De vorbă cu artista Elena Soare,

Copilăria…, destul de tristă. Părinții mei, oameni simpli, făceau față cu greu la creșterea a 4 copii, clădirea unei case, toate dintr-un salariu. Erau nevoiți să ne pună la treburi grele pentru vârsta noastră, dar, acele vremuri m-au întărit și poate de aceea acum sunt un nume în muzica populară din România. Am învățat să nu mă plâng…!”

Ana Magdin: Doamna Elena Soare, la ce vârstă ați început să cântați și unde…?

Elena Soare: Sunt prahoveancă, din orașul Breaza, acolo m-am născut, acolo am învățat să cânt. Pe vremea aceea erau concursuri între școli, după care au urmat „Cântarea României”, „Dialog la distanță”, și multe alte concursuri. După ce am terminat gimnaziul am început să activez la Cazinoul din Sinaia, unde, veneau multe delegații străine. Am adus Prahovei multe diplome de interpretare și participare.

Ana Magdin: Cum a fost copilăria dvs?

Elena Soare: Copilăria…, destul de tristă. Părinții mei, oameni simpli, făceau față cu greu la creșterea a 4 copii, clădirea unei case, toate dintr-un salariu. Erau nevoiți să ne pună la treburi grele pentru vârsta noastră, dar, acele vremuri m-au întărit și poate de aceea acum sunt un nume în muzica populară din România. Am învățat să nu mă plâng.

Ana Magdin: Cum erau vremurile pentru viața dvs, atunci când nu exista internet, nu existau telefoane mobile și toată această tehnică atât de avansată?

Elena Soare: Tehnica din ziua de azi, distruge încet și sigur mințile în formare ale copiilor. Eu, copil fiind, când nu mă puneau părinții la treabă, aveam jocurile copilăriei, eram 4 frați și ne jucam între noi. Nu aveam niciodată prea mult timp liber, totul după un orar bine stabilit, muncă și relaxare. Aveam animale în gospodărie, de care, cu rândul aveam grijă de ele. Eu iubeam de copil toate animăluțele din ogradă. Dacă ar fi după mine, aș interzice telefoanele și tabletele celor mici. Sunt nocive…!

Ana Magdin: Care erau bucuriile sufletului dvs în comunism? Ce vă încânta și ce vă întrista, în acea perioadă?

Elena Soare: În perioada comunistă, nu prea realizam noi ce și cum este…, eram fericiți când vedeam la televizor „conducătorul iubit”! Pe atunci nu erau așa periculoși, încercau să construiască câte ceva în Țară, iar lumea era mulțumită că se făcea câte ceva bun. Mai târziu au devenit ,,periculoși” când ne obligau să cumpărăm totul raționat! Era un chin, să mă duc, copil fiind, la Cooperativa din localitate cu un tichet pentru tot ce ne trebuia în gospodărie. Îmi plăcea că oamenii erau gospodari și majoritatea celor necesare le cultivau pe lângă casă. Fericită…? Doar când aveam timp să stau cu bunica paternă, Maica Paraschiva, care ne-a crescut alături de părinți și când hrăneam pisicile, cățelușii, văcuța, porcul…, cam tot ce era prin ogradă. Frații mei o făceau, dar ca pe o corvoadă, doar eu o făceam cu drag și iubire.

Ana Magdin: Cum v-ați adaptat viața artistică după 1989?

Elena Soare: După 1989, nu a trebuit să mă adaptez, pentru că activitatea mea a continuat firesc, deja am făcut 40 ani de carieră artistică. Pentru cine nu știe, comuniștii ajutau adevăratele talente să iasă în față, prin diferite concursuri în care cei buni și talentați erau promovați. Acum, în vremurile actuale sunt probleme cu promovarea inculturii, doar pe bani, ceea ce este periculos și trist! Sper…, și voi acționa în sensul opririi nonvalorii. Ministerul Culturii, nu se mai ocupă de acele „testări” periodice în urma cărora,  unii, nu mai urcau pe scenă dacă nu au obținut Atestatul de a profesa. Așa că, și aici, trebuie intervenit în oprirea celor care n-au voce, și îndreptarea lor către alte meserii. Acum, toți devin cântăreți, că vezi doamne, se câștigă, nu este așa! O meserie se face după ce ai parcurs toate etapele, cursuri, testări etc…, sunt multe de spus, dar, mă abțin!

Ana Magdin: Care sunt cele mai frumoase amintiri din viața dvs de artist?

Elena Soare: Un artist, iubește tot ceea ce este legat de cariera lui, dar, una dintre cele mai frumoase amintiri este aceea când le-am cântat părinților mei, într-un cadru festiv, la împlinirea a 60 ani de căsătorie. A fost foarte emoționant. Un alt moment fericit, aniversarea celor 30 ani de carieră profesională, unde am primit Diploma de excelență în Muzica Populară. De altfel, fiecare apariție pe scenă este unică și plină de emoție. Sunt artistul care trăiește alături de public, tot ce cânt, iar publicul simte acest lucru.

Ana Magdin: Care a fost cel mai mare eveniment la care ați participat, în calitate de artist?

Elena Soare: Pentru mine, toate evenimentele sunt importante, dar dacă este să apreciez începuturile carierei, ar fi participarea la Cântarea României, care mi-a adus promovarea pe mai departe în calitate de artist!

Ana Magdin: Cum este viața pentru artiștii de muzică populară, cum sunt pensiile, care este sprijinul statului român pentru dvs?

Elena Soare: Aici sunt multe de spus. Artistul ar vrea să nu plece de pe scenă niciodată, dar,  într-o bună zi, este nevoit să o facă. După ani de efort fizic și psihic, artistul se resimte. Ce ne facem că statul crede că artistul este plin de bani și nemuritor, drept pentru care, el, Statul, nu face mai nimic. Ca să lămuresc lucrurile, eu, la ora actuală, mă lupt cu Guvernul României tocmai pentru nepăsarea lor față de artistul liber profesionist, pe legea 109/2005. Artiștii știu, dar pentru cei care nu înțeleg de ce artiștii din ansambluri, au pensii și ceilalți, nu! Să se înțeleagă, locurile în Ansambluri erau limitate, și se intra cum se intra, noi știm cum…! Cum de aceia din Ansambluri au pensii, iar ceilalți liber profesioniști, o indemnizație umilitoare între 200 și 360 de lei? De peste 6 ani, eu am decis să lupt cu Statul Român, pentru mărirea Indemnizației Artiștilor la nivelul salariului minim (măcar), dar cum umilința este la ea acasă, mi se răspunde că nu sunt bani și că nu se vrea…, niște răspunsuri în bătaie de joc la adresa artiștilor. Ocupându-mă de atâția ani de această gravă problemă, umilirea artiștilor, cunosc cazuri în care artistul cerșește la metrou sau cântă pe străzi. Unde este respectul pentru artistul care o viață asta a făcut, cui să se plângă? Deși am și eu multe probleme, le-am promis că am să rezolv această gravă indiferență a guvernanților. Am apelat chiar la Parlamentul European, și, sper, să primesc răspuns! Acolo unde este suferință nu pot să-i las chiar dacă voi face greva foamei, vreau ca toți artiștii români să trăiască decent, nu numai unii! Doamne ajută!

Ana Magdin: La ce spectacole participați până la sfârșitul acestui an?

Elena Soare: Păi, sigur voi participa, oriunde voi fi chemată, în primul rând, la cele angajate la început de an. Sper să nu trezesc invidii, dar sunt iubită atât în țară cât și străinătate. Românii plecați din țară sunt dornici de artiștii români și de muzica lor.

Ana Magdin: Unde vă pot găsi cei care vă doresc în anumite spectacole sau la evenimente private?

Elena Soare: Știți vorba aceea, „calul bun se vinde din grajd”, cam așa este și cu artistul, ești căutat  după ce ai participat la un eveniment, și la următorul și tot așa. Acum, cu internetul, omul intră pe Google, pe Facebook, etc. și te găsește dacă te vrea la evenimentul lui. De altfel, am și un număr de telefon în cronologia mea, 0763.23.77.82! Așadar, îi aștept cu drag pe toți cei care mă doresc să le fiu aproape la diverse evenimente.

Ana Magdin: Un gând pentru românii de pretutindeni!

Elena Soare: Cu drag. Românii din țară și cei plecați din țară, trebuie să știe că îi iubesc mult, scriu melodii în care ei se regăsesc și că de câte ori mă văd cu ei, aici, în România, ori în străinătate, sunt emoționată și plângem împreună. Sunt un artist iubit pentru sinceritatea cu care comunic cu admiratorii mei, cât și pentru seriozitatea și profesionalismul cu care mă prezint în fața lor. Dragii mei, vă iubesc oriunde ați fi pe acest pământ. Cu emoție, a dv. Elena Soare.

Ana Moroșanu Magdin

Distribuie