!
Catedrala Neamului, atât de blamată, face deja istorie, prin venirea Papei Francisc!
Trebuie să recunosc…, în momentul în care Papa Francisc a spus Tatăl Nostru, în Catedrala Neamului, am plâns! Nu pot să fiu altfel când vine vorba despre români și despre România, la fel sunt și când iubesc, iubesc oamenii din tot sufletul meu, plâng de fericire, iar când sunt dezamăgită, plâng de durere…, plâng pentru suferințele celor dragi, sunt foarte sensibilă când văd animale neajutorate sau oameni care sunt nefericiți…!
Nu este rușinos să plângem, rușinos este să nu avem calitate umană!
Papa Francisc, a venit la noi, pentru a ne învăța lecția de bunătate și iubire!
Ne-a mai învățat că rugăciunea Tatăl Nostru, este strigătul pentru iubire, și, că, trebuie să avem puterea să ne iertăm și să mergem înainte!
Venirea Papei în România, m-a emoționat, m-a bucurat, m-a făcut să am trăiri sufletești exact cum visez eu să fim noi, românii, să fim foarte uniți, puternici, să ne iubim, să construim împreună, astfel încât, să putem să plângem de fericire, pentru reușite, nu să plângem de atâta tristețe…!
Vă îmbrățișez și vă iubesc foarte mult, toți sunteți în inima mea și vă mulțumesc pentru că sunteți aici…!
Ana Moroșanu Magdin
Distribuie