Maria Grapini, invitată la Conferința CAFA de la Brașov: „Viitorul Europei – Comunitatea europeană, o platformă pentru cetățeni”!

 

Conferința CAFA la BRAȘOV, 22 februarie 2020, Centrul de Agrement Poiana Brașov,

Maria Grapini: „Viitorul Europei – Comunitatea europeană, o platformă pentru cetățeni

 

 

MARIA GRAPINI și-a început cariera în afaceri în anul 1990, în domeniul textil. A dezvoltat mai multe fabrici producătoare de textile, accesorii și îmbrăcăminte, fiind mulți ani în topul femeilor de succes. A primit numeroase premii naționale și internaționale și s-a bucurat de încrederea firmelor din domeniu, fiind aleasă președinta pe țară a Patronatului din industria ușoară, timp de mai multe mandate. În anul 1997 a avut ideea înființării AFAR (Asociația femeilor întreprinzător din România), pe care a condus-o trei mandate, în prezent fiind președintă fondatoare a asociației. În anul 2004 a fost una dintre inițiatoarele înființării CAFA, considerând antreprenoriatul feminin ca o valoare adăugată în antreprenoriatul general.

Din anul 2012, Maria Grapini a decis să facă politici publice și a candidat ca deputat în Parlamentul României. Fiind aleasă, a fost numită și ministrul IMM-urilor, Mediului de afaceri și Turism în Guvernul României, perioadă în care a inițiat mai multe legi și HG în sprijinul mediului de afaceri. Din 2014 este membru al Parlamentului European (PE), fiind europarlamentarul cu rezultate remarcabile în comisiile în care lucrează. Vicepreședintă a Comisiei Piața internă a PE în acest mandat, Maria Grapini continuă să lupte pentru competiție justă în Piața UE, în sprijinul IMM-urilor și pentru eliminarea dublei calități a produselor și a dublului standard în deciziile instituțiilor europene. Trei ani la rând, Maria Grapini a fost premiată ca „europarlamentarul cel mai bun”, atât de instituții de presă naționale, cât și de Parlamentul European.

AFAFCI a invitat-o pe Maria Grapini la Brașov pentru a vorbi despre „Viitorul Europei – Conferința europeană, o platformă pentru cetățeni”, în cadrul Conferinței Naționale CAFA, 21-23 februarie 2020, la Centrul de Agrement Poiana Brașov.

În aceeași sesiune de comunicări din 22 februarie 2020, interval orar 13.00-18.00, vor mai avea prezentări:
– Dragoș Anastasiu: „Coaliția în Afaceri deschide noi oportunități în 2020”
– Roxana Mînzatu: „Fructificarea oportunităților prin accesarea de fonduri”
– Nicolae Pepene: „Brașovul feminin. O istorie fără pereche?”
– Cornelia Rotaru și Mariana Nicolae: „Creșterea capacității ONG-urilor și partenerilor sociali pentru implicarea activă la îmbunătățirea politicilor publice: studii privind evaluarea nevoilor entităților asociative privind dezvoltarea de propuneri alternative la legislație”

Cost participare (protocol): 50 lei
Înscrieri prin sms la tel. 0727.447.080 (cu mesajul CAFA) sau pe afafci@afafci.ro (data limită: 20.02.2020)

Alte detalii pe pagina evenimentului:
https://facebook.com/events/s/conferinta-nationala-a-cafa/183264633022052/?ti=cl

 

 

Distribuie