Maria Grapini, lăudată de românii din străinătate!

Oameni de afaceri, români valoroși, laudă și apreciază munca europarlamentarului, Maria Grapini!

 

 

Vorbind cu mai multe persoane din mediul de afaceri, despre cât de nebunesc și riscant este ca în aceste vremuri să intri în politică, am înțeles de foarte multă vreme…, dar, acum, și mai mult, toate sacrificiile și luptele Mariei Grapini, femeie, venită dintr-un mediu de afaceri, pentru care, a muncit enorm, făcând, împrumuturi la bănci, apoi, a învățat să devină prosperă toată investiția, și, încet, încet, a ajuns exact acolo unde își dorea, nu unde nici nu visa!

Greu de crezut în aceste vremuri tulburi, dar din dragoste pentru oameni, pentru români, pentru România, într-o bună zi, femeia de afaceri, Maria Grapini, a acceptat, după lungi insistențe din partea unui mare politician la acea vreme…, să intre în politică! A plecat fericită la această luptă, pentru că, știa că asta o așteaptă, dar…, nu și-a imaginat nicio secundă, că, plecând dintr-un mediu în care era foarte respectată și unde nu îi lipsea nimic, să ajungă, să i se judece orice virgulă scăpată într-un text scris la repezeală pe facebook, sau, mici greșeli în exprimare, de emoții, pentru că nu este de meserie prezentator de știri sau jurnalist…, și, după cum știm, că ești jurnalist, că ești artist, că ești om politic…, ai emoții…, greșești, ești om…!

Trecând peste multe alte amănunte…, stând de vorbă cu o mare personalitate din lumea afacerilor, ne spunea, cât de mult o admiră pe Dna Maria Grapini, pentru că muncește enorm, pentru că, a fost și ministru, iată, acum, europarlamentar, unde, ne reprezintă țara cu multă muncă și mândrie, cu multe luări de cuvânt, ba chiar, la sfârșitul anului trecut, să fie premiată ca fiind cel mai bun europarlamentar, Parlamentul European, recunoscându-i meritele! Dar, Maria Grapini, nu muncește doar în Parlamentul European, își împarte viața, timpul, între problemele de la Buxelles și marile și grelele probleme din România! De curând, și-a luat inima în dinți, și, cu mari emoții, după mulți ani, când, și-a propus să construiască un azil de bătrâni, văzând că statul nu face mare lucru, într-o zi de vineri, împreună cu persoane care îi sunt alături necondiționat, a dat startul începerii lucrărilor pentru acest azil…, deja, se lucrează la pregătirea terenului pe care se va construi un loc în care bătrânii vor fi îngrijiți, respectați, iubiți!

În foarte puține cuvinte, comparativ cu munca Mariei Grapini, dar, cam acesta este un mic tablou din ceea ce poate fi numit, munca unei femei, căreia, în mod normal, nu i-ar lipsi nimic dacă s-ar ocupa de afacerile familiei, dar, muncește, pentru că îi pasă și nu o lasă sufletul să stea deoparte de toate aceste probleme…!

Ana Moroșanu Magdin

Distribuie