Avertisment dur al președintei S&D în privința modificării legii electorale din România!

Comunicat de Presă

Maria Grapini informează!
Iată că guvernul Liberal este atenționat și de la Bruxelles!

Avertisment dur al președintei S&D în privința modificării legii electorale de către Guvernul Orban

Președinta grupului S&D a trimis o scrisoare Parlamentului României în care atrage atenția asupra schimbării legislației electorale de către Guvernul Orban prin asumarea răspunderii în Parlament.

„Guvernul român PPE ar trebui să ia act de Comisia de la Veneția, care interzice modificarea legii electorale cu un an înaintea alegerilor. Nu mergeți pe aceeași cale ca Polonia și Ungaria subminând statul de drept!”, se arată în scrisoarea acesteia.

Reacția fermă a oficialului european evidențiază, până la urmă, faptul că forțele politice care astăzi, guvernează întreprind demersuri care riscă să afecteze nu numai statul de drept, dar și democrația românească.

În ciuda tuturor avertismentelor- guvernul Orban, care are sprijinul președintelui Iohannis, cel care a încălcat în repetate rânduri Constituția României- operarea unor modificări atât de ample asupra legislației electorale cu mai puțin de șase luni de data alegerilor reprezintă un abuz uriaș, cu consecințe incalculabile asupra vieții politice, sociale și economice, dar și asupra credibilității Parlamentului și Guvernului.

Rămâne de văzut, astăzi, dacă guvernul Orban va lua act de semnalele de alarmă trase de un important lider european și va face un indispensabil pas înapoi, revenind la dezbaterea parlamentară, sau va continua să se raporteze la oficialii europeni în funcție, doar, de mizele politice și electorale ale PNL.

Biroul de Presă al Europarlamentarului Maria Grapini

Distribuie