Irina Reisler invitata la RomaniaVipPress!

La o cafea, cu Irina Reisler…

Povestim despre experientele din perioada in care a pierdut 50 de kilograme, vorbim si despre cartea „De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit!”

 

Irina Reisler, este una dintre doamnele mele preferate atunci cand vine vorba despre lupta cu viata, este femeia care si-a reconstruit singura propriul corp, propria viata, propria imagine si stima de sine, si-a fost propriul psiholog, propriul antrenor, propriul nutritionist, dupa toata aceasta lupta, a scapat de 50 de kilograme, cu bucurie, cu lacrimi, cu gandul ca va fi puternica, sanatoasa si un bun exemplu pentru fetita ei.

Irina Reisler, este deja o enciclopedie de sanatate, de nutritie, de psihologie, a devenit neobosita in a-i sprijini pe toti cei care au nevoie de ajutorul ei! Nu se plange niciodata, nu face reprosuri, nu judeca, nu lasa nimic la voia intamplarii!

Ordinea din viata ei, are disciplina Soarelui!

Va rog, sa ii citim povestea, sa ii cumparam cartea, care, cu siguranta, va deveni Biblia vietii noastre!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ana Magdin: Draga mea, Irina, stilul tau de viata, ajuta atat de multa lume, ai facut un lucru atat de bun pentru persoanele cu probleme de greutate dar si de sanatate! Cum te simti acum, dupa atatia ani de viata frumoasa si sanatoasa?

 

Irina Reisler: Iti multumesc, in primul rand, pentru aceasta noua intalnire si pentru aprecierea pe care o ai pentru mine. Sunt fericita, daca stiu ca am putut inspira si ajuta macar un singur om – este atat de important sa lasam ceva bun in urma noastra! Nu conteaza daca e mult sau putin. Conteaza sa fie bun. Cum ma simt eu, dupa aproape 17 ani de alimentatie sanatoasa? La 45 de ani, ma simt mai tanara ca la 20, sunt mai supla ca la 20 si nu ma mai tem de nimic, asa cum se intampla la 20 de ani. Anul in care am slabit aproape 50 de kilograme m-a schimbat, in toate aceste sensuri.

 

Ana Magdin: Ai simtit sa publici toata experienta ta intr-o carte, un lucru minunat si te felicit! Cum a fost primita, cum a fost totul, te rog, povesteste-ne!

 

Irina Reisler: Realitatea este ca nu eu sunt cea care a simtit ca trebuie sa scrie o carte despre povestea slabirii si a noii mele vieti. Virginia Lupulescu de la editura Trei m-a intrebat acum mai bine de 2 ani: „Irina, nu ai vrea sa facem o carte despre povestea ta?”… Si, iata, am avut nevoie de 2 ani, ca sa indraznesc sa scriu despre mine… Nu a fost deloc simplu si usor, pentru ca „De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit!”, nu este o carte despre nutritie si slabire. Este o carte despre sufletul si viata unui om care are 100 de kilograme, care se hotaraste sa slabeasca si care duce aceasta lupta teribil de grea, vreme de un an. Este o poveste despre inima, mintea si trupul unui om care a invins kilogramele in plus de unul singur, motivat fiind de copilul lui. Este o poveste scoasa din miezul inimii mele. Este confesiune. Este emotie. Este o carte despre curaj si Lectii, unele chiar foarte dure. Este o poveste despre putere si autocontrol, despre dezvoltare personala si schimbari radicale. Pentru ca, asa cum stii, eu nu numai ca mi-am redus greutatea la jumatate, nu numai ca m-am schimbat fizic; eu mi-am schimbat intreaga viata, de la locul de munca si pana la structura sufleteasca. Singurul lucru pe care l-am pastrat, dupa acel an, a fost familia. Asadar, cartea am inceput-o de vreo 4, 5 ori, pana sa o pot asterne o data, pe hartie. Lansarea ei a fost o reusita, a fost un eveniment cu totul aparte, la care oamenii si-au dat frau liber emotiilor, au plans, au ras, au aplaudat. Au fost momente absolut fantastice, ca acela in care Anisia, fiica mea, a vorbit publicului despre relatia noastra, iar finalul a fost cu lacrimi. De fericire. Cartea i-am dedicat-o, evident, pentru ca, in ziua ce a urmat lansarii, Anisia a implinit 18 ani. Si pentru ca, daca ea nu era in viata mea, poate ca as fi avut si astazi 100 de kilograme. Sau poate ca nu mai eram…! Pentru ca, asa cum am spus de nenumarate ori, obezitatea este o boala care poate ucide. Un astfel de moment dramatic m-a si determinat atunci, in 2002, sa incep lupta cu kilogramele. Cu acel moment debuteaza povestea mea, in carte. Cum a fost primita? Cu iubire, asa cum a si fost scrisa. Inteleg ca sunt librarii in care stocul este deja epuizat, dar, avem rezerve, cartea este pentru toata lumea. Si o recomand tuturor, indiferent daca au kilograme in plus sau nu. Este o carte motivationala, care ajuta pe oricine isi doreste sa invete sa ia decizii. „De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit!” este un indemn pentru orice om: intoarce-te in viata ta, redescopera-te, iubeste-te, respecta-te, daruieste-ti fericire! Pentru ca meriti.

 

Ana Magdin: Ce a insemnat pentru sufletul tau, ziua lansarii acestei carti?

 

Irina Reisler: Este una dintre cele mai frumoase zile din viata mea. Cred ca inca nu constientizez foarte bine ce am realizat… inca sunt sub impactul emotiilor, e un amalgam de stari in sufletul meu. Insorite, toate.

 

Ana Magdin: Cum te simti cand vezi ca sute de persoane apeleza la sprijinul tau? Eu, stiu, tu nu spui niciodata, nu, te vad, cum, uneori, noaptea, pe facebook, dai sfaturi celor care ti le cer disperati, iar tu, ii ajuti cu calm, cu ganduri bune si iubire, nemaicontand oboseala ta de peste zi…!

 

Irina Reisler: Nu m-am gandit niciodata cum ma simt eu… Cred ca doar imi urmez Rostul. Pentru ca, de cand ma stiu, am ajutat in stanga si in dreapta, am imbratisat, am mangaiat, am ridicat, am incurajat, am ascultat… Deja e celebra povestea cu batistutele mele, de cand eram la gradinita . In fiecare zi, mama spala batistutele, pentru ca erau murdare, insa nu intelegea de ce. Pentru ca eu nu plangeam la gradinita si nici racita nu eram. Pana intr-o zi, cand a mers la educatoare si le-a intrebat ce se intampla. Si atunci a aflat ca Irina lua toti copiii care plangeau dupa parinti si ii mangaia, le stergea nasul cu batistuta ei si le spunea: „Nu mai pange, blegutule, ca vine mama sa te ia mai tarziu!”… cam asa am fost toata viata… Nu ajut ostentativ, nu ajut ca sa imi fac reclama, nu o fac nici pentru faima. O fac cu discretie, pentru ca asa simt, e instinctiv, nu e nimic premeditat. Asa ca, mie mi se pare absolut firesc, nu traiesc sentimente de mandrie. Si nu astept nimic in schimb. Probabil ca cei care spun ca eu nu am sa ma opresc niciodata din iubit oamenii au dreptate.

 

Ana Magdin: Cum este viata ta acum, ce simti cand te privesti in oglinda, imbracata frumos, cu hainele pe care ti le doresti?

 

Irina Reisler: Impacata. Cred ca este cuvantul care descrie cel mai bine starea mea. Eu nu am slabit ca sa arat bine, ci am slabit pentru ca era sa mor din cauza grasimii care ma sufoca. Sunt impacata cu mine, pentru ca am facut un lucru extraordinar pentru sanatatea mea. Aspectul fizic, normal, a fost un bonus, nu o prioritate. Sentimentul, in fata oglinzii, este extraordinar, pentru ca, atunci cand aveam 100 de kilograme, nu puteam sa ma mai uit in oglinda.

 

Ana Magdin: Stiu, este o binecuvantare sa continui cu un stil de viata sanatos, dar, cat de greu este sa il incepi si cat de greu este sa il tii de atata timp?

 

Irina Reisler: Nu e greu si nu e frustant. E normal, e firesc. E ca respiratia. Dar, ca sa ajung la aceasta stare, am avut nevoie de vreo 10 ani de invatare si de exersare. Am povestit in carte despre faptul ca, pentru mine, anul de slabire si cei care au urmat au insemnat lucru cu mine, cu mintea mea si cu organismul meu. Alimentatia sanatoasa nu se invata peste noapte si chiar ii rog pe cei care sunt nerabdatori sa isi acorde timp si sa aiba rabdare cu ei. Si sa fie consecventi, sa nu se dea batuti. Alimentatia sanatoasa se invata cu pasi mici, in timp, cu rabdare. Ca cei 7 ani de acasa. Invatam, repetam, observam, schimbam, adaptam. E nevoie de timp si de rabdare. Si de intelepciune. Sa intelegi ca e cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine. Si ca tu esti cel mai important proiect al vietii tale. Asa cum muncesti pentru un proiect de la serviciu, la fel trebuie sa muncesti pentru proiectul care esti tu.

 

Ana Magdin: Ce safturi ai pentru persoanele care inca nu au puterea sa inceapa o viata sanatoasa, care, inca nu reusesc sa slabeasca, dar isi doresc asta…?

 

Irina Reisler: Pe langa tot ce am povestit pana acum, ii rog sa se intoarca spre ei, sa se priveasca si sa-si dea valoare. Si sa inteleaga poate cel mai important lucru: kilogramele in plus nu inseamna o fusta sau un pantalon care nu ii mai incape; kilogramele in plus, grasimea, reprezinta un simptom al bolii care se numeste obezitate. Iar ea, grasimea, nu se revarsa doar peste fusta sau pantalon. Ea, grasimea, se revarsa si peste inima, peste acest ceasornic fabulos de frumos si de mare! Iar, intr-o zi, grasimea ar putea opri acele acestui ceasornic … pentru totdeauna.

 

Ana Magdin: Ce lucruri frumoase mai faci in aceasta perioada?

 

Irina Reisler: Ma pregatesc sa lansez site-ul de bijuterii Marysia.eu. In scurt timp, va fi online si sper ca va uimi. Pentru ca este un site de bijuterie cum nu stiu sa mai existe altul.

 

Ana Magdin: Ce probleme estetice acoperi cu programele tale bine gandite, la salonul tau de infrumusetare?

 

Irina Reisler: Orice problema legata de slabire, celulita, tonifiere, detoxifiere, estetica faciala, cosmetica. Acoperim intreaga arie de terapii de remodelare si estetica, pe care eu le consider sigure si neinvazive. Si, evident, sunt acolo zi de zi, pentru oricine isi doreste suportul psihologic si sufletesc al unui om care a avut 100 de kilograme.

 

Ana Magdin: Unde te pot gasi cei care isi doresc doresc sa beneficieze de tratamente corporale, la salonul tau?

 

Irina Reisler: Suntem in Cotroceni, pe strada Dr. Staicovici D. Nicolae, nr. 4 D, sector 5, Bucuresti. Sau putem fi gasiti la numarul de telefon 0757191919. Tot aici, este si magazinul nostru de cosmetice si, evident, showroom-ul pentru bijuteriile Marysia.

 

Ana Magdin: Ce povesti mai avem cu pietrele pe care le transformi in adevarate bijuterii pentru suflet?

 

 

Irina Reisler: Ah, povesti multe si frumoase, cu pietre, cu perle, cu flori lucrate manual… Chiar astazi am avut o sedinta foto cu Anisia, pentru site-ul nou. Cu o noua colectie de coliere numita Flower Power. Am muncit toata vara la aceasta colectie, fiecare detaliu fiind realizat manual. Inca nu mi-au trecut bataturile din palme si de pe degete . Veti vedea toate povestile noi, in curand, pe site-ul dedicat exclusiv bijuteriilor by Irina Reisler.

 

Ana Magdin: Un gand pentru romanii de pretutindeni!

Irina Reisler: Uite, am sa apelez la finalul cartii „De la 100, la 50 de kilograme. Vreau, pot, fac, pentru ca merit!”, pentru ca este gandul meu, pentru fiecare om care imi va citi povestea:

„E pacat sa nu invatam sa ne respectam si sa respectam Darul acesta de pret, numit Viata. Iubiti-va! Udati-va radacinile si cresteti. Pretuiti-va. Fiti fericiti si bucurati-va sufletele. Pentru ca meritati.”

 

Ana Moroșanu Magdin

 

Distribuie