Scrisoare de la New York, către RomâniaVipPress, de la fostul model internațional, Nelly Năstase, care este fost Special Advisor to the UN Ambassador în Statele Unite ale Americii!

Nelly Năstase, este fost model internațional, și,  cea care l-a susținut pe Congressmanul Paul Gosar, în Campania Reopen America, împreună cu fiul ei, Michael George Mullner, care practică tenisul de performanță în Statele Unite ale Americii, elev al LAT Tennis Academy!

 

Nelly Năstase, lucrează cu firma Ascendent Group, și, l-a susținut pe Congressman în inițiativa de a redeschide Arizona, care, fusese lovită foarte tare de covid.

A colaborat alături de multe oficialități,  primarul Billie Orr, Șeful Poliției Kavasu Dan Doyle, primarul orașului Lake Kavasu Cal Sheey!

Să nu uităm, că Nelly Năstase, a fost cea care a susținut public la Onu,  în fața a 130 de reprezentanți internaționali, cazul Cameliei Smicală, și a vorbit deschis despre problemele din Finlanda!

 

În mare, cam aceasta este românca noastră, Nelly Năstase, cu care, ne mândrim, este frumoasă, deșteaptă, și își duce mereu toate luptele până la capăt, reușind de fiecare dată!

 

Aici, scrisoarea lui Nelly Năstase, către RomâniaVipPress…!

Vaccinati –  nevaccinați, suntem cu toții oameni, frați, surori, vecini, părinți, iubiți, care, la rândul nostru, avem părinți, bunici și copii, de ce vrajba asta, de ce se dau mandate, de ce să le impui oamenilor să facă ceva împotriva voinței lor, cu corpul lor?

De ce să muți răspunderea pe ei, pentru situația dezastroasă din țară, când vinovați sunt cei care NU au achiziționat tratamentele medicale și toate medicamentele existente pentru tratarea acestui virus.

Se îmbolnăvesc și vaccinații?  DA, și pe ei cu ce îi tratați?

 

Aveți bunici, aveți părinți, unii dintre ei nu au voie să facă acest vaccin, cum îi salvați?

Unde sunt tratamentele, câte tratamente există în spitalele din România, de ce nu se face public inventarul lor?

Îl aveți, sau l-ați achiziționat vredată?

Cred că cel mai important lucru, acum, este achiziționarea tratamentelor, vaccinul îți asigură o protecție procentuală, dar nu în totalitate, deci, vaccinați, sau nu, e musai să ai tratamentul potrivit, în spitale și în farmacii.

Nu mi place vrajba asta, nu îmi place se se întâmplă cu lumea acum!

 

Se bagă vrajba între români, ca să se acopere faptul că “Ei” ( cei în slujba poporului, plătiți din banii poporului), nu au coordonat responsabil această situație.

Hai să-i pedepsim pe cei nevaccinați, să nu le dăm voie să intre nici în instituții, acolo unde oamenii au nevoie să își plătească dările, sau să își facă abonamente pentru internet sau telefon, adică, îi forțezi.

Nu ar fi mai elegant să le oferi asistență telefonică, sau un ghiseu la care să primești ce ai nevoie, din mașină?

Variante există, numai bunăvoință, nu!

 

Nelly Năstase

 

 

Distribuie